Comori sub valurile Ronului

Autor: Adrian-Silvan IONESCU | Categoria: Internaţional | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Arles, frumoasa localitate de la Gurile Ronului – poartă pentru Provence şi pentru ţinutul Camargue –, păstrează importante vestigii culturale, de la cele romane, precum arenele şi teatrul, la cele medievale, printre care catedrala Saint-Trophime este o bijuterie a arhitecturii romanice (secolul al XII-lea), şi pînă la cele moderne. Nu trebuie uitat că aici şi-a pictat Vincent Van Gogh unele dintre capodoperele sale şi chiar există o fundaţie ce-i poartă numele – unde, din păcate, nu există nici o lucrare a sa, ci doar ale altor artişti ce i-au adus omagiul lor plastic.

Am folosit pentru Arles termenul de „localitate“, pentru că, de la Cezar, care o ridicase la rangul de oraş, locuitorii de ieri şi de azi au refuzat acest titlu oferit de administraţia centrală – ce le ridică, e drept, prestigiul, dar şi taxele –, preferînd să rămînă doar comună. Dar şi din acest motiv şi-a cîştigat o nedezminţită celebritate, pentru că este cea mai mare comună a Franţei.

La Musée départemental Arles Antique mai poate fi vizitată, încă o lună de acum înainte, o mare expoziţie cu descoperiri arheologice de ultimă oră. Intitulată César, le Rhône pour mémoire. 20 ans de fouilles dans le fleuve à Arles, expoziţia reuneşte piesele scoase la lumină de sub undele mocirloase de la Gurile Ronului. Rod al unor riguroase investigaţii subacvatice efectuate de arheologi-scafandri în condiţii de vizibilitate foarte scăzută, luptînd cu un curent puternic şi, uneori, cu peşti de mari dimensiuni, comorile scoase din adîncuri oferă posiblitatea unei noi citiri a istoriei coloniei romane din acel loc. Campaniile de cercetări durau cîte două luni în fiecare an şi costau între 150.000 şi 200.000 de euro, banii provenind din fonduri de stat, de la Ministerul Culturii şi de la Consiliul local. Erau necesare echipamente speciale, costume de scafandru, ambarcaţiuni, materiale pentru prospecţiuni, instrumente pentru ridicarea pieselor descoperite etc. Luc Long, conservatorul-şef al patrimoniului Departamentului de Cercetări subacvatice şi submarine (DRASSM) şi director ştiinţific al cercetărilor, a început scufundările, cu ani în urmă, sub patronajul Companiei Naţionale a Ronului, care amenaja portul fluvial. Atunci au fost făcute primele descoperiri care au suscitat demararea unui program sistematic de cercetare. Aşa cum s-a exprimat, foarte plastic, Luc Long „Ronul este cel mai mare muzeu din Arles“, iar valoroasele descoperiri făcute în mîlul de pe fundul fluviului îi confirmă, cu prisosinţă, afirmaţia. Astfel, au fost scoase la lumină 303 fragmente arhitectonice, 44 de sculpturi de diverse dimensiuni şi mii de piese mici (arme, ceramică, sticlă, obiecte casnice, podoabe etc.). Dificultăţile surveneau abia după ce acestea erau aduse la suprafaţă pentru că ele trebuiau conservate şi datate. Curentul puternic şi toate reziduurile deversate în decurs de sute de ani transformaseră patul fluviului într-o enormă cloacă unde o stratificare era exclusă, fapt ce le dădea mari probleme de periodizare arheologilor.

În modernul şi vastul muzeu a fost amenajat un spaţiu propice acestei expoziţii deosebite. Pentru unele piese este sugerat contextul în care erau folosite ori în care au fost descoperite: elemente de construcţie – acroterii, capiteluri, fragmente de cornişă, un basorelief cu scene din port în care o barcă plină cu ulcioare mari de vin este trasă la edec. O machetă a unei asemenea ambarcaţiuni, cu care se făcea un intens comerţ pe fluviu şi cu care se ieşea chiar în mare, contribuind la prosperitatea aşezării – reconstituită în cele mai mici amănunte după iconografia epocii, ca şi din piesele disparate găsite în apă –, oferea informaţii precise asupra modului în care se făcea navigaţia în Antichitate. O ancoră de epocă, din lemn întărit cu metal, prezintă forma arhaică a acestei piese atît de cunoscute oricui a văzut, măcar o dată în viaţă, o navă. Ea nu are braţele arcuite, aşa cum sîntem noi obişnuiţi cu exemplarele moderne, ci drepte şi, la vîrf, formează un unghi ascuţit. Între două geamuri este prezentată o secţiune arheologică, în care pot fi văzute depunerile succesive, din vechime şi pînă astăzi, de la amfora de lut cu formă elegantă la recipientul de plastic al actualităţii, toate într-o perfectă egalizare în faţa istoriei. Sau, în argila pietrificată, au fost prinse diverse recipiente de ceramică. În fundal, rula un film cu arheologii-scafandri în timpul activităţii lor subacvatice. Nu toate descoperirile erau la fel de bine păstrate de ape: un bust monumental al lui Octavian Augustus – fragment dintr-o statuie de 4,5 sau 5 m înălţime, datată în anul 20 î.Hr. – este deteriorat de scoicile care se lipiseră de obrazul bine cizelat şi, de secole, săpaseră în carnea de piatră a împăratului, măiestru dăltuit de artist.

Urmează apoi piesele de armament şi de echipament ale soldaţilor romani. Săbii au fost găsite destul de multe pe tot cuprinsul Europei şi în nordul Africii, unde Roma îşi întinsese puterea. Dar foarte puţine au fost descoperite avînd şi teacă. Or, la Arles, au fost găsite două teci, în perfectă stare, cu ornamentele specifice, şi fiecare cu lama scurtă şi lată a unui gladius în ea. S-a mai găsit şi o cască de tradiţie etrusco-italică, avînd calota emisferică şi mici ornamente pe margini.

Piesele cele mai valoroase sînt, însă, în statuarie. „Victoria“ apare cu un chip delicat şi înveşmîntată într-o tunică bătută de vînt într-un basorelief de bronz aurit. O altă lucrare în bronz reprezintă un prizonier barbar îngenuncheat, cu mîinile legate la spate şi capul dat puţin pe spate şi întors spre umărul drept, cu o expresie în care se împletesc mîndria, dispreţul şi sfidarea ce le aruncă agresorului. O sculptură pluriaxială ca aceasta ar fi făcut cinste oricărui maestru al eboşoarului şi al dălţii din toate timpurile. O amforă de bronz, ale cărei mînere sînt ornate, la capete, cu un animal hibrid, cu trup lung şi suplu de fiinţă acvatică, dar avînd cap şi labe de felină, este un obiect de lux. Urmează reprezentările de zeităţi, precum masca lui Bachus destinată a decora colţul unui capac de sarcofag sau capul Junonei, din marmură, la fel ca şi un impozant Neptun, figură întreagă, cu pletele şi barba vîlvoi, exalînd forţă şi siguranţă.

Perla expoziţiei este, însă, portretul-bust al lui Iulius Cezar, descoperit în anul 2007 şi considerat a fi fost executat în timpul vieţii marelui om de stat. În conflictul său cu Pompei, unul dintre membrii triumviratului format în anul 60 î.Hr., Cezar îşi înfrînge adversarul în lupta de la Pharsala (anul 48), în faţa Marsiliei, unde a primit un important ajutor din partea arlezienilor ce i-au pus la dispoziţie zece galere. Pentru a le mulţumi acestora, el încurajează dezvoltarea oraşului căruia îi prevede un mare viitor datorită amplasamentului său favorabil, la încrucişarea căilor fluviale. Arles era numit, pe atunci, Arelate şi era identificat drept Colonia lui Iulius Cezar, pentru că veteranii Legiunii a IV-a primiseră pămînt aici, spre a se instala definitiv în ţinut. Localnicii i-au purtat recunoştinţă pentru tot ce a făcut pentru ei. Faţă de Octavian Augustus, întîiul împărat roman, căruia i se păstrează cîteva sute de portrete, în toată lumea nu există decît şapte portrete ale lui Cezar, toate fiind lucrări postume. Faptul că a fost sculptat pe cînd consulul era încă viu creşte, în mod considerabil, valoarea acestei lucrări în marmură. Destinat, probabil, adosării într-o nişă, partea din spate a portretului nu este complet rezolvată şi, în zona invizibilă, lipseşte mult din calota craniană a importantului personaj. Trăsăturile bărbăteşti, privirea pătrunzătoare aruncată de sub arcadele proeminente, fruntea înaltă, atinsă de calviţie şi brăzdată de cute adînci, pomeţii clar conturaţi, gura cu buze subţiri şi bine strînse denotă un caracter puternic, un om de acţiune, hotărît şi dîrz.

Acest chip emblematic pentru istoria romană a devenit şi emblema expoziţiei, fiind reprodus pe tot felul de suveniruri, iar afişele şi publicaţiile editate cu acest prilej îl introduc în conştiinţa locală şi-l propulsează, prin actualizare, în cea a întregului mapamond.

Pe lîngă vestigiile civilizaţiei romane aflate din abundenţă în oraş – unele dintre ele aflate încă în uz, precum teatrul unde se prezintă piese şi diverse spectacole în aer liber şi arena unde se organizează lupte cu tauri şi întreceri ecvestre –, arlezienii au perpetuat memoria marelui Imperiu dispărut şi în alte forme. Astfel, în centru se află cel mai vechi şi luxos hotel, ce poartă numele Jules César, şi pe faţadă are, dăltuită în piatră, efigia împăratului într-un medalion cu ramă din împletitură de frunze de laur, încadrată de însemnele legiunilor a II-a şi a VI-a. Există chiar şi un restaurant „antic“, Taberna Romana, care oferă delicatese tradiţionale, mult apreciate de locuitorii Cetăţii Eterne. Prezentate în adevăratul stil al lui Lucullus, bucatele sînt aduse la masă într-o ordine prestabilită, începînd cu „gustatio“ şi „gustum“ (adică aperitive şi antreuri), pentru a se ajunge la „prima mensa“ şi „secunda mensa“ (primul şi al doilea fel) şi, după bunul obicei franţuzesc, terminînd cu „caseus“ (brînzeturi) şi „dulci“ (desert). Iar drept băutură: „cervisia“ (bere galică), „valetudo“ (băutură cu mirodenii) şi „rosatum“ (vin roşu cu miere, petale de trandafir şi piper). Dulcele domină fondul acestei bucătării străvechi şi multe combinaţii par astăzi foarte ciudate, precum paté de foie gras cu smochine, curmale murate în vin şi piper, măsline în sos caramel, pulpă de miel cu caise, creveţi cu miere şi mărar, brînză proaspătă de capră cu miere, sămînţă de pin şi mentă.

Pe lîngă expoziţia amintită, în muzeu mai era deschisă o alta, aparţinînd lui Mark Dion, plastician american din New York, ce a beneficiat de statutul de artist rezident al instituţiei unde a fost inspirat de recentele descoperiri. El a realizat o instalaţie ce nu se deosebeşte cu nimic de un laborator de conservare şi restaurare şi de un depozit de muzeu arheologic pe ale cărui rafturi sînt aranjate amfore sau gîturi şi mînere de amfore, cu ştampila atelierului producător, spatule, periuţe, flacoane cu soluţii de curăţare, un microscop, o lupă, un telefon, o maşină de scris şi teancuri de dosare, cataloage şi cărţi. Mark Dion priveşte, cu umor şi detaşare, lumea muzeului ajungînd pînă la muzeificarea obiectelor celor mai banale, fără valoare patrimonială, precum acelea din inventarul restauratorului, mai sus enumerate. Ridiculizînd modul de păstrare a acestor obiecte, pe îngrăditura din sîrmă a „depozitului“ sau a ataşat plăcuţe de tablă cu inscripţii de genul „şantier interzis publicului“ sau „Acces doar pentru personalul autorizat“. Cu aceleaşi finalităţi de ridiculizare a stocării obiectelor heteroclite cu aură de colecţie, Dion a adunat, de-a valma, într-un dulap păsări şi animale împăiate, borcane cu nevertebrate conservate în formol, fetişuri din ţinuturi exotice şi piese etnografice, miniaturi de piroge şi canoe, făcute de băştinaşi pentru turişti, o timonă de corabie, statui antice şi mulaje după acestea, cochilii şi un colţ de narval, spre a mima un cabinet de curiozităţi, atît de drag seniorilor cu pretenţii savante din Renaştere, ca şi unui gentleman din veacul al XIX-lea, cu educaţie umanistă, mare amator de călătorii. Făcînd şi el scufundări, a realizat nişte caiete cu desene, în spiritul exploratorilor din vechime, în care a schiţat o suită de obiecte dintre cele scoase din valurile Ronului, precum şi scafandrii în timpul lucrului sau somnii uriaşi care alunecau, elegant, pe lîngă arheologi. Scoase în ediţie faximilată, aceste caiete poartă titlul de Lab Book, tot o trimitere la un termen arhaic cu care era desemnat, în marina britanică, jurnalul de bord al unei nave (Log Book), doar că Dion îl plasează în zona ştiinţifică, identificîndu-l, prin parafrază, cu un „carnet de laborator“.

Expoziţia Cezar, Ronul pentru memorie. 20 de ani de cercetări în fluviu la Arles reprezintă un mare eveniment cultural, ce a atras vizitatori din toată lumea în frumosul Arles, spre a vedea rodul cercetărilor subacvatice.

Fotografie de Adrian-Silvan IONESCU

Recomanda articolul prin: