OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

intre 10-13 decembrie a.c., in salile de cinema bucurestene Studio si Union s-a desfasurat a 11-a editie (in 12 ani) a festivalului de film studentesc CineMAiubit. A fost, de fapt, prima editie cu adevarat internationala a evenimentului organizat de UNATC si UCIN.

Anul acesta, festivalul a fost impartit in trei sectiuni competitionale (fictiune, documentar si animatie/experimental), in fiecare dintre ele prezenta filmelor straine fiind mult mai consistenta decit la editiile precedente. De exemplu, din competitia cea mai iubita de public (cea de fictiune, desigur) au facut parte 40 de filme romanesti (de fapt doar 37, deoarece trei cópii au ajuns prea tirziu la proiectie, c-asa-i in UNATC...) si 24 straine (realizate de scoli de film din Argentina, Belgia, Bulgaria, Cehia, Franta, Germania, Israel, Polonia, Portugalia si Ungaria). in plus, din juriul acestei sectiuni a facut parte si un invitat polonez: Marcin Malatyn´ski, prodecanul Facultatii de Regie din cadrul renumitei Scoli Nationale de Film, Teatru si Televiziune din Lódz. Nu stiu insa cit o fi inteles acest oaspete de vaza din filmele romanesti, pentru ca marea lor majoritate nu erau subtitrate in vreo limba de circulatie internationala. in schimb, mult mai multe productii autohtone din competitiile de documentar si animatie/experimental aveau subtitrari in engleza, desi in juriile acestor sectiuni nu erau si straini.

Si aceasta nu a fost singura bizarerie a actualei editii. De exemplu, filmul argentinian Everybody Seems to Be Happy de Gonzalo Tobal, cistigatorul Premiului I al sectiunii canneze „Cinéfondation“ de anul acesta, a trecut neobservat la CineMAiubit. Iar in competitie a fost inclus si Before Dawn de Bálint Kenyeres, desi acesta a primit, printre numeroase alte premii internationale, si trofeul festivalului bucurestean DaKINO din... 2005. Exceptionalul film maghiar, dintr-un singur cadru si fara replici, creatie a unui autor foarte stapin pe mijloacele cinematografice, nu a obtinut la CineMAiubit decit Premiul pentru regie oferit de Rectoratul UNATC.

Tarii, cit mai multe premii!
Anul acesta, ca urmare a recentelor succese internationale ale noului cinema romanesc (speculate prompt de profesorii de la UNATC, care au tinut sa-l aiba ca invitat de onoare al festivalului pe Cristian Mungiu si au organizat, in cinstea sa, un simpozion intitulat pompos „De la CineMAiubit la Palme d’Or“), au fost acordate mai multe premii ca niciodata, de parca toata lumea ar fi devenit brusc interesata de sprijinirea filmelor studentesti. Si nu a oricaror filme studentesti, ci in special a celor romanesti, care au primit mult mai multe distinctii decit ar fi meritat, in conditiile unei competitii internationale puternice.
Daca anul trecut Marele Premiu ajungea tocmai in Norvegia, de data asta el a ramas in UNATC, revenind lui Stefan de Stanca Radu. Regizoarea, care anul trecut propunea la CineMAiubit o amuzanta si reconfortanta intilnire de gradul III, a cucerit spectatorii cu o alta comedie, de aceasta data avind in centru un baiat de 10 ani, care trebuie sa recite, la o serbare scolara, monologul tizului sau canonizat din Apus de soare. Filmul rezista prin sarmul protagonistului (David Alexandru) si prin aiureala nostima a celor doua personaje mature (interpretate de Mihaela Teleoaca si Mihai Constantin) – parintii aproape traumatizanti ai sarmanului Stefan, vesnic pregatiti sa imortalizeze cele mai penibile momente din copilaria odraslei, „sa-si aminteasca si el cind o fi mare“.

Ca publicul CineMAiubit prefera comediile o dovedeste si Radu+Ana al lui Paul Negoescu, filmul cel mai bine primit (altfel spus, la care s-a ris cel mai mult) din intreg festivalul. Povestea savuroasa a celui mai ghinionist om din lume (interpretat de Bogdan Marhodin, care a primit Premiul pentru interpretare masculina) ne-a aratat o latura surprinzatoare a tinarului cineast, care a cistigat cu acest film Premiul pentru regie (pe care il lua si anul trecut, cu revelatia Examen) si cel oferit de Asociatia Criticilor de Film din cadrul UCIN. Daca Radu + Ana este un film nereprezentativ pentru autorul sau, nu acelasi lucru se poate spune despre Saga lui Gabriel Achim, care a revenit la CineMAiubit cu o noua comedie foarte buna (dupa Si binele trebuie sa aiba margini de anul trecut), despre o familie de basarabeni cam tacaniti, ale caror peripetii ne sint narate de Dragos Bucur. Din pacate, filmul lui Gabriel Achim (regizorul cel mai inventiv in registru comic din ultimele promotii) nu a primit nici o distinctie.

