OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Laura PAVEL:



1. Rascoala, Liviu Rebreanu

2. Concert din muzica de Bach, Hortensia Papadat-Bengescu

3. Patul lui Procust, Camil Petrescu

4. Enigma Otiliei, G. Calinescu

5. Bunavestire, Nicolae Breban

6. Craii de Curtea-Veche, Mateiu Caragiale

7. Baltagul, Mihail Sadoveanu

8. Cronica de familie, Petru Dumitriu

9. Intimplari in irealitatea imediata, Max Blecher

10. Adela, Garabet Ibraileanu



Optiunea mea pentru aceste zece romane este rezultatul unei ambitii incruntat-academice: aceea de a-mi atenua intrucitva, fara a-l abandona insa, arbitrarul gustului critic ori al propriei reactii emotionale la lectura, recurgind, dintr-un depozit al memoriei mele livresti, la confruntarea mai multor perspective critice consacrate in istoria literara romaneasca a secolului trecut. Cele zece optiuni, de la Rascoala lui Rebreanu la Adela lui Ibraileanu, inchid in acolada lor, pe de o parte, ceea ce E. Lovinescu numea, in 1926, intr-o cronica elogioasa la Concert din muzica de Bach, „procesul mult discutat al urbanizarii literaturii noastre“, iar pe de alta parte, principalele poetici romanesti ale secolului XX, de la aceea clasic-rationalista, adecvata „umanitatii canonice“ (pentru a recurge la o sintagma calinesciana) la aceea moderna antirationalista, ajungind pina la onirismul in siaj suprarealist al lui Max Blecher.





Ioana PARVULESCU:



Ma incurca putin acest superlativ relativ: „cel mai...“. As fi preferat superlativul absolut „foarte“ sau doar 10 romane „bune“. Asa, voi alege cartile care au impins cel mai departe ideea de literatura sau cele care aduc o modificare esentiala de Weltanschauung.



1. Urmuz: Pilnia si Stamate;

2. Blecher: Intimplari in irealitatea imediata;

3. Tudor Arghezi: Cimitirul Buna-Vestire;

4. Mateiu I. Caragiale: Craii de Curtea-Veche;

5. Camil Petrescu: Patul lui Procust;

6. M. Sadoveanu: Creanga de aur;

7. G. Calinescu: Enigma Otiliei;

8. Marin Preda: Morometii;

9. Mircea Cartarescu, Nostalgia;

10. Mircea Horia Simionescu: Dictionar onomastic.





Irina PETRAS:



Orice lista e vinovata din pornire. Dar, daca-i joc, joc sa fie! Am ales acele romane echivalind, pentru mine, o experienta estetica si existentiala deopotriva. Fiecare in parte face cit o calatorie intr-un teritoriu doar dintr-o scapare a geografilor netrecut pe harta. Un tinut catedralic si labirintic totodata, din care te intorci imbogatit si in care poti reveni periodic, mereu cu folos si cu bucuria pe care ti-o da o izbinda proprie. Carti pe care ti-ar placea sa le transcrii caligrafic, asemeni personajului lui Borges si Bioy Casares, si sa le semnezi.

Recurg la un subterfugiu – numesc zece romancieri, nu romane, procurindu-mi astfel un spatiu cu confort sporit. Asadar:



- Liviu Rebreanu (Ion, Padurea spinzuratilor, dar si Ciuleandra);

- Camil Petrescu (Patul lui Procust, dar si Un om intre oameni, fresca exceptionala, chiar daca nefinisata si, ici-colo, datata);

- Mihail Sadoveanu (Fratii Jderi, dar mai ales Baltagul);

- G. Calinescu (Enigma Otiliei, dar si Scrinul negru);

- Hortensia Papadat-Bengescu (Concert din muzica de Bach, dar si Balaurul);

- Mircea Eliade (Sarpele, oricit ar parea de ciudat);

- Marin Preda (Morometii, vol. I);

- Nicolae Breban (Animale bolnave si Don Juan);

- Eugen Barbu (Groapa);

- Gabriela Adamesteanu (Dimineata pierduta).



