OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Observatorul cultural Nr.156 (18-24 februarie) oferea traducerea unui atent si necesar studiu recapitulativ, publicat de criticul britanic Eric Shanes in revista Artwatch UK, despre restaurarea ansamblului de la Tirgu-Jiu1. Atentia autorului se opreste asupra echipei de specialisti conduse de Radu Varia in intervalul 1991-1999, iar apoi asupra echipei aflate sub autoritatea Uniunii Artistilor Plastici, care a preluat sarcina incepind din 1999 si a finalizat restaurarea Coloanei fara sfirsit. Tonul temperat al analizei comporta o invitatie la dialog cu specialistii romani, intr-o chestiune de patrimoniu artistic de perena actualitate.
In esenta, afirmatiile lui Shanes converg in a semnala calitatea nesatisfacatoare a reconditionarii recente a Coloanei fara sfirsit. Mai grave sint semnele de intrebare formulate de critic cu privire la rezistenta in timp a stilpului de sustinere al Coloanei… . Cum tema reconditionarii a alimentat dispute aprinse in anii din urma, este poate necesar ca insasi cauza neintelegerilor sa faca obiectul unei reflectii concertate. Proiecte de restaurare complexe se desfasoara in regim continuu in tarile cu un patrimoniu artistic bogat, iar practica indelungata a dus, acolo, la stabilirea de lanturi decizionale care functioneaza normal si eficient, reducind la minimum costurile si tensiunile umane.
Restaurarea de fata nu este ultima. Mai devreme sau mai tirziu, va fi necesara o reconsiderare generala a problemelor legate de conservarea ansamblului de la Tirgu-Jiu. In aceasta situatie, ar putea fi util ca forurile competente sa deschida, din acest moment, dosarul viitoarei restaurari. Un prim capitol ar trebui sa se refere la stabilirea unor strategii neconflictuale de trasare a viitorului proiect, pornind de la o analiza cit mai obiectiva a deficientelor care au caracterizat activitatile de restaurare a Coloanei fara sfirsit pe parcursul ultimului deceniu.


Stilpul de sustinere

Shanes aminteste concluziile raportului din 1997 al Fondului Mondial al Monumentelor, potrivit caruia, ca efect al coroziunii, rezistenta stilpului central s-ar fi diminuat la circa 70 % din valoarea initiala, ceea ce ar jutifica schimbarea lui. Nu se precizeaza, in schimb, daca simpozionul tehnic international organizat la Tirgu-Jiu si Bucuresti in 1999 a sustinut, printr-un document final, recomandarea FMM. Nu se mentioneaza nici daca solutia de reconsolidare aplicata in final de catre echipa de restaurare aflata in subordinea UAP – comportind inlocuirea unor placi corodate din sectiunea inferioara a stilpului – a primit ulterior o confirmare de fiabilitate din partea unei instante competente internationale, care sa specifice intervalul de timp in care stilpul poate fi considerat sigur.

Interventia lui Radu Varia, publicata in Observatorul cultural Nr.158, la doua saptamini dupa articolul lui Shanes, m-a convins sa aduc in discutie un aspect al reconsolidarii Coloanei… vazut de un nespecialist.
Exista in Bucuresti, probabil, citiva kilometri de garduri din plasa de sirma sustinute cu tevi infipte in sol (analogii miniaturale ale Coloanei…), cel mai adesea nevopsite, expuse din plin la intemperii. Gardurile indeajuns de vechi merita examinate pentru a afla, experimental, cum cedeaza, in timp, tevile verticale de fier incastrate in socluri de beton. Linia de fisura este orizontala si apare intotdeauna la nivelul solului (observatia mi-a fost confirmata de un arhitect), acolo unde umezeala se pastreaza cel mai mult timp, accelerind actiunea agentilor de coroziune.
Daca acest pattern de corodare are relevanta pentru Coloana fara sfirsit, ar rezula ca stilpul ei de sustinere se poate autoreteza de la baza. Or, in acest caz, solutia propusa de echipa care a finalizat reasamblarea Coloanei… in anul 2001, „consolidarea rezistentei structurii originale din otel prin mansoane noi, (aplicate) doar in zonele critice“2, este insuficienta. Mansoanele preiau eficient forta de stringere a unor nituri slabite. Dar ele pot fi montate doar deasupra viitoarei linii de fisura, deci nu protejeaza stilpul de o rupere cauzata de coroziune.


Metalizarea modulelor

Culoarea metalizarii „trebuie sa fie galbena“, ii telegrafiaza Brancusi lui Stefan Georgescu-Gorjan, devotatul inginer insarcinat cu aspectele tehnice ale realizarii Coloanei fara sfirsit3. Dind curs doleantei sculptorului, Georgescu-Gorjan se intereseaza la intreprinderea „Metalizator“ asupra modalitatilor de a proteja suprafata de fonta a modulelor Coloanei… cu un aliaj metalic rezistent de culoare galbena – si afla ca variantele posibile erau, in fapt, doar doua: artistul putea opta intre metalizarea „margelelor“, cum le numea, cu bronz de nuanta galbena sau cu alama. Bronzul, garantau specialistii, e mai rezistent in timp, mai adecvat solicitarilor unei sculpturi in aer liber – deoarece, cum ii comunica Georgescu-Gorjan artistului, „alama se innegreste cind ploua, la fel ca si fierul“. Comanditara monumentului, Aretia Tatarascu, se declara si ea in favoarea bronzului, asfel incit, imbratisind aceste opinii convergente, inginerul Gorjan cauta sa obtina asentimentul final al lui Brancusi pentru metalizarea cu bronz.

Aici intervine un element-surpriza. Brancusi insista, aparent inexplicabil, pentru varianta mai ieftina, mai putin rezistenta in timp, a metalizarii cu alama. Preferinta pentru alama a artistului, sustine Shanes, a vizat strict culoarea. „Desi bronzul poate oferi un galben stralucitor, alama – explica criticul – poate fi si mai galbena [...]. Asa incit Brancusi trebuie sa fi ales, pina la urma, alama, intrucit ii placea efectul ei imediat, fara sa-l ingrijoreze prea mult deteriorarea rapida a culorii. Alegerea alamei in 1938 a condamant, din nefericire, Coloana fara sfirsit la un ciclu nesfirsit de restaurari frecvente.“
Stratul de alama folosit recent pentru metalizarea modulelor da, deja, semne de oxidare. Shanes sustine, pentru viitoarea restaurare, solutia propusa, in 1997, de Fundatiile Internationale „Constantin Brancusi“, de substituire a alamei cu „un aliaj care asigura un galben mai intens si care este mai rezistent la coroziune decit bronzul sau alama [...] cunoscut in limbajul de toate zilele ca bronz-aluminiu [...] cu siguranta, mijlocul ideal de a produce «galbenul» dorit de Brancusi si, in acelasi timp, de a mentine aceasta culoare mult timp de acum inainte“.

In fapt, propunerea lui Shanes impleteste doua dileme ale restaurarii, ce comporta, fiecare, implicatii etice si de expresivitate plastica distincte: a) materialul metalizarii: alama sau bronz; b) reflexivitatea suprafetei metalizate: terna-oxidata sau stralucitoare-neoxidabila.
Desigur, o decizie de substituire a aliajului ales de Brancusi, alama, cu un aliaj mai performant din punct de vedere tehnic, bronz-aluminiul, nu trebuie acceptata fara o matura deliberare asupra tuturor aspectelor implicate. Caci, nu-i asa, impactul estetic al Coloanei… este conditionat optic si de nuanta cromatica a stratului protector. E util ca probleme de aceasta natura sa faca obiectul unor dezbateri distincte, reunind parerile favorabile sau nefavorabile ale specialistilor in domeniu.
Prin rezervele formulate referitor la propunerea lui Radu Varia, sustinuta si de Shanes, nu resping aici, in principiu, aceasta propunere. Doresc doar sa suscit un dialog pe tema ei.

