OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Draga si stimate profesore prorector (La multi ani!), fara ca UNATC sa fi facut vreun anunt public, am aflat „din tirg“ ca Festivalul studentesc bucurestean, dar si international, CineMAiubit, care avea loc prin traditie la inceputul fiecarui decembrie, a fost suspendat. Tocmai cind urma sa ajunga la o cifra rotunda: editia a 10-a! Tot la o cifra rotunda si fara anunt public, in anul 2000 au fost intrerupte pentru un an si jumatate premierele cu filme romanesti. Oficialitatea a explicat atunci ca motivele hiatusului erau de ordin economic, dar cind am vazut in 2001-2002 filmele „blocate financiar“, am constatat ca aproape toate fusesera altfel „blocate“: era vorba de o criza de alta natura, cu alte cauze, pe care nimeni nu le-a discutat niciodata in vreun colocviu. Ce crezi ca vom spune cind vom vedea filmele studentesti care ar fi urmat sa fie prezentate la CineMAiubit 2005?
Sau cum s-ar fi desenat, dupa estimarea Prorectoriei Tale, curba calitativa a productiei UNATC?

- Perdeaua de fum ca mentalitate
Intrebarea Criticariei Tale face referire, nu intimplator, la doua evenimente intre care exista o legatura. De mentalitate. Faptul ca s-au invocat odinioara dificultati financiare, in cazul unui sir de premiere cinematografice restante, reprezenta o perdea de fum, o incercare de a evita o realitate. Cinematografia romana era silita sa iasa la rampa. Cu ce? S-a vazut la timpul potrivit. CineMAiubit – un festival care ajunsese la editia a 10-a, o editie speram noi jubiliara – a fost aminat tot din ratiuni financiare? Adevarul are mai multe fatete. Anul trecut a fost unul de reforma in invatamint, cu o „treptizare“ care in cazul nostru modifica printre altele raportul conceptual film-teatru de pina acum. Apoi, exista tot mai putin entuziasm (s-a vazut si la DaKINO 15, unde publicul n-a mai venit ca altadata). In plus, mai exista si erori care nu se vor aratate intr-o sala de festival, cu intrebari stinjenitoare de felul celor puse la ultimul DaKINO, asupra preselectiei s.a.m.d. Aici este de fapt problema, care tine de mentalitate: orgolii, suspiciuni, nerecunoasterea unei stari de fapt. Cu autosuficienta nu se poate face un festival si nu se poate contura o promotie de cineasti. Daca vom privi in anul 2006, cum zici, filmele care ar fi urmat sa fie prezentate in 2005, nu vom avea nici o surpriza, in sens de revelatie. Curba este descendenta. Anii ’96-’98 au fost ani de virf pentru acest festival.

- O prapastie si o promisiune in libertate
Apropo de DaKINO: in minicolocviul din Obs. cult. nr. 298, tinarul critic Andrei Cretulescu cita vreo sapte titluri de scurtmetraje romanesti de fictiune „sub orice critica“ („rateuri neaose“, „flagrante dezastre“). Nu stiu cite dintre ele veneau direct sau indirect de la UNATC, insa primul de pe lista era al unui recent absolvent devenit profesor(as) in subordinea-ti. Si participantul la colocviu mai zicea: „«Regizorii» par scoliti pe maidan, iar operatorii par a fi studiat indeaproape transmisiile din garsoniera OTV. Unde exact invata copiii astia sa faca film?“ Cum comentezi? Sau cum se impart sferele de influenta intre UNTAC (Cristina Nichitus &Comp.), Universitatea MediaPRO (Andrei Blaier &Comp.) si Hyperion (Geo Saizescu &Comp.), concurente cu drepturi egale la CineMAiubit-ul altminteri international?

Mai intii, as vrea sa-ti povestesc o intimplare. Este emblematica si ma vizeaza direct. Mergeam odata pe Lipscani si vad un grup de studenti, studentii mei, pachet, pasind alert spre… spre Club A. „Ce-i cu voi, parca trebuia sa fiti la cursuri? – Haideti cu noi, domnule profesor!“ Si uite asa am ajuns la Club A. Acolo erau multi, foarte multi studenti si isi prezentau unii altora filmele. Era o stare de spirit… cu totul alta decit cea de la cursuri. Asta m-a pus pe ginduri. Sa fie asa mare prapastia dintre dascali si studenti? Sa fie foarte fragil sau poate chiar neesential mesajul nostru catre ei? Revenind acum strict la subiect: sa nu consi-deram ca Festivalul CineMAiubit nu mai este de actualitate. Ar fi nedreapta o asemenea concluzie. A fost intrerupt un an. Sa nu uitam ca acest festival, facut cu un mare efort de Elisabeta Bostan, inseamna o prima iesire la rampa a viitorilor absolventi.

Si nu numai a celor de la UNATC. Inca mai strict la subiect: nu am vazut productia UNATC trimisa la DaKINO 15, la care te referi. Nici nu stiu daca a fost trimisa oficial sau nu. Ce stiu e ca de obicei se merge pe ideea de a prezenta premiere absolute: filmele parcurg intii etapa CineMAiubit si abia apoi, dupa un an, DaKINO. Acum totul a fost dat peste cap. Dar pot spune ca cel putin doua documentare au insemnat ceva la DaKINO 2005, unde s-au cistigat doua premii: cu Svenja de Vlad Ilicevici si Andrei Iancu, si cu Steaua de Miruna Boruzescu, un documentar despre un timp pe care ne tot chinuim sa-l uitam. Restul productiilor, maculatura de care vorbeai, nu le cunosc. Este greu sa te numesti prorector, sa ai doar un pampon si sa constati ca esti ca un ministru fara portofoliu. Dar acest lucru se va regla, iti promit, pentru ca nu vreau sa raspund pentru ce nu pot sa decid. De multe ori mi s-a reprosat ca nu tin cu scoala, ca nu sint alaturi de deciziile luate in diverse consilii si comitete. Eu cred ca menirea noastra este sa instruim studenti. Sa-i instruim in libertate si cu mult discernamint.

