Nr. 746 din 31.10.2014

Istorie culturală
Avanpremieră
Focus
Editorial
Eveniment
în dezbatere
Polemici
Opinii
Informaţii
Interviu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2005   |   Decembrie   |   Numarul 298   |   Conservatorismul autohton, ieri si azi

Conservatorismul autohton, ieri si azi

Autor: Cristian CERCEL | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Ioan Stanomir
Constiinta conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual
Editura Nemira, Colectia „Biblioteca de politica“,
Bucuresti, 2004, 222 pag.

Sa incepem dar cu sfirsitul, caci cel din urma capitol al volumului lui Ioan Stanomir mi se pare ca reprezinta o sinteza excelenta a ceea ce inseamna constiinta conservatoare, cu principiile si idiosincrasiile ei, cu afinitatile si antipatiile ce-i stabilesc identitatea intelectuala si politica. Acest capitol de final al unei carti fluide si lizibile de la un capat la altul puncteaza intentia sintetica a autorului sau: Constiinta conservatoare nu este deci doar o trecere in revista a patru figuri conservatoare ilustrative pentru spatiul romanesc (Radulescu-Motru, I.C. Filitti, Virgil Nemoianu si Alexandru Dutu), ci, mai mult decit atit, dupa cum da de inteles si titlul intreg, intentioneaza trasarea unui profil intelectual specific conservatorismului autohton.

„Asumarea unei profesii de credinta conservatoare poate aparea ca o erezie, daca nu ca o simpla naivitate intelectuala, intr-o Romanie dominata de obsesia unui progres care a sfirsit, invariabil, prin a provoca absenta unui proiect de evolutie, generind orizontul de asteptare inselat de realitatea care se obstineaza sa se defineasca prin mediocritate.“ Profilul conservator autohton, ca si cel anglo-saxon sau de oriunde altundeva, capata fond si forma in jurul binomului dihotomic: dezvoltare treptata si cursiva/progres utopic, cu „pedigriu stiintific“.

Asa-numitei „naivitati intelectuale“ a conservatorismului i se opun gindirea iluminista si proiectiile ei postiluministe, un intreg esafodaj teoretic si ideologic nescutit de excese, concretizate ori ramase la stadiul de proiect. O privire de ansamblu asupra tuturor acestor aspecte gasim, asadar, in acest ultim capitol al cartii, intitulat Conditia conservatoare: un final deschis – in timp ce drumul pina la finalul deschis este urmat prin descrierea si analiza mecanismelor de gindire conservatoare, individualizate de cele patru personalitati ale lumii intelectuale romanesti, trecute si prezente, pomenite ceva mai sus.
Desigur, daca e sa raminem la sugestiile oferite de titlul cartii, nu putem trece cu vederea faptul ca este vorba de niste „preliminarii“. Ioan Stanomir nu are nici pe departe pretentia exhaustivitatii, mai ales ca domeniul pe care il cerceteaza este pe cit de amplu, pe atit de putin studiat. Dupa Reactiune si conservatorism. Eseu asupra imaginarului politic eminescian si antologia editata impreuna cu Laurentiu Vlad, A fi conservator, aceasta este, iata, cea de-a treia carte a lui Ioan Stanomir care se ocupa de problematica conservatorismului in spatiul romanesc.

Dar tema aleasa este una care poate suporta destule interventii descriptive, analitice ori sintetice, data fiind raritatea studiilor ce o trateaza. In afara de preocuparea constanta a autorului volumului de fata si, venind dinspre cimpul istoric, a lui Ion Bulei pentru aceasta tematica, nu mai exista, dupa stiinta mea, alti cercetatori axati pe studierea conservatorismului autohton.
Daca in primul volum despre aceasta directie politica, aparut in 2000, care trateaza imaginarul politic eminescian, gasim exemplificate si derivele xenofobe ori paseist-utopice ale gazetarului Eminescu, in Constiinta conservatoare avem de-a face cu un argument conservator „orientat in directia reabilitarii unui firesc al existentei si inserarii in lume“. Profilul conservator expus aici se bucura de o legitimare intelectuala lipsita de excese, ba chiar mai mult, refuza exagerarile atunci cind acestea sint in plin avint.

Cazul lui I.C. Filitti este exemplar din acest punct de vedere si este meritul lui Ioan Stanomir de a fi atras atentia asupra unui ginditor prea devreme uitat. In a doua jumatate a deceniului al patrulea al secolului trecut, batrinul istoric se arata a fi capabil sa propuna niste alternative cu mult mai realiste decit cele care le faceau cu ochiul multora dintre tinerii intelectuali ai vremii: „Refuzind tentatia ingineriei utopice, varianta de conservatorism recuperabila in textele sale este afina cu echilibrul si moderatia pe care predecesorii sai o proiectasera in cotidianul Vechiului Regim“. I.C. Filitti prelungeste in interbelic tiparul intelectual junimist: el este, asa cum subliniaza si Ioan Stanomir, un soi de junimist ratacit in interbelic, refuzind atit traditionalismele paseiste impregnate de utopie, cit si privirea admirativa si lipsita de discernamint indreptata spre tot ceea ce insemna modernism.

- Conservatorism ca proiect intelectual
Constiinta conservatoare vorbeste mai degraba despre conservatorism ca proiect intelectual decit ca proiect politic. Din punct de vedere politic, Partidul Conservator isi desfasoara activitatea notabila in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pentru ca dupa sfirsitul primului razboi mondial sa inceteze, treptat, de a mai exista. Radulescu-Motru, Filitti, Nemoianu, Dutu – toti sint adeptii unui conservatorism ca proiect intelectual de lunga durata, ca raspuns la impasul unei modernizari radicale si necritice. Dar, ca implicare politica, glasul lor se face rareori auzit.

Epoca afirmarii politice a conservatorismului – cind personalitati precum P.P. Carp ori Titu Maiorescu sint in prim-plan – este relativ scurta. In fond, miza cartii lui Ioan Stanomir imi pare a fi tocmai aceasta: prezentarea permanentei in timp a unui model care incepe prin a avea o reprezentare politica, pentru ca apoi sa ajunga a fi decelabil in varii ipostaze intelectuale si politice, fara insa a se mai bucura de o existenta ca atare in cadrul vietii parlamentare.
Conservatorismul celor patru reprezinta acceptarea unui canon, din care nu lipsesc (nu au cum sa lipseasca) promovarea contextualismului, elogiul bine strunit al traditiei, admirarea virtutilor gradualismului, refuzul rationalismului de tip iluminist, universalizant si individualizant totodata. Este vorba despre un curent de gindire ale carui constante se pot discerne in buna masura si astazi. Pe de-o parte, Virgil Nemoianu si Alexandru Dutu pot fi incadrati, desigur, in categoria ginditorilor contemporani, primul predind si astazi la Catholic University of Washington (de unde si specificitatea conservatorismului sau, influentat vadit de realitatile politice americane). Dar un refuz al progresului fara discernamint putem gasi si la Horia-Roman Patapievici, spre exemplu.

Caci, oricit s-ar aduce in discutie inadecvarea si caracterul adeseori futil al polemicilor din viata culturala autohtona, directiile de azi, urmate asumat sau nu de intelectualitatea romana, isi au originea in cele de ieri si de alaltaieri. Stinga vs dreapta, dezvoltare graduala vs importarea formelor, recursul la traditie vs recursul la modernitatea occidentala, toate acestea sint polemici care, in forme mai nuantate sau mai subtile, le continua pe cele mai vechi. Discutiile pe care le-au iscat carti precum Omul recent ori Despre ingeri pot fi incadrate in continuitatea acestor permanente dileme ale culturii romane (trebuie totusi precizat ca unele interventii au fost fortate in ambele cazuri).

Astfel, „preliminariile“ lui Ioan Stanomir lasa destul loc pentru o continuare a acestui demers de analiza a gindirii conservatoare autohtone, cu aplicatii in viata culturala prezenta. Gindirea politica romaneasca in ansamblu, cu variile ei ramificatii, are nevoie de o bibliografie ceva mai bogata decit cea care exista la momentul actual. Iar aceasta tentativa, de a stabili un profil intelectual al conservatorismului autohton si de a gasi constantele in timp ale unei doctrine a carei contributie a fost totusi fundamentala la asezarea pe niste baze solide a Romaniei moderne si care nu a disparut niciodata, ci doar a suferit diferite prefaceri, este demna de tot interesul.

 
 
 
Cele mai citite articole
Profil de preşedinte (I)
Ideologia Băsescu
În numele tatălui
România după Băsescu: epoca postbelică
Profil de preşedinte (II)
Cele mai comentate articole
„Ajunge zilei povara ei“
România după Băsescu: epoca postbelică
În numele tatălui
Efectele „originalităţii“ constituţionale
Rînjetul vieţii
Cele mai recente comentarii
Mobilitate
Obisnuinta cu Iorgovan
asteptari minimale
'Sfântul Imperiu Roman' si olimpicii
„Dăruieşte-le odihnă eternă!“
 
Parteneri observator cultural
Sonoro