Te-am căutat într-un ceas de cumpănă (îţi aminteşti?) şi
te-am rugat să faci o oră de curs care se dovedea mult peste puterile mele.
Te-am însoţit în amfiteatru, unde, împreună, am evocat în urma Apostolului
episodul adulterinei, întîrziind însă mai ales asupra unui gest şi misterios,
şi foarte explicit: „Şi Isus s-a aplecat jos şi scria cu degetul pe pămînt
[...] şi din nou s-a aplecat jos şi scria pe pămînt“ (Ioan 8, 6-8).
Te caut şi acum, mai exact mi-ai ieşit în cale cînd
nedumeririle mele creşteau primejdios, prin articolul publicat în Evenimentul
zilei, din 29 ianuarie, în josul paginii a treia, articol întemeiat şi
întemeind o credinţă limpede formulată: „Viitorul lecturii este incontestabil
electronic“, semn al unei „revoluţii culturale“ (îţi păstrez, cum vezi,
termenii) care „constă în mutarea culturii – dacă nu cumva şi a realităţii
însăşi – pe substrat electronic, în virtual“. Acestea sînt faptele. Cît despre
urmările pe care schimbarea de paradigmă le-a declaşat şi le va declanşa, spui:
„nimeni nu poate anticipa deocamdată“. Dar cu toţii le putem sesiza, adaug.
Aminteam despre starea de nelinişte ce mă stăpîneşte, şi ea
nu e fără legătură cu tot ce am vorbit înainte. Pe scurt: am avut nevoie să
actualizez datele unei cercetări mai vechi, Profil teatral radiofonic, dedicat
Ilenei Predescu (24 iunie 1927-12 decembrie 1996). M-am încrezut în
previziunile tale, pe care mi le asumasem parţial, asemenea celor mai mulţi
dintre oamenii care doresc să găsească/să corecteze/să completeze o informaţie,
şi am cotrobăit în lumea virtuală.
Rezultatul a fost năucitor. Nu există fotografii
(http://www.videofil.ro/actori/htp?id =28694) pentru ca cinemx.ro/persoane/
ileana predescu/86286 să decidă: „Această persoană nu are biografie“. Merg mai
departe. Wikipedia amînă deocamdată intrarea Ilenei Predescu în sumarul său,
site-ul UNITER (excelent construit profesional, de altfel) nu-i acordă atenţie,
pentru simplul motiv că istoria nu figurează printre priorităţile
organizatorilor (cu excepţia seriei Galelor), iar http:// bulandra.ro, „cel mai
bun teatru din România“, comprimă în Despre noi şase decenii în cîteva
paragrafe, în care Ileana Predescu nu are în mod obiectiv cum să intre, căci
„cele mai vechi noutăţi“ sînt din iulie 2005.
Restul e tăcere. Atîta timp cît Arhiva va lipsi din
site-urile instituţiilor de cultură, memoria colectivă va fi grav afectată
(inclusiv memoria copiilor tăi, dragă Mircea), şi înţelegem cu toţii că Ileana
Predescu este doar un exemplu.
Nu ştiu de ce tocmai în această clipă aş aminti cuvîntul
maestrului Radu Beligan la sărbătorirea Ilenei Predescu, scenă evocată, peste
ani, de Cristian Sabău: „Atunci, la un matineu la Grădina Icoanei, am fost
spectator la una din sărbătorile Teatrului «Lucia Sturza Bulandra». Nu ştiam
exact ce se va petrece, dar se vedea că ceva se pune la cale, fie şi numai după
marele număr de actori cunoscuţi care făceau parte din public şi aveau buchete
de flori. Se juca Trei surori de Cehov, pusă în scenă de Alexandru Darie, după
care actriţa Ileana Predescu (care, în spectacol, era octogenara doică Anfisa)
a fost sărbătorită pentru anii – mulţi la număr – petrecuţi cu mare folos pe
scenă. La sfîrşitul spectacolului, directorul de atunci al teatrului, Virgil
Ogăşanu, a anunţat publicului evenimentul şi a rostit un scurt laudatio pentru
minunata actriţă Ileana Predescu.
