OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil
Civic Education Project Romania. Newsletter – buletin in limba engleza editat de Centrul Proiectelor Educationale. Sub genericul Brain Gain, in cele 12 pagini ale numarului de fata – vara 2002 – sint prezentate principalele evenimente organizate de CEP. Intre acestea – conferinta studenteasca de la Oradea; vizita profesorului Quentin Skinner in Romania; workshop-uri pe teme educationale in Oradea, Timisoara si Cluj; zilele CEP in Cluj si Bucuresti; dezbaterile organizate pe 1-2 iunie la Bucuresti despre Holocaust in istoriografia romaneasca recenta; proiecte sustinute de CEP (Konrad Adenauer Stifung, Invisible College, New Europe College). Un spatiu special este rezervat prezentarii bursierilor CEP din Romania si proiectelor acestora, precum si intilnirii de la Baile Felix a bursierilor CEP din Romania si Republica Moldova.

de ici, de colo
Sub titlul Cronica unei aniversari ratate, in pagina 32 a Romaniei literare (numarul 24/2002) este publicat un interviu al lui Gabriel Rusu cu directorul editorial al revistei Cuvintul, Tudorel Urian. Interviul incearca sa lamureasca problema neaparitiei de citeva luni a respectivei reviste, aflate in pragul numarului jubiliar 300. In opinia lui Tudorel Urian, nu ar fi vorba de un conflict cu patronatul, ci de o problema „la nivelul administratiei. Culmea este ca mi se solicita mie sa fac proiectul unei noi reviste. Ceea ce mi se pare o noua proba de insolenta“. Cu toate acestea, ideea demisiei i-a fost sugerata pe diverse cai lui Tudor Urian; acesta afirma ca va avea in acest sens niste discutii cu Mihai Carciog, caruia i se datoreaza aparitia revistei – financiar vorbind – in totalitate. Interesanta e opinia potrivit careia in cauza ar fi colaboratorii revistei si ideile pe care acestia le sustin. Nu e exclus ca la mijloc sa existe chiar un conflict de interese: „Asta nu mai e deja o supozitie, e deja o informatie. La ultima sedinta a actionarilor, Aurel Borsan a propus inca o data desfiintarea revistei, Mihai Carciog s-a impotrivit ferm. In fata argumentelor domnului Borsan (ca revista e proasta, nu se vinde, ca e falimentara etc.), dl Mihai Carciog a propus infiintarea unui comitet artistic care sa supravizeze activitatea directorului editorial. In fata acestei propuneri, dl. Borsan a izbucnit vadit nemultumit: «daca ii spun asta lui Urian, iar o sa vina cu Manolescu, Cistelecan, Tismaneanu, Alexandru George»“. N-ar fi exclus, deci, sa asistam la o schimbare de echipa...

Revista 22 isi continua seria de executii ale volumului despre Cioran, Eliade, Ionesco a Alexandrei Laignel-Lavastine. Dupa articolul-fluviu publicat in precedentele patru numere, Mircea Iorgulescu e prezent in numarul 25 al publicatiei prin transcrierea unei discutii transmise la RFI pe 8 iunie a.c. si moderate de el. Invitatii criticului au fost Alain Paruit, traducatorul in franceza a peste 20 de volume de Mircea Eliade, si Edgar Reichman, cronicar literar la ziarul Le Monde. Intrind in joc, cei doi exprima opinii foarte critice la adresa cartii. Invocind argumentul distorsionarii programate a receptarii de catre autoare, Alain Paruit apreciaza abordarea acesteia „ca imagine de ansamblu, foarte superficiala. Daca ar fi numai superficiala, n-ar fi lucrul cel mai grav, pentru ca de fapt o carte pe aceasta tema, nu despre Eugen Ionescu, dar despre trecutul de extrema dreapta al lui Cioran si Eliade, ar fi fost necesara. Dar, in afara de superficialitate, este o carte falsa, pentru ca foloseste esentialmente citate trunchiate, pe care apoi, prin comentarii rauvoitoare, le deturneaza si in cele din urma cititorul are impresia ca aceste citate spun exact inversul a ceea ce ele spun de fapt. [...] In afara de superficialitate, cartea este falsa pentru ca si in alte domenii este nefiabila, e plina de greseli si in ceea ce priveste istoria Romaniei sau interpretari“. La rindul lui, Edgar Reichmann considera ca „numic nu o inocenteaza pe jurnalista si polemista noastra de usurinta ei de a fi mai mult brianta decit solida intr-o lume, lumea in care noi traim, in care divertismentul si scoop-ul, circul, de asemenea, au intotdeauna intiietatea fata de rigoare. Cartea dumneaei, desi necesara, pentru ca un studiu serios despre trecutul lui Eliade, Cioran si Ionescu, bineinteles, era necesar, dar nu in felul in care a fost facut, adica plecind de la un a priori fals. [...] Pe de o parte, lasa sa se inteleaga ceea ce pentru un cercetator academic, un filozof, este un mod aluziv ce nu are nimic de a face cu o apropiere stiintifica, ca Ionescu a fost antifascist, ca Ionescu a fost un intelectual de stinga pentru ca mama lui ar fi evreica“. In rest – cei doi nu fac decit sa adauge noi „hibe“ de detaliu celor deja enumerate de catre Mircea Iorgulescu, ale carui interventii sint – adeseori – mai ample decit cele ale interlocutorilor sai. In continuarea textului discutiei, este publicat, in traducere, textul critic al lui Patrice Bollon din Magazine littéraire, text pe care noi insine l-am rezumat in numarul trecut al revistei. 22 nu a acordat aceeasi atentie numeroaselor reactii favorabile aparute pe marginea cartii in presa franceza. Pe de alta parte, in chapeau-ul introductiv al dialogului, receptarea franceza a Uitarii fascismului e apreciata drept „destul de rezervata“...

Conceput initial drept unul aniversar si omagial, numarul 5 al revistei oradene de cultura Familia a devenit – prin forta imprejurarilor destinului – unul indoliat, grupajul central fiindu-i dedicat regretatului Stefan Aug. Doinas. Sub genericul Ultimul Doinas, poetul este prezent cu o serie de texte inedite: o scrisoare facsimilata adresata redactiei Familiei si lui Dumitru Chirila cu privire la proiectatul grupaj, O insemnare confesiva – datata 1 mai 2002 – despre tineretea sa sibiana si cerchista, 7 „sonete sibiene“ datate mai 1942 (ultimul se intituleaza Despartire), un substantial eseu esteico-filozofic despre Discursul mixt (fragment dintr-un discurs despre poezie si filozofie), un extras (Kilometrul zero) dintr-un roman intitulat – provizoriu – Intersectia, un poem (Pe aceleasi trepte de aer) datat vineri 26 aprilie 2002, orele 16 si citeva Cuvinte rostite la implinirea a 80 de ani (tot pe 26 aprilie). Se adauga un „prolog“ semnat de redactorul-sef adjunct al Familiei, Dumitru Chirila, (Ultimul Doinas) si un epilog redactional („Si cornul suna...“). Redam un pasaj ilustrativ din textul celui dintii: „O coincidenta, trista prin desfasurarea evenimentelor, face ca numarul acesta al revistei noastre sa cuprinda un substantial segment Doinas, in chiar luna mortii poetului. Ne propusesem mai demult sa oferim unor scriitori importanti spatiu pentru grupaje semnificative, care sa cuprinda pagini din domenii diverse ale creatiei lor, Primul cu care am reusit a fost Stefan Aug. Doinas. Cu putin inainte de neasteptata sa moarte ne-a trimis acest grupaj, poate simbolic din multe puncte de vedere, extins peste intreaga acolada creatoare a marelui disparut si facind o acolada a diversitatii creatiei [...] (mai putin traducerile). Cind ne-a parvenit vestea trecerii sale in nefiinta, numarul de revista era sub tipar. Firesc, l-am lasat intact, adaugind doar aceste rinduri explicative si scrisoarea care a insotit grupajul“.

Tot legat de personalitatea lui Stefan Aug. Doinas, numarul triplu 4-5-6 al revistei de cultura Arca din Arad – cu un sumar consistent, indeosebi la capitolul cronicilor de carte (sobre si credibile in general) – publica un eseu de fenomenologie, probabil ultimul aparut in timpul vietii poetului, intitulat Tragicul la romani. Destul de bizar ni s-a parut a fi faptul ca unul dintre „personajele“ sale este maresalul Ion Antonescu, ipostaziat, in final, ca erou tragic al istoriei nationale, estetizat in stil neoclasic, idealizat si proiectat in monumentalitatea mitului: „Constiinta sa riguroasa de ostas, respectul angajamentului luat si asumarea consecintelor acestuia, consecventa cu care si-a urmat drumul de «conducator» intr-un razboi al carui scop era reintregirea tarii ciuntite, adica repararea unei injustitii istorice – toate acestea fac din el o personalitate complexa, pe deplin constienta de Destinul sau. Cei care l-au cunoscut indeaproape vorbesc despre laconismul sau, despre fermitatea atitudinilor sale, despre fermitatea si perseverenta sa obstinata – trasaturi indiscutabil demonice, «virtuti» benefice si totodata fatale. Este limpede ca anticomunismul sau corespundea unor simtaminte populare, dupa cum refuzul sau de a face compromisuri politice subliniaza limitele sale ca barbat de stat. Maresalul a vazut in Istorie un teren propice realizarii incrincenate de sine, ceea ce face din figura lui un erou al epocii. Atunci cind se vorbeste despre «greselile» sale, personajul este coborit de pe piedestalul intunecat pe care se instaleaza un erou tragic. In felul acesta i se judeca atitudinile politice. Dar repet: intrebarea este daca Ion Antonescu a fost intr-adevar un om politic. Mai degraba cred ca el a intruchipat un destin de lupta pina la moarte, de care Istoria noastra avea – nu-i asa? – nevoie. Fara indoiala, ingrasamintul Istoriei este politicul.

Datorita acestuia, istoria ofera eternitatii in acelasi timp citeva flori splendide si citeva – foarte putine – flori funeste. Un cult al maresalului exista, fie ca cei care-l intretin sint fosti soldati de sub comanda sa, fie ca sint urmasii acestora, Romani carora li s-a insuflat – asa cum rareori Moira a rezervat unui popor – un moment de frenetica exaltare patriotica. Aceasta figura tragica a istoriei noastre poate fi, desigur, obiect de discutie si interpretare, asa cum este si obiect de veneratie. Si poate e imperios necesar sa-l consideram si dintr-un asemenea unghi. Interesele de moment ale tarii noastre – un «moment» istoric putind «sa treaca» o data cu o anume conjunctura sau, dimpotriva, sa dureze un secol intreg – pot sa dicteze guvernantilor nostri de azi rezerve mai mari sau mai mici fata de comportamentul sefului de stat Ion Antonescu. Nimeni insa nu-i poate contesta dimensiunea tragica, de adincime. Iar lucrul acesta trebuie spus. Eroul tragic – toata lumea cunoaste acest adevar banal – se situeaza dincolo de just si nejust: el este, prin definitie, un vinovat fara vina“!?!… Interesant e faptul ca editorialul lui Vasile Dan – intitulat Pe strada Maresal Ion Antonescu... – este extrem de dur atit la adresa „tragicului“ personaj: „In acelasi Muzeu al Holocaustului de la Washington, in dreptul regimului Antonescu stau 150.000 de evrei si citeva zeci de mii de tigani masacrati. Nu pun la socoteala sutele de mii de tineri soldati romani morti, intr-un razboi ce era din ce in ce mai putin al lor, la Stalingrad, in Caucaz, in imensitatea de gheata a Rusiei Sovietice. Iata, noi avem acum o strada, tot centrala, la Arad, purtind numele Maresalului. Ne consoleaza doar un lucru: cei de la Slobozia, multi prin etnie victime ale lui Antonescu, i-au ridicat si un bust. Nu doar in problema integrarii noastre in NATO avem o problema. Nu doar in a fi loiali SUA si Occidentului, adica celor carora Antonescu le-a declarat totusi razboi. Ci fata de propriul nostru trecut, pe care ar trebui sa avem curajul de a-l infrunta, de a-l privi in fata. Nu o data critic. Mult mai greu, infinit mai greu i-a fost Germaniei dupa razboi. Si totusi aceasta mare natiune a avut puterea unei dureroase, purificatoare autoflagelari. Ea este astazi moral descarcata de un trecut stinjenitor, apasator. [...] Oricit de inalta si motivata e scuza recuperarii Basarabiei, am fost, totusi, in razboi, aliatii Germaniei naziste si un inamic al Natiunilor Unite. Inainte de a fi datori viiitorilor aliati, sintem, pare-se, datori propriei noastre istorii. In a fi onesti cu noi insine si sinceri pina la capat. Chiar daca aceasta sinceritate este inconfortabila, potrivnica vulgatei noastre patriotarde, nationaliste recurente“. Ne-a retinut atentia si prezentarea unei noi carti de Vintila Ivanceanu scrisa in colaborare cu Josef Schweikhardt, Totul despre actionism.