OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ne-am întors, din nefericire, în punctul din care am plecat în decembrie 1989, reuşind să reclădim – în deplină libertate, de această dată – zidurile închisorii pe care acum douăzeci de ani am avut doar impresia că o părăsim. Cum altfel s-ar putea explica apatia cu care acceptăm încălcarea sistematică a dreptului la diferenţă şi la o istorie depolitizată?! De ce e nevoie ca Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc să funcţioneze ca o anexă a puterii politice, cînd o instituţie de acest tip ar fi trebuit subordonată Academiei Române sau Universităţii din Bucureşti, şi nu Guvernului şi prim-ministrului? În timpul odiosului regim comunist, analizat de dl Tismăneanu în multe dintre volumele sale, (re)scrierea istoriei era una dintre cele mai politizate activităţi. Ca să deţii o funcţie de conducere într-un astfel de institut, era nevoie să fii membru al Partidului Comunist, istoria fiind unul dintre principalele instrumente de legitimare la care au recurs toate regimurile totalitare. Nu era posibil să fii nici măcar simplu cercetător fără să fi semnat, mai întîi, adeziunea la Partidul Comunist. Politizarea instituţiilor statului comunist era unul dintre aspectele care făceau viaţa irespirabilă, de apartenenţa la partidul-stat depinzînd nu doar existenţa profesională, ci şi, de cele mai multe ori, supravieţuirea individuală. Ce se întîmplă astăzi, într-o Românie care a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene?

 

O revenire în forţă a criteriului apartenenţei politice, o aservire aproape totală a unor instituţii ale statului de drept intereselor partidului aflat la putere. Ceea ce şi-a dorit să facă PSD-ul, sub conducerea lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, a reuşit cu asupra de măsură PD-L-ul, sub conducerea bicefală a lui Traian Băsescu şi Emil Boc. Scandalul de la IICCMER confirmă tendinţa tot mai evidentă a puterii politice actuale de a face din investigarea regimului comunist o „afacere de familie“. Dacă cei ce vorbesc acum de numirea pe criterii politice a lui Marius Oprea – deşi ştiu foarte bine că IICCR a fost creat la cererea lui Marius Oprea, în decembrie 2005 – ar avea o urmă de gîndire logică (în această privinţă), atunci ei ar pleda pentru depolitizarea instituţiei, pentru scoaterea IICCMER de sub tutela guvernamentală. Însă, buna lor credinţă este serios pusă sub semnul întrebării de recentele tentative de a rescrie istoria IICCR, mistificînd datele istorice din dorinţa de a gîdila orgoliul actualului preşedinte – o practică bine cunoscută de dl Tismăneanu, caracteristică tuturor istoricilor „cu voie de la partid“, înainte de 1989.