OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gazul rusesc a ajuns marţi în Europa, via Ucraina, pentru prima dată după o pauză de două săptămîni, după ce disputele dintre Moscova şi Kiev au dus la suspendarea livrărilor către 20 de ţări europene. Slovacia, ţară vecină Ucrainei şi una dintre cele mai afectate de criză, a anunţat că a început să primească gaz, deşi se spunea că ar putea dura chiar şi 36 de ore pînă cînd combustibilul ar ajunge în diverse părţi ale Europei, multe dintre statele afectate fiind nevoite să raţionalizeze stocurile către consumatori. Alexandr Medvedev, vicepreşedintele gigantului rus Gazprom, afirma marţi, într-o conferinţă de presă, că „gazul nu este pompat în direcţia Europei, ci a ajuns în Europa“, în timp ce Ucraina a confirmat că a primit combustibilul din Rusia şi că îl va livra către Europa cît mai curînd posibil.

 

Criza gazului nu a făcut decît să reflecte tensiunile politice dintre Moscova şi Kiev şi, mai ales, puternica opoziţie a Rusiei faţă de aspiraţiile fostei republici sovietice de a se alătura NATO. Nu trebuie să facem un prea mare efort pentru a ne aminti de conflictul de anul trecut din Georgia, o altă ţară cu dorinţe similare. Sub titlul „Russia Restores Gas to Ukraine“, Andrew E. Kramer notează, ca din întîmplare, în ediţia New York Times de marţi, că „tensiunile continuă între Rusia şi Ucraina. Luni şîn ziua semnării acordurilor menite să pună capăt crizei – n.m.ţ, preşedintele Dmitri Medvedev a semnat un ordin prin care impune sancţiuni ţărilor care au vîndut armament fostei republici sovietice Georgia, cu care Rusia s-a luptat în august. Sancţiunile vizează încetarea cooperării militare şi tehnice cu astfel de ţări. Ucraina a vîndut armament Georgiei şi ar putea fi afectată de această măsură, cîtă vreme industria sa militară este strîns legată de cea a Rusiei, ca moştenire a Uniunii Sovietice“. De altfel, multe voci din Ucraina şi Occident au văzut în această criză o încercare a Rusiei de a-şi exercita influenţa în regiune şi de a slăbi Guvernul proocidental ucrainean – un fel de continuare paşnică a războiului împotriva Georgiei. Washington Post apreciază că primul contract ruso-ucrainean privind gazele, semnat de Victor Iuşcenko, a făcut fosta republică sovietică mai vulnerabilă la influenţele liderilor ruşi, hotărîţi să îi împiedice orientarea acesteia către Occident. Concesiile făcute în urmă cu trei ani, în circumstanţe suspecte, potrivit unor analişti, au redus foarte mult puterea de negociere a Ucrainei faţă de Rusia în criza din această lună. Aşa cum afirmă numeroase figuri politice, jurnalişti, diplomaţi şi analişti, eşecul „revoluţiei portocalii“ de a elimina influenţa gazului ieftin rusesc a afectat tranziţia Ucrainei spre democraţie, pătîndu-i reputaţia în străinătate şi lăsînd o mare parte din populaţia ucraineană dezamăgită. Dar criza a mai scos în evidenţă şi nereuşitele din experimentul democratic al Ucrainei, inclusiv ruptura majoră între liderii „revoluţiei portocalii“, Iuşcenko şi Timoşenko, precum şi o justiţie slabă, incapabilă să rezolve numeroasele acuzaţii de corupţie. Instabilitatea politică din Ucraina a ajutat Kremlinul s-o prezinte lumii ca pe un stat nepotrivit pentru intrarea în NATO şi UE şi să convingă poporul rus de superioritatea modelului mai autoritar de guvernare al premierului Vladimir Putin.

 

Cum spuneam..., luni, concernul rus de gaze Gazprom şi societatea ucraineană Naftogaz au semnat, la Moscova, acordurile privind livrarea de gaze ruseşti către Ucraina şi tranzitul acestora spre Europa, în prezenţa şefilor de guvern Vladimir Putin, respectiv Iulia Timoşenko. Putin a anunţat oficial semnarea acordurilor în direct la postul de televiziune rusesc Vesti-24, precizînd că documentele au fost încheiate pe o perioadă de zece ani. Mai mult decît atît, Putin şi-a exprimat compasiunea pentru milioanele de europeni care au rămas fără gaze şi căldură în aceste zile de ianuarie şi i-a mulţumit Iuliei Timoşenko pentru faptul că „şi-a asumat responsabilitatea pentru adoptarea acestor decizii extrem de importante, care au contribuit la ieşirea din impas“. Iar dna Timoşenko a răspuns, potrivit aceluiaşi New York Times, „îi sînt profund datoare lui Vladimir Vladimirovici şi echipei sale pentru găsirea unei variante care garantează condiţii speciale Ucrainei“. Semnarea acordurilor survine negocierilor ruso-ucrainene de sîmbătă, prelungite tîrziu în noapte şi care au generat comentarii dintre cele mai diverse pe seama „mandatului“ Iuliei Timoşenko. Presa rusă îşi exprima luni îndoiala că discuţiile de duminică ar duce, într-adevăr, la sfîrşitul acestei crize, subliniind în special conflictul din interiorul Executivului ucrainean. „Acest conflict are tendinţa să se repete“ – amintea cotidianul economic Vedomisti, pentru că „încă nu este clar care va fi reacţia preşedintelui ucrainean, Viktor Iuşcenko“, aflat în conflict deschis cu premierul. Un punct de vedere este împărtăşit şi de Izvestia: „Am putea crede că acordul încheiat la Moscova este victoria lui Putin asupra Ucrainei şi, bineînţeles, victoria lui Timoşenko asupra lui Viktor Iuşcenko. Am putea, dacă am avea certitudinea că Timoşenko a avut mandatul de a purta negocieri şi dacă am fi siguri că preşedintele ucrainean este de acord“. „Un risc de escaladă a conflictului nu este exclus atît timp cît noua schemă nu a fost aprobată de preşedintele Viktor Iuşcenko“ – sublinia şi cotidianul Kommersant.

 

Iar reacţia critică a preşedinţiei ucrainene nu a întîrziat să apară. Reprezentantul preşedinţiei pentru securitate energetică, Bogdan Sokolovski, a afirmat că acordurile ruso-ucrainene favorizează Rusia: „vom acorda Rusiei o reducere a preţului de peste 60% pentru tranzit, deoarece în Europa acest tarif este mai mare de 4 dolari pentru 1.000 de metri cubi pe 100 de kilometri şi vom subvenţiona Gazprom“. Potrivit acordurilor, Rusia îşi va vinde gazul Ucrainei la un tarif „bazat pe formula europeană“, dar cu o reducere de 20% pentru acest an, în timp ce tariful tranzitului via Ucraina rămîne la nivelul stabilit pentru 2008 (1,7 dolari/1.000 de metri cubi pe 100 de kilometri). Premierul Iulia Timoşenko a precizat că preţul mediu al gazului pentru Ucraina nu va depăşi 250 de dolari pentru întreg anul 2009, Sokolovski susţinînd că, în primul semestru, ţara sa ar urma să achiziţioneze gaz rusesc la preţul de 360 de dolari – acest lucru generînd o creştere pentru consumatorii finali ucraineni la peste 300 de dolari. Totuşi, Timoşenko a găsit de cuviinţă să spună că „Ucraina va fi un partener sigur în ceea ce priveşte tranzitul de gaze spre Europa, aşa cum a fost şi pînă acum“!? Referindu-se la reducerea cu 20% a preţului la gaze pe 2009, Timoşenko a apreciat că măsura „oferă Ucrainei o perioadă de un an pentru a-şi rezolva problema aprovizionării cu gaze şi a diversificării furnizorilor“.