OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am citit cu un zimbet amar („amar“ este un eufemism) comunicatul de presa al purtatorului de cuvint al Ministerului Educatiei si Cercetarii in legatura cu nemultumirile editurilor legate de Licitatia M006.
- Editurile – parteneri sau infractori?
Daca diriguitorii Ministerului sint oameni onesti si responsabili, interesati de calitatea manualelor si a invatamintului romanesc in general, ii rog sa raspunda la urmatoarele intrebari, nascute in urma parcurgerii amintitului comunicat:
1. De vina pentru rezultatul Licitatiei M006 este ticaloasa guvernare pesedista, care a lasat in bratele feciorelnicei echipe instalate in ianuarie o bomba cu efect intirziat – adica organizarea defectuoasa a licitatiei?
2. Au consultat ministrul, ministrii adjuncti si purtatorul de vorbe lista de propuneri si intrebari ale editurilor? Stiu cite dintre acestea au fost respinse fara explicatie? Daca nu, pe ce se bazeaza atunci cind fac afirmatii de tipul „editurile au fost consultate, in mod repetat“? Pe spusele unor functionari ai Ministerului?

3. De cite ori s-a intilnit domnul ministru – nu prin delegare, ci personal – cu editurile? Sint, pentru domnia sa, editurile un partener in realizarea de manuale sau un infractor de care trebuie sa te feresti, daca vrei sa nu te fure? Avem motive reale sa-l credem atunci cind declara ca il intereseaza calitatea manualelor sau cind promite ca este deschis dialogului?
4. Conducerea Ministerului chiar nu a inteles sau se face doar ca nu intelege acuzatiile de netransparenta a licitatiei aduse de edituri? Nimeni nu a contestat cadrul legal, comun tuturor licitatiilor din Rominia, ci clauzele abuzive introduse in documentatie de functionari ai Ministerului, interesati doar sa le demonstreze sefilor cit de zelosi si de vigilenti sint.
- Cine si cum repara raul comis?

5. Chiar considera conducerea Ministerului ca accesul unei edituri la rapoartele evaluatorilor DUPA expirarea termenului de depunere si chiar de rezolvare a contestatiilor este o dovada de transparenta? Sau, cu dispretul suveran al functionarului public din Romania, ne considera pe noi, editorii, atit de orbi incit sa nu vedem ca argumentul e cusut cu ata alba?
6. A verificat conducerea Ministerului componenta comisiilor de evaluare? Daca a facut-o, cum de nu a constatat incalcarea prevederilor din documentatia de licitatie? Iar daca nu a facut-o, de ce mai da comunicate de presa in care pune mina in foc pentru calitatea evaluarii? Ceea ce urmareste de fapt este, din nou, sa arunce vina pe „Inspectoratele scolare judetene“?
7. Avem motive sa credem ca MEdC este „deschis discutiilor si consultarilor cu editurile in privinta viitoarei desfasurari a licitatiilor“? De ce VA FI DESCHIS? De ce NU A FOST DESCHIS? Cine si cum repara raul comis deja?
In asteptarea (lipsita de speranta) a unui raspuns la aceste intrebari, aduc la cunostinta Ministerului Educatiei si Cercetarii rusinea care ma copleseste doar la gindul ca sint un editor roman care doreste sa faca manuale scolare de calitate.

Domnule Ministru, taiati fitilul butoiului cu pulbere!
Scrisoare deschisa adresata ministrului Mircea Miclea
Alexandru Ciolan – director executiv Editura Logos

Va semnalam aspecte grave legate de organizarea si desfasurarea Licitatiei M006. Concluziile desprinse in urma unei eventuale analize pe care o veti dispune pot insa capata valoare de generalitate si contribui la existenta pe piata a unor manuale scolare mai bune – obiectivul comun, cel putin la nivel declarativ, atit al Ministerului, cit si al editurilor si al profesoratului care, prin evaluatorii desemnati, este chemat sa decida pentru un manual sau altul.

