Contestaţia etică

Autor: Iulia MOTOC | Categoria: Focus | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Avem onoarea astăzi să-l omagiem, împreună cu colegii noştri de la Facultatea de Litere, pe Norman Manea, profesor la Colegiul Bard, scriitor şi eseist. Prezenţa sa în România, reîntoarcerea lui Norman Manea după mai mult de zece ani de la ultima lui vizită, în 1997, este un prilej de bucurie pentru comunitatea academică şi nu numai. Un alt scriitor est-european, Krzystzof Czyewski, notat în biografia americană a lui Norman Manea, scrisă de Thompson Gale, recunoaşte semnificaţia pe care opera lui Manea a avut-o asupra est-europenilor prin vocea sa pură, prin lipsa de compromisuri într-o perioadă în care principiile pe care le susţinea păreau ignorate sau uitate. În acelaşi timp, aşa cum nota Octavio Paz, indiferent de admiraţia pe care o avem pentru atitudinea civică a lui Norman Manea, el rămîne un artist, un scriitor. Unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai literaturii, Claudio Magris, scria că „Norman Manea a străbătut diferite stadii de exil, simetriile sale sarcastice, el a privit în ochiul de meduză al celor mai mari orori. Manea este unul dintre marii scriitori capabili să crească în deşert. În scrierile sale spendide, el exprimă dezrădăcinarea şi exilul epocii noastre. Literele gravate pe pielea şi pagina acestui mare scriitor devin un fel de hieroglife ale Leviathanului, o imensă cicatrice“.

În mod evident, Norman Manea este un scriitor à contre-courant, el a preferat contestaţia etică retragerii într-o estetică deseori barocă, caracteristică majorităţii scriitorilor est-europeni în comunism. Aşa cum povesteşte într-unul dintre eseurile sale din Despre clovni: dictatorul şi artistul, la o reuniune literară de la Suceava, unde se discuta în discursuri cu nuanţe antisemite, despre eterna problemă a Nobelului românesc asista o audienţă alienată şi traumatizată, compusă în mare parte din copii, ceea ce îl preocupa fundamental pe Norman Manea, spre deosebire de majoritatea covîrşitoare a colegilor: drepturi fundamentale ale omului erau încălcate.

„Su carta me pareció magnífica“ – răspundea Ernesto Sabato la scrisoarea pe care Norman Manea i-a trimis-o în 1984, ca răspuns la epistola „Dragul şi depărtatul meu tînăr prieten“, pe care Sabato o publicase în Abaddon exterminatorul. În acest text, tradus în 2004 şi în engleză, Norman Manea îşi mărturisea empatia şi familiaritatea cu personajele din Abaddon exterminatorul, roman a cărui acţiune se petrece în timpul dictaturii argentiniene din anii ’70. Manea trasează astfel, relativ devreme în literatură, paralela dintre diferitele tipuri de totalitarism. Teme similare sînt reluate de Norman Manea într-o serie de patru nuvele publicate în engleză sub titlul de Compulsory Happiness. Şi Plicul negru. Norman Manea descrie un sistem social şi politic în care „fiecare persoană şi fiecare situaţie este suspectă“ şi în care se exercită diferite tipuri de tortură, cea mai subtilă fiind poate cea din Interogatoriul.

„Omul rămîne cu adevărat un mister al existenţei. În om se află, de fapt, şi Potenţialul dictator, şi îndrăgostitul pătimaş, şi Orbul torţionar, şi enigma amforei pătimaşe, şi plictisul surdo-mut al sclaviei gregare“ – scrie Norman Manea în aceeaşi scrisoare către Sabato. Această frază sintetizează profundul umanism caracteristic operei lui Norman Manea. Dacă stilistic este deoseori ataşat lui Kafka sau Blecher, nihilismului central şi est-european, fondul operei lui Norman Manea este complet diferit. Experimentînd Holocaustul în copilărie, totalitarismul comunist, fiind nevoit să experimenteze exilul sau dificultatea de a se reîntoarce în ţară, experienţe descrise în Întoarcerea huliganului, Norman Manea priveşte umanitatea cu ironie, dar şi cu multă blîndeţe.

Holocaustul, Totalitarismul, Exilul sînt fundamentale ale existenţei, dar şi ale operei lui Norman Manea. „Pentru că sînt poveşti atît de încărcate de tensiune, dureroase, tragice, acestea provoacă uneori o înfăţişare superficială a trăirilor – reacţii elementare. Acestea sînt, de asemenea, prea uşor de manipulat, într-un sens politic chiar. Este un subiect delicat, suferinţă umană, nu melodramă“ – declara Norman Manea.

„Cum putem fi siguri că problema răului rămîne o chestiune fundamentală a vieţii intelectuale, şi nu numai în Europa?“ – era întrebarea fundamentală pe care o punea Hannah Arendt în Eichmann in Jerusalem: A Report on the Banality of Evil. Aşa cum considera Judt, problema răului rămîne în continuare centrală în Europa. În Europa de Vest, după Holocaust, generaţii întregi s-au considerat prea aproape de problemă ca să reflecteze asupra sa, iar contemporanii noştri se consideră prea departe de această chestiune. În Europa de Est, unde totalitarismul comunist a urmat celui fascist şi nu a existat nici o dezbatere profundă pe tema aceasta, opera lui Norman Manea pare a răspunde prin amploarea sa acestei chestiuni fundamentale. Dialogul imaginar al lui Norman Manea cu Kafka, Joyce, Philip Roth sau Saul Belllow, în Întoarcerea huliganului, ne invită la reflecţia despre care vorbea Arendt. În acelaşi timp, atitudinea lui Manea nu este niciodată sentenţioasă, el încercînd să realizeze natura complexă şi contradictorie a existenţei şi a fiinţei umane.

„Să ne regăsim lîngă Sabato, reamintindu-ne de cuvintele pe care Witold Gombrowicz, admiratorul său, le-a preluat de la un bătrîn înţelept, rabinul Moshe Love: «Drumul în această viaţă este ca tăişul unei lame: pe de o parte, infernul, de cealaltă infernul. Între ele: calea vieţii»“ – scria Norman Manea, la sfîrşitul scrisorii sale către Sabato.

Ştim că Norman Manea s-a întors în 1997 pentru a-şi îndeplini o datorie: aceea de a merge la mormîntul mamei sale pentru Kaddish. De această dată, Norman Manea a fost invitat pentru ca noi să ne îndeplinim o datorie importantă, aceea de a-l onora pe Norman Manea, conferindu-i titlul de Doctor Honoris Causa. Scriitorul şi eseistul va reuşi, poate, să ne determine să reflectăm asupra a ceea ce părem a fi uitat de mult, chestiunea morală fundamentală, cea a binelui şi a răului, cu acelaşi echilibru şi tristă seninătate.

––––––––––––––––––

Iulia Motoc este prof. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice.

Recomanda articolul prin: