OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Publicam in cele ce urmeaza un eseu despre Brancusi trimis pe adresa
Observatorului cultural de o foarte tinara autoare si cititoare a noastra. In virsta de numai 17 ani, Oana Stoica din Mangalia sufera, din
copilarie, de un grav handicap locomotor, pe care incearca sa-l depaseasca (si) prin scris. Eleva in clasa a IX-a a Liceului Economic din localitate, ea a
debutat cu o carte de povesti ilustrata, Aventurile lui Bobulet, in limbile
romana, engleza si franceza, lansata in august 2000 in cadrul
spectacolului „Callatis – 2000, Ziua recordurilor“ si semnalata si in revista noastra. A publicat in ziarele locale Mangalia si Sansa, in revista scolara
Galacteea si in revistele centrale Limba si literatura romana si Tribuna invatamintului. A fost prezenta in emisiuni radio si tv transmise de posturile locale si centrale.


„Artistul nu este decit o unealta in miinile Creatorului.“
(Constantin Zarnescu – Confesiuni brancusiene)
Ce este omul? Nimic. Sau poate doar lut si apa.
Ce este arta? Totul. Drumul unui popor spre eternitate, amprenta sa pe
facerea lumii, identitatea sa in fata natiunilor.
Ce este artistul? Un rob. Rob al unei mari iubiri, ce arde mistuit de flacari creatoare, de vise marete, tinzind mereu spre absolut.
Despre Constantin Brancusi ar trebui sa vorbesc in soapta, ca despre un sfint. Un Dumnezeu pamintean, care prin opera sa a atins cerul, a innobilat lumea si ne-a permis noua, celor nestapiniti de patimi, sa ne bucuram de rodul arderilor sale.
Fiu de tarani, nascut in inima Olteniei, Constantin Brancusi este cel mai mare si mai cunoscut sculptor roman. Operele sale, capodopere incontestabile ale genului, au uimit, uimesc si vor uimi pe mai departe generatii intregi.
Cine n-a vazut macar un album cu operele marelui maestru se poate considera un om sarac.
Si sa va spun de ce.
Cum vrei sa atingi infinitul, cind Coloana infinitului i-a cunoscut marginile, limitele, a marginit nemarginitul?
Cum vrei sa taci, cind Masa tacerii a adunat in jurul ei toate tacerile lumii, iar atunci cind o vezi ramii mut si soapta pare mai rea decit vuietul furtunii?
Cum vrei sa te indragostesti, dar cum, daca n-ai visat macar o data la Poarta sarutului?
Cum vrei sa bati, stingher sau increzator, la portile perfectiunii daca n-ai cunoscut inca zborul Maiastrei?
Sa scriu despre Brancusi pare usor de n-ar fi atit de greu…
Sufletul meu tinar tinjeste dupa frumusetea operelor sale, dupa universalitatea lor, dupa genialitatea lor, dorindu-mi sa fi fost contemporana cu el, sa fi fost poate acea Domnisoara Pogany care si astazi mai trezeste iubiri aprinse.
Dar cum sa scrii despre Brancusi tu, muritor de rind, care niciodata nu te-ai perpelit ars de chemari ascunse, de acel foc interior care face din artist zeu, lasindu-l sa dea mina cu nemurirea.

Ideea artistului
Ramine – sculptura
Concreta sau
Plasmuita-n abstract.
Iar suflarea-i usor
Si implacabil, flutura
pasare de gratie – din aripi,
in temnita sa de-argila, de bronz ori de piatra.
(Sculptura – J.J. Moreles)