În perioada 10-19 septembrie,
Universitatea Ebraică din Ierusalim, Campus Givat Ram, a găzduit
cea de-a cincea „Conferinţă despre Sistemele Complexe – ECCS
2008“ (http://jeruccs2008.org/conference-main), în cadrul
căreia au fost organizate sesiuni de comunicări, module de lucru,
evenimente artistice, precum şi cea de-a patra reuniune a Şcolii
Doctorale Europene în domeniul complexităţii.
Pe de o parte, necesitatea colaborării
dintre variatele discipline care au drept obiect fenomenul
cunoaşterii contemporane şi, pe de altă parte, dorinţa
aprofundării şi a promovării rezultatelor cercetării de tip
interdisciplinar au constituit, de la bun început, principalul
obiectiv al precedentelor conferinţe ţinute la Torino (2004), Paris
(2005), Oxford (2006) şi Dresda (2007).
Avînd ca motto cuvintele
savantului Phil Anderson, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică –
„More is different – a whole is different than the sum of its
parts“ –, ECCS 2008 şi-a propus să reflecte starea de fapt din
domeniul sistemelor complexe, dar şi aplicabilitatea acestora în
fizică, biologie, bioinformatică, în tehnologiile informaţiei
şi ale comunicării, precum şi în economie şi în
ştiinţele sociale.
Stafful organizatoric, format din Sorin
Solomon, Gur Yaari, Guy Kelman, Yaniv Dover, Emanuel Zuckerberger,
Nurit Intrater, Julia Aronson, Oded Cohen, a convocat personalităţi
ale mediului academic şi ştiinţific din Israel, Franţa, Ungaria,
SUA, România, Marea Britanie, Italia, Polonia, Belgia, Suedia,
Canada, Germania, Brazilia, Grecia, Slovenia, Japonia, Spania,
Olanda, Danemarca, Portugalia şi Elveţia pentru a dezbate teme de
actualitate ale cercetării ştiinţifice din întreaga lume, cu
accent pe cercetarea europeană.
Paradigma omplexităţii
S-a conturat, aşadar, o paradigmă a
complexităţii în diferitele domenii de cercetare, de la
economie, biologie, informatică, fizică, matematică la
biomedicină, informatică, filozofie, lingvistică. Temele propuse
iniţial – printre care „Information and Communication
Technologies“, „Computational, Physical and Mathematical
Methods“, „The General System Dynamics Network“, „Soft
Complexity“ etc. – au fost cu mult depăşite de însăşi...
complexitatea provocărilor şi a realităţilor cu care se confruntă
comunitatea ştiinţifică de pretutindeni.
Dr. Sorin Solomon, profesor la
Universitatea Ebraică din Ierusalim, şi dr. Madeea Axinciuc,
director al Institutului Cultural Român din Tel Aviv, au
„exploatat“ la maximum această excepţională oportunitate
internaţională şi au propus organizatorilor, încă din
primele faze ale iniţierii proiectului acestui eveniment, includerea
unei conferinţe-satelit intitulate „A Complexity Application:
Reconnecting the Science of the New EU Members to the World/European
Science – The Case of Romania“, la care au fost invitaţi
cercetători, specialişti şi profesori de origine română sau
care au tangenţă cu România în activitatea lor, pentru
a dezbate stadiul actual al cercetării ştiinţifice româneşti,
proiectele şi problemele acesteia, noile domenii de aplicaţie,
modalităţile de sincronizare cu realizările şi progresele lumii
de astăzi, toate raportate la tema generală a congresului, aceea a
„complexităţii“. Conferinţa-satelit dedicată „cazului
României“ s-a desfăşurat în zilele de 18 şi 19
septembrie, cu sprijinul Institutului Cultural Român, al
Academiei Române şi al Preşedinţiei României, prin
prezenţa dlui dr. Cătălin Avramescu, consilier de stat la
Cancelaria Prezidenţială.