Limitele influentei
Paradoxal, Paul Negoescu (prezent cu trei filme in competitia de fictiune) mi s-a parut si marele perdant al actualei editii, deoarece Tirziu, filmul sau de absolvire si in acelasi timp cel mai matur de pina acum, care indica drumul pe care regizorul vrea sa-l urmeze in continuare, a fost ignorat de juriu. Cred ca aici intervine o mare problema a noului cinema romanesc. Filmele care par a se inscrie pe filiera Cristi Puiu-Radu Jude („minimalism“, realism frust, filmari din mina, fara prim-planuri, dialoguri autentice etc.) sint descalificate din start de unii comentatori, sub pretextul ca aplica o reteta brevetata. in aceasta categorie ar mai intra, din filmele de la CineMAiubit, Sinopsis docu-drama de Vlad Trandafir si Interior scara de bloc de Ciprian Alexandrescu, ambele cistigatoare ale unor premii pentru scenariu.

Discutia ar trebui nuantata, tinind cont de doua aspecte: daca regizorii respectivi adera la aceasta modalitate de a face cinema din convingere sau doar pentru a urma trend-ul dominant si daca povestea se preteaza acestui stil sau nu. Nu in ultimul rind, Cristi Puiu insusi nu a reinventat roata (desi revolutia pe care a produs-o in filmul romanesc ar putea crea aceasta impresie), limbajul sau cinematografic fiind influentat clar – si el este primul care o recunoaste – de citiva maestri (Cassavetes, Rohmer, Wiseman, Depardon etc.). Revenind la filmele de la CineMAiubit, mi se pare ca Paul Negoescu si Vlad Trandafir (care a venit anul acesta cu o comedie „minimalista“ chiar despre lumea filmului), dupa ce au depasit perioada incercarilor din scoala, si-au ales drumul cu buna stiinta si foarte decis, in timp ce Ciprian Alexandrescu (al carui film, desi porneste de la un scenariu bun, este foarte confuz in intentii) a apelat la camera mobila pentru ca – vorba unui personaj din A fost sau n-a fost? – „asa se filmeaza acuma, sefu’, e mai modern“.

Tirziu al lui Paul Negoescu (cel mai bun film romanesc din festival, in opinia mea) vorbeste cu onestitate despre ipocrizie si manipulare, dar si despre prietenie si singuratate. O poveste simpla, dar impresionanta, care se potriveste foarte bine cu filmarile din mina, mai ales ca protagonistul este un reporter. Pina unde poti merge pentru un material care poate sa-ti aduca promovarea? Aceasta este intrebarea la care trebuie sa raspunda Catalin (Andrei Mateiu), un tinar insingurat, si la care sint provocati sa raspunda si spectatorii. Cu asemenea filme, Paul Negoescu are toate sansele sa devina unul dintre cei mai importanti regizori romani.
in competitia documentarelor, scoala de film poloneza (foarte bine reprezentata si in sectiunea de fictiune) s-a impus fara probleme, prin 52 Percent de Rafal Skalski (Premiul „Victor Iliu“) si 13 Years and 10 Months de Jenifer Malmqvist (Premiul „Paul Calinescu“). Doua documentare „curate“ si foarte emotionante, care au in centru o fetita: in timp ce prima aspira sa intre la Academia de Balet, a doua sufera de o boala incurabila, dar a invatat sa se bucure de fiecare clipa care i-a mai ramas. in ultimii ani, m-am convins ca in fosta U.R.S.S. se pot gasi numeroase subiecte bune pentru documentare, iar filmul britanic Scarlet Sunrise de Edward Edwards si Edu Grau (Premiul pentru regie „Ion Bostan“), despre orasul industrial Barentsburg, construit in jurul unei mine de carbune, pe o insula din Cercul Arctic, se inscrie in aceasta categorie.

La capitolul filme experimentale, singura productie romaneasca evidentiata a fost Nigredo de Mihai Chirila, care mi-a adus aminte de filmul-soc al anului trecut, Carne al Mirunei Boruzescu.
in final, le propun organizatorilor ca la viitoarele editii sa renunte la includerea in competitia principala a exercitiilor de imagine (filme facute in general doar pentru examen) si sa realizeze o selectie mult mai severa (de exemplu, productiile Universitatii Media si Universitatii Hyperion s-au dovedit, fara exceptie, mult sub nivelul celorlalte filme din concurs).