OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desi redactorul-sef al revistei Observator cultural are dreptate in editorialul din numarul trecut, cind vorbeste de oamenii slab pregatiti care au intrat ani de-a rindul in invatamint, parca imi vine sa trec de partea lor (daca le apartin sau nu este fara importanta) si sa afirm: la asa bani, asa servicii! Ne cereti apostolat, asceza, har? Ne pare rau, dar sint experiente strict individuale si este treaba noastra daca optam pentru ele sau treaba altcuiva, a unei instante oculte, daca ne alege sau nu pe noi ca sa traim asemenea lucruri. Nu ne puteti cere decit profesionalism, adica un comportament mult mai prozaic si determinat economic.

Profesionalismul nostru este proportional cu indecenta salariilor. Nu vi se pare ca s-a incheiat, in felul acesta, un contract social echitabil? Uneori vocea vecinilor mei de bloc din cartierul Titan suna ca un instrument muzical dezacordat atunci cind imi spun respectuosi „doamna profesoara“. Formula de adresare ascunde o memorie a autoritatii educatorului pe care ei, vorbitorii, sint pe cale s-o piarda. Nu mai stiu de unde vine respectul acesta si aproape nimic din existenta lor zilnica nu pare sa-l mai confirme vizibil. Sint doar un proletar, ca si ei, intelectual, e drept, dar sint atitia proletari intelectuali, aici si acum, care vorbesc, traiesc sau supravietuiesc la fel de prost ca ei, proletarii veritabili. Sau, cum spune tatal meu, taran din Ialomita, sint multi oameni prosti cu carte. Sint oamenii pe care i-a deprofesionalizat defunctul regim comunist cu mijloacele specifice lui si sint, de asemenea, oamenii pe care i-a deprofesionalizat democratia de 17 ani si ceva printr-o subfinantare perseverenta. Ce este de facut ca sa depasim comentariile „moralizator-ironice“, cum spune in acelasi numar dna Mona Momescu? Mai nimic, in opinia mea, atita vreme cit societatea nu poate sau nu vrea sa investeasca bani in educatie. Fara profesori bine platiti, o reforma nu face decit sa tulbure apele, sa scoata la suprafata mizeria, asa cum se si intimpla, de altfel, in ultimii ani.

Loteria examenelor
in latura evaluarii, deprofesionalizarea instaleaza arbitrariul. Examenele seamana cu o loterie la care intra in joc sansa de a copia, de a reproduce un eseu din manualele generoase in comentarii la tema respectiva sau din „auxiliarele“ tocite si de a fi evaluat de un profesor incompetent sau, pur si simplu, obosit (fizic sau metafizic). Sansa este doar a celor care nu invata sau o fac fara placere, doar pentru o nota mare, necesara visatei cariere (distanta intelectuala dintre ei mi se pare nesemnificativa). Nu este si a celor foarte buni, pe care haosul valoric ii deposedeaza adesea de recunoasterea la care au dreptul. Diferentele de notare intre un profesor si altul pe care le tot constat la examenul de care vorbim nu au legatura cu eventuala subiectivitate inerenta disciplinei. Baremele actuale, in functie de care se evalueaza lucrarile scrise, sint detaliate pina la exces tehnicist, tocmai din dorinta de a preveni o asemenea subiectivitate. Numai ca ele nu pot oferi si o stiinta de carte ad-hoc, care sa dea continut acelor criterii si sa faca, astfel, evaluarea viabila.
Dupa ce lucrezi patru ani cu o clasa, patru-trei ore pe saptamina sau chiar mai multe la clasele cu profil filologic, crezi ca iti cunosti foarte bine elevii, cel putin in privinta inzestrarii lor intelectuale. in ce ma priveste, am norocul sa predau la un liceu foarte bun din capitala, iar liceenii mei sint foarte variati ca profil moral si spiritual, cum este si normal. De aceea mi se pare absurd faptul c-ar putea crede vreun profesor ca „elevii s-au degradat intr-atit, incit nu mai au resursele necesare pentru a gusta literatura“ (vezi articolul dnei Mona Momescu din numarul trecut).

Varietatea – pusa sub semnul intrebarii de bacalaureat
Nu stiu cum este prin alte parti, dar nu cred ca se produc schimbari semnificative in privinta interesului cultural de la o generatie la alta. La intrebarea care se pune destul de frecvent daca astazi se citeste la fel de mult ca altadata, eu as raspunde ca se citeste la fel de putin, dar ceva mai mult. Elevii mei citesc mai mult decit fostii mei colegi de liceu, sursele si resursele lor sint mai bogate, ca si ritmul de viata. Sa nu ne facem insa iluzii explicind inapetenta culturala prin atractia formelor moderne de comunicare si de divertisment, cum ar fi televizorul sau calculatorul. Cind cineva imi spune ca astazi nu se mai citeste ca altadata ma gindesc ca trebuie sa fie parintele unui elev care nu accepta insuccesul scolar al odraslei decit ca pe un semn de vitregie a vremurilor. Noi stim insa ca pot fi nenumarate alte explicatii si nu toate comode. Aceasta varietate fireasca, dupa cum va spuneam, este pusa dintr-o data sub semnul intrebarii, de acest examen de bacalaureat, ca si ierarhizarea valorica, realizata cu truda in cei patru ani de care v-am spus. Apar note mari acolo unde nu se astepta nimeni (nici macar elevul in cauza) si viceversa. Nu spun ca in toate cazurile se intimpla asa, dar proportia acestor „accidente“ este foarte mare. Singura solutie este competenta, nu la nivel individual, nici macar la nivelul unei echipe numeroase care promoveaza o reforma, ci la nivelul intregului corp profesoral, iar fara bani investiti in educatie vom continua acelasi dialog mai bine sau mai rau articulat, atractiv pentru niste intelectuali ca orice act cvasigratuit.

Sa incluzi o varianta de examen la limita programei este o dovada de incompetenta, nu una accidentala, pentru ca in joc intra, nu-i asa, Serviciul National de Evaluare. Sa zicem ca a fost totusi un accident, ca toate celelalte sint in regula si ghinionul a facut sa se aleaga tocmai aceasta varianta. Dar ce spuneti de primul subiect din varianta 58, care include Armonii vesperale de George Toparceanu, text considerat simbolist, cu toate ca autorul a avut grija sa dea un titlu transparent volumului din care face parte, si anume Parodii originale? Pina la urma, elevii nostri buni „s-ar fi descurcat“, adica ar fi putut preciza „patru trasaturi definitorii ale esteticii simboliste, prezente in text“, chiar daca ar fi simtit ca e ceva altfel acolo, iar unii, cei mai buni, ar fi vorbit de parodie (in afara programei). E adevarat ca acestia din urma ar fi riscat sa fie depunctati serios, intrucit nu este la fel de sigur ca toti evaluatorii s-ar fi gindit la asa ceva, de vreme ce Serviciul National de Evaluare nu a facut-o. Cit despre nivelul mediu, imaginati-va cum ar fi sunat aceste versuri voit obscure si amuzante prin aglomerarea de imagini „nobile“, estetizante, la unul-doua posturi de televiziune, amatoare de senzatii tari, dar ceva mai sofisticate decit de obicei:
„in vesperala simfonie troneaza linistea regala
Si parcul rozelor senzatii cu-ndoliate crizanteme
Sonor desteapta cascadarea de note vagi in catedrala
Orisontind in ritmul mistic albumul stinselor poeme...“