OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alegerile parlamentare si prezidentiale au incheiat un an politic mai echilibrat decit se putea prevedea, mai interesant decit multi si-au imaginat, mai complicat decit intreaga istorie – inca scurta, ce-i drept! – a postcomunismului romanesc.
Fiindca a fost anul relansarii competitiei de pe scena noastra publica si al celor mai strinse curse electorale din 1990 incoace.


Retrospectiva 2000-2004

Astazi pare de mult lasata in urma perioada dominatiei necontestate a Partidului Social Democrat, revenit la finele anului 2000 la guvernare, in timp ce opozitia democratica se reducea atunci la cele circa 15 procente cumulate de Partidul National Liberal si de Partidul Democrat.
De partea sa, PSD mai avea minusculul Partid Umanist din Romania, pe care-l trasese dupa sine in Parlament, si Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, devenita sustinatoare conditionata a guvernarii, dupa ce o prealabila tentativa de combinatie similara a PSD cu PNL daduse gres. Pentru ca peisajul sa fie blocat intr-o singura formula de asociere posibila, Partidul extrem-nationalist Romania Mare ocupa un sfert din fotoliile legislativului, dupa puseul electoral din noiembrie 2000. Izolat de toate celelalte formatiuni parlamentare, PRM si-a adus contributia la politica perioadei restringind marja jocului democratic si permitind PSD sa domine scena, desi in alegeri obtinuse sub 40%.

Beneficiind de alte circa 7 procente in urma redistribuirii voturilor acordate partidelor care n-au atins pragul electoral, absorbind apoi parlamentari ai altora (ca si primari, consilieri judeteni si locali), social-democratii premierului Adrian Nastase au ajuns sa controleze autoritar aparatul administrativ. Pina la finele verii lui 2003, situatia parea stabila si nu se intrevedea perspectiva unor schimbari majore in perspectiva alegerilor din 2004. Nici PNL, nici PD nu reuseau sa creasca semnificativ. Sigur pe el, PSD-ul se vedea la cirma pina in 2008 si – poate – si mai departe.
In august 2003, la conducerea PNL a fost ales Theodor Stolojan. In PD, Traian Basescu preluase sefia inca din 2001. In scurt timp
s-a perfectat coalitia celor doua partide, considerata unica sansa de conturare a unei alternative la „partidul-stat“ PSD. Mutarea s-a dovedit cistigatoare: peste iarna si in primavara lui 2004, Alianta PNL-PD a crescut constant, iar in iunie a cistigat localele.

Timp de citeva saptamini, in PSD a fost degringolada, dupa care, intelegind ca i-ar putea astepta o infringere mult mai usturatoare in alegerile pentru Parlament, „social-democratii“ au strins rindurile si au declansat o vasta operatiune de „spalare a imaginii“: s-au aratat dintr-o data preocupati de viata celor multi si sarmani, bonificind toate categoriile disponibile de cetateni, inventind indemnizatii, privilegii, bonusuri; si-au suspendat conducerea colectiva, inlocuind-o cu o echipa restrinsa si mai tinara, care sa dea impresia de partid in renovare; s-au aratat nemaipomenit de democratici, organizind „alegeri interne“ pentru ocuparea locurilor eligibile pe listele pentru Parlament; s-au lepadat de citiva „baroni locali“ spre a demonstra ca eradicheaza corputia; iar candidatul la sefia statului, premierul insusi, a batut de zor satele patriei, stringind miini taranesti si mincind bucate simple. Ce-i drept, pina la urma tot vechea „nomenclatura“ pesedista a ocupat listele, conducerea data deoparte a fost reactivata, „baronii locali“ si-au vazut de afacerile lor de prin judete, iar eforturile lui Nastase de a se arata „popular“ nu i-au putut disimula aroganta structurala.
Intre timp, Alianta PNL-PD si-a digerat succesul de la locale, nereusind sa contracareze ofensiva PSD, si s-a vazut in situatia aproape imposibila de a-si schimba candidatul la prezidentiale cu mai putin de doua luni inaintea alegerilor. Retras din motive de sanatate, Theodor Stolojan i-a predat stafeta lui Traian Basescu. Energia acestuia din urma a retensionat cursa. Campania electorala a fost agresiva. Rezultatul – greu de anticipat.


Alegeri 2004

Si a venit scrutinul din 28 noiembrie, insotit – din pacate – de numeroase semnalari de fraude, „turism electoral“ (alegatori plimbati cu autobuzele sau microbuzele pe la sectii pentru a vota de mai multe ori) s.a.m.d. Controlind aparatul de stat, justitia, organismele electorale, PSD a facut tot ce a putut pentru a nu pierde. O parte a presei a publicat marturii indeajuns de convingatoare in acest sens. Opozitia a protestat vehement, Alianta PNL-PD cerind anularea scrutinului. Insa, sfidind toate contestatiile, „institutiile abilitate“ au validat rezultatele.
In absenta unei decizii a justitiei care sa constate fraudarea, totul ramine in zona speculatiilor. Ceea ce nu inseamna ca deasupra corectitudinii alegerilor nu ramine un mare semn de intrebare. PSD a cistigat cu un avans de circa 4,5%. Dar daca „turismul electoral“ si alte asemenea procedee au „ciupit“ mai mult, de pilda 5 procente?! Compozitia noului Parlament pare viciata de aceste derapaje de la regulile democratiei.

Chiar si in aceste conditii, cursa dintre cele doua blocuri politice a ramas strinsa, iar Uniunea PSD+PUR n-a putut urca decit pina la 38 si ceva la suta. Formarea unei majoritati se arata foarte dificila. Impreuna cu „umanistii“, cu UDMR si cu ceilalti reprezentanti ai minoritatilor etnice, PSD se apropie, dar nu atinge 50%. Conjunctura in care cistigarea sefiei statului devenea decisiva. In ipoteza ca Nastase ar fi invins, desemnarea de catre el a unui premier PSD ar fi transat lucrurile. Dimpotriva, daca ar fi cistigat Basescu, el ar fi putut invoca faptul ca nu exista un partid majoritar si ar fi putut desemna un premier al Aliantei PNL-PD, relansind negocierile de culise.
Invingatorul este – stim deja – Basescu. Probabil ca la scara mai mica, tendintele de abuz din partea PSD s-au vazut din nou, s-a facut iarasi „turism electoral“, dar trend-ul ascendent al lui candidatului Aliantei PNL-PD
n-a mai putut fi stopat.
In istoria postcomunista a Romaniei, va fi un presedinte de tip nou. Atit Ion Iliescu (1989-1990, 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004), cit si Emil Constantinescu (1996-2000) au jucat – in stiluri diferite – acelasi rol de autoritate inalta, de tip paternalist. Basescu nu va putea fi, el, un „tatuc“ care vegheaza intelept, retras in tacerea Palatului Cotroceni. E un jucator, un luptator, un politician activ, direct, popular („populist“ chiar). Va influenta serios politica romaneasca a urmatorilor ani. Incepind cu constituirea – acum – a unei noi structuri de administrare a tarii.


Complicatiile formarii guvernului

Odata cu victoria lui Basescu, totul s-a complicat: PSD nu mai poate forma imediat guvernul daca noul presedinte nu-i va oferi postul de prim-ministru; si nici Alianta PNL-PD nu va gasi usor solutii pentru a improviza o sustinere majoritara in legislativ, unde PSD si PRM (cu circa 12%) blocheaza peste jumatate din mandate (dar fara sa se poata combina, caci o alianta cu nationalistii ar scoate PSD din zona politicii acceptabile, cu consecinte ireparabile pe plan international).
O solutie va trebui – oricum – gasita, si inca repede. Din doua motive conjuncturale.

Intii, e limpede ca Romania nu-si poate permite sa lase impresia de instabilitate, de ambiguitate in zona deciziei politice. Tara e obligata sa se prezinte in ochii strainatatii ca „guvernabila“. Mai sint de parcurs pasi putini si – pe de alta parte – dificili pe drumul integrarii in Uniunea Europeana. Esecul, aminarea ar fi percepute de populatie ca un dezastru. Cine ar fi disupus sa-si asume responsabilitatea?
Al doilea motiv e conex si imediat: nu mai departe de vineri 17 decembrie, la Bruxelles e programata o intilnire a Consiliului European, conclavul sefilor de state si de guverne din Uniune. De mai multe saptamini se contureaza ideea ca acolo se va decide daca negocierile cu tara noastra si cu Bulgaria pot fi considerate incheiate si daca data 1 ianuarie 2007 poate fi confirmata pentru primirea celor doua state dunarene in organizatie. Alaturi de vechiul presedinte Iliescu si de vechiul premier Nastase, aflati in ultimele zile de exercitare a functiilor respective, va participa si seful nou ales al statului, Traian Basescu.

Timpul foarte scurt va putea fi o scuza pentru nefinalizarea negocierilor pentru viitorul guvern, dar Romania ar impresiona daca ar anunta tranzitia rapida si fara ezitari de la o structura de putere la alta.
Dintre variantele la care se poate recurge, cele mai probabile sint acelea bazate pe atragerea unor grupuri de parlamentari dispusi sa se desprinda din conglomeratele din care fac parte si sa se alature unei majoritati. UDMR si PUR pot pendula intre cele doua blocuri mari, ca si reprezentantii celorlalte minoritati etnice. Se vor gasi – insa – deputati sau senatori proaspat alesi care se treaca de la bun inceput de la PSD la Alianta sau – invers – de la PNL ori de la PD la PSD? Mai realista pare perspectiva atragerii altui grup disponibil (dar deocamdata ignorat!) in urma alegerilor de acum doua saptamini: liderii Blocului National Sindical, intrati in Parlament pe listele PRM-ului, de pe orbita caruia ar putea iesi fara sa-i preia imaginea extremista si nationalista.
Varianta cea mai rea – caci ar indica exact instabilitatea si „neguvernabilitatea“ inainte-amintite – ar fi alegerile anticipate, ca o consecinta a esuarii incercarilor repetate de formare a guvernului.


Credibilitatea institutiilor

Si in acest moment politic, si in perioada urmatoare, marea noastra problema nationala va ramine credibilitatea institutiilor. Alegerile de la acest sfirsit de an le-au indicat cu o claritate dramatica fragilitatea. Manipularea administratiei, a justitiei, a organismelor electorale, ca si mentalitatile necinstitite de la care pornesc actiunile de fraudare a alegerilor nu sint admisibile intr-o democratie autentica, stabila, consolidata.
Iar pentru noul presedinte, problema va fi cu atit mai fierbinte, cu cit el insusi a denuntat fraudarea scrutinului din 28 noiembrie si a cerut anularea. Daca nu acum, cind constituirea majoritatii de sustinere in legislativ si formarea guvernului sint prioritare, mai tirziu dubiul privitor la corectitudinea alegerilor va reveni. Avem un presedinte cu legitimitate incontestabila, in timp ce compozitia Parlamentului nu e la fel de sigur ca e cea pe care votul popular ar fi indicat-o. Motiv pentru – totusi! – alegeri anticipate, cindva?!…