OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Aşadar, luîndu-ne distanţă faţă de antisemitismul tot mai pronunţat care se manifestă faţă de Vladimir Tismăneanu, nu putem să trecem cu vederea modul în care a funcţionat Comisia Tismăneanu după prezentarea Raportului final în Parlament – decembrie 2006. De fapt, după gestul condamnării comunismului, echipa Tismăneanu s-a livrat preşedintelui Băsescu. În anii din urmă, domnul Tismăneanu şi apropiaţii săi au propagat, cu un zel inegalabil, tezele preşedintelui. Altfel spus, Vladimir Tismăneanu & Co s-au implicat partizan în politica prezentului. Într-un fel, această implicare de partea preşedintelui Băsescu a erodat şi adevărurile din Raportul final. Lumea nu l-a mai perceput pe Vladimir Tismăneanu drept coordonatorul acelei Comisii Prezidenţiale, ci l-a privit ca un militant, impregnat de tezele băsesciene.

 

Dezavuînd comportamentul antisemit împotriva lui Vladimir Tismăneanu, putem să remarcăm, pe de altă parte, modul în care analistul de Washington s-a poziţionat pe scena politică românească – de natură să-i aducă prejudicii. A dorit mereu să fie în prim-plan, să fie implicat în jocurile politice din România, neglijînd rostul pentru care era îndrituit (şi pe care Marius Oprea l-a urmărit cu osîrdie). Acela de face lumină în trecutul comunist. Astăzi, la IICCMER, se face, cum spunea Alina Mungiu-Pippidi în România liberă, din 5 august 2010, un „anticomunism de conferinţă“, nu se mai caută şi nu se mai furnizează probe pentru întocmirea dosarelor penale pentru foştii securişti. Ne ocupăm la greu de Adrian Marino, că, Vezi Doamne!, el era întruchiparea răului absolut, facem polemici dansante despre dreapta şi stînga şi neglijăm trecutul securistic al ţării şi prezentul în care nimic nu este în ordine. Am condamnat comunismul, dar n-am condamnat pe nimeni, l-am scos din joben pe „anticomunistul“ Băsescu şi le-am dat oamenilor de campanie, precum Mihail Neamţu, o sinecură aurită.

Ne pare rău că trebuie să o spunem, dar în trena lui Vladimir Tismăneanu au căzut Horia-Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş, şefii ICR-ului, cărora, prin statut şi prin poziţie publică, le-ar fi fost interzisă, la nivel moral, orice fel de propagandă politică. Nu mai departe de luni, 9 august, într-un moment cînd ţara are atîtea probleme, Mircea Mihăieş îl atacă, din nou, pe Crin Antonescu, într-un text din Evenimentul zilei. Subiect „fierbinte“, „la zi“! Fără să-i ţinem partea lui Crin Antonescu, ne întrebăm, totuşi, dacă este cumva Crin Antonescu la guvernare, are Crin Antonescu post în Guvern, a semnat Crin Antonescu acordurile cu FMI, a decis Crin Antonescu reducerea salariilor bugetarilor? Nimic din toate acestea! Credeţi că asemenea articole slujesc unei prezenţe publice credibile a domnului Mihăieş?

 

Ne-am fi aşteptat ca Mircea Mihăieş să aibă acea echidistanţă şi acea neutralitate ce s-ar impune unui funcţionar public, unui demnitar cu funcţie de conducere într-o instituţie a statului român. În schimb, sînt reluate aceleaşi teze cu marioneta Crin Antonescu în mîna păpuşarului Patriciu. Să presupunem că Dinu Patriciu ar avea un rol determinant în conducerea PNL, că l-ar fi influenţat, obturînd legea, şi pe Călin Popescu-Tăriceanu. Să admitem că alianţa PNL-PSD, creată înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, era contra naturii. Să spunem explicit că Mircea Geoană a avut un catastrofal sfîrşit de campanie (de ce a trebuit să meargă la Timişoara şi încerce să vorbească, înfumurat, din Balconul Operei? de ce a alergat, ca orbetele, la Vîntu?). Şi totuşi, Crin Antonescu a făcut o ofertă – susţinută de Mircea Geaonă – de care Mircea Mihăieş ar trebui să ţină seama, atunci cînd îl judecă pe Crin Antonescu. L-a propus pe Klaus Johannis în funcţia de premier. Dacă ar fi ajuns Klaus Johannis premierul României, s-ar mai fi produs înlocuirea lui Marius Oprea de la conducerea IICCMER, înlocuire decisă, fără justificari, de Emil Boc? Ar mai fi putut preşedintele Băsescu, cu Klaus Johannis premier, să-şi facă toate mendrele guvernării? Sigur că e lejer să replici, spunînd că şi Klaus Johannis ar fi fost aservit „mogulilor“. Numai că tipul acesta de reacţie – ai noştri sînt buni şi trebuie protejaţi, ceilalţi sînt un rău revărsat, despre ei să scriem nemilos – ne-a adus în fundătura Boc.

 

Presupun că, în sinea lor, domnii Tismăneanu, Patapievici şi Mihăieş sînt nemulţumiţi de Guvernul Boc, îşi dau seama că acesta nu funcţionează cum trebuie. De ce nu scriu articole la fel de critice faţă de Guvernul Boc, dacă vor să fie „conştiinţa civică“ a naţiunii? Nu e nimic de criticat la acest Guvern? Talentul şi acuitatea observaţiei sînt detectabile la Mircea Mihăieş, la Vladimir Tismăneanu, la Horia-Roman Patapievici.

 

M-aş fi aşteptat ca pamfletarul Mihăieş să scrie un articol acid despre cheltuielile şi rezultatele catastrofale ale „brandului-frunzuliţă“. Dacă poate cu Crin Antonescu, este fleşcăit cu Boc sau Elena Udrea? Tipul acesta de articole, cum a fost cel scris de Mircea Mihăieş contra lui Crin Antonescu, i-a adus în situaţia să fie catalogaţi drept „intelectualii lui Băsescu“. Şi atunci, de ce s-ar plînge că sînt criticaţi? Există o vorbă populară: nu poţi să fii şi cu slănina în pod şi cu sufletul în Rai. Sau, altfel spus: cine seamănă vînt culege furtună. Nu se poate să te porţi cu mănuşi, să-i menajezi pe Băsescu, pe Boc, pe Videanu, pe Udrea, iar pe toţi ceilalţi să-i consideri o adunătură de şnapani. A privi violent într-o parte şi extrem de îngăduitor în cealaltă parte este marea problemă a analizei politice româneşti.