Draga Mihai Chirilov, in dialogul pe care l-am purtat dupa includerea filmului lui Mungiu in competitia oficiala de la Cannes, fiindca tu-l vazusesi pentru TIFF, m-ai uimit in vreo trei trepte. intelegeam ca-ti placuse mult filmul, ca ti-ai dat seama „din prima“ ca e foarte bun, dar sa ajungi pina la a ne asigura ca el va lua premii de prim rang la Cannes, mi s-a parut „prea de tot“! „Pe ce te bazai“?
M-am bazat pe succesele trecute ale filmelor romanesti la Cannes, pe urmarea logica a celor cinci ani de prezenta continua si constanta, intr-o anumita gradare a afirmarilor, cu o anumita insinuare a filmului romanesc acolo, in tendinta impusa de la un an la altul. Pentru ca trebuie spus ca majoritatea filmelor prezentate la Cannes s-au circumscris mai mult sau mai putin unor tendinte, cum e, pe de o parte, aceasta emergenta a tinerilor cineasti, iar pe de alta parte, consolidarea unor formule stilistice, sa spunem. De pilda, in zona unui cinema minimalist, auster, lipsit de flamboiantele cu care te tenteaza un buget mai confortabil. Nu cred, deci, ca am facut un mare exercitiu de anticipatie, pentru ca nu sint nici medium, n-am nici vreun glob de cristal acasa.
E o politica promotionala oarecum previzibila, dar si riscanta, combatuta de unii, de pilda in urma omiterii din ultimul Palmares, in serie, a unor Tarantino, Kusturica sau Fratii Coen.
Nu e ceva nou. Asa s-a intimplat si in anii cind au cistigat Fratii Dardenne. Iar ceea ce fac cineastii nostri tineri acum e, pe undeva, in descendenta felului de a face cinema brevetat de Fratii Dardenne: un cinema foarte realist, minimalist, lipsit de artificialitati in interpretare, direct, brut. Nu mai sintem in epoca actorilor nostri mari, care sint foarte buni si pentru care am scrie anumite roluri, potrivite pentru ei. Aici, in 4.3.2, ca si in California Dreamin’, sint in majoritate actori noi, proaspeti, fete nepervertite de carisma trecuta, dar ale caror performante le resimtim direct in plex. Nu ne mai ducem s-o vedem pe Tora Vasilescu, din nou fabuloasa, din nou intr-un rol de comedie amara, cu felul ei obisnuit de a ne livra replicile, ci mergem sa vedem actori despre care doar am auzit sau i-am zarit in treacat, interesindu-ne mai mult altceva.
Cum ai petrecut seara zilei de duminica, 27 mai, dupa profetiile pe care le facusesi?
Eu de cinci ani am renuntat sa ma uit la televizor. Totusi, acest exercitiu de vointa a fost parazitat de doua ori: o data la Olimpiada de acum trei ani, cind m-am uitat la gimnastica romaneasca si am juisat la modul cel mai patriotic cu putinta, si a doua oara acum, pe 27 mai. imi doream foarte tare sa nu dau gres. Cred ca pentru fiecare dintre noi La Palme d’Or de acum inseamna acelasi lucru si totusi altceva. Reactia justa fata de acest triumf va fi, cred, una echilibrata, pentru ca abia in al doilea timp vor interveni criteriile estetice, critice, subiective ale fiecarui individ in parte. La fel s-a intimplat cu Moartea domnului Lazarescu, pentru care ne-am bucurat cu totii cind a fost premiat la Cannes, iar cind s-a intors in tara, l-am vazut confruntat cu tot soiul de reactii negative din presa – unele ridicole, altele odioase, dupa cum au existat, evident, si foarte multe reactii juste, din partea celor care au perceput impactul nu doar al acelui film, ci al Noului nostru Cinema, care punea atunci piciorul in pragul portii acesteia mari spre lumea filmului, care e Festivalul de la Cannes.

