OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In avalansa de reactii la adresa raportului Comisiei Tismaneanu, mergind de la contestare personalizata pina la negarea legitimitatii demersului insusi, se pierd din vedere contextul comparativ si implicatiile internationale ale condamnarii regimului comunist din Romania. Nu neg ca au existat si exista reactii firesti, analize echilibrate precum cele propuse de istoricul Zoe Petre, dar si de autori precum Radu Pavel Gheo, Mircea Mihaies, Traian Ungureanu, Dan Pavel s.a.

Un text clarificator privind semnificatia raportului a aparut sub semnatura profesorului Alexandru Zub, membru al CP, in Dacia Literara. Din pacate, au aparut si interventii care se pretind constructive, dar care nu articuleaza alternative teoretice valabile perspectivei Raportului. Este facil si, in fond, neserios sa scrii ca Raportul nu depaseste nivelul unui conspect scolar fara a oferi propria abordare metodologica alternativa. Dupa stiinta mea, cu exceptia Laviniei Stan in revista 22, analizele Raportului au ignorat dimensiunea comparativa a acestui text, ca si a actiunii politice de redresare morala care l-a motivat.

Tocmai din aceasta cauza consider necesara plasarea in perspectiva europeana a activitatii Comisiei Prezidentiale. Membrii si expertii acesteia au incercat si, dupa parerea mea, au reusit, prin nivelul de analiza, prin larga inteligibilitate a textului, ca si prin vizibilitatea asigurata de excelenta lor academica international recunoscuta, de-provincializarea initiativei si sincronizarea acesteia cu dezbaterile recente asupra legaturii dintre trecutul comunist, memorie si istorie. in articolul de fata voi incerca, prin metoda comparatiei si contrapunerii, sa scot in evidenta similitudinile de scop, modalitate de operare si tematice dintre Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste din Romania (CPADCR), condusa de profesorul Vladimir Tismaneanu, si Comisia de Investigare pentru Asumarea Istoriei si Consecintelor Dictaturii Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG-SED) creata de Bundestag in 1992.

Exemplul Germaniei
Analiza de fata este oarecum limitata; incerc doar sa propun o noua baza de discutie a Comisiei din Romania si a Raportului, dincolo de elucubratiile calomnios-sterile despre asa-zisul trotkism, neokominternism, despre caracterul anti-national, politicianist, „alogen“ sau despre un presupus amatorism ideologizant. Totodata, astfel anticipez un articol detaliat in care voi incerca integrarea cazului romanesc in contextul european al cercetarilor asupra conexiunilor dintre depasirea, interiorizarea si asumarea unui trecut traumatic si scrierea istoriei regimurilor totalitare.

Pentru moment ma voi folosi de prezentarea si analiza facute de profesorul emerit Hermann Weber (Universitatea Mannheim) a Comisiei de Investigare din Germania (al carei membru a fost) in cadrul volumului Rescrierea trecutului german – istorie si identitate in noua Germanie, editat de Reinhard Alter si Peter Monteath (New Jersey: Humanities Press, 1997). Principala motivatie este aceea de a semnala asemanarile frapante ale acestei experiente cu cazul romanesc si de a puncta problemele generale si viitoare ale unui asemenea proiect. Desigur, Comisia germana ar merita o dizertatie de doctorat, dar chiar si intr-un cadru limitat precum cel pe care il construiesc, acest subiect ramine crucial pentru a directiona evaluarea Raportului si a CPADCR pe o traiectorie eliberata de limitarile obsesive ale unor ziaristi/editorialisti/universitari a caror perspectiva „stiintifica“ nu reuseste sa depaseasca granita naturala – ceea ce G. Calinescu numea „pestilentiul Danubiului ilfovean“.

Profesorul Weber evalueaza o prima Comisie, care si-a desfasurat activitatea intre 1992-1995; aceasta a fost succedata de o a doua, care la sfirsitul mandatului sau a recomandat Bundestag-ului crearea unei institutii permanente care sa indeplineasca functiunile acestor doua Comisii. La data de 5 iunie 1998, Bundestag-ul a adoptat legea pentru infiintarea Fundatiei pentru prelucrarea dictaturii SED. Misiunea acesteia este „de a pastra vie amintirea nedreptatilor comise sin perioada comunistat si a victimelor acestora, precum si sa promoveze si sa consolideze consensul antitotalitar din societate, democratia si unitatea interna a Germaniei“1. Se poate observa asadar ca cele doua scopuri principale ale Fundatiei sint: depasirea trecutului prin amintire si compasiune si consolidarea unei noi culturi politice drept contrapondere la mostenirea regimului comunist.

Iar conceptul esential, asa cum o sa se poata observa si din analiza lui Hermann Weber, este acela de consens (sub variile sale aspecte). Dezbaterea din Romania, atit pe plan politic, cit si in mass-media, a scos in evidenta exact lipsa unui asemenea consens. Initiativa de condamnare a dictaturii comuniste din Romania a apartinut doar unei minoritati (semnificative) si presedintelui tarii. Majoritatea partidelor politice (mai ales la nivel de membri in Parlament) si o sectiune considerabila a mass-mediei s-au opus intr-o forma sau alta, manifest sau indirect, crearii Comisiei, activitatii ei, Raportului si discursului presedintelui Traian Basescu. in pofida sforaitoarelor declaratii venind din tabere politico-civice variate, pornind de la primul ministru pina la unii autori de la Gandul, Ziua, Jurnalul National, Adevarul, Timpul, Cultura etc. a existat si exista o tensiune ubicua intre atitudinea de fond si actiunea de substanta. Trecutul comunist s-a dovedit a fi o prea rezistenta componenta identitara pentru prea multe personalitati si organizatii ce si-au lasat amprenta asupra post-comunismului romanesc.

Cine s-a opus in Germania asumarii istoriei
intorcindu-ne la Hermann Weber, acesta remarca in articolul sau2 ca „posibilitatea unei perspective schimbate si a unui discurs democratic nu poate fi indeplinita fara o analiza critica a structurilor politice si fara o autoevaluare a activitatii fiecaruia dintre noi in timpul celor 40 de ani de existenta ai regimului impus de Partidul Unitatii Socialiste (SED). Experienta istorica ne-a invatat inca o data ca atitudinile democratice si conditionarea mutuala nu pot sa se impuna in lipsa institutiilor democratiei – si ca acestea, la rindul lor, trebuie sa fie protejate. Capacitatea noastra de a face acest lucru ar fi serios redusa in eventualitatea in care esuam in a asuma istoria Republicii Democrate Germane (DDR)“. Aceasta a fost premisa fundamentala si recunoscuta unanim a demersului din Germania. in mod similar, ea a reprezentat motivatia campaniei ce a precedat crearea CPADCR, careia, din pacate i-a lipsit sprijinul consensual al fortelor politice. In Romania, s-a putut nota chiar un clivaj intre societatea civila si cea politica. Singurul partid care nu a acceptat, in Germania, cadrul general expus de Weber a fost Partidul Socialismului Democratic, exponentul la acea vreme al fostelor structuri de putere est-germane, care in Romania in mod nefericit isi are corespondenti parlamentari majoritari. Singurii istorici si cercetatori care s-au opus din principiu celor doua comisii in Germania au fost reprezentantii defunctului sistem universitar est-german. Acestia, in marea lor majoritate, dupa 1990 au fost pur si simplu concediati fiind considerati profesional necorespunzatori standardelor academice europene.

Cum a lucrat Comisia de investigare
Ei au creat chiar o comisie de investigare paralela condusa de filozoful neo-marxist, fost disident, Wolfgang Harich (care insa a decedat in 1995). Interesant este ca, in Romania, principalul nucleu contestatar, la nivel stiintific, al Raportului si al membrilor Comisiei este reprezentat de Asociatia academica pentru adevar istoric, a carei componenta reprezinta un mister total, dar care pare (conform unor recente articole) a-i avea drept mentori/membri pe Dinu Giurescu, Ion Scurtu, Ilie Badescu, G. Buzatu etc. Ramine de discutat legitimitatea unei cercetari istorice a regimului comunist romanesc care provine dintr-o comunitate epistemica ale carei structuri paradigmatice au definit istoriografia national-comunista inainte de 1989.
Comisia germana de investigare a fost creata in aprilie 1992, fiind mandatata de Bundestag. Conform profesorului Weber, scopul acesteia era de a investiga „istoria si consecintele dictaturii SED din Germania si de a imbunatati premisele cercetarii stiintifice asupra trecutului Zonei de Ocupatie Sovietica (SBZ) si al DDR“. Era formata „din 16 membri ai parlamentului (10 dintre ei din landurile estice), care au fost selectati din toate partidele reprezentate in parlamentul federal.

Fiecarui parlamentar membru al comisiei i-a fost alocat un membru permanent sstand-int. Au fost 11 experti in comisie, s-au creat o serie de grupuri de analiza (pe temele Stasi, arhive si economie) si 6 grupuri de informare. Acestea din urma si-au concentrat munca pe urmatoarele directii: (a) structurile de putere si mecanismele de decizie din DDR si problemele responsabilitatii si ale vinei; (b) functiile si semnificatiile ideologiei, mecanismelor de incluziune si ale practicilor de disciplinare din cadrul statului si al societatii; politia si sistemul legal; (c) relatia dintre cele doua state germane si cadrul international al acestora; (d) rolul bisericii si cum poate fi interpretat el in timpul variilor faze ale dictaturii SED; (e) posibilitatea atitudinilor disidente sau nonconformiste; revolutia pasnica din toamna lui 1989; reunificarea Germaniei; persistenta structurilor si mecanismelor dictatoriale.

[…] Pentru fiecare set de probleme, comisia a creat un grup de informare format din 7-10 membri reprezentind toate partidele si factiunile, iar acestea au fost delegate pentru a pregati drafturi de cercetare urmind apoi sa fie inaintate Bundestag-ului. Grupurile de informare trebuiau intii sa pregateasca propuneri pentru doua surse-cheie de informare pentru Comisia de Investigare. Acestea purtau dezbateri despre rapoartele delegatiei de experti catre cercetatorii din afara comisiei si stabileau tematica audierilor publice. Pe parcursul celor doi ani de existenta, Comisia de Investigare a prezidat un total de 40 de audieri de 24 de ore in Bonn, Berlin si alte locuri din partea de est a Germaniei si a ascultat comunicarile a 186 de cercetatori si martori oculari. s…t Per total, 148 de rapoarte au fost comisionate pe baza a 95 de intrebari. Autorul fiecarui raport a fost rugat sa prezinte dimensiunile problematice ale subiectului tratat pe baza noilor cercetari si pe baza noilor materiale de arhiva disponibile. O atentie speciala s-a acordat sugestiilor legate de investigarile viitoare pe temele date“.

Rezultate practice
Ce sare in ochi la prima analiza este, pe de o parte, mandatul parlamentar al Comisiei si complexitatea diviziunii muncii de cercetare din cadrul acesteia. Aceste doua elemente scot in evidenta necesitatea sprijinului politic-bugetar pentru desfasurarea si finalizarea activitatii unei asemenea Comisii. in Romania, CPADC a avut o finantare modesta, tributara conflictelor politice presedinte-prim-ministru, presedinte-parlament. CPADC a fost mandatata doar de seful statului, in timp ce guvernul si parlamentul au promovat structuri paralele precum Institutul Revolutiei Romane, Institutul de Studiere a Totalitarismului, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului ale caror activitati, proiecte si vizibilitate ramin de o calitate indoielnica. Aceasta diluare institutionala, finantata din bugetul tarii, reprezinta un impediment pe termen lung pentru studierea regimului comunist in Romania. in acelasi timp, Raportului CPADC i-a lipsit infrastructura necesara mediatizarii si impunerii sale drept act fundamental al statului roman si al comunitatii academice recunoscute international si corespunzatoare standardelor de excelenta europene. Nu propun aici o centralizare a studiului comunismului romanesc, ci o sincronizare organizationala si tematica sub egida personalitatilor mandatate cu aceasta sarcina de presedintele si guvernul Romaniei.

Principalul motiv pentru un asemenea argument este acela al posibilitatii acestor structuri de cercetare de a oferii solutii privitor la elementele complexe ce tin de asumarea, depasirea si studierea trecutului comunist. Coordonarea institutionala este obligatorie pentru diseminarea concluziilor, tezelor si metodelor Raportului CPADC. Din nou cazul german este un exemplu excelent. Hermann Weber identifica urmatoarele rezultate practice care s-au aflat in atentia Comisie din care a facut parte: (a) sa isi aduca aportul la reabilitarea politica si morala a victimelor si sa compenseze dezastrul provocat de sistemul dictaturii din DDR; (b) sa sugereze posibile remedii pentru dezavantajele vocationale si educationale suferite de populatia din DDR; (c) sa ajute la clarificarea problemei coruptiei administratiei DDR; (d) sa asigure, sa mentina si sa faca accesibile arhivele relevante; (e) sa imbunatateasca conditiile de munca academica in domeniul istoriei SBZ/DDR; (f) sa faca recomandari Bundestag-ului in legatura cu masurile legislative necesare si cu alte initiative politice;

(g) sa ofere asistenta in procesul de asimilare pedagogica si psihologica a trecutului DDR“. CPADC, in colaborare cu si coordonind institutiile de profil deja existente, in conditiile unui interes si sprijin larg neconditionat din partea clasei politice/statului, are toate sansele de a fi centrul epistemic, de initiativa si de consultare esential in procesul de continua consolidare democratica a tarii. Altfel, orice paralela cu cazul german, dincolo de dezideratele esentiale si de interesul pur comparativ, este inutila. Statul german a investit in analiza trecutului, pentru depasirea poverii „celei de-a doua dictaturi“. Democratia germana s-a bazat, in pofida inerentelor obstacole, pe capacitatea Comisiilor si a Fundatiei de a promova concluzii, recomandari si solutii pertinente, informate si independente. in Romania, Raportul CPADC a devenit act al statului roman, dar repercusiunile sale, inradacinarea etosului sau si replicarea pe scara larga a activitatii Comisiei sint inca sub semnul intrebarii. Interese local-academice, miopia si scleroza politica, dar si ingrijoratoarele recente rabufniri sovin-xenofobe reprezinta periculoase spectre ce ameninta directia stabilita de presedintele Traian Basescu pe data de 18 decembrie 2006.

Trecutul – subiect al dialogului, si nu al mitizarii
Raportul Comisiei de Investigare pentru Asumarea Istoriei si Consecintelor Dictaturii SED a fost prezentat si discutat in Bundestag in iunie 1993, fiind acceptat, in pofida campaniei electorale care la acea vreme era in plina desfasurare, de toate partidele politice, in afara de Partidul Socialismului Democratic. Raportul, stenogramele audierilor si comunicarile expertilor au fost publicate in 1995. La ora actuala, Fundatia pentru prelucrarea dictaturii SED „promoveaza si consiliaza proiecte privind evaluarea de catre societate a trecutului, crearea de arhive particulare si infiintarea de asociatii ale victimelor, proiecte stiintifice si de educatie politica; contribuie la stringerea, conservarea si documentarea materialelor, in special a celor referitoare le rezistenta si la opozitia fata de dictatura SED; sprijina activitatea de consiliere si de acordare de asistenta victimelor represiunii politice; promoveaza cooperarea internationala in domeniul prelucrarii critice a regimurilor dictatoriale; participa la dezbateri publice prin publicatii si evenimente proprii; acorda burse si premii“3. in plus, existenta celor doua comisii si a fundatiei a declansat o impresionanta si concertata campanie de promovare a cercetarii comunismului din Germania si nu numai.

Hermann Weber mentioneaza un sondaj facut de istoricii Centrului de Cercetare Sociala Europeana al Universitatii Mannheim specializati pe istoria DDR, care indica in 1997 „ca in institutele de cercetare si universitatile din Germania peste 570 de proiecte de cercetare asupra istoriei DDR“ erau deja demarate si ca acest numar era in continua crestere. Declansarea unui proiect precum Comisia de Investigare, atit in Germania cit si in Romania, a deschis posibilitatea (concretizata in primul caz) a crearii unei adevarate economii a studiului fenomenului comunist. Prin intermediul ei, trecutul este permanent critic proiectat in spatiul public, devenind un subiectul al dialogului si nu al mitizarii. Constiinta democratica este cimentata (il parafrazez aici pe Hermann Weber), devenind fundamentul unei culturi politice consensual antitotalitare. Iar, in final, activitatea economic-academica axata pe studierea comunismului isi aduce o contributie esentiala la evaluarea morala a prezentului politic.

Academicianul Alexandru Zub, membru al CPADC, remarca, intr-un recent articol despre ramificatiile realizarii Raportului si asumarea concluziilor sale de catre presedintele Basescu, ca „efecte pozitive ar trebui sa se produca la toate nivelurile, fiindca de concluziile raportului urmeaza sa tina seama orice institutie, de la scoala si biserica la complexul judiciar, presa etc. Amnezia nu mai poate fi recomandata ca solutie a intrarii in normalitate, din moment ce institutiile cu rost educativ sint chemate sa participe la formarea unei memorii sanatoase in raport cu istoria recenta“4. Acest legitim optimism al reputatului istoric poate deveni realitate numai in cazul in care CPADC isi va gasi o expresie institutionala si va fi integrata intr-o structura de cercetare coerenta si sincronica. Cazul german demonstreaza necesitatea unei economii de „prelucrare“ a fenomenului comunist, fara de care atit latura pedagogica, cit si cea moral-civica a infiintarii, activitatii si productiei CPADC s-ar putea pierde intr-un simbolism ritualic si narativ lipsit de consecinte transformative la nivelul societatii si democratiei romanesti.


Bogdan Cristian IACOB este doctorand in istorie la Universitatea Central-Europeana din Budapesta.

––––––––––––––––
1. Vezi pagina de prezentare in limba romana de pe site-ul acestei institutii: http://www. stiftung-aufarbeitung.de/downloads/pdf/ rumaenisch.pdf .
2. Hermann Weber, „Rewriting the History of the German Democratic Republic: the Work of the Commission of Inquiry“ s„Rescrierea istoriei RDG-ului: Activitatea Comisiei de Investigatie“t in Reinhard Alter si Peter Monteath eds., Rewriting the German Past (New Jersey: Humanities Press, 1997).
3. Vezi http://www.stiftung-aufarbeitung.de/ downloads/pdf/rumaenisch.pdf
4. Alexandru Zub, „Dictatura comunista la ora bilantului oficial“, Dacia Literara, nr. 1/ianuarie 2007.