OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In nuvela Nasul, comentind gradul de probabilitate ca un nas sa se desprinda de pe fizionomia proprietarului sau si sa circule prin Petersburg (orasul cel mai premeditat din lume, vorba lui Dostoievski) in uniforma de functionar superior, Gogol se mira singur de faptul ca exista pe lume autori care se apuca de asemenea subiecte, mai ales ca patria n-are nici un folos din asta. Apoi, parca neincrezator, se mai gindeste putin si isi spune ca in aceasta istorie este, totusi, ceva. Este.

In primavara, intr-un numar din Romania literara, dadeam publicitatii un document, presupunind ca acesta ar fi putut sa-i cada sub ochi lui Gogol. Era o nota de plata alcatuita de un mecanic al Academiei Imperiale de Stiinte, pe care acum, fortat de niste imprejurari ce se vor vedea, o reproduc din nou aici cu doar citeva prescurtari ale pasajelor neesentiale: „La porunca Luminatiei Voastre, am facut, pentru functionarul din suita hanului persan, un nas artificial din argint, aurit pe dinauntru, cu arc de prindere, colorat pe dinafara ca in natura s…t. Intrucit un nas artificial, purtat permanent, este supus riscului de a se strica in unele situatii neprevazute, hanul persan m-a rugat sa-i mai fac unul cu tot cu accesorii, matrita cu care se stanteaza nasul, taftaua tratata cu cleiuri, pentru ca acesta, aflindu-se in tara sa, sa-si poata face nasuri la nevoie“. Acest text l-am preluat dintr-un articol, aparut in revista Voprosy literatury Nr. 5, 2001: A. Krasennikov, Despre realitatea bazei subiectului in nuvela Nasul de N.V. Gogol (adresa http://magazines.russ.ru/voplit/2001/5/kras-pr.html).
Documentul este din anul 1796 si se refera la un episod real: un print persan, aflat in Rusia, avea in suita sa un functionar caruia i se taiase nasul, iar respectivul organ, prin contributia unui mecanic, a fost inlocuit cu o proteza. In articolul din Romania literara aduceam citeva argumente in favoarea faptului ca Gogol vazuse aceasta nota de plata sau macar auzise de ea. Vedeti dumneavoastra, purtat permanent, nasul este „supus riscului de a se strica in unele situatii neprevazute“.

Nasul maiorului Kovaliov „s-a stricat“ si a umblat hai-hui timp de 13 zile, aceasta cifra sugerindu-ne ca si-a bagat dracul coada. Coada dracului este lunga si se intinde peste secole. In luna septembrie a anului 2002, dupa cum citim in presa rusa, ea s-a intins pina la fosta adresa a ghinionistului Kovaliov (statea pe strada Sadovaia, va mai amintiti?). Pe zidul exterior al cladirii in care se presupune ca a locuit maiorul, pina de curind s-a aflat in buna stare o placa memoriala, pe care, in altorelief, era reprezentat cel care stia ca, fara nas, omul „dracu’ stie ce-i: nici pasare, nici cetatean“. Cu ajutorul unei miini, probabil umane, nasul maiorului Kovaliov de pe acest altorelief a disparut din nou. De data aceasta, spre deosebire de situatia din nuvela, ziarele i-au semnalat disparitia. De atunci au trecut mai mult de 13 zile, dar maiorul Kovaliov nu si l-a recapatat.
E un episod perfect gogolian si semnificativ, mai ales ca in aprilie s-au implinit 150 de ani de la moartea marelui scriitor. Sa-i dam, in incheiere, cuvintul: „Orice s-ar spune, asemenea tarasenii se intimpla pe lume. Rar, dar se intimpla“.