OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tudor SĂLCUDEANU, Paul APARASCHIVEI, Florenţa TOADER, Bloguri, Facebook şi politică, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009, 208 p.

Dorina GUŢU, New Media, Editura Tritonic, colecţia „Comunicare&Media“, 2009, 226 p.

Lucrurile devin mai complicate, însă, dacă încercăm să privim în interiorul fenomenului şi să înţelegem cum gîndesc şi cum acţionează cei 1.73 miliarde de utilizatori conectaţi deja la reţea. Schimbă Interentul comportamentele umane fundamentale, pe care le cunoaştem de mii de ani? Un răspuns a venit, grabnic, din zona literaturii, cu mult înainte ca Internetul să ia proporţiile actuale, ba chiar înainte ca World Wide Web-ul să se inventeze. Dacă lui Tim Berners-Lee îi este atribuită paternitatea Internetului, pe care l-ar fi „inventat“ în 1989, lui William Gibson îi este atribuită paternitatea literaturii cyberpunk, gen pe care l-ar fi „moşit“ în 1984, odată cu apariţia romanului Neuromantul. Pe scurt, epoca Internetului înseamnă, pentru Gibson, „high tech, low life“; cu cît mai avansată şi mai accesibilă e tehnologia, cu atît mai nefericit e omul, care depinde, într-o măsură tot mai mare, în rutina sa de zi cu zi, de implanturi şi de prelungiri tehnologice şi care devine, pînă la urmă, o simplă unealtă în planurile unor hiperinteligenţe artificiale ce se nasc în reţeaua globală.  E o filozofie pe care o propovăduiesc şi alte producţii notorii ale genului, precum trilogia cinematografică Matrix a fraţilor Wachowski.

Goana după legitimitate

Nu e nevoie însă de comploturile unor AI-uri de tip „Iarna Mută“ pentru a constata că: 1. în esenţă, comportamentele oamenilor în on-line rămîn aceleaşi; 2. o parte dintre problemele cu care ne confruntăm în off-line vor trece în mediul on-line; 3. acestora li se vor adăuga, desigur, probleme noi, specifice noului mediu de comunicare. Într-unul dintre foarte rarele studii dedicate, în literatura de specialitate românească, noilor media – Bloguri, Facebook şi Politică (Tritonic, 2009) –, Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei şi Florenţa Toader, studenţi ai masteratului politic din cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA, încearcă, la rîndul lor, să treacă dincolo de exclamaţiile cu care admirăm, de obicei, cea de-a „a opta minune a lumii“, Internetul. Una dintre problemele pe care le identifică Tudor Sălcudeanu în blogosfera românească, în special în cea politică, este polarizarea şi fragmentarea spaţiului de dialog. La fel ca în lumea din afara reţelei, politicienii tind să discute mai degrabă în paralel decît împreună şi să monologheze, în loc să intre în dialog cu cititorii.

Deşi, aparent, bloggingul reprezintă o modalitate de a atrage alegători noi, în special dintre internauţii tineri, pentru Tudor Sălcudeanu, blogurile politice sînt mult mai mult „oportunitatea politicienilor de a intra în dialog nemijlocit cu nucleul dur al propriului electorat“. Altfel spus, din cauza clivajului dintre susţinătorii partidelor, ce vizitează doar blogurile taberei cu care votează, oamenii politici vor discuta pe Internet tot cu alegătorii fideli. Ceea ce urmăresc politicienii români pe Internet e, mai degrabă decît atragerea de sponsorizări sau cîştigarea de votanţi, spălarea imaginii, altfel spus, legitimarea. De pildă, pentru a-şi recosmetiza imaginea, Adrian Năstase, actualmente unul dintre cei mai comentaţi bloggeri politici, a intrat în blogosferă. „Trebuie să ne obişnuim cu ideea că în secolul al XXI-lea, blogurile politice sînt parte a mecanismului de legitimare a puterii, mai ales dacă avem în vedere natura lor discursivă“, crede Tudor Sălcudeanu. Concluzia studiului, per ansamblu, ar fi că „s-a schimbat forma, dar conţinutul şi scopul au rămas cam aceleaşi“.

Neasumarea funcţiei

Retorica din mediul off-line a trecut, fără schimbări, şi în on-line. „Agresivitatea discursului, atacarea contracandidaţilor, populismul şi «întoarcerea către popor» în momentul campaniei electorale reprezintă trăsături retorice specifice, vizibile în toate campaniile electorale de pînă acum. Datele oferite de cercetarea în sine dovedesc că politicienii vizaţi au încă nevoie de timp pentru a-şi forma un stil de comunicare în mediul off-line“, crede Aparaschivei.

În plus, politicienii nu se pricep, încă, să-şi folosească blogurile şi să comunice, transparent, cu alegătorii: „În rîndul politicienilor încă nu există know how-ul necesar utilizării blogurilor la potenţialul lor real“. Concluzia, ca şi în cazul lui Tudor Sălcudeanu, e că, deocamdată, prin blogosfera politică românească se preumblă aceeaşi Mărie, cu o altă pălărie: „Pe viitor, politicienii din România ar trebui să renunţe, cel puţin pe blogul personal, la stilul românesc de a face şi de a înţelege politica. Altfel, singura moştenire certă pe care o vor lăsa pentru posteritate, prin blogurile personale, va fi promovarea unei imagini vechi de politician, promovat printr-un nou media foarte popular“. E memorabilă şi formula „(Un)Cool Mogul“, prin care Paul Aparaschivei caracterizează activitatea de blogger a lui Dan Voiculescu.

Modelul Obama

Studiul Florenţei Toader, din încheierea volumului, despre campania on-line a lui Barack Obama din 2008, e un fel de reper pentru primele două analize, despre blogosfera politică românească din anii 2007-2009. Campania electorală prin care Barack Obama a cîştigat preşedinţia Americii, intens susţinută prin mijloacele noilor media – bloguri, reţele de socializare, mesaje video pe YouTube – e, desigur, modelul spre care vor tinde politicienii români şi, în general, politicienii tuturor statelor democratice în primele decenii ale secolului al XXI-lea. Şi asta pentru că America dă tonul; sumele de bani strînse prin intermediul on-line-ului de Obama (peste 400 de milioane de dolari), alături de amploarea şi complexitatea reţelei de platforme electronice prin care mesajele candidatului democrat au ajuns la alegători, arată proporţiile efortului investit în această campanie on-line.

Aşa cum vechea generaţie a baby boomer-ilor era mobilizată de mass-media tradiţională, noua generaţie de nativi ai Internetului din America, „Generaţia Y“, e mobilizată de noile media; în plus, tinerii americani cu drept de vot, născuţi după 1982 sînt, se pare, mai bine informaţi şi mai interesaţi de politică decît părinţii lor. Într-un studiu de caz asupra victoriei lui Barack Obama în Ilinois, Florenţa Toader demonstrează că: 1. participarea numeroasă la vot a tinerilor în alegerile prezidenţiale americane nu a fost decisivă, dar a întărit victoria clară pentru candidatul democrat; 2. folosirea reţelei de socializare Facebook a fost foarte importantă pentru informarea tinerilor, „prin tratarea problemelor de interes pentru această categorie de alegători“. Meritul campaniei on-line a lui Obama e, în primul rînd, acela că a avut „coerenţă internă“.

La firul ierbii

Coordonatoarea volumului este Dorina Guţu, lector la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA şi autoarea unui studiu de pionierat intitulat New Media, publicat în 2007, în aceeaşi colecţie de „Comunicare & Media“ a Editurii Tritonic. Cercetarea Dorinei Guţu e o foarte bună introducere pentru cei care vor să se familiarizeze cu noţiuni precum „reţelele de socializare“, „podcastul“, „bloggingul“ sau „jurnalismul cetăţenesc“. E foarte interesantă privirea de ansamblu a lucrării asupra evoluţiei Internetului în diverse ţări democratice, precum Germania, Franţa, Statele Unite ale Americii şi Japonia, dar şi în ţări cu regimuri totalitare, precum Emiratele Arabe Unite, Iran şi China. Analizînd bătălia perpetuă dintre bloggeri şi autorităţile comuniste din China, Dorina Guţu crede că „blogosfera este imposibil de controlat, iar bloggerii pot fi voci puternice, cu impact internaţional“.

Toate cele trei studii ale tinerilor cercetători de la SNSPA mobilizează mecanisme profesioniste, de analiză ştiinţifică, pentru a demonta, pas cu pas, discursurile politicienilor din blogosfera românească; Florenţa Toader îi împarte pe exploratorii noilor media în tehnofilii entuziaşti, tehnofobii ostili tehnicii, în general, şi criticii sau tehnorealiştii, care consideră că o utilizare raţională a Internetului poate constitui un factor de progres. Aşezarea celor trei autori în rîndul tehnorealiştilor e un semn bun pentru cercetarea noilor media româneşti şi un semn rău pentru politicieni – cineva, pe Internet, tot timpul trage concluzii, iar greşelile, chiar şi pe blogurile efemere, se contabilizează undeva.