OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-o parabola luminoasa a lui Ernst Jünger, un grup de eremiti se dedau cu tencitate, dar si cu delectare unor grave indeletniciri ale spiritului, intr-un spatiu insular si in proximitatea unor tenebre tentaculare. Cu citiva ani in urma, cind am pasit ca bursier pragul NEC, m-am simtit oarecum in pielea unui personaj al lui Jünger. Fiindca la zece ani dupa caderea comunismului, o institutie ca Noua Europa continua sa fie o oaza sau un refugiu de normalitate reconfortanta, in viata noastra intelectuala, in sens larg. Intr-o cultura bintuita ciclic de obsesia formelor fara fond si de terapia simularii care produce stimularea, NEC-ul (cum il alinta apropiatii) este o realitate cu susul in jos, debutind mai curind ca un fond fara forma sau ca o substanta care si-a consolidat tiparele institutionale din mers.

Rectorul ei si-a asumat frontal riscurile unei initiative alternative, in raport cu invatamintul universitar autohton, tintuit in carapacea unor mentalitati de neclintit, dar si cu inertia cercetarii academice de virf. Le cunosc pe amindoua dinlauntru si ma pronunt in cunostinta de cauza.
In doar citeva vorbe, ce le desparte, la urma urmei, de NEC?
Selectia meritocratica, avind drept criteriu exclusiv competenta international-omologata. Lucrul efectiv in echipa – intr-o tara unde se penduleaza intre izolarea ascetica, orgolioasa si cu accente genialoide, si integrarea brigadieristica, in colective eterogene si, in fond, atomizate, lipsite de un idiom propriu si de instrumente comune. Evadarea din izolarea noastra nationala superior-complexata si adoptarea fara cirteala a standardelor si a rigorilor curente in lume – indiferent ca e vorba de constructia si justificarea unui proiect, de normele de informare sau de redactare ale unei lucrari etc.
De fapt, cind m-am simtit ca autoclaustratii de pe falezele de marmura ale lui Jünger, am avut si n-am avut dreptate.

Pe de o parte n-am avut, fiindca impotriva prejudecatilor curente, NEC-ul nu este o rezervatie de specii pericilitate, un turn de fildes sau un loc de recluziune, ba chiar dimpotriva. Cei mai multi dintre membrii sai sint avocati respectati ai unor cauze comunitare demne si extrem de diverse, instante de decizie cu greutate in viata publica, fermenti activi ai societatii civile in statu nascendi.
Dar, intr-o anume privinta am avut, fiindca exista aici un inconfundabil spirit de corp absolut carent in viata noastra intelectuala, unde opereaza mai degraba spiritul de gasca, ghidat de interese si nu de valori. Dupa expirarea stagiului contractual, alumnul NEC ramine de-al casei, facindu-si timp sa evadeze din rutina si din stress-ul cotidian, sa se tina la curent cu tot ce e nou, sa dea sau, mult mai des, sa primeasca una sau mai multe miini de ajutor, dar mai ales sa intilneasca spirite afine...
Cred ca in peisajul nostru intelectual o institutie ca NEC-ul nu este localizabila in spatiu, ci mai degraba in timp: mai precis, in viitorul Romaniei, oferindu-ti tot ce majoritatea universitarilor si a cercetatorilor autohtoni abia indraznesc sa viseze.

In primul rind, respectul absolut al excelentei si, mai mult, al spiritului de elita – ca replica a confuziei valorice complezente si frustrante din institutiile academice traditionale. Dupa aceea, sansa aventurii interdisciplinare de grup – intr-un climat de solidaritate afectuoasa tonica, de raspundere morala si civica. In fine, asistenta unui staff expert, cu disponibilitati de competenta si de afectiune infinite – absolut neverosimile in Romania, dupa 50 de ani de birocratie comunista cinica si dezolanta. Dupa stiinta mea, in lumea moderna, devotamentul institutional absolut functioneaza doar in Japonia, unde angajatii din tata in fiu ai firmei salahoresc fara ceasornic, fara vacanta, uneori cu intreaga familie si – culmea! – o fac relaxat si chiar cu placere vizibila.
Prin tot ce reprezinta si in acelasi timp infaptuieste pe scena noastra publica, NEC ramine nu numai un experiment intelectual provocator, ci si un rezervor generos de tenacitate si de speranta. Standardele europene sint transplantate acasa, vindecindu-te de nostalgia de a-ti lua lumea in cap si de a pleca dupa ele, fara nici un gind de intoarcere.
Celor inclinati sa fie sceptici cu privire la viitorul lor in Romania, ceea ce as numi Modelul NEC le dovedeste nu numai ca se poate ci si cum anume.