OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iata o intrebare retorica, ar putea careva exclama, cuprins de nedumerire. Pentru a-l ajuta sa scape de nedumerire (dumerire/nedumerire?) ii amintesc de filmul Cine esti dumneata, domnule Sorge?, un film despre enigmatica viata a unui spion triplu (ruso-americano-japonez…). Un barbat a carui experienta a fost o echilibristica pe muchie de cutit, un joc intre viata si moarte, intre ris si plins. Ion Vartic este un homo ludens ce se ascunde in spatele unei masti cu trasaturi de sobru si aspru profesor universitar, cu un obraz de-o paloare academica. Dar ochii il tradeaza. Mereu in miscare, strabatuti constant de sclipiri jucause (fulgere globulare?), ei sint acompaniati de o voce care incearca sa foloseasca doar sunetele grave ale tonalitatilor dar aluneca mereu pe toboganul ironiei celor acute. Subtire precum un celebru personaj al lui Vargas Llosa (cititi primul rind din Razboiul sfirsitului lumii), Ion Vartic crede, pe bune, ca viata e o scena iar scena o viata si asa ar fi crezut, chiar daca replica asta n-ar fi fost niciodata scrisa ori rostita. Teatrul este pentru el un modus vivendi; pentru calitatea sa de a fi actiune iar din aceasta cauza fiintind in strinsa corelatie cu jocul. Jocul care naste spectacolul, atit unul exterior cit si unul interior. Un spectacol constant al contrastelor.

Al seriozitatii si al ne-seriozitatii. Tonul textelor lui Euripide patineaza intre seriozitatea profunda si frivolitatea jucausa. La Ion Vartic intilnim seriozitate jucausa si frivolitate profunda. Jocul se transforma in seriozitate iar seriozitatea in joc. Dar dincolo de aparente nu-i vorba decit despre constiinta artistica a unui creator foarte scrupulos cu sine. Caruia ii plac la nebunie farsele… Cele de gust bun, cel in care risul este sanatos, nu isterizat si fals si meschin si improscator de scuipat. Eu nu-l vad pe Ion Vartic uitindu-se la lume prin gaura cheii, cum zicea Sartre ca face. Ion Vartic are curajul de a participa la spectacol, la joc, cit o fi el de periculos, de a-i accepta regulile (scrise ori ne-scrise), adica de a intra in competitie. Indiferent de starea de spirit a concurentilor, de virsta ori de sex. Pentru ca tot ceea ce este muzic, logic si plastic, isi cauta forma si expresie intr-un nobil joc. Cultura nu incepe ca joc si nici din joc, ci in joc. (Huizinga) Dupa cum bine stim, baza antitetica si agonistica a culturii este data in joc, care este mai vechi si mai originar decit orice cultura.
In jocul imaginatiei mele, il vad pe Ion Vartic cu ochelari de soare si cu gulerul lodenului ridicat pina peste urechi, amestecat printre cetatenii patriei, scufundat intr-un voit anonimat, precum celebrul triplu spion, atent insa la fiecare mic gest (ori mica replica), precum un regizor (ori dramaturg, ori prozator…) obsedat de amanunte si-n acelasi timp pus pe cele mai nastrusnice farse, capabil sa ne deregleze bunul mers al vietii noastre „cea de toate zilele“… Si atunci jocul domnului Ion Vartic devine lectie, devine studiu, devine curs… Oare este vorba de-un paradox? Nu cumva, brusc, printre rindurile noastre si-a facut aparitia cintareata cheala, interpretind o arie a unui necunoscut compozitor…?

Dupa revolutie, Ion Vartic a reusit sa reinfiinteze sectia de teatru a Facultatii de Filologie din Cluj. Asta din marea lui dragoste pentru scena si pentru toti cei care o slujesc. De fapt, Ion Vartic vede in orice om (in orice semen de-al sau), un posibil spectator. Unul asezat confortabil (ori ba) intr-un fotoliu (ori scaun, ori pe-o piatra…) asteptind sa i se serveasca respectiva felie de viata sub forma de arta (mai mult ori mai putin digerabila). Dar cine este, de fapt, acest Ion Vartic? Sa raspundem frumos: este un critic literar (daca vreti sa aflati cite ceva despre Caragiale, Radu Stanca ori Ibsen, cititi-l), profesor universitar si, mai nou, directorul Teatrului National clujean. Acest teatru si-a incheiat ultima stagiune cu doua tiganiade. Una artistica semnata de Mircea Cornisteanu si alta semnata de mai multi artisti. Misiunea lui Ion Vartic este mai grea decit cea a lui Sorge. Dar face fata. Parerea mea.