Cîţiva dintre invitaţii din
România, Israel, Statele Unite, Ungaria au participat ulterior,
pe 21 septembrie, la o masă rotundă organizată şi găzduită de
Institutul Cultural Român din Tel Aviv, întîlnire
care a avut drept scop găsirea modalităţilor optime de cooperare
între cercetătorii şi studenţii din România şi cei
din străinătate, precum şi elaborarea nu doar a unor soluţii
imediate, cît mai ales a unei strategii pe termen lung. În
cele două zile ale conferinţei-satelit, publicul şi, în
primul rînd, participanţii înşişi au avut ocazia să
ia cunoştinţă de cele mai noi preocupări şi direcţii de
cercetare: tocmai de aceea doresc să trec în revistă toate
intervenţiile. Solomon Marcus, membru al Academiei Române, a
prezentat un foarte util istoric al celor „şapte momente“ din
paradigma complexităţii ştiinţifice. Moshe Idel, profesor la
Universitatea Ebraică din Ierusalim şi membru al Academiei din
Israel, s-a referit la „complexităţile Cabbalei“ printr-un
inedit studiu de caz privind fenomenul şamanismului din Carpaţi,
amintit şi de Mircea Eliade. Albert-Laszlo Barabasi, de la
Universitatea de Nord-Est din Boston, membru extern al Academiei
Ungare, a vorbit despre rolul reţelelor (inclusiv al acelora de tip
electronic) în dinamica umană; despre reţele şi
interacţiuni, ca modele şi instrumente de măsurare, a fost şi
comunicarea susţinută de Tamás Vicsek, de la Universitatea
Eötvös Loránd. János Kertész,
directorul Institutului de Fizică din Budapesta, membru al Academiei
Ungare, a prezentat noi interpretări ale „efectului Epps“, iar
A.T. Balaban (Universitatea din Galveston) a analizat termenul de
„complexitate“ în disciplina chimiei matematice, prin
raportare la grafurile chimice şi la diferite clase de molecule. La
rîndul său, Gabriel Ciobanu, de la Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza“ din Iaşi, a propus un alt cîmp aplicativ al
complexităţii, şi anume pe acela al sistemelor membranelor, iar
Vladimir Scolnic (Academia de Muzică şi Dans din Ierusalim) a
propus un demers analitic în domeniul muzicii. Zoltan Neda
(Universitatea „Babeş-Bolyai“), membru extern al Academiei
Ungare, şi Gabriel Istrate (Institutul „eAustria“ din Timişoara)
au avut două intervenţii extrem de interesante, de larg interes,
indiferent de domeniul de specializare al celor prezenţi. Cei doi
cercetători s-au referit la complexitatea comportamentului uman în
funcţie de regulile de bază ale optimizării şi, respectiv, la
necesitatea unei reforme reale – şi realiste – a politicii
României în domeniul cercetării ştiinţifice şi al
învăţămîntului superior. Alexander Grosu
(Universitatea din Tel Aviv) a analizat cîteva surse ale
complexităţii limbajului cotidian, iar Ovidiu Bojor, membru al
Academiei Române de Ştiinţe Medicale, a prezentat rezultatele
cercetărilor sale cu privire la plantele şi la speciile cu
semnificaţie biblică, dintre care unele au supravieţuit pînă
în zilele noastre. Adriana Agapie (Academia de Studii Economice
din Bucureşti) s-a referit la parametri şi modele în domeniul
economiei.
Au urmat cîteva comunicări din
domeniul ştiinţelor umaniste (despre destinul lor şi despre
proprietatea actuală a acestei clasificări s-a discutat la Tel
Aviv, de altfel, cu două zile mai tîrziu). Cătălin Avramescu
(Universitatea din Bucureşti) a prezentat comparativ cîteva
dintre teoriile care privesc statul ca pe un mecanism, trecînd
de la John de Salisbury, Thomas Hobbes, Baltasar Gracián la
Machiavelli, La Bruyère sau La Rochefoucauld. Mircea Dumitru
(Universitatea din Bucureşti) a vorbit despre ceea ce se consideră
a fi „ultima frontieră a cunoaşterii“, şi anume explicarea
ştiinţifică şi filozofică a conştiinţei fenomenologice, iar
Ilie Pârvu, membru corespondent al Academiei Române, a
pornit de la recentul exemplu al experimentului de la Geneva pentru a
discuta două abordări din fizica contemporană, considerate uneori
ca fiind două paradigme ştiinţifice şi metafizice aflate în
contradicţie. Madeea Axinciuc (Universitatea din Bucureşti) a
vorbit despre un model de complexitate în interpretare: Ghidul
rătăciţilor al lui Moise Maimonide, cel mai important reprezentant
al gîndirii iudaice medievale.
Mihnea Boştină (Harvard Medical
School) a ilustrat paradigma biologiei structurale, iar Răzvan
Nicolescu (University College, Londra) a adus în discuţie un
studiu de caz în complexitatea comportamentului uman:
plictiseala adolescenţilor, raportată la mijloacele de comunicare
modernă (telefonia mobilă). Monica Joiţa, directorul interimar al
Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la
Veneţia, a prezentat istoria, structura şi activitatea actuală a
acestei instituţii, realizările şi dificultăţile cu care se
confruntă aceasta în activitatea academică şi de cercetare.
Zsigmond Gyozo (Universitatea din Bucureşti) a exemplificat cîteva
utilizări tradiţionale ale unei specii de fungi, comune în
cîteva obiceiuri româneşti şi maghiare din zona Corund.
Rodica Olimpia Amel (Universitatea din Bucureşti) a prezentat, din
perspectiva semioticii şi a pragmaticii comunicării, cîmpul
„dialogului bine temperat“, iar Ana Bărbulescu (Universitatea
din Bucureşti) a încercat să reconstruiască un model al
comunităţii pauline.
Aşa cum se poate deduce şi din
această succintă prezentare, comunicările au acoperit un cîmp
extrem de vast de domenii şi, totodată, au prezentat abordări,
idei, interpretări, concluzii de o surprinzătoare complexitate, în
perfectă concordanţă cu tema ECCS 2008.
„Cazul României“
„Cazul României“, care a
servit drept exemplificare a complexităţii comunităţii
ştiinţifice actuale, a fost discutat la masa rotundă găzduită pe
21 septembrie de Institutul Cultural Român din Tel Aviv,
avîndu-i ca moderatori pe Madeea Axinciuc şi pe Cătălin
Avramescu. Participanţilor deja amintiţi li s-au alăturat Liviu
Rotman, codirector al Centrului de Studii Iudaice „Goldstein
Goren“, şi Emanuel Zuckerberger, de la Universitatea Ebraică din
Ierusalim. S-au conturat de la început două teme mari de
dezbatere: cercetarea din România şi rolul disciplinelor
generic numite humanities în paradigma ştiinţifică actuală.
Prima temă a început – într-un mod, aş spune, firesc
– cu problemele cu care se confruntă tinerii cercetători români:
probleme întîmpinate în formarea şi afirmarea
acestora sau probleme de ordin financiar, administrativ. Exemplele au
fost copleşitoare, astfel încît s-a conturat imediat
observaţia că ar fi trebuit invitaţi şi factori de decizie din
România. S-a vorbit, de pildă, despre incapacitatea statului
român de a-i valorifica şi de a-i absorbi pe tinerii care se
specializează în străinătate, precum şi despre anumite
condiţii cerute de comunitatea ştiinţifică internaţională, pe
care aceştia par să le îndeplinească într-o măsură
mai mică decît colegii lor din alte ţări: nu stăpînesc,
în propriul domeniu, o limbă de circulaţie internaţională
sau nu folosesc mediul electronic internaţional, prin care să
comunice şi să se afirme, nu reuşesc, în mare parte, să
publice în reviste recunoscute internaţional, nu posedă
cunoştinţe privind managementul proiectelor.
Inevitabil, s-a ajuns astfel la
problema inserţiei sociale şi profesionale a tinerilor cercetători
români. S-a vorbit, în acest sens, despre gestiunea
locurilor de muncă în institutele de cercetare din România,
despre relaţia deficitară dintre cercetare şi sistemul de
învăţămînt: fie că acesta din urmă nu asigură
cadrul necesar formării umane şi profesionale a unor valori
autentice (şi) în domeniul cercetării ştiinţifice, fie că
nu este suficient clarificată relaţia intrinsecă ce ar trebui să
existe, în activitatea unui cadru didactic din sistemul de
învăţămînt superior, între predare şi
cercetare. S-a vorbit chiar şi despre dispariţia, în România,
a acelui „ethos universitar“ care ar trebui să anime comunitatea
specifică, pentru a nu mai aminti de imposibilitatea închegării
unor mari proiecte sau sisteme de idei colective. Desigur, printre
cauzele care ţin de contextul general (economic, social, politic),
s-au amintit şi realităţi proprii: birocratizarea cercetării şi
lipsa unui sistem de criterii clare privind, de pildă, acordarea
granturilor, sistemul doctoratelor sau al promovărilor, situaţia
publicaţiilor ştiinţifice în comparaţie cu proliferarea de
necontrolat a editurilor de o calitate îndoielnică etc.
Prof. Ilie Pârvu a lansat o temă
provocatoare şi, în acelaşi timp, extrem de grăitoare pentru
însăşi complexitatea înţelegerii lumii actuale: este
vorba despre profilul şi rolul disciplinelor umaniste astăzi,
pornind de la constatarea că, în fapt, trebuie să rediscutăm
distincţia lui Wilhelm Dilthey între ştiinţele naturii şi
ştiinţele spiritului. Iniţiatorul temei a precizat că se lucrează
la un „index european al umanioarelor“, în care vor putea
să îşi găsească locul, de pildă, studiile de gen,
antropologia sau psihologia. De la acest subiect important s-a ajuns
la discutarea unor alte „suferinţe“ ale formării ştiinţifice
şi universitare în România: dificultăţile cu care se
confruntă instituţional studiile interdisciplinare, absenţa
aproape totală a criteriilor scientometrice în studiile
umanistice, problema „încadrării“ studiilor cognitive etc.
Profesorul Solomon Marcus spunea că,
în cei 50 de ani şi mai bine de cînd participă la
întîlniri, dezbateri, colocvii despre cercetarea
ştiinţifică, problemele acesteia în România, cu
nesemnificative variaţii, par a fi neschimbate.
Ar fi mult mai trist însă, au
conchis pe un ton semioptimist participanţii, dacă aceste
dificultăţi ar deveni ele însele mai complicate decît
complexitatea domeniilor actuale ale cercetării ştiinţifice.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters