OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In organizarea Departamentului de Cultura si Educatie al Presedintiei Romaniei, marti 31 octombrie si miercuri 1 noiembrie au avut loc la Palatul Cotroceni lansarea festiva a antologiei Poezia romana dupa proletcultism, alcatuita de Constantin Abaluta si publicata de Editura Ex Ponto din Constanta, si un colocviu cu tema Poezia romana din anii 1960-1970, astazi. Antologia a fost prezentata, marti seara, de catre Sorin Alexandrescu, Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Ion Popisteanu, Dan Capatina. Cu aceeasi ocazie i-a fost decernat un Premiu de poezie pentru opera omnia poetului Mircea Ivanescu (absent de la festivitate din motive de boala). Presedintele Emil Constantinescu a oferit un cocktail in onoarea participantilor. Colocviul de a doua zi a avut doua secvente. In cea dintii s-a discutat despre Primul si al doilea val: continuitate si diferenta. Moderator: criticul si universitarul clujean Ion Pop. Participanti: Al. Cistelecan, Eugen Negrici, Ana Blandiana, Barbu Cioculescu, Dan Cristea, Marin Mincu. A urmat un recital de poezie si chitara clasica sustinut de actorii Marius Bodochi si Dana Dogaru si de instrumentistul George Popescu. Tema a doua a colocviului, Poezie reflexiva si poezie tranzitiva: deschidere catre poezia anilor optzeci? a fost moderata de Sorin Alexandrescu. Au emis puncte de vedere Carmen Musat, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Craciun, Florin Iaru, George Anca, Nicolae Tone si din nou Marin Mincu.

Prilejuit de aparitia antologiei de poezie postbelica, alcatuita de Constantin Abaluta – antologie despre care imi rezerv privilegiul de a vorbi cu alta ocazie –, colocviul Poezia romana din anii 1960-1970, astazi, organizat de Departamentul de Cultura si Educatie al Presedintiei Romaniei, in colaborare cu Forumul „Romania la rascruce“, a reunit la Palatul Cotroceni, timp de doua zile, poeti, critici literari si cititori din generatii (biologice) foarte diferite. Initiatorii colocviului, Sorin Alexandrescu si Marian Popescu, au mizat, fara indoiala, tocmai pe diversitate atunci cind au propus ca tema de dezbatere poezia romana a anilor ’60 si ’70, stiut fiind ca opiniile in legatura cu literatura acelor ani sint foarte variate, mergind de la adeziunea totala sau nuantata pina la respingerea vehementa. Dincolo insa de divergente, cele doua zile la palat ofereau sansa unui dialog autentic, sansa fructificata, din pacate, doar partial. Si asta pentru ca, pe de o parte, in ziua colocviului au lipsit Mircea Martin, Nicolae Manolescu, Laurentiu Ulici, Alex. Stefanescu, critici care i-au impus, adeseori, prin cronicile si cartile lor, pe multi dintre autorii antologati de Constantin Abaluta, dar si pentru ca, pe de alta parte, numeroase interventii ale celor prezenti au ramas fara ecou, dialogul fiind inlocuit – in special in prima jumatate a zilei de 1 noiembrie – cu monologuri succesive.