Gata? Dar ce ma fac cu Blecher, Sebastian, Mateiu I. Caragiale, Holban, Vinea, dar cu Petru Dumitriu, Fanus Neagu, D.R. Popescu, Al Ivasiuc, Ileana Vulpescu, Constantin Toiu, D. Tepeneag…?





Petru POANTA:



- I. Slavici: Mara;

- D. Zamfirescu: Tanase Scatiu;

- L. Rebreanu: Ion;

- M. Sadoveanu: Fratii Jderi;

- M. Caragiale: Craii de Curtea-Veche;

- Mircea Eliade: Huliganii;

- Camil Petrescu: Patul lui Procust;

- H. P.-Bengescu: Concert din muzica de Bach;

- M. Preda: Morometii (I);

- D.R. Popescu: Vinatoarea regala;

- Constantin Toiu: Galeria cu vita salbatica.





Virgil PODOABA:



Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche;

Mihail Sadoveanu, Creanga de aur;

Liviu Rebreanu, Ion;

Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi;

Marin Preda, Morometii;

Radu Petrescu, Matei Iliescu;

Stefan Banulescu, Cartea Milionarului;

Radu Cosasu, Supravietuiri (I – V);

Sorin Titel, Femeie, iata fiul tau;

Paul Goma, Din Calidor (plus celelalte carti despre copilarie si adolescenta);

Gabriela Adamesteanu, Dimineata pierduta;

Gheorghe Craciun, Frumoasa fara corp;

Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu;



Note

1. Luate in serios, aceste genuri de liste sint un joc cu focul. Dar daca e joc, fie si foc! Luate insa ca joc iresponsabil, ele trimit direct la mentalitatea americana a recordurilor si clasamentelor menite sa-i drogheze, imbrobodeasca si manipuleze pe ignari – mentalitate care n-are, fireste, ce cauta in spatiul valorilor literaturii si artei.

2. Lista de mai sus nu constituie si o ierarhizare, ci doar o insiruire de opere interbelice si postbelice care rezista in ochii autorului ei. De aceea numarul lor a depasit cifra 10. Daca aceasta cifra e obligatorie, rog redactia sa nu scurteze lista, ci s-o elimine fara pas.

3. As fi inceput insiruirea cu Mara lui Slavici, daca n-as fi ezitat sa consider ca acest roman apartine mentalitatii caracteristice secolului XX. De asemenea, as mai fi introdus pe lista Concert-ul Hortensiei Papadat-Bengescu – pentru epoca interbelica, iar pentru cea contemporana Istorii-le lui Mircea Ciobanu, Patimile dupa Pitesti ale lui Goma si, poate, Lumea in doua zile de George Balaita – toate nume si titluri prezente in prima versiune a listei.

4. Pentru intocmirea acesteia, am tinut cont, in mare si pe nerumegate, de urmatoarele patru criterii: autenticitatea experientei revelatoare, pre-formale, aflata la originea insusi actului de creatie a operelor; complexitatea viziunii asupra lumii; profunzimea intelegerii umanului si, nu in ultimul rind, ci in primul, criteriul artisticitatii. Fireste, fiecare din aceste criterii sint intrunite in masuri diferite intr-o opera sau alta, dar ele functioneaza in genere in toate.





Ion POP:



1. Hortensia Papadat-Bengescu, Ciclul Halippa – pentru ca am sentimentul ca Doamna Bengescu este cel mai mare romancier roman al secolului XX, care a reusit sa ne conecteze la tehnicile prozei moderne, in consecinta revolutiei proustiene a analizei psihologice (durata interioara, complexitatea starilor sufletesti in miscare, coborirea in zonele de adincime ale subiectivitatii, deschiderile psihanalitice, jocul dintre ceea ce romanciera numeste „trupul fizic“ si „trupul sufletesc“, eul real si cel imaginar), desprinzindu-se de traditionalismul rural si ancorindu-se foarte categoric in lumea orasului.

2. Liviu Rebreanu, Padurea spinzuratilor – roman important prin tematica europeana si universala (marea drama a razboiului), prin dimensiunea tragica a eroului, prin generozitatea umanista a viziunii, prin valorile simbolice si prin constructia foarte bine articulata.

3. Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche – care valorifica o componenta importanta a sensibilitatii romanesti, pe care ne-am obisnuit s-o numim „balcanism“, intr-o formula legata si ea de Europa literara, poate cu un decalaj temporal: e vorba de asa-zisul estetism „decadentist“; nu in ultimul rind, ma gindesc si la splendoarea stilistica a romanului, la jocul sau intre pitorescul trivial si estetismul cel mai exigent.

4. Mihail Sadoveanu, Creanga de aur sau Baltagul – unul pentru dimensiunea mitic-initiatica, fiind vorba de o arheologie a marii traditii romanesti (cartea de aur), celalalt – emblematic pentru civilizatia pastorala, taraneasca in esenta ei; ambele sint valoroase prin clasicitatea lor fundamentala, prin caracterul emblematic si arhetipal al viziunii, ca si prin poezia frazei sadoveniene, prin expresia ceremonioasa, sapientiala, prin lirism, prin stilizarea, in general, a imaginii.

5. M. Blecher, Intimplari in irealitatea imediata – carte cu o problematica foarte moderna legata de criza subiectului, a individualitatii, de alienarea omului, expresia cea mai convingatoare la noi a literaturii autenticitatii; are elemente de noutate importante legate de filonul suprarealist al viziunii, de o anumita dimensiune metafizica (in genul stranietatii din pictura lui Giorgio de Chirico).

6. Camil Petrescu, Patul lui Procust – ofera o alta fata a autenticitatii in literatura romana; romanul e important, apoi, pentru aspectul problematizant legat de noua structura a romanului modern (asa-numitul „dosar de existente“, valorificarea eului, a persoanei intii subiective), ca si prin chiar diversitatea formulelor de proza pe care le articuleaza: roman epistolar, jurnal, proza asa-zis obiectiva, document jurnalistic s.a.m.d.

7. Gib Mihaescu, Rusoaica – aduce in zona de interes major a romanului romanesc un univers de sensibilitate nou si o noutate geografica datorita spatiului in care e localizata actiunea (lumea Basarabiei in sens propriu si in sens literar): confruntarea cu mitul si misterul slav ilustreaza legatura mai veche a literaturii romane cu acest spatiu de sensibilitate aflat in vecinatatea noastra.

8. Marin Preda, Morometii – titlu ce nu poate fi ocolit in lista mare a creatiei romanesti de la noi, este romanul clasic – clasic tirziu – al unui sfirsit de lume, o lume care a fost reprezentativa pentru noi: lumea taranului (mai ales in primul volum, dar – de ce nu? – si in al doilea).

9. Nicolae Breban, Bunavestire – important pentru libertatea, poate prima oara exprimata cu atita forta, a romancierului fata de propriile personaje, libertate superior ironica a autorului fata de lumea sa; in plan problematic, tematic, cartea e importanta pentru ca demonteaza cu subtilitate miturile puterii, raporturile de dominatie si supunere, si pentru ca introduce o viziune noua despre kitsch-ul care invadeaza lumea moderna.

10. Mircea Cartarescu, Orbitor – ca si Levantul pentru poezia lui Cartarescu (si nu numai pentru ea), e una dintre operele majore a ceea ce ne-am obsnuit sa numim postmodernitate, in sensul cel mai larg si mai profund al cuvintului, un roman biografist, halucinant si oniric, flamboaiant, scris cu o mare bucurie, cu o uriasa inventivitate lingvistica, de o mare opulenta si de un pitoresc extraordinar, fantast si fantastic, cu o viziune in acelasi timp ironica si autoironica, romanul fiind si un roman despre roman, reflectie implicita asupra creatiei romanesti.