Afirmatiile din prezentul memoriu se bazeaza pe date sigure si concrete, dar imi iau libertatea sa nu fac nominalizari pentru a nu le crea probleme celor care ne-au oferit informatii „secrete“ (in limbajul de lemn post-revolutionar: „confidentiale“).
1. Intreg procesul de realizare a manualelor este viciat de conceptia unor functionari care nu au scris in viata lor un rind de carte, daramite o carte intreaga. Pentru cineva „pus pe functie“, evaluarea unui manual este mai importanta decit realizarea propriu-zisa a acestuia. Autorilor si editurii li se dau doua-trei luni ca sa realizeze un manual, iar Ministerul are nevoie de o luna si jumatate ca sa-l evalueze. Si nu ar mai fi nimic de spus daca evaluarea s-ar face serios, dar formula actuala este o batjocura, o risipa (aproape) inutila de bani si de energie. Ca editor responsabil, cu treizeci de ani de experienta in spate, va spun cu mina pe inima ca nu dau doi bani pe evaluarea asigurata de Minister.

Manualele sint lucrate in graba (nici nu se poate altfel, in 2-3 luni), ca sa se poata prezenta ceva la licitatie, definitivarea si retusarea facindu-se in paralel si fara nici o legatura cu evaluarea. E de mirare ca mai ies (daca mai ies…) manuale de calitate, in conditiile in care ni se cere sa le facem. (Replica stereotipa a CNEDM si a Ministerului: Nu va obligam sa faceti manuale, va convine, participati la licitatie, nu va convine, noi nu va tragem de mineca…)
2. Comisiile de evaluare nu sint stabilite pe criterii profesioniste si nu pot garanta calitatea: evaluatori fara grade didactice, uneori cu o experienta in invatamint care nu atinge nici macar pragul necesar pentru obtinerea definitivatului, ba chiar functionind la alte catedre decit cele de materia pe care sint pusi sa o evalueze. Si totul doar pentru ca nu se porneste, asa cum ar fi normal, de la om, ci de la… algoritmul judetelor. Nu conteaza ca Brasovul nu are nici un profesor rasarit de limba swahili si ca in Cluj sint cel putin trei, anul acesta Brasovul trebuie sa evalueze manualele de swahili.

3. Nu stim (inca) daca anul acesta s-a repetat povestea, dar anul trecut evaluatori mai harnicuti, care si-au terminat mai repede treaba, au sarit in ajutorul colegilor de la alte discipline, care erau excedati de teancul de manuscrise pe care le aveau de parcurs.
4. Profesori de gimnaziu sint pusi sa evalueze manuale de ciclul primar sau de ciclul liceal si invers. Idealul renascentist al profesorului priceput in toate domeniile si la toate nivelurile ar trebui abandonat. Traim intr-o epoca a specializarii stricte, care si-a dovedit cu prisosinta virtutile. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca pe un evaluator de la Liceul X din orasul Y, chemat sa evalueze un manual de clasa a III-a, nu-l doare ca viitorul manual le-ar putea scoate peri albi colegilor sai de ciclul primar. Nu el o sa lucreze dupa manualul acela, el si-a facut datoria, a bifat sau nu casutele unei grile gindite de altii… si nici macar nu-l poti acuza, asta i s-a cerut sa faca, asta a facut… Si inca e un caz fericit, se intimpla (s-a intimplat) ca nivelul evaluatorului sa fie sub nivelu manualului, iar indreptarile pe care le cere comisia de evaluare invaluita in anonimat, obligatorii pentru editor si pentru autori, sa strice in loc sa dreaga.

5. Aruncati o privire peste lista manualelor respinse. Veti constata ca nu putine au fost picate la criteriul „tehnoredactare si ilustratii“. Cu tot respectul pentru evaluatori, nu credem insa ca un profesor caruia, ce-i drept, i-or fi trecut prin fata ochilor citeva sute sau chiar mii de carti se pricepe mai bine la aspectele pur tehnice decit tehnoredactorii sau graficienii de meserie dintr-o editura (evident, nu toate editurile sint obligatoriu profesioniste, dar respingerea, fara nici o explicatie, a unor manuale de la EDP sau de la Dacia, sau chiar de la Logos, pe criteriul tehnoredactarii si al ilustratiilor ni se pare a nu fi tocmai semn de profesionalism).
6. O blestemata clauza de „confidentialitate“ invaluie intreg sistemul de evaluare. De ce este nevoie sa li se asigure evaluatorilor secretul identitatii? Ca sa-si regleze, adapostiti de anonimat, conturi personale? Ca sa nu poata fi aratati cu degetul daca au gresit? Intelegem sa fie pastrat secretul inaintea evaluarii si in timpul acesteia. Cui ii mai serveste, insa, „confidentialitatea“ si dupa terminarea evaluarii? Ar trebui sa se asigure transparenta, sa se stie cine si din ce motive a hotarit ca un manual trece sau nu trece la evaluare. Editurile pun pe carte numele referentilor si ale celor care asigura controlul stiintific. Ministerul Educatiei semneaza anonim, ca in Caragiale…

Celebrul manual de istorie de la Sigma, de acum citiva ani, o fi fost, sa admitem, prost, autorii au fost blamati, editura a fost injurata public, nu am auzit insa o vorbulita despre evaluatori. (Nu ar fi de mirare sa aflam ca sint cadre de nadejde ale sistemului actual de evaluare. Si pe atunci, ca si acum, functionari platiti din banii romanului amarit se laudau ca asigura evaluarile cele mai grozave din lume.) Iar, dupa terminarea evaluarii, editurii si autorilor nu li se pun la dispozitie referatele, ca sa stie exact, concret, ce si unde au gresit, ce si unde trebuie sa indrepte. Li se arunca, sub semnatura de primire, doua-trei rinduri scrise de mina, numite „Anexa la Raportul final“, care cuprind „recomandari“ de tipul (si aici citam, la intimplare, dintr-un asemenea specimen de document remis anul trecut): „o reorientare a capitolelor de Cultura si civilizatie, astfel incit sa existe o concordanta intre textul lectiei si tematica abordata“. Na-ti-o frinta, ca ti-am dres-o!, cum ar spune Creanga. Sa-i explici evaluatorului ce ai urmarit de fapt alegind textele pe care le-ai ales sau sa-i ceri sa-si concretizeze observatia? Nu e cu putinta. Secretul evaluarii si al evaluatorului, bata-l norocul!

7. In pofida sau poate tocmai datorita secretomaniei care face ca eforturile (si banii publici) sa se risipeasca in directii lipsite de importanta si chiar absurde, nu exista un sistem care sa preintimpine greselile monumentale aparute in secretizarea si desecretizarea ofertelor sau in centralizarea rezultatelor. Anul trecut, de pilda, au fost eliminate oferte pentru ca, vezi Doamne, hirtia machetei oarbe nu avea gramajul standard. S-a cerut dovada ca macheta oarba incriminata este, fara putinta de tagada, a editurii scoase din licitatie. Dovada nu putea fi si nici nu a fost oferita. Intr-un dulce stil balcanic, lucrurile au ramas cum erau, functionarii de azi sint tot cei de anul trecut, ba chiar avansati si, probabil, aceiasi de la anul. Anul acesta, in cel putin doua cazuri despre care avem cunostinta, numele editurii cistigatoare si cel al editurii perdante au fost inversate (speram ca din greseala, iar nu din motive care intra sub incidenta Codului Penal) in timpul procesului misterios de centralizare si publicare a rezultatelor. Se va incerca oare ascunderea gunoiului sub pres doar pentru ca functionarii Ministerului sa nu cada de pe posturi?…

Domnule Ministru, daca doriti sa taiati fitilul butoiului cu pulbere pe care stati, rezervati-va timp pentru o intilnire cu editorii si ascultati ce au de spus. Ticaloasele edituri particulare, despre care fostul prim-ministru a avut neobrazarea sa afirme ca fac avere pe banii elevilor, sint cele care au scos, uneori in pierdere, manuale si pe vremea PDSR-ului, si pe vremea Conventiei, si pe vremea PSD-ului, scot, iata, si pe vremea Aliantei si vor continua sa scoata manuale si sub guvernele viitoare, in ciuda tuturor betelor in roate care li se pun. Primii interesati in calitatea impecabila si in pretul accesibil al manualelor sint editorii. Ce-i drept insa, editurile nu sint societati de caritate. Trebuie sa traiasca din munca lor. Pe editori ascultati-i daca doriti sa rezolvati problema manualelor, nu pe functionarii care se multumesc sa bifeze inca o sarcina rezolvata si care fac orice, chiar si ilegalitati, doar ca sa-si pastreze postul.