1-2. Multe dintre solutiile pe care le vad posibile au figurat si anul trecut pe lista criteriilor de departajare din Regulamentul de concurs, propuse de catre Asociatia Cineastilor din care fac parte. Pe baza experientelor nefericite ale anilor precedenti, s-a considerat atunci, si cred ca pe buna dreptate, ca un concurs in care judecata proiectelor se rezuma strict la aprecierea scenariilor are mai putine sanse sa fie corect decit unul in care decizia finala se ia facindu-se o medie intre nota pe scenariu si punctajul obtinut din fisele regizorului si producatorului. Pe de-o parte, pentru ca e greu sa gasesti in Romania 5 jurati competenti, morali si si fara de proiect in concurs, a caror judecata sa fie incontestabila.
- Juriul n-a respectat regula jocului
Dar si pentru ca e absolut normal ca aportul regizorului si al producatorului sa conteze in nota finala, urmarindu-se astfel responsabilizarea cineastilor care beneficiaza de bani publici in urma concursului. Ca regizor, daca ai avut rezultate cu filmul anterior, daca ai luat premii la festivaluri internationale sau ai avut macar citeva zeci de mii de spectatori in tara, atunci vei avea puncte in plus la nota. Daca ai cinci spectatori in sala si zero selectii la festivaluri, nu punctezi nimic la capitolul asta, iar sansele tale de a cistiga un nou proiect scad in mod logic. Ca producator, la fel.
Toate bune si frumoase in teorie, doar ca la concursul de anul trecut, juriul n-a respectat regula jocului. Multa lume spune acum ca Regulamentul n-a functionat si ca a fost o greseala ca a fost propus in forma asta, ca a fost prea complicat si ca scenariul nu a contat cit ar fi trebuit. Eu cred ca in limitele legii actuale, regulamentul a fost mai mult decit decent si, din citeva puncte de vedere, chiar mai corect decit va fi probabil cel de anul acesta. Trebuie gasita doar o modalitate de a supraveghea respectarea lui.
- Minusurile regulamentului precedent
Personal, nu sint de acord cu doua puncte din noua formula de Regulament, discutata si rasdiscutata timp de trei luni de zile de reprezentanti ai Ministerului Culturii si ai asociatiilor profesionale.
Mai intii, mi se pare aberant ca la punctajul acordat regizorului sa conteze orice film din cariera. Cum poti sa compari piata de cinema de acum cu cea de dinainte de ’89, cind televiziunea avea doua ore de program, cind oferta de filme la cinema era extrem de saracacioasa, iar oamenii cumparau bilete ca sarcina de serviciu si veneau la filme romanesti cu clasa sau colectivul de munca. Cel mai amarit si cel mai putin vizionat film de atunci avea macar doua-trei sute de mii de spectatori, adica mai mult decit Filantropica, Furia si Occident la un loc.
Prin urmare, regizorul acestui film va puncta la „capitolul“ numar de spectatori mai mult decit, spre exemplu, Caranfil!
Iarasi un minus fata de regulamentul precedent mi se pare renuntarea la formula de numire a comisiei de selectie bazata pe propuneri nominale ale principalelor asociatii profesionale. In ultima forma de regulament, s-a revenit la varianta de acum doi ani, in care ministrul numeste personal componenta comisiei. Personal, nu mi se pare cea mai buna idee, chiar daca am convingerea ca doamna Mona Musca e un om de buna credinta. Ce ne facem, insa, daca peste citiva ani vine la conducerea ministerului un om mai putin onest si mai putin competent decit actualul ministru?
3. Implicarea mea in elaborarea Legii Cinematografiei consta in disponibilitatea de a participa la orice dezbatere publica ce va avea loc pe acest subiect, caci, in redactarea efectiva a proiectului, cred ca ar trebui sa se implice oameni cu mai multe cunostinte juridice decit mine.

