OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

După „tortul“ imens şi destul de savuros oferit fanilor de jazz din România de către organizatorii festivalurilor de gen de la Sibiu, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti, iată a venit şi rîndul… cireşei… The 4th Dimension & McLaughlin.

Toată admiraţia şi recunoştinţa noastră pentru Cat Music (se pare că a trecut la lucruri şi „lucrări“ mai serioase) şi Media Services Events – reprezentate de Dan Popi şi, respectiv, Bogdan Enache, firme care au prilejuit această imensă bucurie celor 4.000 de iubitori ai muzicii de bună calitate veniţi din toată ţara. (Dovadă că fani avem, evenimente să fie!)

Aşadar, marele artist&Friends au fost aduşi, bănuiesc, cu multe eforturi, dificultăţi şi riscuri… şi nu au venit, cum greşit se exprimă unii, de parcă aceste vedete, în lipsă de altceva mai bun, îşi fac siesta concertînd în România. Apropo. Nu m-a surprins reacţia nedumerită a publicului atunci cînd John McLaughlin a spus că se bucură de faptul că are prilejul să cînte din nou la Bucureşti. Da, celebrul chitarist şi cu Joey DeFrancesco – orgă şi trompetă şi Dennis Chambers – baterie, adică Free Spirits au cîntat magnific la Coca Cola Super Jazz Festival, memorabila ediţie din 1993. Şi Garry Husband – claviaturi electronice şi percuţie – a mai cîntat pe această scenă, cu Billy Cobham Drums’s Star Band, la acelaşi festival, o altă ediţie de neuitat, cea din 1994. Cine este vinovat de această lacună informativă, dacă nu jurnaliştii?!

De această dată, titulatura sub care John McLaughlin efectuează turneul mondial este împrumutată tot din zona spirituală, filozofică, dar poate inspirată şi de numărul şi valoarea celor care compun acest grup.

Aşadar, un asemenea concert-spectacol, trebuie neapărat văzut/auzit live. Orice încercare de a descrie ce şi cum a fost riscă să compromită parţial, dacă nu chiar integral, actul artistic respectiv. Impresionat peste măsură de evoluţia acestor artişti, dar şi de succesul lor la public, Marius Giura – directorul Festivalului de la Gărîna – promite să-i aducă foarte curînd, pentru a treia oară, în România. Pînă atunci, avem prilejul să-l reîntîlnim deocamdată doar pe Dominique Di Piazza în duet cu chitaristul nostru Horea Crişovan la Gărîna 2008 (18-20 iulie). Recital angajat şi anunţat cu cîteva luni în urmă.

Regret că trebuie să închei cu relatarea unei situaţii neplăcute. După toată încărcătura pozitivă acumulată în cele aproape două ore de concert la superlativ, mi-a fost greu să suport tensiunea negativă, umilitoare, transmisă după concert de excesivul (atît ca număr, cît şi ca atitudine) corp de gardă/securitate, plantat brusc între scenă şi o mînă de comentatori/ promotori/jurnalişti şi fani civilizaţi, paşnici, dornici să obţină cÎte un autograf de la artişti. Nu ştiu a cui a fost această idee, dar amintesc că în jazz nu se poartă asemenea atitudini de învăluire, de protejare agresivă a unui star, cu adevărat star, precum a unui megastar, star fals, artificial, de pop-rock. Cu atît mai puţin în cazul bonomului John McLaughlin. Sorry!