OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Diana ADAMEK:



1. Liviu Rebreanu, Padurea spinzuratilor;

2. Camil Petrescu, Patul lui Procust;

3. Max Blecher, Intimplari in irealitatea imediata;

4. Mihail Sadoveanu, Creanga de aur;

5. Marin Preda, Morometii (I);

6. Alexandru Ivasiuc, Racul;

7. Dumitru Radu Popescu, Vinatoarea regala;

8. Constantin Toiu, Galeria cu vita salbatica;

9. George Balaita, Lumea in doua zile;

10. Stefan Banulescu, Cartea Milionarului.



Clasamentul meu respecta ordinea cronologica a aparitiei romanelor. Pentru ca limitarea la 10 titluri mi se pare prea restrictiva, as mai adauga in continuare inca 6 romane:

- Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach;

- Eugen Barbu, Principele;

- Mircea Cartarescu, Orbitor;

- Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu;

- Gheorghe Craciun, Frumoasa fara corp;

- Adrian Otoiu, Coaja lucrurilor sau Dansind cu Jupuita.





Sorin ALEXANDRESCU:



1. Patul lui Procust de Camil Petrescu;

2. Rascoala de Liviu Rebreanu;

3. Frumoasa fara corp de Gheorghe Craciun;

4. Morometii de Marin Preda;

5. Sertarul cu aplauze de Ana Blandiana;

6. Femeia in rosu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies;

7. Orbitor de Mircea Cartarescu;

8. Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu;

9. Huliganii de Mircea Eliade;

10. Cartea Milionarului de Stefan Banulescu.





Lucian ALEXIU:



Un top al celor mai importante 10 romane romanesti din secolul XX? Dupa care criterii, totusi, alegerea? De ce nu macar douasprezece? Ori chiar douazeci, chiar treizeci, pentru ca omisiunile, implicitul/explicitul subiectivism (criticul/istoricul literar roman este, contraziceti-ma, domnilor, pasional –, animator de cenaclu, de scolita literara, de directie, cind nu, vai, el insusi artist), pentru ca democratica noastra exprimare a unei/unor optiuni sa faca pe cit posibil mai clar arbitrariul/hazardul unei ierarhizari din capul locului contestabila, pentru ca idiosincraziile, oportunismul, vecinatatile regionale, amicitia si umorile generationale sa faca salonul/raftul cu cei refuzati/cei omisi sa straluceasca din plin.



Pentru ca dragile noastre reflexe dobindite din scoala si nenumaratele prejudecati care ne fac viata acceptabila sa poata functiona, si ele, de bine de rau… De ce, insa, la urma urmei, nu cele mai insemnate titluri din cutare deceniu, de ce nu autorii de prim rang dintr-o generatie anume? De ce nu, iata, romanele mai importante scrise pina prin anii ’80-’85, pentru a lasa lucrurile sa se mai linisteasca, pentru a nu-i aseza pe cei morti (intru literatura) peste cei vii? Si de ce nu, pentru ca totul sa fie proiectat in absolut, nu doar numele unui singur romancier/un unic titlu de roman? Acestea toate pornind de la premisa ca romanul, cind nu este nascut poet, are sigur vocatie de povestitor, iar romancierii, printre povestitori, n-ar reprezenta decit o varietate mai putin lenesa… Glumim, desigur.

Iata, totusi, mai jos, intre cartile scoase din sertarele istoriei literare, si citeva romane fata de care ma situez, sper, la suficienta distanta in timp pentru a le mentiona, – autorii spre care am revenit, la intervale uneori mari, cel putin de doua-trei ori, din varii motive, daca nu impins de cine stie ce oportunitati critice: Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche; Liviu Rebreanu, Ion; M. Sadoveanu, Creanga de aur; Camil Petrescu, Patul lui Procust; Vasile Voiculescu, Zahei Orbul; Marin Preda, Morometii; Stefan Banulescu, Cartea Milionarului; Nicolae Breban, Animale bolnave; George Balaita, Lumea in doua zile; D.R. Popescu, F.



Dar mai am in rezerva vreo doua-trei duzini de autori din generatii mai vechi ori mai tinere, romancieri care, de mi-ati ingadui citeva permutari in insiruirea de mai sus, s-ar vadi ca (aproape) orice optiune e contestabila, dupa cum, la fel, desigur, si posibil de sustinut. Pentru ca, iata, pe cine am putea lasa deoparte din top pentru a mentiona esaloanele de romancieri din linia intii a valorilor – senatorii de drept ai istoriilor literare, de la Hortensia Papadat-Bengescu la Gib Mihaescu si Ion Vinea, de la Blecher la G. Calinescu, de la Mircea Eliade la Ion Marin Sadoveanu, de la Alexandru Ivasiuc la Augustin Buzura, de la Sorin Titel la Constantin Toiu, de la Tepeneag ori Matei Calinescu la Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu… Ci citi alti autori de romane memorabile n-ar mai fi de pomenit fie si numai la o trecere in revista rapida a domnilor (iar din cind in cind, spre a nu fi socotiti misogini, si a bravelor doamne) de odinioara… Lipsesc, dupa cum se poate vedea, din aceasta avalansa de nume, prozatorii de ambe sexe ale caror date de nastere se situeaza undeva dupa anul 1940 – fortele tinere, daca nu ne supara cumva sintagma –, realizatori, si acestia, in deceniile din urma, ai unor constructii roamnesti memorabile.

As fi raspuns, poate, cu inima mai usoara la o intrebare privind cele mai importante zece poeme scrise de autori romani in secolul douazeci…





Mircea ANGHELESCU:



Mai interesante decit lista ar fi fost probabil justificarile pe care fiecare le-am produce mai bucurosi. Dar iata cele zece titluri, cu precizarea ca este vorba doar de romane; de ce nu consider romane o serie de carti celebre – vezi mai sus.



- Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach;

- Constantin Stere, In preajma revolutiei;

- Camil Petrescu, Patul lui Procust;

- Max Blecher, Inimi cicatrizate;

- Petru Dumitriu, Cronica de familie;

- M. Preda, Morometii;

- N. Breban, Bunavestire;

- A. Buzura, Orgolii;

- G. Adamesteanu, Dimineata pierduta;

- M. Cartarescu, Orbitor.





George ARDELEANU:



- Mateiu I. Caragiale – Craii de Curtea-Veche – pentru cea mai autentica radiografie a regimului nocturn; pentru imaginea unei Calauze care, spre deosebire de Vergiliul lui Dante, ii „uita“ pe initiati prin bolgiile Infernului;

- Max Blecher – Intimplari in irealitatea imediata – pentru deconstruirea falsei opozitii dintre vid si plin (sint fericit ca M.B. se afla intr-un rapid proces de recuperare canonica);

- Camil Petrescu – Patul lui Procust – pentru subminarea totalitarei omnisciente;

- Hortensia Papadat-Bengescu – Concert din muzica de Bach (&ciclul Hallipa in general) – pentru „cruzime“* si pentru conceptul de „trup sufletesc“;

- Marin Preda – Morometii – pentru ironie &pentru mesaj: „Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta“;

- Mihail Sadoveanu – Creanga de aur – pentru o ipostaza mai putin canonica a „canonicului“ Sadoveanu;

- Liviu Rebreanu – Padurea spinzuratilor – pentru incipit – „sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias de sticla aburita...“ (totusi, incipitul este, nu-i asa, o mise en abime a cartii) – si nu numai;

- Mircea Cartarescu – Orbitor – pentru imaginile corporalitatii (mai putin pentru filiera Márquez);

- M.H. Simionescu – Ingeniosul bine temperat** – pentru scepticism: nu ne putem elibera de sub tirania Codului. Si pentru Joc.

- George Balaita – Lumea in doua zile – pentru cel mai joyce-ian roman romanesc.

Inutil sa mai precizez ca lista mea e „subiectiva“. Ordinea este aleatorie: ierarhia transcrierii nu este valorica. S-ar parea, in acelasi timp, ca acreditez o idee cu care, de fapt, nu sint de acord si anume aceea ca proza interbelica este superioara celei postbelice (6 vs. 4). Cred insa ca, daca lista s-ar fi extins (sa zicem „primele 15-20 de romane romanesti ale secolului XX“), raportul s-ar fi inversat. Sau ar fi fost cel putin egal.

Am preferat, pe de alta parte, comentariilor ample (sint destule!) aceste „pastile“ de tipul celor de la concursurile Miss World.

–––––

* Ghilimelele sint, evident, facultative.

** Nu e cazul sa mai purtam aici discutii legate de „nomenclator“: roman, antiroman, forme de estompare etc.





Adriana BABETI:



As participa la ancheta Observatorului cultural doar ca sa va spun, ca in bancul cunoscut, sa nu contati pe mine. Din simplul motiv ca nici unul, dar absolut nici unul din romanele la care m-as putea gindi (din reflex cultural „canonic“) nu e recitit recent. Asa ca tot ce as spune ar fi o aproximare zburdalnica. Or, nu stiu care sa fie cauza, mi-e dor de lucruri serioase, de afirmatii bine acoperite. Totusi mor de curiozitate sa vad, de pe tusa, ce titluri propun cei care s-au prins in joc ca sa-mi verific bruma de gust literar si sa inteleg mai clar ce inseamna un roman bun. Cred ca multe lucruri interesante va dezvalui ancheta asta. Inclusiv rezerva unora de a raspunde. Sau ezitarea altora de a-si lua inima in dinti si de a completa – in fond, ce mare lucru? – un simplu tabel: 1,2,3,4…





Iulian BAICUS:



1. Craii de Curtea-Veche – Mateiu I. Caragiale;

2. Intimplari in irealitatea imediata si Vizuina luminata – Max Blecher;

3. Morometii – Marin Preda;

4. Creanga de aur – Mihail Sadoveanu;

5. Lumea in doua zile – George Balaita;

6. Femeia in rosu – Mircea Nedelciu, Mircea Mihaies, Adriana Babeti;

7. Cartea de la Metopolis – Stefan Banulescu;

8. Orbitor – Mircea Cartarescu;

9. Exuvii – Simona Popescu;

10. Dimineata pierduta sau Matei Iliescu sau Tache de catifea sau Adela sau Femeia in fata oglinzii sau Frumoasa fara corp sau Maitreyi sau Viata si opiniile lui Zacharias Lichter sau Bunavestire sau Vestibul sau Galeria cu vita salbatica sau Ambasadorul sau Patul lui Procust sau Bibliografia generala si lista ramine deschisa...



Daca ar trebui sa imi justific alegerea, as spune in primul rind ca am luat o foaie de hirtie alba si un creion si am notat in ordine aceste titluri. A fost un exercitiu de dicteu automat, dar rezultatul lui ar merita unele comentarii. In primul rind Mateiu, poate pentru ca am semnat cindva acel protocol imaginar al Crailor despre care vorbeste Ion Barbu intr-o poezie a sa. Poate pentru ca pe un spatiu atit de mic, fiul batrinului Caragiale reuseste sa ridice un imn limbii romane. Poate pentru ca in mine traiesc simultan si Pasadia, si Pirgu, si Pantazi. In al doilea rind Blecher, cu cele doua romane ale „naratorului jupuit“, cum imi place sa-l numesc, pentru ca luciditatea adevarata isi are radacini in durere, iar existentialismul e supt din pix daca nu rezulta dintr-o rana veritabila. In al treilea rind Preda, pentru ca din romanul lui strabate tragismul diparitiei taranului roman veritabil si pentru relatia simbolica dintre Fiu si Tata.



In al patrulea rind Sadoveanu, pentru ca e prozator, prozator in toata puterea cuvintului, pentru ca e voluminos, si la propriu, si la figurat, pentru ca stie sa povesteasca si nu in ultimul rind pentru ca e printre putinii gurmanzi ai cuvintelor si pentru ca vorbeste molcom si moldoveneste. In al cincilea rind George Balaita, pentru ca scrie primul nostru roman joyce-ian, primul nostru Ulise, pentru ca personajele lui zabovesc in bucatarie, pentru ca dincolo de parabola traieste un univers romanesc plin de viata. In al saselea rind cel mai experimental dintre romanele romanesti, care incheie in mod genial tentativele unor critici ca G. Calinescu sau Ovid S. Crohmalniceanu de a pulveriza institutia autorlicului literar intr-un autor cu identitate colectiva. In al saptelea rind Stefan Banulescu, pentru al sau minunat „veac de singuratate“ in Cimpia Romana. In al optulea si al noualea rind Mircea si Simona (carora n-as indrazni in realitate sa le spun asa), pentru ca imi sint prieteni si pentru ca am asteptat cu sufletul la gura sa le citesc romanele si pentru ca am descoperit in fiecare cite putin din copilaria mea in intunecatul deceniu sapte.



In al zecelea rind toti ceilalti romancieri si romanciere, pentru ca asemenea topuri sint adesea nedrepte si influentate de stari momentane. Adaugati-i pe lista si pe multi alti scriitori, pe care probabil i-am uitat sau i-am omis, pentru ca in 100 de ani de la Momentele lui Caragiale pina la ultimul roman publicat in decembrie 2000 romanul romanesc a strabatut cu sandale de argint secolul XX, asaltat de Istorie, sugrumat de Cenzura, ars pe ruguri legionare sau in cuptoarele comuniste, a patruns in case stingind dureri inabusite, alinind rani si cintind iubiri, a fost bastion al rezistentei morale sau simpla broderie estetica, a descris peisaje sau a povestit despre oameni adevarati. Secolul XX a fost cu siguranta secolul romanului romanesc, pe care cultura universala il va descoperi, cu siguranta, intr-o buna zi, cind Romania va fi cu adevarat integrata in Europa Natiunilor. Nu vreau ca finalul raspunsului la ancheta dumneavoastra sa sune gaunos sau patetic, dar sint o fire optimista, nu sufar de anxietati milenariste si cred ca, in povestea fara sfirsit a postmodernitatii, romanul romanesc, pasind alaturi de poporul care l-a creat, va avea un viitor de aur! Dixit!





Mircea BENTEA:



1. Liviu Rebreanu, Padurea spinzuratilor;

2. Camil Petrescu, Patul lui Procust;

3. Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach;

4. Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche;

5. Garabet Ibraileanu, Adela;

6. Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene;

7. Marin Preda, Morometii (I);

8. Radu Petrescu, Matei Iliescu;

9. Nicolae Breban, Don Juan;

10. Mircea Cartarescu, Orbitor.





Iulian BOLDEA:



Evident, topul pe care vi-l propun e unul intens subiectiv, cu o doza apreciabila de arbitrar si care nu reflecta numarul apreciabil de romane care au dominat veacul XX, un secol, cum s-a mai spus, prin excelenta „al romanului“, ca specie literara proteica, polimorfa, privilegiata de constiinta literara a omului (post)modern. Iata deci topul:



1. Liviu Rebreanu, Ion;

2. Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi;

3. Marin Preda, Morometii;

4. Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach;

5. Stefan Banulescu, Cartea de la Metopolis;

6. Mircea Eliade, Nunta in cer;

7. Augustin Buzura, Orgolii

8. Liviu Rebreanu, Padurea spinzuratilor;

9. Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche;

10. G. Calinescu, Enigma Otiliei.





Stefan BORBÉLY:



Fara nici o intentie de ierarhizare, iata cele 10 titluri:



- Liviu Rebreanu, Ion;

- Mihail Sadoveanu, Baltagul;

- Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche;

- Bengescu, Concert din muzica de Bach;

- Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene;

- Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi;

- Petru Dumitriu, Cronica de familie;

- Marin Preda, Morometii, Cel mai iubit dintre paminteni;

- Nicolae Breban, Bunavestire.



Mi-as ingadui sa adaug doar doua observatii:

1. Cu o singura exceptie, toate romanele enumerate mai sus exprima o disolutie, un anume tip de final crepuscular, irevocabil, tragic: al unui om, al unei perioade, al unei tipologii sociale. Interesant consens de perspectiva, realizat peste decenii...

2. Ma intreb, privind lista de mai sus (in care cred), ce as face daca, sa spunem, un student occidental, complet impermeabil la dramele umane ale Estului, dar suprasaturat de ingredientele mentalitatii postmoderne in care a fost crescut, mi-ar cere sa-i dau o lista de romane romanesti care sa-l „captiveze