OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Andreea DECIU:



Desi subscriu la valabilitatea criteriului valoric in istoria si critica literara, „topurile“ mi se par mai curind – cind nu sint alcatuite pe temeiuri statistice – glumete sau neserioase. Dar pot oricind numi citeva romane importante aparute in literatura romana a secolului care tocmai s-a incheiat. Insist insa asupra faptului ca selectia lor e inspirata mai degraba de teme si subiecte de reflectie care ma preocupa in prezent, intr-o anumita masura, si de capriciile memoriei sau de alti factori subiectivi si chiar arbitrari. In treacat fie spus, toate aceste romane asupra carora ma opresc sint, cred eu, opere de mare valoare, uneori insuficient analizate si intelese. Le voi enumera intr-o ordine aproximativ cronologica.



1. Hortensia Papadat-Bengescu – Concert din muzica de Bach;

2. Liviu Rebreanu – Padurea spinzuratilor;

3. Mihail Sadoveanu – Baltagul;

4. Mateiu Caragiale – Craii de Curtea-Veche;

5. Max Blecher – Intimplari in irealitatea imediata;

6. Stefan Banulescu – Cartea Milionarului;

7. Constantin Toiu – Caderea in lume;

8. Alexandru Vona – Ferestrele zidite;

9. Gabriela Adamesteanu – Dimineata pierduta;

10. Mircea Cartarescu – Travesti.



Proza romaneasca din secolul XX a incercat destule formule experimentale, mai ales dupa razboi, a parcurs multe virste si a apelat la diverse strategii. Mi se par interesante si valoroase mai ales acele carti pe care le putem plasa la granita dintre formule si orientari, cele care pornesc dintr-o virsta si se convertesc pe parcurs la o alta. Scriitorii enumerati mai sus sfideaza, toti, categorisirile simple si au o capacitate remarcabila de a aplica realului grefe de suprarealism. De fapt, de a descoperi halucinantul din inima realitatii, chiar si a celei mai conventionalizate dintre realitati. Ceea ce au in comun romanele numite este o tensiune a asteptarii si un sentiment acut al crizei, fie ca irosire si ratare, fie ca neputinta de a atinge un spatiu ideal. Personajele Hortensiei Papadat-Bengescu sint niste insingurati sortiti sa nu-si poata nici macar asuma propria solitudine si alienare, incercind in schimb, cu disperare, sa descopere forme iluzorii de comunicare si apropiere de ceilalti. Aceasta tragedie colectiva compusa din minitragedii personale e colectata, la Rebreanu, in drama unui singur personaj, Bologa, in dilemele lui, in efortul de a intelege care ii este menirea, cui trebuie sa-i fie loial, ce inseamna tradarea, ce presupune acceptarea unor norme mai presus de logica individului.



Vitoria Lipan sovaie si ea, captiva in procesul contorsionat al deliberarii justitiare, iar protagonistii lui Mateiu I. Caragiale, Blecher si apoi Banulescu traiesc in magma grea a unei realitati fara repere, care nu mai e desprinsa ferm de imaginar, oniric, cosmar, amintire. La Toiu, Vona si Adamesteanu sentimentul crizei tine de relatia personajelor cu trecutul, al lor ca indivizi, sau al lumii in care isi duc existenta. O stare apasatoare de tirziu, de zadarnic, de irosit, de lehamite – iata atmosfera extraordinar descrisa in aceste romane. La Cartarescu lucrurile se complica oarecum, pentru ca se produce o anumita inseninare: visatoria nu mai e indoliata si apasatoare, ci relaxata, chiar vag euforica, desi uneori capata accente isterice. Acest sentiment al crizei, al tardivului, al ratarii defineste poate insasi paradigma unui secol XX romanesc.


Gabriel DIMISIANU:

Citeva minime explicatii inainte de a insira cele zece titluri. Nu am putut proiecta in absolut, indiferent la criteriul istoric. Am dedus insemnatatea unor carti si din „rolul“ pe care l-au jucat in ceea ce E. Lovinescu numea „evolutia prozei literare“. In acest sens m-am raportat la Ion, ceea ce poate sa treaca drept un conformism, dar Ion se afla la inceputurile prozei noastre de aspect obiectiv, ii asaza premisele. Altceva: cerindu-mi-se sa numesc o singura carte din opera unui autor, m-am izbit de dificultatea de a detasa din ansamblu o anume piesa. Cartile unor scriitori comunica intre ele si se sustin unele pe altele. Dintre clasici, aceasta e situatia lui M. Sadoveanu, dintre contemporani, a unor Buzura, D.R. Popescu si a altora. Ce sa selectezi? Nu m-am oprit, in fine, la romanele care deschid cicluri narative in elaborare. Exemple: Hotel Europa de D. Tepeneag, Orbitor de Mircea Cartarescu. Astept continuarile. Exceptie: Cartea de la Metopolis de Stefan Banulescu. Autorul nu mai poate continua ce a inceput. Si acum cele zece titluri:

Ion de Liviu Rebreanu, pentru motivele aratate. In plus, pentru ca impune un personaj exponential; Concert din muzica de Bach de H.P.-Bengescu, pentru insolitul viziunii „trupului sufletesc“ si indrazneala de a cultiva o „estetica a cruzimii“; Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, un triumf al estetismului si un moment de alexandrinism intr-o literatura care inca nu a cunoscut apogeul; Patul lui Procust de Camil Petrescu, pentru viziunea noua a sentimentelor, a afectelor ca forme ale cunoasterii; Intimplari in irealitatea imediata de M. Blecher, opera stranie care descopera fantasticul banalitatii; Revolutia de Dinu Nicodin, pentru cuprinderea epica extraordinara si indrazneala desolemnizarii istoriei; Morometii de Marin Preda, pentru ca impune un mare personaj; Bunavestire de Nicolae Breban, carte axata pe marea tema a „rupturii existentiale, impunind si ea un personaj memorabil; Cartea de la Metopolis de Stefan Banulescu, proiectie unica a unui tinut imaginar; Femeie, iata fiul tau de Sorin Titel, sinteza experimentalismului si a viziunii clasice in opera acestui original prozator.


Adina DINITOIU:

In general, evit sa fac clasamente, cu atit mai mult in materie de literatura (1. nu cred in eficienta lor; 2. imi este foarte greu sa optez pentru o anumita ierarhie, dintre multele posibile), dar daca e sa propun totusi unul – pentru romanul romanesc din secolul XX – prefer sa incerc un „top ten“ personal. El ar arata cam asa:

1. Tache de catifea – Stefan Agopian;
2. Matei Iliescu – Radu Petrescu;
3. Orbitor – Mircea Cartarescu;
4. Exuvii – Simona Popescu;
5. Intimplari in irealitatea imediata – Max Blecher;
6. Craii de Curtea-Veche – Mateiu I. Caragiale;
7. Zodia Cancerului – Mihail Sadoveanu;
8. Morometii (I) – Marin Preda;
9. Femeia in rosu – Mircea Nedelciu, Mircea Mihaies, Adriana Babeti;
10. Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi – Camil Petrescu.

Acum, ca am facut „topul