Partidele au negociat zilele acestea,
au vorbit civilizat, nu s-au batjocorit. Suspect! Ceva nu este în
regulă. Publicul este descumpănit. Nu ştie cum să mai
interpreteze purtările bune, normale doar într-o lume normală,
ale liderilor de partide. Şi peste tot văd doar conspiraţii,
negocieri mimate, guverne demult prestabilite (unele în urmă
cu 16 ani, de pe timpul FSN-ului) şi tot felul de aranjamente. Şi
sînt îndreptăţiţi să gîndească aşa. Brusca
ameliorare a tonului politicienilor, îndată după alegeri,
pare cam indecentă. Adică pînă ieri se făceau în fel
şi chip, şi imediat se poartă, fără onoare, de parcă nimic nu
s-ar fi spus?
Imediat ce s-a mai închegat
dialogul dintre cele două partide care par să-şi dorească cel mai
mult guvernarea, PD-L şi PSD, toţi comentatorii, ziariştii de
toate culorile şi orientările sînt indignaţi de posibila
refacere a FSN-ului. „Lăcomia învinge ura“, titrează
Evenimentul Zilei pe prima pagină. Pînă şi Ciutacu se referă
la PSD-iştii pe care, pînă mai ieri, îi acompania pe la
Antenele lui Voiculescu, ca la „o haită de oportunişti jalnici,
însetaţi de bani şi speriaţi de dosarele de la DNA“.
A făcut carieră mesajul PDL, însuşit
ulterior şi de PSD, „Ei cu ei şi noi cu voi“. Din toată
bătălia electorală, ceea ce înţelegem noi acum este că
cele două partide îşi spuneau unul altuia noi cu voi, iar
cînd vorbeau de „ei“, se refereau la noi, ceilalţi care am
votat.
Cu adevărat stranie pare şi purtarea,
ireproşabilă, a preşedintelui Traian Băsescu. Deşi umbra sa s-a
făcut simţită în toate dezbaterile dintre partide, prezenţa
publică a preşedintelui se încadrează în limitele
normalului constituţional. S-a mărginit să încerce să
medieze niţel negocierile dintre partide, în numele
„interesului naţional“. Uşor cerebral, Traian Băsescu a părut
dispus să aştepte rezultatul negocierilor partidelor. Contrar
comportamentului cu care ne-a obişnuit, diametral opus reacţiei din
2004, cînd a impus fără să stea pe gînduri guvernul
hibrid al Alianţei DA, plus Partidul Conservator, plus UDMR-ul,
Traian Băsescu aşteaptă. Ceea ce nu trebuie să uităm, privind
mereu în urmă la lunga sa carieră politică, este că Traian
Băsescu s-a dovedit a fi un prădător politic. Politicienii, care
au avut în trecut ceva de împărţit cu preşedintele, au
tot dreptul să creadă că acum doar stă la pîndă şi
încearcă să adoarmă vigilenţa viitoarelor victime, mimînd
un oarecare dezinteres, superior... Va ataca atunci cînd va
considera el că este cel mai potrivit moment, atunci cînd are
cei mai mari sorţi de izbîndă, adică atunci cînd
răbdarea românilor, plictisiţi de atîtea negocieri, va
ajunge la sfîrşit. Şi dacă, totuşi, nu o va face şi în
numele interesului naţional, în numele crizei, în numele
stabilităţii, va accepta „monstruosul“ compromis care-i va
aduce partidul la guvernare împreună cu PSD-ul? Se va
transforma PSD-ul într-un nou încasator al ghioagelor
prezidenţiale? Vor apărea noi bileţele, informaţii pe „surse“
şi acuzaţii publice şi fără urmări?
Deşi reprezintă cea mai bună soluţie
şi pentru PSD, şi pentru PD-L, liberalii îşi forţează
intrarea în opoziţie, pariind pe efectele benefice ale unei
astfel de poziţii, ce le va permite să critice laolaltă ambele
partide care-şi vor asuma guvernarea, sperînd astfel în
creşterea capitalului lor de încredere. Deşi acceptarea ideii
de a merge în opoziţie le dă liberalilor un aer de partid cu
bun-simţ, cererea lor de a deţine poziţia de prim-ministru în
noul Guvern este la rîndul ei uşor cam indecentă, din moment
ce au obţinut sub 20% din voturi. PNL-ul foloseşte contextul
(nevoia de stabilitate într-o perioadă grea) şi dorinţa de
a-şi asigura accesul la putere al celorlalte două partide, pentru o
mutare strategică, pentru viitor.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters