OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anul editorial 2008 a fost, în mai mică măsură, un an al noutăţilor-surpriză şi, în mai mare măsură, unul al aşteptărilor confirmate. Cu excepţia celor de la „critică“, debuturile au fost destul de firave, printre excepţiile fericite numărîndu-se – la „poezie“ – o scriitoare nu tocmai debutantă (Svetlana Cârstean cu volumul-poem Floarea de menghină, Editura Cartea Românească) şi, la… memorialistică, doi autori-revelaţie, ajunşi la senectute: Adrian Oprescu (Vărul Alexandru şi alte poveşti adevărate) şi Gheorghe Florescu (Confesiunile unui cafegiu). Cărţile lor, ambele apărute la Humanitas, sînt cuceritoare. După cum se vede, avem de-a face preponderent cu debuturi întîrziate (unele, mai mult decît mature…) şi, în cazul Svetlanei Cârstean, cu aşteptări confirmate. Pentru că, să fim serioşi, nu îi putem considera decît formal debutanţi în critică pe Iulian Costache (cu admirabilul studiu Eminescu. Negocierea unei imagini, Cartea Românească) şi Simona Sora (Regăsirea identităţii. Corpul în proza românească interbelică şi postdecembristă, Cartea Românească), ambii – în pofida diferenţelor, vîrfuri evidente la această categorie. Altfel, nu se poate spune că debutanţii n-au fost moşiţi cum se cuvine în 2008. O menţiune merită, în context, primul concurs de debut literar organizat de o bancă – Unicredit – în colaborare cu proiectul „Bibliofagia“ al Freedom House. Din păcate, doi dintre cei trei cîştigători (prozatorii Anna Kalimar şi Felician Chiruţă) sînt cam „plăpînzi“, prima avînd totuşi circumstanţele unei vîrste de doar 17 ani. În schimb, Dana Catona este o poetă talentată, despre care îmi îngădui să cred că se va mai vorbi. Ar mai fi de consemnat volumele altor poeţi debutanţi, deja intraţi în vizorul criticii: Ofelia Prodan, Daniel D. Marin şi Vlad Moldovan...

 

Orice bilanţ e, fireşte, o selecţie personală dintr-o ofertă practic incontrolabilă. Iar cel pe care-l citiţi acum este parţial şi din alte motive: n-am parcurs, cel puţin deocamdată, nici măcar toate cărţile care se cuvin menţionate. În asemenea condiţii, selecţia, oricît de subiectivă, e de luat sub beneficiu de inventar. N-am citit încă nici noul roman al lui Eugen Uricaru (Cît ar cîntări un înger), nici ultimul roman din trilogia Tălpi a lui Nichita Danilov (Locomotiva Noimann), nici pe Maestro al lui Stelian Tănase, nici pe Vitali al lui Adrian Sângeorzan, nici recent-tradusul Simfonia lupului al lui Marius Daniel Popescu (un autor care m-a intrigat îndeajuns), nici îndelung amînatul Intrarea soarelui de Cecilia Ştefănescu, nici cîte şi mai cîte… Iar în ceea ce priveşte mult aşteptata Istorie critică a literaturii române de N. Manolescu, de departe evenimentul editorial al anului abia încheiat, abia am ajuns la jumătatea ei. (Drept e că mi-am propus s-o citesc pagină cu pagină, cu creionul în mînă: e rost destul de comentat în 2009…) Şi, cum nu mă voi referi nici la piaţa traducerilor, nici la dramaturgie, inventarul va ieşi firav, nedrept de firav… Prin urmare, în locul unei panorame sintetice, mă voi limita la un bilanţ pe sărite.

 

Remarcînd, în prelungirea celor deja amintite, revirimentul nonficţional de la Humanitas (nu pot lipsi din bilanţ nici titluri de prim-plan, precum ataşantul Cu dinţii de lînă. Jurnal 1978-1983 de Livius Ciocârlie sau Scrisori către fiul meu de Gabriel Liiceanu, cu doza lor de narcisism sentimental mis à nu), nu mă pot împiedica să nu înregistrez dispariţia colecţiei de proză românească de la această editură. Să fie oare vorba de o repliere pe brandul Trecutului, în condiţiile în care – după vorba lui Dan C. Mihăilescu – Poliromul şi-a adjudecat Prezentul? Aşa s-ar zice. Cu toate acestea, una dintre cele mai puternice apariţii memorialistice ale anului precedent au constituit-o Memoriile lui Valeriu Anania, alias ÎPS Bartolomeu. Iar la categoria „Ego-grafii“, volumul coordonat de harnicii Dan Lungu şi Radu Pavel Gheo (Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism) a ţinut capul de afiş al sezonului, bifînd încă o căsuţă a tabelului cu istorii cotidiene din Vechiul Regim.

 

Nu pot spune că am stat, editorial vorbind, prea faimos la cele poeticeşti, în 2008. Pe lîngă debuturile anterior menţionate, îmi mai vin în minte doar Cartea micilor invazii a lui Ştefan Manasia, Pădurea metalurgică de Radu Andriescu şi America! America! de Marius Oprea (un come back după prea mulţi ani). Am avut însă şi oarecari motive de optimism literar (nu la poezie, ce-i drept), după o criză acută de pesimism în timpul verii... Căci abia am apucat să trimit la Observator… a treia parte a intervenţiilor mele „apocaliptice“ privind proza tînără – sau, mă rog, încă tînără – şi au început să apară, prin librării, confirmările în roman. Toamna, că toamna se numără toate cele... Nu, n-a fost vorba despre autori sub 35 de ani, cum speram (pe 2008 – o singură apariţie notabilă: psihedelicul Caiet de desen de Adrian Chivu), ci despre noi confirmări ale unor autori deja copţi, debutaţi în noul mileniu. Cu Zilele regelui, o fermecătoare ficţiune de atmosferă despre lumea lui Carol I, Filip Florian şi-a reafirmat calităţile de prozator-artist, migălitor de fantasme prin ochiurile Istoriei mari… Un roman substanţial şi matur, cu filon de saga realist-magică despre comunismul autohton, este Fantoma din moară a Doinei Ruşti (autoare superioară mult elogiatei şi, pe ansamblu, supraevaluatei Florina Ilis). Venind pe urmele unei alte reuşite epice (Zogru), cartea în cauză va fi, alături de Zilele regelui şi de alte două-trei titluri, un candidat la premiile literare din acest an. Tot o apariţie de vîrf, dar în linia grotescului apocaliptic, a fost şi Cel mai bun roman al tuturor timpurilor de Daniel Bănulescu, continuare picarescă a seriei „nouăzeciste“ despre Ceauşima anilor ’80, inaugurate cu Te pup în fund, conducător iubit! (1994) şi continuate prin Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti (1997). Despre preacolectivul roman Rubik (mostră experimentală de „nouă literatură“ alcătuită de un grup de studenţi sub bagheta Simonei Popescu) ar fi unele lucruri de spus. Dar nu ştiu cum e mai bine pentru un roman: să-şi programeze cît mai mulţi cititori sau cît mai mulţi autori (fie ei şi transformaţi în personaje)?

 

N-au lipsit nici seminţele de scandal. Cea mai tristă polemică a fost cea referitoare la editarea lui Fondane, cu disputa între editurile Limes şi Art (ultima ne-a oferit, de curînd, două traduceri-eveniment: Istoria corpului, coordonată de Georges Vigarello, şi Antimodernii… de Antoine Compagnon). Ceva controverse a iscat şi publicarea, la editura Vremea, a volumului realizat de Doina Jela. E vorba, desigur, despre ultimele convorbiri purtate, preţ de „o sută de zile“, cu regretata Monica Lovinescu (pe care am pierdut-o anul trecut).

 

Vedeta anului a fost însă, fără doar şi poate, critica literară. Nimic nou: de cîţiva ani încoace critica, eseul şi istoria literară au revenit în prim-plan, deşi e loc de mai bine. Judecînd după mizele puse în joc, după alonja polemică şi după valul de comentarii pe marginea ei, Iluziile literaturii române de Eugen Negrici a fost, ca să spun aşa, cartea anului de pînă la apariţia Istoriei… manolesciene. Pe un cu totul alt palier, după ce şi-a reeditat clasica lucrare despre Originile romantismului românesc (Cartea Românească), profesorul Paul Cornea şi-a „încărcat“ cele mai importante comunicări academice prezentate la noi şi, mai ales, în alte ţări, într-un volum divers, de mare densitate intelectuală (Interpretări şi ipoteze, Polirom). Un alt specialist de marcă în secolul al XIX-lea, profesorul Mircea Anghelescu, ne-a surprins cu un op pe cît de serios, pe atît de delectabil-stimulativ şi cu un concept incitant: Mistificţiuni (Editura Compania). O contribuţie documentară admirabilă (din păcate, nedublată de un discurs interpretativ pe măsură, în plus – apărută la o editură cvasianonimă), dar inconturnabilă bibliografic pentru oricine se ocupă de Alecsandri ne-a oferit Elena Vulcănescu (Bucureşti-Paris via Mirceşti). Tot la critică, trebuie să includ şi frumoasa carte a lui Tudor Caranfil despre Orson Welles şi al său Cetăţean Kane. Nu pot să omit nici eseul „de frontieră“ al lui Bogdan Ghiu despre condiţia artei în lumea globală (Eul, artistul), nici excelentul volum al Martei Petreu despre Cioran şi „bolile filozofilor“... Nici tinerii n-au lipsit de la balul criticii: informate, speculative şi stimulative, eseurile lui Alex. Matei (Ultimele zile din viaţa literaturii) înregistrează, din varii unghiuri epistemice, simptomele noii literaturi franceze, Iulia Popovici şi-a făcut intrarea în arena criticii „alternative“ de teatru cu volumul Un teatru la marginea drumului (alături de mai rutinata Cristina Modreanu), Cătălin şi Roxana Ghiţă au scris, la patru mîini, un delectabil volum-eseu despre cultura japoneză (Darurile zeiţei Amaterasu, cu detentă comparatistă), în vreme ce studiul prob al lui Adrian Jicu (Dinastia Sanielevici. Prinţul Henric între uitare şi reabilitare) este prima monografie consacrată bizarului, dar fascinantului, pe nedrept ignoratului H. Sanielevici (pentru cine nu ştie: estetician, critic literar, antropolog, ideolog din prima jumătate a secolului trecut).