OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vama Veche este unul dintre locurile care au suferit cele mai însemnate schimbări în ultimele decenii. Potenţialul turistic dat de amplasamentul satului pe malul mării era în mare parte anulat, în anii comunismului, de regimul de frontieră al zonei, cu numeroasele sale restricţii, precum şi de dificultăţile de accedere sau de aprovizionare. Actuala şosea care leagă în linie dreaptă Vama de Mangalia, a fost construită în 1989. Cea anterioară (existentă şi în prezent) trecea prin Limanu şi avea cu cincisprezece kilometri în plus.

Posibilităţile de cazare şi campare (inclusiv pe plajă) apărute odată cu modificările legislative din 1990 au determinat un aflux de turişti care au transformat locul într-un paradis al comercianţilor cu amănuntul. Apoi, rînd pe rînd, au apărut căsuţe, vile, hoteluri, tonete, terase, restaurante, cluburi, alimentare şi un mare bazar care umple(a) spaţiile rămase temporar neocupate, pînă în momentul în care vechiul sat a dispărut în totalitate, înghiţit de noul sat de vacanţă. Ca paradox, extinderea şi modernizarea Vămii s-a suprapus cu un sever proces de eroziune al plajei naturale, înregistrat la nivelul întregului litoral românesc şi acutizat în zona de sud. Este vorba de dispariţia a circa patruzeci de metri din linia ţărmului, în ultimii cincisprezece ani, după cum indică statisticile asupra zonei, şi, după cum se poate constata prin simpla observaţie de către cei care cunosc locurile de mai multă vreme.

Interesele economice locale au pus în pericol, la un moment dat, brandul devenit naţional pînă la mijlocul anilor ’90, astfel încît a apărut ideea salvării vechii Vămi. S-au găsit şi salvatorii, ai căror aliaţi locali au fost într-o primă fază cine alţii decît patronii care puseseră umărul serios la distrugerea armoniei iniţiale şi ale căror afaceri nu puteau fi apărate decît printr-o asiduă ofensivă asupra celor ca ei, apăruţi în peisaj mai tîrziu şi care le-ar fi putut lua locul.

Dansînd cu oile

„Motivul pentru care m-am apucat să scriu este următorul: oamenii care au făcut ca Vama să arate aşa cum arată astăzi nu ştiu că cineva de aici, care i-a precedat, a observat şi a înţeles ce se petrece. Mulţi cred că lucrurile s-au întîmplat de la sine, într-un mod total aleator, fără să mediteze asupra faptului că sate pe malul mării sînt mai multe în România, dar ce este aici nu-i nicăieri. Doresc să restabilesc adevărul şi să-i informez pe cei interesaţi despre cum am văzut eu evoluţia lucrurilor, ca un insider.

Lucrurile nu mai puteau rămîne cum au fost. După o perioadă în care a domnit legea bunului-plac în ceea ce priveşte construcţiile de pe aici, în ultimii ani se înregistrează o înbunătăţire vizibilă a tot ce se întîmplă. Actualul primar ştie ce înseamnă plan de urbanism şi care e rolul specificului regional. Stuful şi lemnul care au înlocuit termopanul şi materialul plastic la terasele de pe plajă sînt rezultatul unor acţiuni întreprinse de el. Reuşita se datorează faptului că ştie să le vorbească oamenilor. La vremuri noi e nevoie de oameni noi, în administraţie la fel ca şi în muzică.

Diversitate la superlativ

Din punct de vedere muzical, Vama este acum un conglomerat de stiluri. Făcînd o comparaţie cu anii ’80, pot spune că atunci toată lumea asculta cam acelaşi gen de muzică. Din punctul meu de vedere, nu orice evoluţie reprezintă şi un progres. Vama, sentimental vorbind, a rămas aceeaşi pentru că aici oamenii sînt liberi, numai că astăzi, din păcate, unii îşi manifestă libertatea în moduri care nu sînt cu totul ok. Ce este bun în ultimii ani este că au început să aibă loc din ce în ce mai multe manifestări artistice. Dacă s-a plecat cumva de la Stufstock – cel mai cunoscut festival care a adunat foarte multă lume aici – deja terasele acceptă artişti şi se poate vorbi chiar despre o stagiune muzicală.

Mă bucură diversitatea. Întîlnim folk, rock – cu diferitele sale forme, plecînd de la oldies, hard şi pînă la alternative. În clubul în care cîntăm, vor fi chiar şi nişte manifestări teatrale. Sînt programate monologuri cu actori de la Teatrul Naţional din Iaşi… Vama începe să cearnă artistic – valoarea a pornit ofensiva în faţa kitschului, şi acest fapt este salutar. Să vedem ce va ieşi, dar cert este că arta alege. Ce nu este bun iese precum gunoiul la suprafaţa apei şi este dus de valuri.

Acest loc a rămas liber. Aici diferenţele dintre oameni chiar nu contează. Cu toate că preferinţele mele muzicale merg spre hard şi blues, aş merge cu plăcere la un concert de folk – aici vor veni marii noştri folkişti – aş merge cu plăcere la un concert de jazz sau muzică medievală şi la orice gen de manifestare artistică, singura condiţie fiind să particip la ceva frumos. Nu poţi merge în viaţă cu ochelari de cal. Ceea ce se întîmplă acum aici este excelent; te îmbogăţeşte sufleteşte. Privind look-ul celor care populează zona, cred că doar cei care nu ştiu ce înseamnă Vama s-ar mai putea mira.“

În Vama Veche este în continuare loc pentru toată lumea. Concertele, desfăşurate în paralel, aduc în faţa publicului cele mai importante nume din folk, rock, jazz experimental. Manifestările culturale nu se opresc însă aici. Sînt proiecţii de filme de artă, seri interculturale, stand up comedy, manifestări teatrale. Cărţile se vînd aproape la fel de bine ca berea. În 2008, vremurile în care Vama Veche era confundată cu versurile formaţiei omonime sînt apuse. Semnatarul acestor rînduri chiar a stat de vorbă, la o apă plată, cu cei din Trupa Veche – „noua“ denumire a celor din fosta Vama Veche (fără solistul vocal, care acum evoluează în „noua“ formaţie Vama) –, aflaţi într-un turneu care include şi localitatea la care ne referim. Cei în cauză cîntă la fel ca înainte, atîta doar că între timp gusturile publicului ascultător s-au mai diversificat.