Pare, bunaoara, fragila afirmatia lui Shanes ca artistul opteaza pentru metalizarea cu alama „fara sa-l ingrijoreze prea mult deteriorarea rapida a culorii“. Atentia acordata finisajului de catre sculptor era proverbiala, iar la Tirgu-Jiu se juca soarta capodoperei sale, prima lucrare monumentala (si singura) intre toate sculpturile pe care le realizase. Nu e de crezut ca, bucuros de luciul galben-stralucitor al lucrarii pregatite pentru inaugurare, artistul se dezinteresa, in fapt, de ceea ce avea sa se intimple, inexorabil, in anii imediat urmatori, ca ii era indiferent daca opera sa urma sa vireze cromatic spre nuante de brun si negru, mai estompate fata de peisajul inconjurator, cind el o dorise de un galben viu.
Ipoteza contravine flagrant crezului esteticii brancusiene, acea investire senina, rabdatoare, in valoarea perena a actului de creatie, acea indiferenta de cenobit pentru voga, pentru gloria momentului. E de presupus, deci, ca artistul alege tipul metalizarii constient de nuanta terna a alamei oxidate pe care Coloana fara sfirsit urma sa o dobindeasca la ceva timp dupa inaugurarea ansamblului.

Intr-adevar, un galben viu, dar inert – adica ne-oxidabil –, emulind galbenul aurului, comuta stilistic Coloana… intr-un registru triumfalist asociabil, la limita, unui elogiu al eroismului razboinic, o idee totusi straina de spiritul compozitiei. In acest sens, este utila compararea ansamblului de la Tirgu-Jiu, sub raportul materialelor simple folosite (travertin de Banpotoc, fonta si alama), cu, bunaoara, Mormintul sodatului necunoscut ridicat de Ivan Mestrovici la Avala, linga Belgrad, patru ani mai devreme, in 1934. Optiunea lui Mestrovici pentru granit este sustinuta de tipul constructiei, evocind sincretic o piramida in trepte azteca, dar si de situarea somptuoasa a ansamblului in chiar virful unei coline impadurite. Triada granit-templu-pisc de colina convoaca simfonic trei entitati simbolice „superlative“ pentru a articula imaginea pietatii si a gratitudinii unei natiuni fata de aparatorii ei.
Unii exegeti interpreteaza simbolismul ansamblului de la Tirgu-Jiu intr-o cheie stilistica triumfalista, ce ar fi fost, mai curind, adecvata pentru mausoleul de la Avala. „Ansamblul de la Tirgu-Jiu din zavoi – noteaza Petre Pandrea in Pravila de la Craiova – este un Templu al iubirii ridicat in cinstea soldatului victorios, intrat in rinduiala satului prin nunta si fertilitate. Motivul oului decoreaza Poarta Sarutului [...]. In Poarta a inscris oul germinatiei si l-a spart in doua: femela mireasa si masculul – un soldat victorios“. Accentele bataioase par, astazi, contestabile la o lucrare comemorativa comandata nu de vreo liga a soldatilor victoriosi, ci de Liga Femeilor Gorjene, respectiv de mame, sotii, surori ce deplingeau citeva sute de mii de morti.

Istoricii de arta sustin, cu argumente irefutabile, distinctia stilistica majora intre monumentele oficiale inaltate in Europa intru comemorarea luptelor din primul razboi mondial si cele datorate initiativelor locale. Si in Anglia, de pilda, edificiile comunitare, scrie Sue Malvern, „evita referinta la victoria armata si triumfalismul, privilegiind in schimb conotatii de sacrificiu si resurectie [...]. Moartea soldatului este echivalata sacrificiului christic si, in loc de victorie, sint accentuate fratia universala, pacea si resurectia“4. Este, poate, irelvant ca, la nivelul anilor ’30, atitudinile pacifiste se situau mai degraba la stinga esichierului politic. Ansamblul de la Tirgu-Jiu comporta si el o anume dimensiune contestatara, ce decurge insa firesc, aici, din simpla empatie a artistului cu tema lucrarii.
In linia acestor constatari, se contureaza ipoteza ca stratul de alama folosit la acoperirea modulelor Coloanei fara sfirsit reprezinta mai mult decit un compromis tehnic. Alegind alama, maestrul nu opteaza, doar, intre doua optiuni de aliaje – bronz sau alama –, la fel de „nefericite“ pentru presupusele sale ambitii de perfectiune a materialului si a formei, ce ar fi vizat, in subtext, sa zicem, luciul inalterabil al aurului5. Alegerea cu discernamint a alamei, ca vesmint protector pentru fonta corodabila, e demonstrata, in plus, de faptul ca travertinul, folosit pentru celelalte componente ale ansamblului, este si el o materie relativ friabila, impestritata de infime crevase si perforatii, umila, mai ales prin comparatie, de exemplu, cu glantul impasibil cu care granitul infrunta scurgerea anilor.

