OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

ON-LINE

 

Întîmplarea sau sorţii, tot una, a făcut ca în drum spre meciul cu Manchester City al lui Poli Timişoara să dau o raită şi pe la Roşia Montană, pentru a mă lămuri cum stă treaba cu lupta dintre Roşia Gold Corporation şi organizaţiile non-guvernamentale care se opun proiectului. Iute m-am lămurit cu panoplia de idei. Pe de o parte sînt capitaliştii şi localnicii disperaţi de lipsa locurilor de muncă, iar pe de altă parte, o grupă mare de organizaţii care bifează acţiuni.
M-a cuprins disperarea cînd am văzut că ecologiştii români sînt de un stîngism notoriu, chiar comunişti. E lesne să îţi dai doctorate pînă la 40 de ani, să trăieşti din stipendiile statului sau ale unor grupuri financiare şi să predici nişte valori pe care nu le cunoşti. Cînd nu ai plătit impozite la stat şi nu ai încercat să scoţi profit e lesne să predici religii moarte. Să profiţi de ignoranţa celor mulţi şi să vinzi ştevie pe post de sparanghel e chiar ticăloşie.
Ceea ce s-a dorit o dezbatere de idei la Roşia Montană, în Biserica Unitariană din centrul istoric al comunei, s-a transformat într-o belzebută înşirare de dogme, picurate cu niscaiva cunoştinţe din literatura de specialitate, nimic din realitate. Şi atunci cum să nu crezi că şi tinerilor, la fel ca lui Băsescu, le lipseşte… metafizica?

E clar de ce ecologismul nu are trecere la români, oamenii neobişnuiţi să adune pet-urile din natură, să facă curat sau să folosească de pasta de dinţi în cantităţi comparabile cu Occidentul. Cînd aduci în Biserica Unitariană un aventurier scoţian care să vorbească despre Sfînta Treime economică (planet, people, profit), cînd Norbert Petrovici, un tînăr clujean din trupa de branding a oraşului vorbeşte în dodii despre branding-ul continuu, cînd un basarabean trecut prin chinurile comunismului, Vasile Ernu, vorbeşte despre pericolul capitalismului, iar Florin Poenaru, un tînăr doctorand la Budapesta, despre nevoia de supracapitalizare a statului, te şi miri că aceşti oameni nu găsesc audienţa necesară. La o temă de genul: „Este capitalismul capabil să creeze o legătură socială nu numai temeinică, dar şi de natură să răspundă  nevoii cetăţenilor de a le fi recunoscută demnitatea personală în afara unor cadre competitive?“ – lungă cît o zi de post – Daniel Barbu, la fel ca şi G.M. Tamas, nu au catadicsit să participe, deşi erau anunţaţi printre vorbitori. La aşa-numita dezbatere din biserică nu a fost decît o singură tabără. Cea anti-proiect. Nici o soluţie pentru ieşirea din sărăcie a Roşiei Montane nu a putut fi auzită. Drumurile sînt tot desfundate, sărăcia e aceiaşi, nu există nici o pensiune sau vreun bufet, toată disperarea rămîne acasă şi după plecarea salvatorilor păpădiilor cu guler. Cea mai tare chestie pe care am auzit-o este ideea de a construi un teren de golf la o sută de kilometri de orice drum decent.

Trist este că nici promotorii capitalismului nu prea mai sînt. Dacă unul ca Daniel Barbu, recunoscut pentru scrierile sale profund conservatoare, uneori chiar liberale, pregăteşte acum o carte despre Criticile capitalismului, ce va apărea la Editura Trei, e semn de mare derută. Pentru ca valorile să fie asumate, ele trebuie mai întîi prezentate. Dar dacă „principiile capitalismului“ nu sînt cunoscute, iar Capitalismul moral al lui Stephen Young zace prin librării, iar Dan Diaconescu urcă în sondaje, la ce să te mai aştepţi? Pentru ca valorile să fie asumate, trebuie ca cineva să fie un model. Pauză. Nu mai găseşti în spaţiul public un astfel de exemplu relevant. Trăim o gravă criză de identitate. Stînga nu e stînga, cum nici dreapta nu-i ce vrea să fie. Cînd stîngiştii fac ideologii de dreapta, iar gînditorii de stînga te salută din limuzine e clar o derută, chiar o vrie, la un pas de catastrofă.
Într-una dintre seri, un tînăr studios, doctorand, îmi spunea că el este un practicant al socialismului-anarhic. Nu părea a fi un tip agresiv. Nici măsura vorbelor nu-l recomanda pentru o astfel de poziţie ideologică. Şi totuşi… Să te expui public cu astfel de fantasme e un risc prea mare, pentru tine, ca tînăr cercetător, dar şi de neînţeles pentru localnicii de la Roşia Montană, a căror grijă zici că o porţi.