OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intre 8-22 decembrie 2005, a avut loc la cinematograful Arsenal, din centrul Berlinului, un inedit festival de film romanesc contemporan. Festivalul a avut trei sectiuni: film documentar, film artistic si film de scurtmetraj, la care au fost prezentate filme recente si foarte recente ale regizorilor romani. Publicul berlinez a putut viziona, astfel, filme cunoscute, ale unor regizori de succes – cum este, de pilda, Lucian Pintilie, prezent cu Niki Ardelan, colonel in rezerva (2003) – dar si-a putut face o impresie si despre numerosi regizori tineri si foarte tineri, ale caror nume si filme sint mai putin cunoscute.

Printre acestia se numara Cristi Puiu, prezent cu filmul artistic Marfa si banii (2001) si cu filmul de scurtmetraj Un cartus de kent si un pachet de cafea – film care in 2004 a cistigat „Ursul de aur“ la renumitul festival de film Berlinala din capitala Germaniei, precum si Cristian Mungiu, Sinisa Dragin sau Ruxandra Zenide. Chiar daca filmele lor nu pot fi subsumate unei singure etichete, ceea ce ii uneste intr-un fel este privirea ascutita, de multe ori lipsita de concesii, aruncata asupra realitatilor romanesti contemporane. Din productia filmica foarte diversa a ultimilor ani, prezentata la festivalul berlinez, amintesc aici: Filantropica (2001), in regia lui Nae Caranfil, Furia (2002), in regia lui Radu Munteanu, In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura (2001), in regia Sinisei Dragin, Occident (2002), in regia lui Cristian Mungiu.

Sectiunea de film de scurtmetraj s-a axat pe doua teme diferite: realitatea urbana versus realitatea rurala romaneasca contemporana, aici fiind prezenti, de plida, regizorii Catalin Mitulescu, Constantin Porumboiu, Constantin Popescu – cu filme realizate in ultimii doi ani –, precum si regizorul german de origine romana Hanno Höfer, care, pe linga filmul prezentat la acest festival, intitulat Ajutoare umanitare si realizat in 2002, va mai fi prezent, la editia de anul acesta a Berlinalei, printr-un proiect de film realizat impreuna cu alti regizori est-europeni (Lost and Found). Un alt aspect care mi-a retinut atentia la filmele romanesti prezentate de cinematograful Arsenal este centrarea unora din ele pe problematica feminina, si as aminti aici filme precum Ryna (2005), in regia Ruxandrei Zenide sau zguduitorul Maria (2003) al tinarului regizor Calin Netzer. Alte patru filme cu o tematica foarte diversa au fost prezentate la sectiunea de film documentar: Marele jaf comunist (2004) si Franzela exilului (2002), ambele in regia lui Alexandru Solomon, precum si doua filme ale regizorului Sorin Iliesiu: Restauratorul (2002) si Euromamerican Nightlosers.

Dupa parerea mea, mai mult decit in trecut, in 2005 cinematografia romaneasca a avut sansa de a fi perceputa in Germania in toata diversitatea ei, cunoscind o prezentare si o receptare adecvate. De altfel, cu citeva luni in urma, in noiembrie 2005, a avut loc la mai multe cinematografe berlineze si festivalul de film si cultura balcanica BalcanBlackBox, care a cunoscut la aceasta editie o amploare nebanuita in anii trecuti, cind era mai degraba un fenomen de cultura underground. Pentru prima data, Romania a fost reprezentata in cadrul lui cu trei filme: Ryna, la care m-am referit deja, si care a obtinut mentiunea speciala din partea juriului in Cottbus, Blestemul ariciului, un film documentar extrem de valoros in regia lui Dumitru Budala si Pur si simplu, o coproductie romano-germana in regia lui Antje Greetz – de asemenea, la sectiunea de film documentar. Pe perioada festivalului, intr-un mic cinematograf berlinez, a rulat si filmul Das Land in dem ich geboren bin (2002), o pelicula foarte interesanta a regizorului german de origine romana Hansi Breier, aflata la limita dintre filmul artistic si cel documentar, una din putinele realizari cinematografice din ultimii ani, care reuseste – la modul ironic si jucaus – sa foloseasca traditiile si chiar folclorul romanesc, fara insa a cadea in obisnuitele clisee folcloristice din care se compune de cele mai multe ori imaginea (documentara sau nu) a Romaniei in Europa de Vest.

Nu stiu in ce masura filmele prezentate la aceste festivaluri sint in vreun fel reprezentative pentru productia cinematografica romaneasca a ultimilor ani, insa as spune ca ele constituie, in orice caz, o alegere fericita, atit prin calitatea realizarilor artistice, cit si prin temele tratate, axate pe contemporaneitate, de pilda pe procesul de occidentalizare prin care trece societatea romaneasca in ultimii ani, pe problema emigrarii in Vest a tinerilor romani, sau pe relatiile romano-germane, teme care au putut trezi interesul cinefililor berlinezi.