OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nijinski se declara „clovn al lui Dumnezeu“… Dansatorul, ca un clovn al lui Dumnezeu, este acea fiinţă atinsă de „boala“ minunată şi grea a zborului. Această idee a fost cît se poate de vizibilă în cea de-a treia Gală organizată de Răzvan Mazilu în beneficiul învăţămîntului coregrafic preuniversitar din România, pe 10 februarie, la Opera Naţională din Bucureşti (producător – Fundaţia perfoRM, principali beneficiari – elevii Liceului de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, secţia de coregrafie).

Am văzut, din nou, cum între talent şi frumuseţe nu există hotar, graţie prezenţei Monicăi Petrică în rolul Iubitei din Simfonia fantastică.

Monique Schnyder (Elveţia) ne-a prilejuit, prin solo-ul Pagliccia (coregrafia Christian Mattis), întîlnirea cu un personaj situat aproape de ceea ce Nijinski numea „clovn al lui Dumnezeu“: esenţă de rîs şi lacrimă, corp care îşi generează propria lume, care creează un univers, tragic în esenţă, prin abordarea realităţii ca joc.

Am mai văzut cum vioara lui Alexander Bălănescu creează mediul în care se pot mişca liber copiii de la liceul de coregrafie, îndrumaţi de Mihai Mihalcea.

Au mai fost şi alte momente, care au punctat cu lirism ideea de fond a Galei: solo-ul Monicăi Ştraţ, care ne-a oferit reîntîlnirea cu stilul coregrafic inconfundabil al lui Florin Fieroiu, duetul dintre Marius Urzică şi Monica Ştraţ (prea bine cunoscut celor care au văzut la Teatrul Naţional de Operetă spectacolul Urban Kiss de Răzvan Mazilu) ori prezenţa în scenă a formaţiei Viţa de vie.

Un aspect interesant al evenimentului a fost reprezentat de invitaţia pe care prezentatoarea Mihaela Rădulescu (coregizor al Galei, alături de Răzvan Mazilu) a lansat-o publicului: aceea de a răspunde în scris la întrebări adresate prin intermediul proiecţiilor… La final, răspunsurile scrise aveau să rămînă la spectatori. A fost, aşadar, un exerciţiu de introspecţie, de autocunoaştere sub umbrela atmosferei generate prin dans.

În deschiderea evenimentului a fost proiectat un film care le-a adus spectatorilor aproape imaginea vieţii copiilor care aleg dansul. S-au putut vedea efortul, rănile, bucuria, renunţările, frumuseţea, chinul zilnic, iubirea, fericirea, durerea, toate contrastele şi paradoxurile care se ţes în jurul celor care aleg drumul născut sub semnul a ceea ce Nijinski aşeza concomitent sub ideea de ritm şi zbor.

Dansul ca esenţă fundamentală a bucuriei de a trăi în esenţa lucrurilor poate fi înţeles numai prin perpetua conştientizare a ideii de „clovn al lui Dumnezeu“, a statutului de fiinţă care trăieşte, în egală măsură, în bucurie şi tragism. Cu alte cuvinte, în realitate.