As fi vrut sa nu las deoparte alte titluri, intre care, de exemplu, Cimitirul Buna-Vestire al lui Arghezi, roman cu o formula cu totul indrazneata, nu numai in literatura romana, poetic, simbolic, parabolic, cu o mare deschidere spre grotesc, spre comedia metafizicului, spre comicul enorm si absurd – un mod de a i se face dreptate lui Urmuz.





Catrinel POPA:



Este un lucru stiut de toata lumea ca alcatuirea de „topuri“, fie ca este vorba de romane, de filme sau de hit-uri, reprezinta astazi, in plina frenezie milenarista, un soi de maladie universala; mai putin a fost remarcat faptul ca avem de-a face cu o boala care isi contine in sine terapia sau mai exact cu o terapie care a capatat, treptat, aspectul unei maladii. Avem nevoie, in permanenta, sa ne legitimam, intr-un fel sau altul, ne refacem „ierarhiile“, de fiecare data cu o panica de computer virusat care isi reseteaza informatia, ne comportam ca si cum am fi mereu pusi in situatia calatorului intergalactic care trebuie sa se decida ce carti, ce C.D.-uri, ce casete si-ar lua cu el, in spatiul cosmic, in eventualitatea ca ar trebui sa ramina exilat acolo mai mult timp (ceea ce este, de altfel, impropriu, pentru ca in respectiva situatie timpul in sine ar fi o notiune de prisos). In ceea ce ma priveste, trebuie sa marturisesc ca intr-o atare imprejurare n-as lua cu mine nici macar toate cartile pe care le-am inclus in acest „top ten“; mai intii insa, poate ca ar fi util sa le deconspir titlurile:



1. Urmuz – Pilnia si Stamate (roman in patru parti) (1922);

2. Mihail Sadoveanu – Creanga de aur (1933);

3. Max Blecher – Intimplari in irealitatea imediata (1936);

4. Marin Preda – Morometii I (1955);

5. Radu Petrescu – Matei Iliescu (1970);

6. Stefan Banulescu – Cartea de la Metopolis (1977);

7. Nicolae Breban – Bunavestire (1977);

8. Stefan Agopian – Tache de catifea (1981);

9. Mircea Nedelciu – Tratament fabulatoriu (1984);

10. Mircea Cartarescu – Orbitor (1996).



Clasificarea aceasta este, desigur, una profund subiectiva, procustiana si discutabila din multe puncte de vedere. In primul rind poate parea (si este) surprinzatoare prezenta Morometilor, intre o serie de scrieri mai degraba livresti, in care utopia Cartii, a Literaturii cu majuscule, pare sa fie suverana, unde Cartea inspira viata, si nu invers; miza realista a romanului lui Preda face, intr-adevar, nota discordanta cu miza livresca a celor mai multe dintre cartile prezente aici, iar daca m-am oprit asupra lui am facut-o in primul rind fiindca reprezinta, in felul sau, apogeul si sfirsitul unui anumit tip de roman; in egala masura poate surprinde absenta unor romane arhicanonizate ale perioadei interbelice, de la Concert din muzica de Bach si Padurea spinzuratilor la Ultima noapte de dragoste... si Patul lui Procust. In privinta ultimului am oarecare regrete, mai ales pentru notele de subsol, dar ii prefer totusi o carte incarcata de enigmatice parfumuri bizantine ca, de pilda, Creanga de aur a lui Sadoveanu aparuta, fatalitate, in acelasi an, 1933. In ceea ce il priveste pe Urmuz, subtitlul si ar fi suficient sa justifice alegerea. In rest, ii rezervam cititorului placerea de a face comentarii, speculatii si presupozitii, repetindu-i totodata invitatia (provocarea...?) pe care i-o lansa Mircea Nedelciu, in fabulatoriul sau roman, de a se imagina in pielea aborigenului care se simte cangur, se metamorfozeaza psihic in cangur ca sa vineze un cangur...





