OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De la entropie…

Din diferite motive – inclusiv cel al optiunilor sale politice –, Constantin Balaceanu-Stolnici a devenit o vedeta a vietii intelectuale. A ajuns treptat un VIP, face parte din grupul a carui notorietate culturala se sprijina pe una dintre cele mai interesante strategii de capitalizare simbolica. A devenit un membru marcant al „virfului elitei“ – o categorie care la noi are un irezistibil parfum romanesc, conforma filozofiei aberant simplificatoare, flagrant narcisista, pe care o promoveaza! singularizarea ei ar fi expresia opozitiei, a distantarii fata de comunitatile profesionale si nu fructificarea logicii acestor comunitati. O proba neasteptata a pozitiei simbolice pe care o ocupa academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici a fost invitatia pe care i-a facut-o cotidianul Ziua, de a completa rubrica La judecata zilei. Cele citeva rinduri semnate de academician erau gindite, se pare, ca sentinte menite sa limpezeasca mintile cititorilor. Rubrica a fost ocupata cu truisme, alteori, cu judecati gresind flagrant. A inceput pe pagina intii si a ajuns, pina la urma, pe una de interior. Nu este vina academicianului, esecul este al formulei propuse de ziar.

Despre anvergura profesionala reala a academicianului se pot exprima numai cei de aceeasi specialitate. Despre dimensiunea sa culturala, si altii. O imagine decisiva privind categoria careia ii apartine Constantin Balaceanu-Stolnici am avut-o cu ocazia unei dezbateri pe TVR, acum citiva ani. Tema vietii si a mortii, competitia dintre stiintele naturii si cele ale spiritului („stiintele spiritului“ sint, evident, o sintagma fortata), un amestec pe care cititorul si-l poate imagina usor. Imi amintesc de interventia academicianului – dupa lunga prezentare care i s-a facut, elogioasa –, foarte ferma: „fenomenul vietii“, a sustinut domnia sa, „a demonstrat ca principiul entropiei nu este in general valabil“.

Ei bine, nu! Principiul entropiei ramine unul dintre putinele adevaruri fundamentale pe care le are stiinta. Simplificindu-l, el ar spune ca tendinta generala a naturii este dezorganizarea. Dar viata, dar societatea, dar cultura, nu pun ele sub ochii nostri nenumarate cazuri de trecere de la o ordine mai mica la una mai mare? Desigur. Ba chiar si materia se poate ordona. (Iata poate cel mai simplu exemplu: un gaz interstelar care se stringe sub actiunea fortelor de gravitatie.) Numai ca sistemele in cauza, cele care se organizeaza, sint sisteme deschise, nu inchise. Iar principiul entropiei este valabil pentru sisteme inchise. Cresterea ordinii este posibila local. Ea va fi, intr-o forma sau alta, depasita de scaderea entropiei la nivel global.
Observatiile de mai sus nu tin de amanuntele unei stiinte. Nu invoca un detaliu de genul fenomenului Compton; nici o teorema de separabilitate a variabilelor. Entropia face parte din conceptele fundamentale, fara a carui cunoastere nu poti avea o perspectiva cit de cit aprofundata asupra universului in care traim. Entropia nu este doar o marime matematica, nu este o proprietate circumscrisa de fizica, ci o descriere ontologica universala. (Nu doar un concept al stiintelor naturale: printre altele, din entropie deriva masura de baza a teoriei informatiei.) Iata de ce a gafa in sensul in care a facut-o Constantin Balaceanu-Stolnici defineste limita statutului sau de „ginditor de stiinta“. Poti fi tehnician al unei discipline fara sa intelegi locul entropiei in cunoasterea umana. Dar nu poti fi in nici un caz un savant si un erudit.

…la incest

Nu este singura lipsa de informatie probata cu ocazia dezbaterii amintite (dar si cu alte ocazii), cu atit mai putin unica intelegere discutabila demonstrata de mult prea solicitatul academician. Toate acestea ar fi ramas insa observatii private daca nu ar fi fost emisiunea radio din 20 ianuarie 2001: Avocatul ultimei sanse (simbata, intre 11.00 si 12.00). Realizatorul emisiunii, profesorul Mircea Dutu, le-a propus ascultatorilor cazul unei femei. Intr-o scrisoare citita pe post, aceasta povestea tragedia familiei sale, cauzata de legaturile incestuoase ale tatalui cu fiica de 15 ani. Femeia observase legatura si divortase. Tatal a fost condamnat la patru ani inchisoare, iar fiicele – cea mica, de 15 si cea mare de 17 ani – au plecat de acasa. Vazind consecintele, femeia s-a adresat opiniei publice: a facut bine, a facut rau, reclamind si sanctionind incestul?

Primul „intelept“ caruia i s-a adresat realizatorul radio a fost chiar Constantin Balaceanu-Stolnici. Chiar mai distant fata de caz decit fata de entropie, domnul academician a tinut sa compare incestul cu homosexualitatea. „Homosexualitatea este mult mai rea decit incestul“, a hotarit domnia sa. Reactia homofoba juca rolul de contrapondere la viziunea sa foarte relaxata privitoare la incest. Academicianul a apelat la Biblie, dind exemplul fiicelor lui Lot, care s-au culcat cu tatal lor. Concluzia ar fi fost: la baza omenirii se afla incestul. Pe aceasta linie, edulcorata, au mers si comparatiile domniei sale cu lumea animala (si la animale exista legaturi incestuoase).

Ceilalti specialisti, invitati ai emisiunii, au facut mai multe observatii relevante. (Cum ar fi diferenta dintre relatiile incestuoase dintre frati ori dintre mama si fiu, si cea dintre tata si fiica. Ultima inseamna aproape intotdeauna un act de forta, o brutalitate traumatica; inseamna mai intotdeauna si pedofilie.) Lui Constantin Balaceanu-Stolnici nu i se cereau insa detalieri de specialist, ci o intelepciune, o gindire informata si o viziune etica. Acestea s-ar fi putut hrani dintr-o minima meditatie asupra marilor dezbateri pe care tema homosexualitatii si a incestului le-a generat de-a lungul deceniilor – asezind homofobia intre stereotipiile negative, iar sanctionarea incestului devenind un principiu structural al comunitatilor umane. Din pacate, gindirea academicianului Constantin Balaceanu-Stolnici pare sa se calauzeasca, de ani de zile, dupa schemele vulgarizatoare ale unei propagande ortodoxizante de prost-gust intelectual.

Academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici este o persoana respectata. S-a distins, in toti acesti ani complicati, prin atitudini politice decente. A evitat compromisurile altor colegi. In definitiv, asezarea unei aure de savant si erudit, dupa cum se vede, artificiala, nu i se datoreaza. Se datoreaza acestei proaste asezari a comunitatilor cultural-stiintifice din Rominia. Iar rezultatul este tulburarea opiniei publice, atunci cind o persoana care se bucura de prestigiu o invita pe cai gresite.