Pentru a structura dezbaterea despre actualitatea poeziei acelor ani, organizatorii au propus doua teme: Primul si al doilea val: continuitate si diferenta, moderator Ion Pop, participanti Ana Blandiana, Barbu Cioculescu, Al. Cistelecan, Dan Cristea, Dan C. Mihailescu, Eugen Negrici, in care discutiile s-au axat, preponderent, pe chestiuni terminologice – generatie, promotie (Eugen Negrici), poezia deceniilor (Dan Cristea), dar si pe ierarhii literare si politici culturale. Cea de-a doua tema, Poezie reflexiva si poezie tranzitiva: deschidere catre poezia anilor ’80?, a fost moderata de Sorin Alexandrescu, alaturi de care s-au aflat Andrei Bodiu, Gheorghe Craciun, Caius Dobrescu, Ion Bogdan Lefter, Carmen Musat, Al. Musina, ceea ce l-a determinat pe criticul Marin Mincu sa afirme, revoltat, ca este vorba despre „un complot“ al unei anumite grupari literare, interpretare excesiva asupra prezentei in numar mare a scriitorilor care au debutat in anii ’80 si ’90. De aceasta data, interventiile au vizat in special posibilitatea de a depasi perspectiva generationista, reductiva si de natura sa oculteze eterogenitatea formulelor poetice aparute in acei ani, precum si necesitatea de a situa discutia despre poezia romaneasca postbelica in contextul literaturii universale contemporane (Gheorghe Craciun). Nici institutia criticii literare nu a fost ocolita, Caius Dobrescu subliniind schimbarea statutului criticului literar de la postura de judecator absolut, care imparte, cu mai multa sau mai putina generozitate, locuri in Paradis, in Purgatoriu sau Infern, la aceea de instanta autorizata sa ofere o structura teoretica si critica oricarei dezbateri de idei.
O afirmatie a lui Ion Pop a fost prompt amendata de Al. Cistelecan care a avut, de altfel, una dintre cele mai acide interventii. Respingind prezentarea generatiei ’60 ca „generatie apostolica precedata de un profet – Labis“ (Ion Pop), Al. Cistelecan a vorbit despre contextul istoric care a facut posibila aparitia scriitorilor generatiei ’60, afirmati in momentul unei schimbari de cadre in partid. Cu alte cuvinte, schimbarea de climat cultural survenita o data cu debutul celor mai multi reprezentanti ai generatiei ’60 a fost agreata, ba chiar incurajata, de mai-marii partidului comunist care, pentru a se legitima, aveau nevoie sa induca tuturor, in acel moment, iluzia normalitatii.

Problema intruziunii politicului in viata literara, precum si cea a „razboiului de hartuiala“ (cf. Barbu Cioculescu) purtat de autor si de editor cu cenzura a polarizat opiniile celor din sala, oferindu-i prilejul lui Eugen Negrici sa constate ca despre literatura romana nascuta sub comunism nu se poate vorbi in mod normal, singurul mod corect de abordare a acestui subiect fiind unul circumstantial, care sa tina cont de contextul politic si de omniprezenta cenzurii. Acesta este si motivul pentru care putem vorbi, in opinia criticului, de patru canoane literare care s-au succedat, la intervale aproximativ egale, in decurs de patruzeci de ani: 1948-1958 – canonul proletcultist, 1958-1964 – un canon de tranzitie, urmat indeaproape de canonul anilor ’70 si, ulterior, de cel al anilor ’80.
Majoritatea celor care au participat la dezbaterea de la Palatul Cotroceni au subliniat existenta unor diferente in ceea ce priveste discursul poetic, imaginarul si tematica poeziei publicate in anii ’60 si ’70, una dintre observatiile recurente in interventiile criticilor Dan Cristea, Eugen Negrici si Dan C. Mihailescu vizind dialogul textual dintre poetii anilor ’70 si cei ai anilor ’80. In acest sens, antologia lui Constantin Abaluta, „scandaloasa pentru prejudecatile noastre“ – cum opina Dan C. Mihailescu, pune in evidenta nu doar distanta dintre cele trei promotii poetice, ci si punctele de contact.

Dupa un interludiu oferit de actorii Marius Bodochi si Dana Dogaru, acompaniati la chitara de George Popescu, student in ultimul an la chitara clasica, dezbaterea s-a reluat si, desi majoritatea vorbitorilor au apartinut asa-numitei generatii ’80, exceptii fiind Sorin Alexandrescu si Solomon Marcus, discutiile s-au centrat pe tipologii poetice, pe problematica modelelor culturale si a relatiilor pe care opera unui scriitor le stabileste cu contextul cultural mai larg si nu pe criterii si obsesii generationiste. Refuzind sa vada in epoca postbelica un interval de timp segmentat in „bucati succesive“, in care coexista doua tipuri distincte de limbaj – tranzitiv si reflexiv –, Ion Bogdan Lefter a vorbit despre peisajul literar postbelic ca despre o scena concentrica, dominata alternativ de vedetele si de modele momentului, in vreme ce „periferia experimentalista“ a anilor ’60-’70 s-a dovedit un veritabil „laborator“ al paradigmei postmoderniste, afirmate impetuos in anii ’80. Tendinta de a depasi cliseele generationiste, printr-o dezbatere articulata teoretic, cu argumente estetice, a fost evidenta in interventiile de dupa-amiaza. Cred ca, in fond, dincolo de orgolii de grup sau frustrari individuale, sansa unui dialog firesc intre reprezentantii unor generatii biologice (subliniez cuvintul) diferite consta in capacitatea acestora de a renunta la parti-pris-uri generationiste si reactii emotionale in favoarea unei perspective critice a carei fireasca subiectivitate sa nu fie lipsita de argumente teoretice.