„Cioran – un om incredibil de amabil, afectuos şi cu un deosebit simţ al umorului“ - Numarul 570 - Aprilie - 2011 - Arhiva

„Cioran – un om incredibil de amabil, afectuos şi cu un deosebit simţ al umorului“

Interviu cu Fernando SAVATER

Autor: Silvia DUMITRACHE | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Ce consideraţi că este actual în scrierile lui Cioran şi ce anume din ele este relevant pentru lumea culturală spaniolă?

Opera lui Cioran nu este supusă modei, pentru că în ea se regăsesc probleme ce nu intră sub incidenţa trecerii timpului, probleme care îi afectează pe oameni din toate epocile şi locurile. În Spania, Cioran a stîrnit întotdeauna un interes deosebit, poate şi datorită faptului că sistemul său de gîndire concordă cu unul nonacademic, specific unora dintre cei mai mari filozofi ai noştri, precum Unamuno şi Ortega.

Cum comentaţi afinităţile politice ale lui Cioran şi cît de mult ar trebui ele să conteze în receptarea sa în prezent?

Din punct de vedere biografic, traseul politic al lui Cioran este interesant, deoarece faptul că s-a lăsat „iluzionat“ în tinereţea sa explică mai bine ferventele sale încercări de „dez-iluzionare“ de mai tîrziu. În orice caz, reflecţiile sale despre „istorie şi utopie“ au fost extrem de sugestive, cu precădere cele legate de circumstanţele politice aflate mereu în schimbare.

Cum îl vedeaţi pe Cioran înainte de a-l cunoaşte şi ce s-a schimbat în percepţia dvs. asupra lui după ce l-aţi cunoscut?

La început, înainte de a deveni mai apropiat de el, recunosc că mi-era puţin teamă: credeam că avea să fie o persoană extrem de severă, poate chiar ostilă. Dar am întîlnit un om incredibil de amabil, afectuos şi cu un deosebit simţ al umorului.

Care este cea mai puternică amintire a dvs. despre Cioran?

Am atîtea amintiri cu el! Cordialitatea sa, ospitalitatea sa de-a dreptul copleşitoare… Şi rîsul său puternic, silenţios şi, în acelaşi timp, plin de complicitate.

Ce scriere a lui Cioran v-a marcat în mod deosebit?

Cartea mea preferată a rămas Tratat de descompunere, poate şi pentru că în ea se regăseşte forma cea mai complexă a sistemului său de gîndire. O consider printre cele mai importante zece sau douăsprezece cărţi de cugetări ale secolului al XX-lea.