OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acum, dupa ce am ajuns la destinatie – Berlin, rememorez, fireste, lunga noastra calatorie inceputa sub teii infloriti ai Lisabonei, continuata la Madrid, Bordeaux, Paris, Lille, Bruxelles, Hanovra, Tarile Baltice, Sankt Petersburg, Moscova, Minsk, Brest, Varsovia. Sa spun ca am pornit increzatori in destin, in Providenta la Lisabona, ca am incheiat drumul de peste 7000 de kilometri obositi, dar fericiti ca in sonetul unui poet clasic francez? Da, asa ma simt. Nu voi uita pietele Madridului si mai ales Plaza Major, cheiurile si oamenii primitori din Bordeaux, Tirgul de carte de la Saint Sulpice, intr-un Paris stralucitor ca in romanele adolescentei, Lille si, mai ales, Mont Noir, resedinta prozatoarei Margaret Yourcenar. In Flandra sa reala am stat cu picioarele goale la o serbare cimpeneasca, pe o pajiste din mijlocul unui orasel, bind berea tare a tinutului. Sint lucruri minunate care se pot si nu se pot relata, alcatuite din senzatii, stari luminoase si vagante, fericiri de o clipa. Sau angoase care te urmaresc: lungile, kafkienele coridoare ale unui hotel vechi din Sankt Petersburg. Fatadele palatelor si precaritatea schelelor, cu niste scinduri inguste, improvizate, care erau ridicate in vederea restaurarii splendorii de altadata a orasului de pe Neva. Statuile lui Lenin si bisericile transformate in muzee, scoici carora cineva le-a scos fara mila perla primordiala. Forme colorate, dar seci.

Si respiratia de provincie renana a Vilniusului, pe strazile carora Czeslaw Milosz medita, poate, la capcanele Gindirii captive. Sau poate o va face abia la Varsovia, cea cu multe biserici pline, unde pulseaza fervoarea religioasa? Riga, o metropola, ambitioasa peste poate, cu moneda nationala (lati) depasind dolarul. Tallinn, germanic, baroc, o Europa (un colt) mai indepartata. Si Minsk-ul unde strazile par pustii, oamenii plimbindu-se rar. Si prieteniile pe care nu le poti sterge cu buretele grijilor cotidiene: creolul Jean Mettelus, distins poet francez si medic neurolog, semanindu-mi prin absenta simtului practic, vazind in Nicolae Prelipceanu un salvator prieten din labirintul strazilor. Mai ales ca Pierre Ostaine le este amindurora bun prieten. Si cum sa-i uiti pe prietenii albanezi, cu care ma intretin in italiana, pe Besnik Mustafai, eseist cu contracte serioase la editurile pariziene, militant anticomunist si diplomat, pe Fatos Kongoli, prozator de succes, tradus in franceza? Pe agila, vesnic zimbitoarea Felicitas Hoppe sau pe colegul nostru de scris Richard Wagner? Pe atitia cu care ai impartit nelinistea, tensiunea sau explozia de bucurie, cind ati urcat la Brest (fara Litovsk) in expresul „Göerlitz“, trenul calatoriei prin atitea tari, sisteme politice, mentalitati, obiceiuri, chipuri.

Acum, la Berlin, vezi chipuri familiare si te bucuri: Nora Iuga, Mircea Cartarescu, Ion Bogdan Lefter, Bibi Cseyka. Esti acasa, desi inca nu esti in Romania. Esti intre prieteni si stati la o bere, linga Babel Platz, in Berlinul ordonat de un arhitect neamt, desigur, nu fantezist ca Gaudi. Un oras caruia nu-i lipseste nici eleganta europeana de pe Kurfürstendamm, nici pitorescul oriental de linga Muzeul Pergamon. Un oras unde sa tot stai, sa scrii romane ca Mircea Cartarescu.
De-acum calatoria noastra de 44+2 zile s-a incheiat. O poeta portugheza ne-a solicitat un epitaf tuturor. Cei mai multi s-au codit. Cum un epitaf, cind noi mai avem de gind sa traim inca multi ani? Eu m-am hotarit si i l-am transcris in italiana poetei Ines Pedrosa. Sa fie, nu se stie cind vrea Domnul sa fie scris cu litere severe de altii. Iata-l: „Dupa atitea calatorii incepe si marea Calatorie spre Dumnezeu“.