OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 28 mai, acelaşi grup a avut la UNA Galeria vernisajul expoziţiei Racorduri (2) – Pipelines. Conform definiţiei de dicţionar, aflăm din flyer-ele din sală, conducta este o instalaţie destinată transportului de fluide la mari distanţe, pe un anumit traseu. în limbaj software, termenul pipeline reprezintă un lanţ de procese data ce fac legătura între sistemul de operare şi interfaţă. Pentru a fi funcţională, o conductă trebuie să fie conectată la un furnizor şi un debitor. Prin excelenţă, ansamblul de ţevi (devenite cu ajutorul racordurilor conductă) face legătura între puncte aflate pe harta geografică, demografică, politică etc.

Ceea ce i-a interesat pe cei cinci pictori şi istorici de artă care au pus în aplicare proiectul a fost tensiunea între forma liniară a ansamblului şi cromatică; între reprezentările plane, aplicate pe suprafaţa cilindrică şi liniile obţinute prin montare; între forma închisă a galeriei şi cea semideschisă a reţelei; între multiplicitatea dată de repetarea modulului de ţeavă şi unicitatea racordului, între claritate şi neclaritate, obţinute prin mijloace Op-Art sau pictural iluzionistice. 

în conceptul PIAR, conducta este asociată coridorului cultural între spaţii şi mentalităţi diverse. Racordurile „artistice“ propuse de Alexandra Pompiliu (master Istoria Artei), Iulia Florea Lucan (master Pictură), Andrei Berindan (master Pictură), Andrei Ciubotaru (asistent doctorand, iniţiatorul grupului) şi Nomen Est Omen (master Istoria Artei) sugerează funcţia portantă a reţelei de conducte, accentuînd „substanţa spirituală“ a fluidelor care le tranzitează. 

Conceptul propus se încadrează în ideile culturale europene ale momentului. Interactivitatea, interdisciplinaritatea, multiculturalitatea sînt doar cîteva dintre atributele sale tematice. Pe lîngă cultivarea experimentului, proiectul îşi propune, de asemenea, dezvoltarea spre o zonă a educaţiei şi învăţămîntului prin angrenarea în manifestări ulterioare a unor instituţii şcolare primare, medii şi superioare.

Încheiem citînd cuvintele Alexandrei Pompiliu, care ne spune: „Am recurs de această dată la imaginea conductei ca reprezentare vizuală a interacţiunii culturale şi artistice, prin care diverse spaţii culturale europene pot fi puse în dialog. Astfel, conducta devine un semn tridimensional al procesului de comunicare ce se configurează material. Acordul la care se ajunge, ca urmare a acestei comunicări, îşi are de această dată împlinirea în cele patru mini-instalaţii pe care le-am numit racorduri artistice. Este momentul în care comunicarea, devenită deja creaţie, se inserează în realitatea cotidiană ca formă artistică. Acceptarea invitaţiei de participare la expoziţiile pe care le iniţiem presupune contribuţia cu lucrări ce pot fi realizate din orice material (existent sau inventat), prin orice tehnici, procedee sau idei care se vor constitui în cîte un racord care asigură continuitatea reţelei. Specificăm faptul că fiecare participant îşi păstrează propria sa identitate culturală. De altfel, tocmai ideea păstrării identităţii este fundamentală într-un astfel de proiect“.