OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Margaret Atwood
Negocierea cu moartea. Un scriitor despre scriitura
traducere de Gianina Ghirazi
Editura Tritonic, Colectia „Comunicare/ Media“, Bucuresti, 2007, 176 p.

Nu voiam in mod deosebit sa scriu despre Negocierea cu moartea. Un scriitor despre scriitura – ce anevoios suna inca din titlu traducerea lui Negotiating with the Dead: A Writer on Writing – din doua motive: pentru ca in 2003, si tot in paginile Observatorului cultural (nr.155), publicasem un articol despre acest volum aparut, in original, in 2002, si deoarece, mi-am zis eu, in mod clar naiv, cel mai bun mod de a dezavua o aparitie editoriala (si, in felul acesta, de a transmite un semnal negativ despre ea) este de a o ignora in totalitate. 1 imi dau seama acum cit de mult am gresit.

Articolul de fata isi propune sa repare aceasta gresala. El porneste de la cele citite in Romania literara numarul din 25 iunie, sub semnatura domnului Radu Ciobanu care, la „Cronica traducerilor“, ne vorbeste despre cartea in cauza.
Tin sa afirm de la inceput ca il apreciez pe domnul Ciobanu pentru teribila incercare la care trebuie sa se fi supus parcurgind aceasta traducere odioasa, la sfirsitul careia a mai avut puterea sa remarce ca avem de-a face cu o carte „demna de interes si respect“, dar care, nu uita dumnealui sa adauge, „pe cit de interesanta, tot pe atit de delectabila ar fi putut fi“, daca „precaritatea traducerii semnate de Gianina Chirazi“ n-ar fi afectat „claritatea textului si fluenta lecturii“.

Domnia-sa vine si cu o serie de exemple pentru a-si sustine afirmatia (ceea ce nu e deloc greu, intrucit barbarismele se tin lant) si, lucru extrem de grav, considera ca si „fara a avea alaturi originalul, ba chiar fara a cunoaste engleza, oricine poate sesiza sacestet improprietati, confuzii, obscuritati, aberatii“, care abunda pe parcursul intregii lecturi. Din pacate, nu cred ca neaparat oricine, atita timp cit traducatoarea, care categoric nu cunoaste limba engleza, nu le-a sesizat citusi de putin. Pentru dumneaei, audienta prelegerilor Empson a fost compusa din „scolari“ (scholars), in loc de mai potrivitul „profesori universitari“ sau „membri ai comunitatii academice“, „tinarul“ (de fapt, „tinerii“, pentru ca young e folosit la plural in context), pentru care Atwood trage un semnal de alarma, este „nebanuit“ (unsuspecting) si nu „naiv“, „inocent“, cum ar fi trebuit spus, logoreea devine „obligatorie“ (compulsive) si nu „incontrolabila“, „de nestapinit“, cum ar fi fost corect. Acestea sint doar citeva exemple „minore“, extrase de mine din primele pagini, la care se pot adauga o sumedenie de alte scapari de sens absolut inexplicabile, dar si intolerabile pentru oricine cunoaste cit de cit limba engleza.

Nu stiu cit de mult inseamna Margaret Atwood pentru dumneavoastra, dar pentru mine ea inseamna enorm. I-am citit opera din scoarta in scoarta, am scris un capitol din lucrarea de doctorat despre contributia ei la postmodernismul canadian, am recenzat constant ultimele sale aparitii, am participat cu lucrari la diverse conferinte nationale si internationale, am scris si voi scrie prefete la traducerile care s-au facut si se vor face din romanele sale si, in viitor, sper sa am privilegul sa operez si citeva traduceri din creatia acestei autoare, deopotriva talentata si modesta. Cu toate acestea, dupa mai bine de cinci ani de studiu dedicati lui Margaret Atwood, ma consider inca un novice in receptarea operei sale, un umil exeget care incearca sa inteleaga. Un lucru, insa, pot sa afirm, pe cit de banal, pe atit de adevarat, si anume ca ne aflam in fata unei personalitati exceptionale, de o mare complexitate emotionala si profunzime intelectuala, si ca in fata unui asemenea scriitoare avem obligatia sa ne comportam ca atare, cu deferenta si responsabilitate.
Nu stiu nici cum a ajuns Editura Tritonic in posesia drepturilor de autor, atita vreme cit, din cunostiintele mele, Editura Leda ar fi obtinut copyright-ul asupra intregii opere a scriitoarei, dar, mai ales, nu-mi dau seama cum a poposit acest text extrem de savuros, inteligent, rafinat si erudit in miinile unei asemenea traducatoare, vadit depasita de complexitatea intreprinderii sale. Profit de acest exemplu pentru a trage un semnal de alarma.

Ar trebui sa nu mai fie un secret pentru nimeni faptul ca receptarea unui scriitor strain depinde in mare masura de munca traducatorului, care nu numai ca trebuie sa cunoasca la perfectie atit limba din care traduce, cit si limba in care traduce, dar el insusi (sau ea insasi) trebuie sa posede un dram de talent literar si intuitie scriitoriceasca pentru a putea reda autorul respectiv la adevarata sa valoare. in Dilemateca nr. 14 aflam ca din totalul de 100.000? care este valoarea premiului literar irlandez IMPAC Dublin obtinut de scriitorul norvegian Per Petterson, 25.000? i-au revenit traducatoarei. Procentul poate parea mare, dar fara munca sa inspirata este foarte posibil ca autorul nici sa nu fi primit acest premiu. Günter Grass, imi spunea cineva, se intilneste anual cu traducatorii sai (deja atent selectati) de pe tot mapamondul pentru a discuta soarta viitoarelor traduceri. Mi se pare normal. Dupa ce l-ai cunoscut pe autor si ai stat de vorba cu el la o cafea, imi inchipui ca nu poti sa dormi noaptea, ca traducator, daca nu ti-a iesit o fraza. Bineinteles ca nu e imperios necesar sa cunosti autorul in persoana pentru a-l traduce, daca nu cu talent si inspiratie, atunci macar cu simt de raspundere. Dar o conditie sine qua non a unei traduceri reusite este sa-ti fi placut tie insuti cartea pe care urmeaza sa o traduci, sa-i fi receptat valoarea si, mai ales, sa fii constient ca prin tine vorbeste scriitorul in cauza. Este, intr-adevar, o responsabilitate uriasa sa fii vocea lui Faulkner, Joyce sau Grass in limba ta materna, dar ar trebui sa fie si o onoare pe masura.

in ceea ce o priveste pe Atwood (care in romaneste a fost, deocamdata, tradusa cu patru romane, plus prezentul volum de conferinte, dar la Editura Leda sint in pregatire alte trei romane) responsabilitea de care ar trebui sa dam dovada si onoarea pe care ar trebui s-o resimtim cind sintem pusi fata in fata cu opera ei nu exista defel in traducerea de fata. Mai mult, putem spune ca avem de-a face cu o impietate grosolana, dar, daca tot veni vorba, traducerile scrierilor sale, in general, nu au fost dintre cele mai inspirate. Nu voi spune mai multe aici din varii motive, dar sint pregatit sa iau atitudine de acum inainte, in caz ca vor mai exista aparitii de genul celei prezente. Sper ca traducatorii, actuali si viitori, sa actioneze in consecinta.
Daca domnul Ciobanu a citit aceasta carte, asta nu inseamna ca trebuie sa-i urmeze si altii exemplul. Eu nu recomand nimanui sa parcurga aceasta traducere, pentru ca vor fi profund dezamagiti. Pina la republicarea volumului la o alta editura si sub semnatura unui alt traducator (care, in conditiile de fata, a devenit aproape o datorie de onoare) cei interesati pot apela la textul original – la Bookfest 2007 se gaseau in original si la preturi incredibil de mici nu mai putin de patru volume de Atwood, inclusiv Negotiating with the Dead – sau, pentru cei mai grabiti ori care nu cunosc limba engleza, la articolul meu, Cuvinte potrivite, aparut in Observator cultural nr. 155, care le sta la dispozitie in varianta electronica, la orice ora din zi si din noapte.

in finalul articolului din Romania literara, domnul Radu Ciobanu deplinge neincluderea in bogata bibliografie mentionata de Atwood la sfirsit si a unor scriitori romani care ar fi putut oricind spune ceva despre actul scrierii. Dumnealui il mentioneaza doar pe Lucian Raicu cu Reflectii asupra spiritului creator, aparuta in 1979, care nu numai ca nu este cunoscuta occidentalilor, dar nici macar noua, concetatenilor autorului, nu ne mai spune nimic. Este, intr-adevar, trist sa constatam cum scrieri valoaroase dispar in vidul indiferentei noastre, dar este la fel de deplorabil sa nu accedem la adevarata valoare a unui scriitor numai pentru ca talmacirea a devenit rastalmacire.
Dar recunosc, si dintr-o rusine poate inexplicabila la prima vedere, ca un scriitor atit de deosebit si cu care ma identific poate prea mult a putut fi ciopirtit intr-o asemenea masura.