Dacă îmi aduc bine aminte, au mai vorbit
cîţiva dintre colegii de scenă şi de distribuţie, iar actriţa a primit aplauze
şi flori. Părea că mica festivitate se sfîrşise, cînd din public a ieşit Radu
Beligan care a cerut permisiunea să spună cîteva cuvinte. A fost încuviinţat cu
aplauze, şi iată ce a spus: Nu în vreo calitate oficială, ci doar cu
autoritatea pe care mi-o dau anii petrecuţi în teatru, o să vă spun că, într-o
societate normală, o actriţă care, în orice rol, este strălucitoare pe scenă şi
care se comportă cu modestie în afara scenei, o actriţă ca Ileana Predescu, ar
fi fost privită ca o MARE DOAMNĂ A TEATRULUI NOSTRU. Numai că, noi mai avem
pînă să atingem normalitatea, iar pentru Ileana Predescu nu s-a găsit un loc
între marile doamne ale teatrului românesc. Pentru că locurile astea au fost
deja distribuite, ocupate... Aşa că, avînd în vedere inflaţia de mari doamne
ale scenei, propun ca noi, cei de aici, să o declarăm pe Ileana Predescu
DOMNIŞOARA TEATRULUI ROMÂNESC! [...] Cît despre teatru, de azi om fi avînd noi
7 mari Doamne, dar avem puţine actriţe care, prin calitatea jocului lor, să ne
facă să îngenunchem în faţa lor. După care maestrul Beligan a îngenuncheat în
faţa sărbătoritei oferindu-i un buchet de flori“.
Ce a mai rămas din marile spectacole care au format nu doar
generaţii de regizori şi actori, ci multe, foarte multe generaţii de
spectatori? Ce a mai rămas? Urma vîntului pe apa lacului, se spune printr-o
întristătoare metaforă. Aşadar, se întîmplă că numai anumite generaţii îşi mai
amintesc de Hamletul lui Iordache, Caramitru sau Adrian Pintea, de întîlnirea
Marin Moraru-Gheorghe Dinică din Nepotul lui Rameau, văzută de David Esrig, de
monologul lui Prospero, pe care George Constantin îl rostea cu toate luminile
sălii aprinse, în spectacolul lui Liviu Ciulei, de Trilogia antică urcată pe
scena Naţionalului bucureştean de Andrei Şerban, de... Dinastia Gutenberg ne-a
păstrat imagini, idei, cuvinte, chiar dacă unele teatre de demult au ars
împreună cu manuscrisele lor cu tot... Se dovedeşte, iată, că mediul electronic
nu pare încă pregătit pentru această misiune şi nu ştiu cît atîrnă aici lipsa
banilor şi cît ideea că prezentul are o valoare de piaţă adăugată, reală,
imaginară mai mare decît a trecutului.
Atunci, viitorul? Sau va considera că trebuie să dea seama
asupra destinului doamnelor, domnişoarelor şi domnilor teatrului românesc din
toate timpurile („doar ei sînt cronica vie şi prescurtată a vremurilor“, ei
care, continua Hamlet, „nu pot păstranici o taină. Spun totul“), lăsînd ecranul măcar întredeschis spre lumea
repertoriului, a culiselor şi a scenei cu marile ei evenimente şi micile ei
iluzii, care au fost şi ale teatrului şi ale noastre, oameni trecători; sau,
dimpotrivă, acest viitor se va focaliza/se va reduce la a înregistra existenţe
fără biografie şi victorii/eşecuri fără fotografii.
Prima soluţie, pentru care nu mai e nevoie să spun că
militez, este crearea unui portaldedicatformei virtuale a
universului teatral. E nevoie doar de o clipă de luciditate şi efort
instituţional, de solidaritate şi înţelepciune (o clipă care s-ar putea să
dureze mai mult decît o clipă) pentru cadrumul să devină o cale regală a spiritualităţii naţionale.
Arunc în oceanul viitorului sticla cu această propunere.
Deocamdată, pe hîrtie, dragă Mircea Cărtărescu, e o singură semnătură. A mea.
Si cineastii dispar in uitareMarian Tutui - Vineri, 19 Februarie 2010, 10:44
Majoritatea regizorilor romani de documentare si animatie nu au descrise filmele, nu au fotografii si biografii. Site-urile romanesti preiau din prestigiosul www.imdb.com dar acesta, la randul sau, nu e alimentat decat cu informatii despre cineastii activi. Pe www.imdb.com la Mircea Veroiu si Ion Popescu- Gopo nu exista foto si biografii ale regizorilor iar filmele lor nu au subiect, plot keywords etc. Mortii nu mai au prieteni... Situatia e asemanatoare in cazul cineastilor greci, in schimb in cazul celor ex-iugoslavi se pot gasi aproape toate informatiile. Astfel, chiar un film slab poate deveni interesant in strainatate datorita subiectului, personajelor, motivelor etc. La in spatiul virtual personalitatile culturale care s-au manifestat inaintea de epoca internetului nu prea exista. La noi rareori cineva concepe ceva, in schimb majoritatea recurg la copy@paste perpetuand aceleasi informatii incomplete si neverificate. Fara radacini esti vulnerabil iar fara inaintasi ramai vesnic tanar si naiv. Mitul mesterului Manole isi confirma din nou validitatea in Romania: ceea ce am construit ieri, azi nu mai exista...
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters