OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Chiar şi pe litoral vezi diferenţa dintre cele două Românii. Una a celor săraci, care se bucură de mare şi de soare şi se distrează pe vreo faleză sau pe una dintre terasele care au scăzut preţul la bere, şi alta, a celor cu bani, care fac din Mamaia o staţiune de lux, fără a şi avea oferte similare suratelor europene, întru condiţie şi stele.

Dacă plajele din sudul Constanţei sînt tot neîngrijite, la unele se surpă malul, iar peste altele dau năvală algele, mormane de alge, H20 e ultima fiţă la Mamaia. O plajă, cît vezi cu ochii, a răsărit ca din senin. Sute de metri de nisip. Umbrare cu aripi, echipamente de închiriat. Asta în condiţiile în care la Eforie Sud, în dreptul hotelului Splendid, Ministerul Dezvoltării se chinuie să reabiliteze malul prăbuşit în ritmul de tango leninist: un pas înainte, doi înapoi. În noua zonă de recreere, în care Radu Mazăre este văzut zilnic făcînd surfing, un DJ scîrţîie plăcile de vinil, iar boxele bubuie la maximum. Trei blonde frumoase fac pe amazoanele. „Preţul piperat al cupelor de şampanie şi al apei plate cu lămîie selectează clientele“, ne spune Radu, un tînăr de la bar.

În ciuda radiaţilor solare şi a preţurilor piperate, Mamaia e plină. Dintre cei 150.000 de turişti, anunţaţi săptămîna trecută de către Asociaţia Litoral – Delta Dunării, o treime erau doar în Mamaia. „Dacă la începutul sezonului am avut un grad de ocupare şi sub 85%, acum hotelul este ocupat 100%“, a declarat, pentru cotidianul Replica, Saledin Agiacai, proprietarul unui hotel din staţiunea Mamaia. La sud de Constanţa, deşi preţurile sînt la un sfert, hotelurile sînt goale. Lumea preferă pensiunile, care oferă cazare începînd cu 60 de lei. Un meniu costă 12 lei, în timp ce la Mamaia este aproape dublu. În aceste condiţii, românii aleg totuşi staţiunea cea mai scumpă. De ce? „Este un prim semn că ne îndreptăm spre o republică de tip latino-american, cu o pătură extrem de bogată şi cu o majoritate extrem de săracă“, explică o profesoară din Timişoara, care nu a mai văzut marea de ani buni.

Cartea nu se vinde la mare

Cartea se vinde extrem de prost. Un întreprinzător din Eforie Sud a închis chioşcul după o lună. Vînduse 20 de titluri şi acelea la preţuri reduse. În faţa Cazinoului, o dugheană albă cu titluri atrăgătoare pentru un anumit public: Neagu Djuvara – Amintiri din pribegie, Gabriel Liiceanu – Scrisori către fiul meu, toate cele trei cărţi ale Aurorei Liiceanu: Prin perdea, Rendez-vous cu lumea, Patru femei, patru poveşti. Fata care vinde cărţi n-are cumpărători. Pentru a-i trece vremea, face diverse calcule pe un caiet rufos. Greu o scoţi din povara gîndurilor. Aştept vreo zece minute. Nimeni nu este interesat de cărţi. Lumea trece impasibilă, molfăind vreun kebab sau vreo clătită. Într-un tîrziu, catadicseşte. „Cu ce vă pot fi de folos?“ „Cu lista de vînzări“, am răspuns sec. „Ce titluri merg?“ „Codul lui Oreste, Simbolul pierdut, cărţile de copii şi, bineînţeles, Nora Roberts.“ „Dar cele din seria Twilight?“ „Mai greu. Sînt mai scumpe.“ Vînzătoarea îmi spune că lucrează la un distribuitor din Constanţa. În Mamaia au trei puncte de desfacere. Aproape deloc nu se vînd cărţi, comentează ea. Surpriza cea mare de anul acesta este punctul din staţiunea Venus, singurul care mai mişcă. Acolo se fac vînzări şi de 15 milioane de lei pe zi, dar se vinde şi presă. „Nici un an nu a fost aşa de prost“, comentează ea.

Pe faleza din aceeaşi staţiune, o tînără citeşte Provizorat, ultima carte a Gabrielei Adameşteanu. Aflu că o cheamă Cristina Tudoraş şi e studentă la Drept, în anul al II-lea, la Bucureşti. „Încerc să o înţeleg. Nu ştiu dacă am şi reuşit“, spune ea despre carte. S-a lăsat fotografiată, se miră că-i dăm atîta atenţie, i se pare normal să citească autori români. Şi dacă nu în vacanţă, atunci cînd? Am trimis la Bucureşti, la Observator cultural, această imagine. Şi apoi m-am jucat, scriind pe nisip cuvîntul „book“. Cîteva zeci de secunde valurile nu l-au şters, apoi…

Nostalgia după un covrig şi-o bragă

„Merg bine covrigăriile“, zice zîmbind un întreprinzător. Litoralul s-a umplut de ele. „Revin anii tinereţii noastre, cînd, la 2 mai, beam bragă şi mîncam covrigi“, spune un turist devenit tătic. „Doar braga lipşeşte“, sare un altul. „Acum sînt de toate, nu sînt bani!“ Şi discuţia alunecă uşor spre FMI, Elena Udrea şi taxele locale. Rar mai recunoaşte vreunul că a votat cu Traian Băsescu în alegerile de anul trecut. Toţi dau vina pe greaua moştenire lăsată de Tăriceanu, semn că propaganda portocalie a prins.

Pe plaja din Mamaia, greu dai peste vreun cititor de cărţi. Revistele glossy sînt răsfoite în bătaia soarelui. Comentarii aprinse despre noile aventuri ale starurilor locale, noua modă şi curele de slăbire sînt singurele legate de vreun subiect aşa-zis cultural-monden. Marea problemă e invazia de ţînţari. Nu o prea rezolvă primăria. Cît despre parcări, e horror. Cu greu găseşti un loc liber. Jeepanele şi limuzinele umplu caldarîmul, dar şi spaţiile verzi. Parcă nu e nici o regulă de urbanism. La Eforie Nord, primarul pesedist scoate bani din piatră seacă. Orice colţ de plajă e arvunit de-o firmă numită, pompos, „Estival“. Nu plăteşti, ţi se pune melcul.

În Bamboo, o lume nebună. Decibelii par să spargă ţîţînii ca de cort ai acoperişului. 50 de roni intrarea şi 50 consumaţia. Adică 25 de euro, cam ca la Ibiza. Aquapark e full. Preţurile nu iau curba descendentă a crizei, ci urcă. Dacă există clientelă, de ce nu?

„Cărţile agită gîndurile, pacienţii vor linişte şi băi de nămol“

La Techirghiol, baza de tratament este plină de pacienţi. Doar rafturile microlibrăriei de la parter sînt goale. Nici colecţiile de la Adevărul nu merg. „Oamenii vor linişte şi băi de nămol“, mă lasă asistenta-şefă perplex. „Dar cărţile?“ „Agită gîndurile… şi aşa avem destule pe cap, numai de cărţi nu ne arde.“ Pe masa ei, răsare dintre fişe un rebus pe jumătate completat. Îl acoperă nervoasă. Din difuzorul televizorului de pe hol, răzbate vocea unui nou analist, care discută despre moartea Mădălinei Manole. „Săraca!“, îmi spune şi dă să iasă afară. „Dar biblioteca?“ „N-avem şi basta.“

Din Rainbow, discoteca pe valută, şi Tifanny, consoarta ei din Neptun, n-au mai rămas decît amintiri. Acolo se agăţau, pe timpuri, cele mai faine suedeze. Acum sînt terase unde urlă lăutarii. Clădirile sînt aceleaşi, doar oamenii se schimbă. Pînă şi Vama Veche, care nu mai este staţiunea celor boemi. Cîndva, era mai ieftină, puteai să stai şi o lună, fără mari griji financiare. Astăzi, s-a aliniat celorlalte staţiuni. Sigur, după invazia de Jeepuri de acum cîţiva ani, patronii s-au orientat după „target“. Aşa s-a distrus un loc plăcut. Vama Veche este o staţiune printre celelalte, nu mai are parfumul rebel al anilor ’80. Doar marea, soarele şi nisipurile au rămas aceleaşi. Ele bucură orice turist, oricît de diferit e la pungă.