OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Francezii au reusit, o data in plus, sa surprinda Europa. Natiunea aflata, in mod traditional, in avangarda constructiei europene a votat duminica intr-o proportie covirsitoare impotriva Constitutiei Europene. 54,87% din francezii cu drept de vot au raspuns „nu“ la intrebarea „Aprobati proiectul de lege care permite ratificarea tratatului pentru Constitutia Europei?“, si numai 45,13% au raspuns „da“. 84 de departamente (18 regiuni) din cele 100 cite numara Franta s-au pronuntat in defavoarea Constitutiei europene. Cu exceptia partidelor si liderilor politici francezi care au militat pentru „nu“ (sub sloganul usor ridicol „Un non pour l’avenir“, „Un nu pentru viitor“), responsabilii politici europeni nu si-au ascuns stupoarea, desi sondajele de opinie date publicitatii saptamina trecuta anticipasera, si inca destul de exact, rezultatele referendumului din 29 mai. Rezultatul inregistrat duminica este cu atit mai semnificativ cu cit participarea a fost extrem de ridicata: sapte din zece francezi si-au exprimat parerea, proportie similara cu cea inregistrata la referendumul privind tratatul de la Maastricht, din septembrie 1992.

Dincolo de incertitudinile legate de viitorul institutional al Europei – deja, spiritul traditional anti-american francez s-a gindit cu preocupare la satisfactia provocata la Casa Alba de esecul european de duminica – spiritele in Romania s-au incins mai degraba in perspectiva unor eventuale repercusiuni ale acestui esec asupra calendarului de aderare. Institutiile statului si partidele s-au grabit, de aceea, sa dea comunicate linistitoare. La fel, reprezentantii europeni. Tratatul de aderare si Tratatul privind Constitutia pentru Europa sint, juridic vorbind, doua acte distincte.
Cineva insa in Romania a exploatat altfel momentul si a prins din zbor „spiritul“ lui „nu“ pentru viitor, celebrat cu un entuziasm greu de descris de liderul Frontului National, Jean-Marie Le Pen si clamat cu nestavilita satisfactie pe canalul France 2 in clipele imediat urmatoare anuntarii rezultatelor sondajului la iesirea de la urne de Marie Le Pen. Cine altcineva putea sa o faca, decit (fostul) presedinte al PPRM, Corneliu Vadim Tudor, care si-a propus brusc sa reevalueze politica de aliante a PPRM?

Comunicatul dat publicitatii luni 30 mai de C.V. Tudor, redactat in stilul caracteristic, a fost de altfel anuntat de cererile venite „din partea oamenilor muncii“, adica din partea filialelor si organizatiilor de tineret si femei ale partidului, care i-au solicitat fostului lider sa revina in fruntea partidului. Manifestarile de fidelitate si solidaritate, de a caror spontaneitate ne indoim in mod, am spune, legitim, fata de presedintele fondator au determinat, conform relatarilor acestuia, reiesirea lui la rampa. Nu oricum, ci denuntind un „puci“ concertat de liderul interimar al partidului, Corneliu Ciontu, si de un „acolit“ al sau, deputatul Anghel Stanciu. Urmarile s-au facut deja simitite, pentru ca Vadim Tudor a luat deja decizia excluderii celor doi din partid si a anuntat ca va cere inlocuirea imediata a lui Corneliu Ciontu din functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor si a lui Anghel Stanciu din cea de presedinte al Comisiei de invatamint din aceeasi Camera.

Se incheie astfel micul circ montat de liderul PPRM pe data de 12 martie, cind si-a anuntat retragerea. La data respectiva, deciziile anuntate aveau aparenta unei decizii de maxima seriozitate, iar ipotezele privind un mic plan puteau fi respinse ca pure speculatii. Cine vine sa le confirme este chiar marele lider popular Corneliu Vadim Tudor, care polemizeaza cu fostul – sau actualul, lucrurile nu sint inca suficient de clare – presedinte, aratind ca afirmatiile acestuia potrivit carora „Noua conducere a PPRM a primit un mandat ferm din partea membrilor de partid: inscrierea PPRM pe o orbita populara si europeana, accesul in PPE si trecerea partidului in rindul formatiunilor acceptate de clasa politica, comunitatea internationala si societatea civila“ sint riguros inexacte. Dimpotriva, declara deja duminica 29 mai Vadim Tudor, schimbarea denumirii partidului prin preluarea denumirii de „popular“ si reorientarea lui pe esichierul politic nu a fost decit o strategie pusa la cale de „citiva dintre reprezentantii de frunte ai PPE“, in scopul de a determina PPRM sa faca „un pas strategic lateral“ pina la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE, din 25 aprilie 2005. Cu alte cuvinte, tribunul s-a sacrificat timp de aproape doua luni pentru binele tarii, dar insasi semnificatia conceptului de bine national se gaseste pusa sub semnul intrebarii acum cind, potrivit lecturii peperemiste, pina si francezii au refuzat proiectul Uniunii asa cum apare el in Constitutia europeana. Asadar, la ce bun sacrificiul pentru un bine relativ si ipotetic?

Efectul paradoxal al „nu“-ului francez este relativizarea unei anumite idei asupra Europei unite, relativizare care de abia incepe sa-si produca efectele.