Pentru Masa tacerii si Poarta sarutului, artistul refuza marmora si foloseste travertinul. Mentinindu-se in acelasi registru stilistic, in cazul Coloanei fara sfirsit, Brancusi refuza bronzul, in ciuda insistentelor inginerului Stefan Georgescu-Gorjan – adica respinge materialul de referinta al sculpturii clasice, folosit in tandem cu marmora – si alege, neconventional, alama. E ca o sansa, in optiunea lui Brancusi, oferita materiilor relativ ignorate de a se rosti cu egala elocventa plastica in raport cu materiile consacrate.
Insesi proportiile Mesei tacerii si ale Portii sarutului se mentin la distanta de emfaza constructiva a altarelor si a arcelor de triumf, cu care se inrudesc morfologic. Iar acestei tenacitati infailibile a sculptorului de a selecta modalitati expresive elusive, de epurare a oricaror nuante de adulare a violentei razboinice, fie ea defensiva, i se ghiceste un program nu lipsit de dimensiune polemica, un crez estetic, incredintat discernamintului posteritatii6.
La Tirgu-Jiu, indragostitii vin sa se imbratiseze sub Poarta sarutului, paznicii parcului au probleme cu turisti sugubeti sau cu muncitori „veseli“ veniti sa prinzeasca (salam, telemea, ardei, rosii coapte, tuica si Coca-Cola) pe Masa tacerii – ceea ce probeaza indeniabil ca dimensiunea comemorativ-funerara are, la ambele lucrari, un caracter disimulat7. Astfel, pentru cadrul stilistic, Coloana fara sfirsit imi pare a solicita si ea ternul, nuantele inchise, mai curind, decit luciul de oglinda al metalului inoxidabil, care sa o inscrie pregnant intr-o dialogare agitata cu lumina soarelui.

In viziunea lui Brancusi, Coloana fara sfirsit era, poate, suficient sa luceasca aidoma aurului o singura data, atunci, in 1938, la inaugurarea ei. Jertfa in lupta se consuma, adesea, instantaneu. Ca in cenusiul tern al suprafetei oxidate reverbereaza amintirea clipei trecute de stralucire ii parea artistului un omagiu suficient. Pentru femeile din Gorj care comandasera monumentul, la fel ca pentru femeile din restul Europei, bunaoara cele care isi comemorau mortii la Burghclere, in Anglia (vezi analiza lui Sue Malvern mentionata mai sus), eroii neamului erau iremediabil stinsi din viata si nu nemuritori, cum ii proclama zgomotos discursul politic.
Principiul reconditionarii unei opere de arta, asa cum il reaminteste Eric Shanes, consta in a impinge interventia „pina la pragul unde incep presupunerile“.
Sugestie: Solutia ideala comporta, evident, respectarea scrupuloasa a aliajelor decise de sculptor pentru partile vizibile ale lucrarii, chiar cu pretul unor interventii regulate de restaurare. In ipoteza ca viitoarele metalizari se vor face robotizat (vezi consideratiile de mai jos), ingrosarea usoara a stratului de alama ar putea prelungi considerabil durata de viata a restaurarii.

_______
1. Eric Shanes, Restaurare fara sfirsit?, in Observator cultural Nr. 156/2003, pp. 4-7.
2. Cf. Silvia Paun, Constantin Brancusi si memoria eroilor [...], in Academica Nr. 1-2/ 1998.
3. Vezi nota 8 din textul lui Eric Shanes; referintele legate de constructia Coloanei fara sfirsit sint preluate, aici si in continuare, din textul lui Eric Shanes.
4. Sue Malvern, Memorizing the Great War: Stanley Spencer at Burghclere, in Art History, vol. 23, Nr. 2/ iunie 2000, pp. 182-204.
5. Intre propunerile de restaurare a Coloanei fara sfirsit, s-a vehiculat propunerea placarii ei cu aur.
6. Incepind din 1991, am sustinut cu numeroase ocazii teza simbolismului pascal al ansamblului. Fireste, interpretarea aceasta solicita doar permisiunea de a se alinia in rindul celor anterior produse de critica.
7. Matei Stircea-Craciun, Poarta sarutului, un simbol hylesic – o metafora pascala, in Adevarul literar si artistic din 29 ianuarie 2002, pp.8-9.