OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cred că rămîne, ca şi înainte de ’89, un mod de a merge mai departe, de a trece peste lucrurile grave cu uşurinţă, zic eu. Este în firea românului de a face umor, de a face haz de necaz, eu zic că e un medicament bun de a trece peste lucrurile complicate.

 

M-am întrebat şi eu de multe ori dacă se poate îndrepta ceva prin caricatură, este greu de spus... mi-aş dori lucrul ăsta, dar faptul că pot să arăt un lucru care mi se pare mie important e un privilegiu pentru mine, iar dacă o pot face într-un mod umoristic, folosind în cadrul caricaturii mele cîteva cuvinte, într-un mod concis, e cu atît mai bine. De multe ori, lucrurile importante e de dorit să le spui cu puţine cuvinte. De fapt, se spune că concizia e mama înţelepciunii, aşa că mi-aş dori ca textele mele să fie cît mai scurte, dar şi cît mai generoase ca mesaj.

 

Există nişte reminiscenţe de dinainte de Revoluţie. Înainte, caricatura era un fel de bau-bau, cînd făceai ceva rău, cineva te punea la gazeta de perete, nu era de bine. După ’89, eu zic că fenomenul, prin liberatatea de exprimare, a evoluat, şi nu vorbesc doar din perspectiva mea, care fac caricatură de presă. Noi avem caricaturişti foarte buni, şi e suficient să vedem la cît de multe saloane internaţionale participă. Sîntem mulţi cei care participăm şi rezultatele sînt chiar deosebite. Îmi pare rău că nu e ceva atît de vizibil pe cît ar trebui, mai ales în ultimii ani, cînd presa, după cum se ştie, a avut de suferit, mai ales cea tipărită, spaţiile de publicare fiind din ce în ce mai mici. Acum, ne punem şi noi problema dacă n-ar trebui să ne găsim zone de expunere în afara hîrtiei, a ziarului, şi să ne îndreptăm spre alte zone, cum ar fi sălilele de expoziţie, mediul on-line. Un om inteligent se spune că e un om care se adaptează şi sper că fac parte din categoria aceasta, aşa că încerc să trec de pe hîrtie pe Internet.

 

La saloanele internaţionale, sînt caricaturi fără cuvinte, exprimarea este realizată doar prin grafică. Sînt rezultate foarte bune, se iau premii şi afară, în competiţii. Eu sînt din Brăila şi facem, la rîndul nostru, un salon internaţional de caricatură, eu zic că e cel mai bun, mai toţi zic lucrul ăsta, am avut un număr de patruzeci şi cinci de ţări... Ce pot să spun decît că nu abandonăm, cu toate că sînt probleme, mai ales în presă, şi că spaţiile sînt din ce în ce mai mici.

 

Pot să spun că sînt un produs al Revoluţiei, am devenit caricaturist avînd sentimentul că pot să fac lucrul ăsta şi înainte de ’89, dar sînt un produs al Revoluţiei fiindcă libertăţile au venit odată cu acel eveniment. Îmi place să cred că evoluez şi că nu sînt în momentul de apogeu, aş vrea să cred că asta se va întîmpla mult mai tîrziu. Pînă acum, colaborările mele au fost generoase, cu presa cel puţin. Am colaborat înainte la Adevărul, Evenimentul zilei, acum, la Academia Caţavencu, Săptămîna financiară, DC News, un cotidian on-line, Zile şi nopţi etc.

 

Acum închei un ciclu de expoziţii şi salonul internaţional pe care l-am menţionat mai sus şi îmi doresc să mă întorc în atelier şi să mă ţin de colaborările de zi cu zi, să am o perioadă, aş spune, de linişte. Vor fi, fără discuţie, şi alte festivaluri, cînd am sentimentul că s-a adunat material destul, voi mai scoate un album, vreau să reiau o legătură mai strînsă cu saloanele internaţionale, pentru că le-am cam neglijat în ultima vreme.

 

Temele sînt generoase întotdeauna, mai important e ca un caricaturist să aibă disponibilitatea să vadă acest lucru. Cred că el se şi antrenează în fiecare zi, un caricaturist de presă, cel puţin, la un cotidian, e nevoit în fiecare zi să realizeze măcar o caricatură. Nu ne plîngem, avem materie primă din belşug. Iar clasa politică oferă zilnic material pentru caricatură.

 

Caricatura are darul de a reda o bucăţică din viaţa noastră – socială, politică, în mare parte. Teatrul e o componentă importantă a societăţii noastre şi redă şi el, într-un alt mod artistic, crîmpeie din viaţa noastră. Eu zic că aceste două aspecte nu se anulează, ci sînt complementare.