OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

E posibil, oare, să vorbim despre cîştig în vreme ce, în jurul nostru, criza economiei de piaţă se acutizează? E posibil! Fiindcă se mai întîmplă să nu aibă prioritate înţelesul mercantil al vorbei. Din noianul grijilor cotidiene neguroase mijesc germeni, promisiuni de înseninare lăuntrică, dincolo de traumatizanta încrîncenare a beneficiului stors cu orice preţ. Deşi presupune investiţii, efectul încurajator scapă obsesivului bilanţ conceput la bani mărunţi. Apar gesturi, se conturează comportamente, mai dificil de estimat de la nivelul opticii contabile. Uneori un strop de sfidare a panicii „finanţiste“ contagioase, puţină detaşare transferă un plus de înţeles noţiunii de cîştig, lasă deschisă zarea către echilibrul superior, imaculat, din ordinea spiritualului. Argumentele pragmatice favorizează nuanţarea reflecţiei, adesea, în împrejurări anodine.

 

Circulăm, de pildă, cu mijloacele transportului în comun. se remarcă tot mai multe persoane cufundate în lectură, ca la Paris, în metrou. Uneori nici nu au găsit loc pe banchetă şi citesc de-a-n picioarelea. Şi nu ziare, ci cărţi. Sînt volume uşor de identificat, după coperţile cartonate, după hîrtia de calitate, din seriile iniţiate de cotidiene dornice a-şi spori creditul în ochii opiniei publice. Probabil, exemplarul a fost cumpărat chiar în dimineaţa respectivă de la chioşc, odată cu ziarul preferat: Cotidianul sau Adevărul sau Jurnalul naţional, cel mai recent intrat în competiţie, momind cititorii cu perspectiva de a-şi alcătui, la preţuri moderate, propria bibliotecă, selectivă. Trag cu coada ochiului la tînăra de lîngă mine, cum întoarce foile, absorbită, şi-mi explic interesul cititoarei după ce desluşesc colontitlul repetat în susul paginilor: Marin Preda – Cel mai iubit dintre pămînteni. Reeditarea se află pe lista titlurilor anunţate în colecţia „Biblioteca pentru toţi“ sub auspiciile Jurnalului Naţional.

 

Tipăritură elegantă, atrăgătoare, s-o rîvnească oricine. O probă a progresului tipografic. Doar că, de undeva, se ridică umbra unui dubiu. De unde vîlva mediatică în sprijinul lansării recentului produs editorial ca pe o emanaţie a ultimului moment? Pentru mai toată lumea, „Biblioteca pentru toţi“ e veche de cînd lumea. Taţii şi mumele noastre, părinţii acestora şi chiar bunicii bunicilor au deprins gustul cititului învăţaţi a-şi trece din mînă în mînă cărţuliile cu coperţi galbene-portocalii, pe cît de modeste, pe atît de căutate, spre a îndreptăţi specificaţia de pe frontispiciul fiecărui exemplar: „Biblioteca pentru toţi“. Fusese înfiinţată în primăvara lui 1895 de doi inimoşi înfăptuitori, literatul Dimitrie Stăncescu şi editorul Carol Müller. Ca la orice întreprindere cu regimul pionieratului, entuziasmul n-a scutit de riscuri. Neamţul investitor va termina falit. Oarecum mai norocos s-a nimerit continuatorul „afacerii“, evreul Leon Alcalay, decis să suporte greul acţiunii generos puse la cale de predecesori pentru ridicarea prestigiului cărţii printre români. Cu intermitenţe, cu opinteli, în pofida vicisitudinilor, populara colecţie a mers mai departe, a învins asupra constrîngerilor materiale aferente ştiutelor două războaie mondiale, a depăşit ponoasele celeilalte crize economice globale de la începutul anilor ’30 şi a dobîndit recunoaştere de etalon editorial, acreditat prin sute şi sute de titluri intrate în conştiinţa colectivă. Arghezi făcea risipă de laude la adresa cumulatului efort de continuitate cum nu se prea obişnuieşte la noi din pricina comodităţii, tributare psihologiei lui „lasă-mă, să te las“. Mircea Eliade sublinia neted: „Am început să citesc şi să învăţ româneşte cu «Biblioteca pentru toţi»“. La unison îşi exprimau preţuirea E. Lovinescu, Ion Minulescu, P.P. Negulescu, Cincinat Pavelescu, H.P. Bengescu, I. Peltz, Ion Petrovici, Mihail Sebastian, M. Simionescu-Râmniceanu, Al. Tzigara Samurcaş, şi lista a tot crescut. O atît de categorică notorietate putea fi sabotată în condiţiile vitrege ale schimbărilor de rosturi politice impuse de atotputernicia stăpînirii totalitare, dar nu anulată. După sincope pricinuite de ignoranţa proletcultistă, firele cu temeinica moştenire se reînnodau treptat, încît după 1960 ajungea să fie pus la punct un vast program de redresare a „Bibliotecii pentru toţi“ (conceput de Mihai Şora şi secundantul său operativ, Tiberiu Avramescu).

 

În cadrul instituţional al Editurii Minerva, colecţia şi-a urmat existenţa pînă la atingerea unui impresionant număr de încă 1.500 de apariţii, repartizate echitabil pe domenii: literatură autohtonă clasică şi modernă, literatură străină confirmată la nivel universal, antologii de poezie de pretutindeni, confesiuni şi exegeze de ţinută. Au avut loc premiere notabile. În „BPT“ se publica, întîia oară în traducere românească, romanul ciclic al lui Proust. De-a lungul anilor, a apărut aici integrala celor O mie şi una de nopţi (în 15 volume), un florilegiu tematic precum Din lirica de dragoste a lumii, în selecţia şi tălmăcirea Mariei Banuş, panorame critice unicat, de tipul Dialogul neîntrerupt al teatrului în secolul XX, în viziunea lui B. Elvin, ca şi Arte poetice ale secolului XX comentate de Nicolae Balotă. Prin „BPT“ numeroşi cititori români au intrat în contact cu lucrări academice reputate: James George Frazer (Creanga de aur), Friederich Gundolf (monografia clasică despre Goethe), Edward Gibbon (Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman), Charles Diehl (Figuri bizantine). Să nu-i omitem din enumerare pe Tudor Vianu (cu readucerea în circuitul actualităţii, după zeci de ani, a Artei prozatorilor români) sau pe Edgar Papu cu Existenţa romantică. S-a tipărit, mai anii trecuţi, un catalog de la primii paşi ai colecţiei pînă în momentul inventarului, întins pe sute de pagini. Simpla parcurgere, titlu după titlu, oferă imaginea unui fabulos patrimoniu, destinat a hrăni setea de cunoaştere a generaţiilor succesive. Considerabila zestre se sprijină pe contribuţia unei armate de truditori (autori originali, comentatori, traducători, redactori coordonatori), încît brusca privatizare, depunerea mărcii respective în registrul unui cont personal seamănă a rapt, ca şi cum cineva ar imagina să-şi însuşească Muzeul Naţional de Artă. Confuzia cu tentă abuzivă ar fi putut fi lesne evitată printr-un artificiu patronimic – „Noua Bibliotecă pentru Toţi“. Poate mai oportună, mai neutră era altă denumire: „Biblioteca Jurnalul Naţional“, zădărnicind din faşă orice obiecţie. Nimic nu invita la comparaţie cu o tradiţie prea încărcată de multiple confluenţe, nimeni nu sesiza vreo zonă sensibil lezată, iar cîştigul moral incontestabil putea fi perceput neîntinat de goana irepresibilă după brand.