OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cresterea accentuata a ritmului de dezvoltare a oraselor devine un fenomen predominant, mai ales incepind cu prima jumatate a secolului al XX-lea (caracteristica dependenta intr-o mare masura de cresterea numarului de locuitori: Bucurestiul, de exemplu, in 1824 avea 100000 de locuitori iar in 1912, 341321). In plus, se constata o puternica tendinta de modernizare, care genereaza o orientare cu un vizibil caracter occidentalizant: se studiaza in strainatate si se elaboreaza noi programe arhitecturale, astfel ca peisajul capitalei capata un aspect eclectic, in cadrul caruia se disting diverse directii stilistice: neoclasica, neogotica, neobizantina. Eclectismul este considerat a fi cel mai modern stil al epocii, un rol important in propagarea lui avindu-l formarea tinerilor arhitecti romani la École des Beaux-Arts.
Eclectismul fusese favorizat in Europa de o mai buna cunoastere a constructiilor din toate tarile si epocile: la jumatatea secolului al XIX-lea se afirmase o noua atitudine care le permitea arhitectilor sa se orienteze si catre stilurile romanic, bizantin, egiptean, arab, renascentist.

Sustinatorii eclectismului, printre care se numara si J.I. Hittorf, Henri Labrouste, Victor Baltard, sint urmati insa de Viollet-le-Duc, care promoveaza curentul rationalist; partizan al neogoticului, el elimina din polemica sa orice referinta romantica ori sentimentala: goticul este apreciat pentru claritatea sistemului sau constructiv, pentru economia solutiilor, pentru precizia programelor de distributie. Tehnica constructiva se perfectioneaza foarte rapid in Europa celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, ceea ce duce la declinul eclectismului. Concomitent, atitudinea eclectica incepe insa sa fie sustinuta de conceptia predominanta la École des Beaux-Arts. Semnificativ pare a fi faptul ca o serie de arhitecti romani – printre care G. Sterian, Petre Antonescu si, mai ales, Ion Mincu, considerat a fi maestrul direct sau indirect al majoritatii tinerilor arhitecti de valoare care se afirmau la inceputul secolului al XX-lea, se formeaza sub indrumarea lui Julien Gaudet (1834-1908), „reprezentantul tipic al ultimei faze a eclectismului“. In cursul lui teoretic tinut la École des Beaux-Arts incepind cu 1894, Leonardo Benevolo afirma ca „primele studii trebuie sa fie clasice“, dar el dadea o acceptie mult mai vasta termenului, extinzindu-i sensul la tot ceea ce ramine in posesia admiratiei universale, indiferent de timp, tara sau scoala. Tipul acesta de invatamint explica diversitatea orientarilor spre care se indreapta arhitectii romani.

Perioada sfirsitului de secol XIX si inceput de XX corespunde unei preocupari de sistematizare a orasului Bucuresti si, in acest sens, este preferata formula orasului gradina, aparuta initial in Anglia si raspindita apoi in marile centre europene, larga ei popularitate datorindu-se unei anumite conceptii de tip romantic. Gradini publice mai mult sau mai putin amenajate existau in Bucuresti inca din al doilea patrar al secolului al XIX-lea, asa cum era Gradina Breslea (actuala Gradina Ioanid).
Gradina librarului Ioanid, ca si cea a lui Eliad, fusese bine cunoscuta in ultimul sfert al secolului al XIX-lea si in primul deceniu al celui urmator, intrucit publicului i se permitea sa-si petreaca acolo zilele de sarbatoare (spre deosebire de alte gradini mai putin cunoscute, deoarece puteau fi doar vizitate, asa cum era Gradina preotului Ilie de la Cotroceni). Noua lotizare se va face in 1909-1910 pastrindu-se ideea spatiului public de agrement (una dintre conditiile impuse proprietarilor era plantarea pe o suprafata de cel putin 50% din cea necladita).

I.D. Berindei, caruia i se atribuie proiectul casei din str. Dumbrava Rosie nr. 9, studiaza la Scoala de poduri si sosele din Bucuresti si apoi la École des Beaux-Arts. Cu toate ca el realizeaza, in primul deceniu al secolului al XX-lea, planurile pentru Palatul Culturii din Iasi, atitudinea sa generala este una eclectica, dominata de stilul arhitecturii franceze din secolul al XVIII-lea, dar cuprinzind si elemente moderne, de conceptie 1900, atit in compozitia de ansamblu, cit si in rezolvarea decoratiei: casa General Arion, situata pe Bulevardul Ana Ipatescu nr. 15 (Observatorul Astronomic), construita in 1897, si Palatul G.G. Cantacuzino „Nababul“ (Muzeul G. Enescu) de pe Calea Victoriei nr. 141, ridicat intre 1898-1900, fiind lucrari reprezentative pentru aceasta atitudine. Dupa 1904 I.D. Berindei realizeaza primele sale proiecte urbanistice. Principii moderne, occidentale, patrund astfel in configurarea orasului Bucuresti. Vor fi realizate Parcul National din nordul orasului, devenit ulterior Parcul Herastrau prin dezvoltarea sa dincolo de lacurile asanate, primele cartiere rezidentiale dintre Bulevardul Aviatorilor si Calea Dorobanti, Parcul Ioanid.

Acesta din urma este caracterizat de o conceptie elastica. Conditiile impuse proprietarilor (si, implicit, arhitectilor) au rolul de a unifica varietatea si specificitatea fiecarei cladiri in parte, dovedind o mare flexibilitate (nu trebuie uitat faptul ca, in trecut, locuintele aveau istoriile lor personale, care deveneau istoriile unor familii).
Functiunea cladirii din strada Dumbrava Rosie nr. 9 a ramas neschimbata de-a lungul timpului: proiectata ca locuinta particulara a familiei Tartasescu, ea si-a schimbat doar proprietarii, intrind in posesia familiei Brediceanu. Cladirea se incadreaza in ambianta generala a parcului si, in acelasi timp, detine o valoare arhitecturala proprie. Intregul ansamblu este reprezentativ pentru un cartier de vile destinat unei clase sociale mai bine situate: spatiul este mare, terenul are o pozitie favorabila, constructiile sint retrase de la strada, au fatade pe toate laturile. Densitatea locuintelor, aflata in strinsa legatura cu spatiul inconjurator, este insa putin cam mare. T. Radulescu remarca faptul ca exista, la inceputul secolului al XX-lea, o crestere pronuntata a divizarilor si a parcelarilor de terenuri mai mari, majoritatea in zona centrala a Bucurestiului. Parcul Ioanid, prin ambianta sa generala si prin modul de distribuire a loturilor, trimite la modele occidentale. Despre el s-a spus ca ar reprezenta o „repetitie a ideii Parcului Monceau din Paris sau a parcului din Magdeburg executat dupa proiectul lui Homann“. Nevoia de contopire cu natura inconjuratoare si de participare directa – desi distantata – la viata colectivitatii s-a concretizat in utilizarea unui spatiu protejat ce continua locuinta in exterior: terasa. Imobilul din strada Dumbrava Rosie nr. 9 a fost prevazut si el cu o terasa ce comunica printr-o scara cu spatiul verde din exterior.

Fatada principala este reliefata prin decrosul corpului central care rupe monotonia intregului volum, marcheaza eleganta balconului si pune in valoare golurile largi ale ferestrelor fara parapet, de factura clasica franceza. Balcoanele si logiile reprezinta replica moderna si citadina a pridvorului sau a foisorului caselor traditionale; desi generalizate sau frecvent utilizate in arhitectura moderna din aproape toate tarile europene, ele au pentru romani motivatii mai adinci, determinate de stravechi deprinderi de locuire. Revenind la fatada, se poate remarca faptul ca intregul ansamblu are o nota de stabilitate datorata bosajelor accentuate de la nivelul inferior al cladirii, bosaje ce reprezinta o trasatura caracteristica a arhitecturii proiectate de I.D. Berindei, ca si ferestrele cu taietura ampla, cu „supralumina“ si cu cite un mascheron in partea superioara. In realizarea decoratiei sculptate I.D. Berindei, spre deosebire de alti arhitecti contemporani care foloseau caietele de modele care circulau in epoca, utiliza sculptori specializati. O serie de elemente trimit la formule beaux-artiste: cornisa cu denticuli ferm profilata, friza decorativa, aticul format dintr-o succesiune de balustri si acoperisul inalt, „imperial“. Un briu reliefat puternic delimiteaza nivelul de serviciu de parterul inalt. Toate muchiile cladirii sint ritmate orizontal prin muluri la nivelul superior, ecouri ale bosajelor nivelului inferior.

Decrosul corpului central corespunde, in interior, incaperilor „de parada“. Echilibrul si simetria lui sint subliniate de contrastul stinga/dreapta: partea stinga este mai plina dar mai ingusta, cu o fereastra inalta ce porneste de la nivelul solului si se intinde pe tot parterul inalt, iar partea dreapta este mai retrasa dar mai lata, cu o fereastra ce tinde spre patrat si cu terasa mai sus pomenita.
O nota aparte a capatat fatada de acces, evidentiata la rindul ei printr-un decros accentuat. Caracteristica este marquisa eleganta ce subliniaza curgerea detaliilor de feronerie ale usii. Se poate remarca faptul ca elementele din fier forjat, atit cele folosite la grilajul ce imprejmuieste lotul, cit si cele utilizate la balcon si terasa, usa, ferestre si la balustrada scarii interioare sint de o mare varietate, imprimind fiecarui spatiu o amprenta specifica. Aceasta preocupare pentru feronerie, prin valorificarea expresiva a liniei si a ornamentului in scopul sublinierii elementului constructiv, provine din ideile promovate de Arta 1900.

Fatada laterala, ca si cea posterioara de altfel, chiar daca este destul de atent tratata, nu are o valoare speciala. Sint repetate aici motive din fatada principala si din cea de acces, dar se incearca, pentru ruperea monotoniei, o variatie a cadrelor ferestrelor. Ultima fereastra, cea dinspre fatada posterioara, prezinta chiar o oarecare ezitare in conceptie, intrucit ea lasa vizibila scara de serviciu. Fatada posterioara, poate pentru a marca importanta spatiilor interioare ce-i corespund, are, la rindul ei, un decros in zona centrala. Planul parterului inalt nu a fost prea mult modificat, pastrindu-se distributia originala a incaperilor. Din holul de intrare, situat la nivelul solului, se poate patrunde pe o scara monumentala din marmura cu balustrada de fier forjat catre holul spatios de primire. Salonul este plasat catre strada Dumbrava Rosie, putind comunica cu terasa. Axa longitudinala a cladirii se continua probabil cu dormitoarele. Spre deosebire de claritatea repartizarii elementelor fatadei, distributia spatiilor interioare este mai ambigua si nu prezinta axe de simetrie evidente.

Importanta culturala, sociala si economica pe care o are locuinta explica tendinta din ultimul timp de a-i da o noua personalitate printr-un echipament tehnic modern, prin schimbari functionale si constructive.