OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca ar trebui sa trag o concluzie rapida dupa alegeri, una singura mi-ar veni in minte: absenteismul foarte ridicat lanseaza un semnal ingrijorator pentru legitimitatea celor alesi. In consecinta, trebuie sa reflectam putin asupra unei grave disfunctii – nici mai mult nici mai putin – a democratiei parlamentare.

Totusi, sensul acestei disfunctii nu poate fi dezvaluit de analiza politologica (care adopta ca atare efemerul electoral). Este necesara o privire fenomenologica asupra conditiilor potentiale ale disfunctiei. Pornind de la ea, intrebarea la care trebuie sa raspundem suna astfel: de ce, dupa zece ani de la caderea comunismului (si dupa pseudoalegerile lui), poporul – caruia i s-a spus in nenumarate rinduri ca adevarata democratie se exprima in libera alegere dintre mai multe partide politice cu programe diferite – sau majoritatea populatiei cu drept de vot refuza, prin absenteism, jocul politic propus?
Cu exceptia citorva orase unde miza a fost polarizata de problemele locale – etnice sau nu (Tirgu Mures, Cluj) – in rest, judetele sau municipiile au fost scena unor lupte nationale. Or, in perspectiva unui atare orizont, fie ca e vorba de locuitorii satelor, ai comunelor sau ai marilor orase, oamenii nu mai proiecteaza nici o speranta in diversele programe propuse de diferitele partide politice.

Falimentul bancilor si al fondurilor de investitii, rezultatele privatizarilor mai mult decit indoielnice, procedurile judiciare declansate impotriva unui fost sef de stat sau traficul de tigari care-l vizeaza indeaproape pe actualul sef al statului arata cu claritate ca, indiferent care ar fi partidul sau coalitia de partide aflata la putere, exercitiul insusi al puterii se confunda mult prea des cu o metoda de imbogatire rapida pe spezele binelui public (Common Wealth). Mai rau, in experienta fiecarui cetatean, practicile institutionale cotidiene – unde moda bacsisurilor domina – sint la fel de stigmatizate de coruptie. Ghinion pentru cine nu are mijloacele necesare…
Cit de naiv pentru unii sau cit de nemilos de cinic pentru altii trebuie sa fii pentru a crede sau a-i face pe altii sa creada ca institutiile democratiei parlamentare se pot legitima rapid printr-un joc formal, fara o reala reprezentare in obiceiurile cotidiene? Cum s-a putut crede ca democratia parlamentara poate functiona normal, cind majoritatea populatiei (fara deosebire de nationalitate) este prinsa in dinamica unei pauperizari absolute? Cind majoritatea studentilor nu are decit o idee fixa, anume de a emigra definitiv? Ii preocupa oare viitorul tarii sau al orasului lor? Asemenea remarci nu izvorasc din amaraciune sau din nostalgie pentru timpurile trecute.

E de ajuns sa-mi ascult studentii si vecinii de palier: frigidere scoase din priza, becuri chioare, abonamente telefonice reziliate, regim alimentar redus la minimum necesar, intretinerea neplatita, copii fara vacante, grija pentru sanatate abandonata etc. sint locurile comune ale majoritatii. S-a spus adesea ca democratia politica presupune un nivel minim de trai. Desi, in mod evident, omul nu traieste numai cu piine, el trebuie totusi sa aiba suficienta piine, protectie sanitara si sociala (nu acesta este rolul fundamental al statului caruia el ii cedeaza o parte din libertatea sa?) pentru a se proiecta in acele acte care il angajeaza dincolo de supravietuirea cotidiana. Absenteismul masiv traduce tocmai abandonul politicii ca viziune a viitorului si are ca fundal o grava criza a legitimitatii. Din momentul in care jocul politicii nu mai legitimeaza puterile executiva si legislativa, locala si nationala, acestea intra in nisipuri miscatoare si nu mai au resursele sa se impuna, in ultima instanta, decit prin demagogie si forta. Or, demagogia si forta contin intotdeauna dictatura – iar democratia parlamentara nu a ezitat niciodata sa foloseasca aceasta cale atunci cind criza de care era incoltita a adus la suprafata forte sociale mult prea contradictorii. Ceea ce ne evoca o analiza antica, cea enuntata acum 25 de secole de Platon in Republica.
Cluj, 22 iunie 2000

Traducere de Raluca ALEXANDRESCU