Dar cum? Fiindca autosuspendarea editiei jubiliare CineMAiubit pare virful unui aisberg interior. Ultimele doua editii DaKINO au aratat si ele clar necesitatea unei reforme restante. Chiar singurul nostru festival cu trei sectiuni competitive, cu preselectia in regula etc., IIFF Anonimul, e restant la conspectarea publica a editiei a doua si nu se stie ce se va intimpla cu a treia. S.a.m.d., pina la genericul ultimei premiere a cinematografiei romane nereformate institutional, un film de debut pe genericul caruia scrie „dupa un scenariu literar de“, fara a se indica cine a facut (daca a facut cineva) scenaristica propriu-zisa (adaptarea, dialogurile etc.). Ce-ar fi de avut in vedere pentru ansamblul unei productii profesioniste (nu doar pentru autodidactii de geniu), incepind cu scolarizarea viitorilor cineasti si cu legislatia in vigoare, pentru ca „aisbergul interior“ sa nu continue a ne trage in jos?
Termenul de autosuspendare nu mi se pare potrivit. Si asta pentru ca nimeni n-a consultat pe nimeni in momentul acelei decizii. Ca unii oameni, care taceau milc in 1989 (nici nu-i vedeai, primisera consemn sa dispara sau sa fie pres…), ca acei oameni iau astazi decizii, fara sa consulte pe nimeni, este iarasi o problema, care nu cred ca se va rezolva vreodata, cu ceea ce numesti „aisbergul interior“. Si uite asa, aflam si noi pe culoare ca nu se mai tine festivalul…

- Imposibila exorcizare a aisbergului interior „Noi“, printre care prorectorul?!
Passons! Si se invoca si un motiv… „si ce motiv, Fanica!“, in genul celor pe care le-ai pomenit la inceput. Dar situatia mea de comentator, la care ma obliga acest dialog transant, este foarte ingrata. Pentru ca am condus alaturi de Elisabeta Bostan acest festival timp de doi ani si orice comentariu „va fi interpretat“ drept frustrare! Dar, fie, daca dialogul o cere! Festivalul CineMAiubit nu trebuie gindit in functie de scoala, in functie neaparat de o promotie, mai buna sau mai proasta. El trebuie sa fie gazda filmului studentesc din cele mai importante scoli ale Europei si nu numai. Am discutat odata cu directorul unui festival studentesc strain, intr-un an cind constatasem ca productia autohtona era minima. „Nu are importanta! – mi-a raspuns el – noi nu facem festiva-lul pentru a ne premia unii pe altii, ci pentru a intelege si noi, profesorii si studentii, ce se petrece in lume“.

Personal, nici nu cred ca trebuie facuta la CineMAiubit o selectie foarte severa, pentru ca este important sa observi fenomenologia filmului studentesc. Este etapa cind se risca, se cauta formule, exista teribilism, pot fi si esecuri si toate astea in eterna disputa a scolii noastre: film de autor sau exercitii in care termenul impus (sinonim cu gimnastica) sa prevaleze asupra celui liber ales? Adica: lucrul cu subiectul si cu scenarizarea lui, munca cu actorul, exercitiul in platou, tehnica documentarului, dramaturgia scurtmetrajului etc. Iar in cadrul extins al cinematografiei, exista o opinie pe care eu o impartasesc: aceea ca filmul de scurtmetraj sa fie, in zona finantarii CNC-ului, apanajul studentilor din anii terminali. Nu o forma de verificare pentru posibilul lungmetraj al celor deja absolventi, pentru ca este o iluzie. Succesul unui scurtmetraj nu poate garanta un debut remarcabil in lungmetrajul de fictiune! Sint genuri diferite, dramaturgie diferita… Dar cine sa te asculte? Cit despre legiuitori, lor le sta capul in cu totul alta parte.

- Pe cind razboiul cu sistemul grobian?
Spun toate astea nu doar pentru anul IV din UNATC, ci si pentru scolile particulare. Astfel s-ar termina si povestea aceea insolubila cu pelicula: in prezent, studentii de la facultatile particulare trebuie sa-si faca singuri rost de pelicula, altfel nu pot accede la examenul de licenta de la UNATC. A venit odata un absolvent de la Hyperion, cu un film foarte slab. Nu atit slab, cit grobian. Ca sa treaca, trebuia sa obtina minimum nota sase. Am stat de vorba in comisie cu el. In momentul cind mi-a spus ca si-a vindut garsoniera ca sa faca acel film, eu am aruncat pe geam toate criteriile. Am spus: „Nu stiu citi dintre noi si-ar vinde casa ca sa faca un film. De regula, multi fac astazi filme ca sa-si construiasca o casa sau o vila sau o casa de productie asa-zis independenta“. Si am dat nota de trecere, ba cu un punct in plus. Candidatul era doar o victima a invatamintului particular si a sistemului filmic, asa cum sint ele concepute astazi. Nu cu victima trebuia purtat un razboi. Si nu stiu daca noi, „cei de la stat“, putem sa ne asumam un razboi, pina ce nu ne vom privi cu atentie, ca sa vedem cum stam.