OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aceasta este declaratia provocatoare a lui Christian Paraschiv, intilnita pe tot parcursul expozitiei retrospective deschise la Galeria ETAJ 3/4 a Teatrului National. La implinirea a treizeci de ani de prezenta in lumea artelor plastice, Christian Paraschiv vine la Bucuresti cu o ampla expozitie ce ridica privitorului multe intrebari. Raspunsurile se lasa asteptate, mai ales in lipsa materialului documentar, a unei sustineri teoretice pe care o asemenea manifestare ar fi trebuit sa o puna la dispozitia vizitatorului.

Christian Paraschiv apartine generatiei optzecistilor. Dupa terminarea, in 1978, a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ de la Bucuresti, in 1986 se stabileste la Paris, fara insa a intrerupe legaturile cu mediul cultural romanesc. Participa la expozitii, deschide mai multe expozitii personale – si in tara, mai ales dupa anii ’90 – a caror tematica are in vedere preocupari in zonele Memorie si identitate, tema corpului, (Piele/Corpuri) si a mediilor de expresie (pictura, sculptura, fotografie, film). in expozitia retrospectiva de acum gasim lucrari din ciclurile: Bio Arta – Istoria liniei – Negrul este culoarea limbajului.
Din simpla enumerare a citorva dintre temele sale preferate se contureaza imaginea, destul de concludenta, a investigatiilor intreprinse de-a lungul anilor in jurul corporalitatii.

Christian Paraschiv corespunde aproape perfect tipologiei artistice optzeciste, pentru care postmodernitatea a oferit tehnici de analiza ce se regasesc in toata sfera culturala, avind la baza deconstructia, relativismul, punerea in corespondenta a cercetarilor din zona cunoasterii cu cele impuse de noile tehnologii. in general, artistul postmodern reinvestigheaza principiile de baza ale limbajului artistic, reinventind un discurs ce aduce elemente din sfera sociala si politica, si creeaza un limbaj nou ce depaseste limitele traditionale cunoscute.
Cum pune in practica Christian Paraschiv tot acest arsenal, cum isi elaboreaza discursul ca legitimare subiectiva, in care artistul opereaza cu datele unei realitati palpabile sau virtuale, reiese foarte limpede din expozitia de la Bucuresti.

Esenta demersului sau aduce in prim-plan corpul – amprenta individuala, palpabila, argumentul cel mai direct in relatia sa cu mediul. inca din 1978, cind tema expozitiei sale de la Galeria Orizont era Tumulus, se prefigurau preocuparile sale de mai tirziu. Seria de Relicve, picturi realizate in anii ’80, indica inca de atunci interesul sau pentru urma, pentru ceea ce se pastreaza, ca argument al individualitatii elaborate la nivel mental. Relicva se construieste ca o expresie a materialitatii, a tactilului cuprins in expresia materiei picturale, o senzorialitate ce, ulterior, se va concretiza in obiectul direct, palpabil.
incepind cu anii ’80, Christian Paraschiv foloseste, initial, imaginea fotografica, apoi trece de la reprezentarea plana la volum, iar in final preocuparile sale se vor lega foarte mult de imaginea digitala. Discursul sau este logic, abordind temele predilecte unei atitudini postmoderne, artistul folosind cu predilectie fragmentul. Primele cercetari dupa stabilirea sa la Paris au ca obiect teme din sfera feminin-masculin, memorie-identitate, toate acestea conducind ulterior catre reflectiile asupra propriului corp.

La inceputul anilor 2000 a publicat citeva carti de artist, ce pot fi vazute si in expozitia de la Bucuresti, in jurul unor subiecte ce tin de recuperarea unor destine: File de istorie, reflectii asupra mortii, incepind cu Primul Razboi Mondial, si Istoria liniei, o alta tema asupra careia se opreste.
Pielea/Corpul este preocuparea majora a ultimilor ani. O regasim inca din 1992, intr-un autoportret inscris temei Memorie si identitate. in jurul corpului el isi diversifica tehnicile de lucru, face sculptura, film, foloseste fotogramele, infografia, o tehnica legata strict de computer, precum si face performance. in anul 2002 artistul isi scaneaza propriul corp, deconstruindu-l in patrate egale, juxtapuse, numerotate si preparate pentru o experienta cu totul inedita. Prelevind particule din propriile celule, el realizeaza in laborator piele, ce contine informatii unice, particule din ADN-ul artistului pe care le va suprapune peste materialul scanat. Pentru vizitatorul expozitiei de la Galeria ETAJ 3/4 este uneori destul de greu sa inteleaga demersul artistului, fara a cunoaste tot acest underground al discursului sau. Nu avem de-a face cu expresii elaborate doar in termenii unei vizualitati ale carei principii estetice tin de traditie, ci ne intilnim cu un discurs ce pune o serie de probleme la nivel conceptual, artistul asumindu-si imposibilitatea de a desparti realul de artificial.

Aceasta puternica prezenta a „eului“ este evidenta in tot ceea ce face Christian Paraschiv. Pielea reprezinta dublul sau, este o posibilitate de a se legitima, ce se opune cu brutalitate unei lumi in care lipsa identitatii – vulnerabila mai ales in ipostazele ei tehnologice – este resimtita. Asa ajunge Christian Paraschiv la bio-arta, o viziune definita de comentatorii sai ca „subversiva“, „masochista“, un soi de revolta prin care artistul isi manifesta spiritul ludic, investigator, incitant. De aici si pina la sintagma „negrul este culoarea limbajului“ nu este decit un pas, prin care atitudinea lui devine transanta. Concluzia este dramatica: in lumea noastra, opacitatea negrului este semnul lipsei de comunicare, al modului in care asimilam fara sa digeram ofertele unei societati bazate pe consumism. Sintem tot mai mult dependenti de propunerile facute la nivel macro, inscrierea in sistem fiind o conditie a supavietuirii.

Expozitia lui Christian Paraschiv este un eveniment, care nu a fost insa elaborat in termenii adecvati. Fara o sustinere teoretica, fara o baza de informatii, este greu de crezut ca receptarea ei va fi pe masura. Lipsa unui catalog ar fi putut fi suplinita prin texte de sala puse la dispozitia publicului – ma gindesc la discursul domnului Dan Haulica de la vernisajul expozitiei sau la alte texte critice aparute pe parcursul anilor.