Constantin M. POPA:



Dupa primul moment relaxat si chiar exuberant al selectiei personale urmeaza inevitabilele nelinisti teoretice care ne amendeaza – benefic – optiunile prin raportarea obligatorie la criterii.

Ce rol are traditia, care sint reperele active, dinamice in spatiul atit de sensibil al polifoniilor narative, dar si al valorilor umane, ce aspecte legitimeaza statutul reprezentativitatii, cum se impaca imanentismul cu ierarhizarile oficiale? Si registrul interogativ ar putea continua, amplificind constiinta unei stari de criza.

Oricum, daca absolutul exista, vom constata ca avem prea multe degete la cele doua miini pentru a numara prezentele noastre in universalitate. Nu ne ramine decit consolarea ca, din insumarea subiectivitatilor, va rezulta un „top“ cit mai putin „vinovat“.

In siajul canonului bloom-ian, ma supun unui exercitiu de memorie si retin, renuntind la gramatica sincronizarii, realizarile atipice intr-un domeniu al structurilor proteiforme capabile sa converteasca in text o epoca:



1. Padurea spinzuratilor, Liviu Rebreanu;

2. Creanga de aur, Mihail Sadoveanu;

3. Concert din muzica de Bach, Hortensia Papadat-Bengescu;

4. Patul lui Procust, Camil Petrescu;

5. Intimplari in irealitatea imediata, Max Blecher;

6. Craii de Curtea-Veche, Mateiu Caragiale;

7. Bunavestire, Nicolae Breban;

8. Racul, Al. Ivasiuc;

9. Zmeura de cimpie, Mircea Nedelciu;

10. Dimineata pierduta, Gabriela Adamesteanu.





George POPESCU:



1. Baltagul de M. Sadoveanu. Pentru proba pe care o ofera de a genera un model arhetipal fara ajutorul unei „bibliografii“ de specialitate (in ciuda prezentei masive acesteia in epoca), numai in baza unui instinct ce sfirseste prin a substitui o traditie „orala“ consacrind-o „scriptural“, depasind un complex cutuminal.

2. Ion de Liviu Rebreanu. Pentru capacitatea rara atunci, de a tasa o problematica, rurala, eliberind-o de prejudecatile care deja, canonizate, functionau ca un cod (mai ales estetic) dominant si deopotriva dezastruos.

3. Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi de Camil Petrescu. Pentru meritul, urias atunci, de a pasi fara complexe, flancat de „idei“, nu neaparat pe urmele lui Proust, cum se crede, ci in aerul „tare“ al romanescului european.

4. Enigma Otiliei de G. Calinescu. Nu pentru ceea ce confirma, ci pentru ceea ce rateaza „estetic“, dar implineste experimental si ca factor modelizant. Sustras orgoliului provocator si scris, ori re-scris, dupa Istoria sa..., romanul acesta ar fi putut fi nu doar o escala, probanta, in romanescul „pur“, ci chiar o capodopera a genului.

5. Morometii I de Marin Preda. Pentru meritul creatorului sau, neegalat inca la noi, dar frecvent in alte mari literaturi, de a fi ivit primul personaj ce-si revendica autonomia, de gindire si actiune, conspirind impotriva autorului si iesind din carte, in existenta cotidiana.

6. Cartea Milionarului de Stefan Banulescu. Pentru acuratetea mitografierii unei derelectiuni levantine, in spatiul ingust al unicei parabole „cistigatoare“, in unicul loc (interstitiu) in care esteticul tinde a se „onto(s)iciza“.

7. Matei Iliescu de Radu Petrescu. Experiment, unic in literatura noastra, de a scrie, spre a-l parafaza pe Borges, romaneste in alte limbi (in italiana, cu Dante si Petrarca, sau in franceza, cu Montaigne sau cu Amiel).

8. Bunavestire de Nicolae Breban. Pentru cutezanta un pic efebica de a fi abandonat, cu un orgoliu aprope indefinibil, accese personale deja cistigate si atestate cu succes, in favoarea unei descinderi pe un teren „impur“, ramas inca printre putinele explorabile dincolo de decomplexarile (devenite si ele, intre timp, coercitive, in vadit pericol de canonizare) ale postmodernului.

9. Intermezzo de Marin Mincu I, II, IV. Pentru curajul de a fi lansat, intr-un context aproape ostil tentativei, un experiment romanesc hibrid, centrat pe un „program“ estetic al autenticitatii scriiturii, in care miza pe un Subiect „tare“, a fost receptata aproape exclusiv sub aspectul, in aparenta motivat, al unei simple defulari egotiste.

10. Jurnalul fericirii de N. Steinhardt. Pentru ca nu este un roman. Si viceversa.



P.S. Desi refractar la astfel de anchete ce divulga, adesea, prin contaminatie, ceva din gustul clasamentelor sportive, am acceptat provocarea revistei Observator cultural, sedus, pentru o clipa de nota de pariu pe care o implica fara sa o numeasca. In ceea ce ne priveste, pusi oarecum pe neasteptate in fata optiunii, nu am putut depasi usor un sentiment de perplexitate, un efect apasat frustrant, alimentat de redescoperirea actualitatii teribilei intrebari de aproape un veac: „De ce nu avem roman?“. In ciuda aparentelor, intrebarea aceasta pare ca inca isi mai asteapta raspunsul. Dintre cele oferite in epoca postlansarii ei, numai cel al lui Calinescu conserva, iarasi in dispretul oricarei aparente, gravitatea cuiva care i-a inteles pe deplin motivat semnificatia profunda. Sa fie oare intimplator faptul ca, la sfirsitul ultimului an al secolului XX, aniversind 150 de ani de la moartea sa, francezii il decretau pe Balzac (iar nu pe Flaubert, Proust sau Gide) drept „cel mai mare romancier al lor“ din toate timpurile?





Vasile POPOVICI:



Nu ma prea indemn sa raspund la o asemenea ancheta, caci s-o fac cu pretentii de istoric literar nu-mi vine, iar ca simplu cititor de romane, cu cit stau sa ma gindesc ce mi-a placut, cu atit imi sare in ochi lipsa oricarei alte logici in afara celei pur subiective.

Lista mea ar cuprinde: Baltagul, Ion, Concert din muzica de Bach, Craii de Curtea-Veche, Zodia Cancerului, Morometii, Clipa cea repede (Sorin Titel), Nostalgia (Mircea Cartarescu), Vizuina luminata sau Intimplari-le in irealitatea imediata (Max Blecher) si Jurnalul fericirii… Nu ca am scapat spre a face buna impresie imi pare rau, ci ca n-am avut la indemina propria biblioteca si ca am putut uita ce mi-a placut mult la o virsta sau alta – si ca astfel imi fac mie o nedreptate.





Constantin PRICOP:



Sa numesc cele mai importante 10 romane romanesti ale secolului al XX-lea? Dincolo de arbitrarul formulei... top ten... (de ce 10, cind ele pot fi mai multe sau mai putine, de ce nu, pur si simplu, „cele mai bune romane romanesti ale secolului XX“, fara restrictii in ceea ce priveste numarul?), o asemenea ancheta ar putea fi instructiva in privinta mutatiilor valorice care s-au produs in domeniul romanului romanesc – pentru ca judecatile sint astazi, inevitabil, altele decit cele din perioada interbelica. De ce ma refer la perioada interbelica? Pentru ca criticii acestei perioade au fixat, practic, canonul literaturii romane – in cazurile „oficiale