Bucureştiul va găzdui în perioada 27 iulie-1 august 2008 cea
de-a 51-a ediţie a Permanent International Altaistic Confernce – PIAC.
Nevoia unei conferinţe dedicate exclusiv domeniului
studiilor altaice a luat naştere în anul 1957, în timpul celui de-al 24-lea
Congres Internaţional al Orientaliştilor, care a avut loc la München. Ideea i-a
aparţinut distinsului mongolist Walter Heissig, profesor la Universitatea din
Bonn şi fondator al celebrului Zentralasiatisches Seminar de la aceeaşi universitate.
Acesta i-a invitat pe participanţii la Secţiunea de altaistică, pe care o
prezida, pentru a le împărtăşi părerea personală conform căreia cadrul unui
congres de mari dimensiuni precum ICO (International Congress of Orientalists)
nu ar fi fost cel mai potrivit pentru schimbul de idei dintre puţinii
cercetători care s-au dedicat domeniului studiilor altaice, domeniu vag şi
insuficient cunoscut. Atunci, ca şi acum, numărul cercetătorilor în domeniu a
fost minimal în comparaţie cu numărul celor care şi-au îndreptat interesele
academice către studiile biblice, islam sau sinologie, ca să dau doar cîteva
exemple. În pofida formaţiei sale de mongolist pur, Walter Heissig a intuit
corect faptul că domeniul său de studiu aparţine unei zone mai vaste, care cuprinde
perimetrul geografic acoperit, în afară de mongolă şi numeroasele ei dialecte,
şi de limbile turcice, manciuriana şi tungusa. Printre cei prezenţi atunci, se
afla şi profesorul Denis Sinor, care avea să aibă un rol esenţial în crearea
conceptului de studii altaice în lume, fiind creatorul lor la Universitatea
Indiana din Bloomington şi autoritate mondială de necontestat în domeniu.
Rezultatul întîlnirii dintre cei cîţiva specialişti a fost crearea oficială a
conferinţei, adoptarea numelui de Permanent International Altaistic Confernce
şi alegerea lui Walter Heissig ca secretar general.
Astfel, prima conferinţă dedicată exclusiv studiilor altaice
a avut loc în anul 1958 la Akademie der Wissenschaften und Literatur, la Mainz,
în Germania. Dacă PIAC a putut supravieţui şi prospera, aceasta s-a datorat
unui început propice: entuziasmul şi susţinerea unor monştri sacri în domeniu,
precum şi geniul organizator al lui Helmuth Scheel (1895-1967), prin grija
căruia resurse de la Akademie der Wissenschaften und Literatur au fost
accesibile, timp de cîţiva ani, conferinţei abia născute.
În anul 1960, Denis Sinor, pe atunci profesor la Cambridge,
a devenit secretar general al PIAC. Acest lucru, dublat de longevitatea
genialului altaist născut în 1916 la Cluj, avea să-şi pună definitiv amprenta
pe evoluţia studiilor altaice în lume. Profesorul Denis Sinor şi-a păstrat
titlul pînă în anul 2007, adică timp de 46 de ani, cînd s-a retras din cauza
vîrstei înaintate şi spre regretul unanim al tuturor celor care îl iubesc şi îl
respectă.
În timpul Războiului Rece, una dintre „metodele“ folosite de
Denis Sinor, secretarul general al conferinţei, a fost organizarea unor ediţii
în ţări ale blocului comunist. Guvernelor ţărilor respective li se arăta
importanţa culturală a evenimentului, antrenîndu-le în organizarea lui.
Avantajul acestor întîlniri a fost extraordinar, deoarece experţi care nu ar fi
primit niciodată vize pentru a pleca în Occident aveau oportunitatea de a-şi
întîlni colegii la ei acasă.
Conferinţa începea să se impună şi să fie de real ajutor în
susţinerea academică a domeniului studiilor altaice. Cu ocazia celei de-a
cincea conferinţe s-a creat şi medalia Universităţii Indiana pentru studii
altaice, medalie de aur care se oferea de atunci, în fiecare an, unui
cercetător remarcabil, pentru întreaga sa activitate. Un comitet internaţional,
ales în cadrul întîlnirilor anuale, are, începînd din anul 1962,
responsabilitatea de a desemna cercetătorul care va fi premiat pentru întreaga
sa activitate. Tot din anul 1962, PIAC a obţinut, prin generozitatea
Universităţii Indiana, un birou pentru păstrarea arhivelor, în care se
produceau şi se trimiteau circularele pentru conferinţele anuale. Existenţa
acestui birou i-a imprimat, de fapt, caracterul permanent, pînă atunci existent
doar în numele conferinţei.
Conferinţa reuneşte de obicei experţi din 15-20 de ţări, iar
Europa, cu o lungă tradiţie în studiile turcice şi mongole, a găzduit cele mai
multe întîlniri. PIAC nu are membri permanenţi, nu percepe cotizaţii, iar
dreptul de vot este limitat la cei care au cel puţin două participări
consecutive. Cheltuielile administrative sînt asigurate, în cea mai mare parte,
de Indiana University, Bloomington.
De numele lui Denis Sinor, care a susţinut toate aceste
realizări, se leagă naşterea studiilor altaice acum 50 de ani în S.U.A., la
Indiana University din Bloomington, unde în prezent este profesor emerit. Denis
Sinor a înţeles faptul că studiile şi cercetarea trebuie să fie internaţionale
şi supranaţionale, întocmai ca şi domeniul studiilor altaice pe care îl
reprezintă. El a intuit potenţialul imens al cercetătorilor sovietici, care au
avut acces la cele mai vaste zone altaice şi au creat ceea ce numim „curentul
ştiinţific rus“. Chiar dacă acesta se limita, la un moment dat, doar la
culegerea de materiale de către etnografi şi folclorişti, acestea erau
adevărate filoane de aur, vitale pentru Occident, care deţinea, în schimb,
metoda de lucru.
În acest context, îl putem aminti pe Mircea Eliade, care a
avut aceeaşi intuiţie. El este primul
care a publicat o lucrare generală despre şamanism. În celebrul său volum, Le
chamanisme et les techniques archaïques de l’extase (Payot, Paris, 1951),
Eliade a dedicat acest volum şamanismului pentru a-l apăra împotriva
devalorizării şi pentru a-l reintegra în sfera religiei, dîndu-i o interpretare
mistică. Volumul său este o importantă prelucrare de surse provenite aproape
din toate continentele, cu excepţia Africii. Cea mai mare parte a acestor surse
provin tocmai din inepuizabilele materiale ruseşti, pe care le-a ales cu multa
ştiinţă. Este vorba de Shirokogorov, Pripuzov, Tretjakov, despre celebrul
Hangalov, cunoscut pentru cercetarea şamanismului buriat, adică a mongolilor de
nord. PIAC are loc în fiecare an, frecvenţă care i-a imprimat mai degrabă
caracterul de simpozion decît de conferinţă de mari dimensiuni. Astăzi, PIAC
este o instituţie în care primirea unui nou membru echivalează cu consacrarea
internaţională în domeniu.
Fiecare ediţie a conferinţei are o temă generală,
comunicările prezentate fiind publicate anual în volum. În ultimii ani, temele
s-au deplasat către istorie, literatură, antropologie, religie şi istoria artei
la popoarele altaice, reflectînd o tendinţă către abordări transdisciplinare.
Începînd din anul 2007, Secretariatul General al conferinţei
se afla la Berlin, iar secretarul general este Barbara Kellner-Heinkele,
Profesor la Freie Universität Berlin şi director al Institutului de Turcologie.
Studiile altaice
Permanent International Altaistic Conference – PIAC reuneşte
cercetători şi specialişti din diverse domenii şi discipline circumscrise
studiilor altaice. Dacă limbile altaice sunt un grup relativ restrîns la număr
– limba mongolă, limbile manciuriene-tunguse şi limbile turcice, aria
geografică pe care o acoperă este foarte întinsă. Este vorba despre ţările care
aparţin Eurasiei Centrale, termen convenţional folosit de specialişti pentru a
delimita zona formată din Asia Centrală, Mongolia, Manciuria, Siberia şi
Turkestanul chinez. Ţările care formează Asia Centrală sînt republicile
Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kîrgîzstan şi Tajikistan. Limbile turcice
sînt vorbite în următoarele ţări şi regiuni: Turcia, Azerbaidjan, Turkmenistan,
Uzbekistan, Kîrgîzstan, Kazahstan, Kazaha din Kazahstan, în regiunea Xinjiang
din China (regiune populată de uiguri, kazaci, kîrgîzi şi uzbeci), în
republicile din Federaţia Rusă, precum Tatarstan (tătarii-kîpciaci),
Başkortostan, Republica Ciuvasa, Tuva, Sakha (fosta Yakutia), Kabardino-Bakaria
(Caucazul de Nord), Republica Karaceay-Cerkeza (karaceaii sînt turci); şi mai
sunt nogaii, răspîndiţi în ţările din Caucaz, precum şi cîteva etnii turcice
mai mici, în sudul părţii siberiene a Rusiei. Mai sînt şi tătarii din Crimeea,
în Ucraina, şi găgăuzii din Moldova. Sînt ţări cu populaţii multietnice şi
multilingvistice care s-au identificat în arii politice definite şi recunoscute
ca fiind distincte, din punct de vedere etnic şi cultural, abia din 1936.
În afară de teritoriul Mongoliei independente, limba mongolă
este vorbită în Kalmykia, zonă populată de kalmyci, adică de mongolii de pe
Volga, în Buriaţia, republică autonomă în Federaţia Rusă, locuită de buriaţi,
adică de mongolii de nord, precum şi în Republica Autonomă Mongolia Interioară
din China. Toate aceste ţări au o istorie scurtă. Conglomeratele tribale care
formează nucleele acestora au apărut din entităţi mai mult sau mai puţin
distincte, ca urmare a dezintegrării Imperiului Mongol în a doua jumătate a
secolului al XIV-lea. Eurasia Centrală trebuie abordată ca un tot unitar,
dincolo de actualele frontiere geografice şi politice ale ţărilor pe teritoriul
cărora se află în prezent, China şi Rusia. În pofida schimbărilor succesive ale
frontierelor şi a religiilor diferite adoptate de-a lungul timpului, aceste
ţări au în comun nomadismul, sistemul de înrudire de tip clanic, modul de viaţă
tradiţional, elemente care au supravieţuit secolelor, toate datorate unei
geneze comune. Aceste particularităţi fac din zona altaică o arie de studiu
foarte anevoioasă: avem de-a face cu un domeniu al ştiinţelor umane încă puţin
cunoscut şi plin de dificultăţi.
Odată cu căderea Uniunii Sovietice, situaţia s-a schimbat
drastic şi o parte a acestei zone a devenit treptat mai accesibilă unui public
mai larg. În primul rînd, jurnaliştii, apoi, diplomaţii şi oamenii de afaceri
în căutarea de noi pieţe de desfacere şi de zone atractive pentru investiţii au
început să descopere această parte de lume. Rolul jucat de ţările Asiei
Centrale a cunoscut o altă creştere semnificativă în politica lumii odată cu
raidurile teroriste împotriva SUA din 11 septembrie 2001. Grupul terorist nu
avea nici o conexiune cu statele Asiei Centrale, dar cooperarea dintre SUA şi
Uzbekistan a facilitat, în mare măsură, contracararea acestor grupuri.
PIAC la Bucureşti
Preşedintele nominalizat al ediţiei din acest an este dr.
Rodica Pop, cercetător în domeniul studiilor mongole la Centrul de Studii
Orientale „Mircea Eliade“ din Bucureşti, motiv pentru care conferinţa are loc,
pentru prima oară, în România. După ce a studiat şase ani în Mongolia, Rodica
Pop s-a format ca cercetător în domeniul studiilor altaice la „şcoala“ de
etnologie şi antropologie culturală de la Paris, unde şi-a făcut şi studiile doctorale.
Recent, a fost profesor invitat la Universitatea Indiana din Bloomington şi la
École Pratique des Hautes Études, Universitatea Sorbona, Paris.
Tema conferinţei propusă de Rodica Pop este „Drumuri şi
călători în lumea Altaică (Roads and Travelers in the Altaic World)“. Alegerea
temei conferinţei este legată de aniversarea tricentenarului morţii
cărturarului român Nicolae Milescu. Se ştie că în perioada 1675-1676, Milescu a
făcut o călătorie care avea ca obiectiv final China, în calitate de reprezentant
al Ţarului Rusiei, Alexej Mihailovich. El a avut nu doar misiunea de a stabili
relaţii diplomatice cu macroregiunile asiatice, dar şi pe aceea de explora zona
vastă a Asiei Septentrionale. Contribuţia eruditului Milescu la cunoaşterea
complexă a zonelor străbătute este inedită pentru sfîrşitul secolului al
XVII-lea, iar scrierile care au rezultat în urma călătoriei sînt inegalate.
Descrierea minuţioasă a parcursului geografic, odată cu etniile care populau
zonele traversate, cu ritualurile şi modul lor de viaţă, constituie tot atîtea
surse pentru altaişti.
Harrassowitz Verlag, prestigioasa editură cu sediul la
Berlin, fiind interesată de tema din acest an a conferinţei, a propus deja
publicarea în volum a comunicărilor conferinţei de la Bucureşti. Sînt aşteptaţi
la Bucureşti aproximativ 60 de cercetători, experţi, profesori, editori ai unor
publicaţii importante în domeniu, din aproximativ 15 ţări.
Organizatorii romåni
Centrul de Studii Orientale „Mircea Eliade“ este fostul
Institut de Studii Orientale „Sergiu Al-George“, care a fost inclus în
Biblioteca Metropolitană Bucureşti începînd cu anul 2008. Directorul Bibliotecii Metropolitane
Bucureşti, Dr. Florin Rotaru, care este în prezent noul director al Centrului
de Studii Orientale „Mircea Eliade“, a susţinut organizarea conferinţei,
înţelegînd importanţa proiectului, şi a făcut eforturi deosebite pentru a
obţine bugetul ne-cesar. Nu în ultimul rînd, menţionăm că acest „summit
ştiinţific“ are onoarea de a avea ca partener, Universitatea Bucureşti, profesorul
Ioan Pânzaru, Rectorul Universităţii Bucureşti, susţinînd total şi
necondiţionat această conferinţă. (Pagină realizată pe baza informaţiilor
oferite de organizatorii români; îi mulţumim doamnei Rodica Pop pentru
colaborare.)
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters