OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Primul anunt asupra adoptarii de catre guvern a unei ordonante ce viza manifestarile de extrema dreapta a fost facut pe 21 martie. Presa a reluat citatele selectate de oamenii Ministerului Informatiilor Publice. Ordonanta a aparut in Monitorul oficial la data de 28 martie. Astazi ea este in vigoare. Cel mai radical act normativ de dupa 1989 in materia drepturilor si a libertatilor fundamentale a ajuns in viata publica fara sa apucam sa ne stergem nedumeririle de la ochi. Ordonanta ar urma sa aiba un impact colosal asupra intregii vieti asociative, politice si asupra discursului public.
Sint multe chestiuni ridicate de Ordonanta de urgenta privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savirsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. Le voi lua in ordinea inversa a importantei, incepind cu elementele procedurale. (Desi incalcarea procedurilor inseamna, in alt plan, violarea unor principii de baza, aici, in primul rind, statutul Parlamentului de „organ reprezentativ suprem al poporului roman“.)

Avem de face, deci, cu o ordonanta „de urgenta“. Care este „urgenta“ in acest caz nu pare deloc evident. Era urgent sa intimpini atitudinile extremiste in anul 1990. Sau urgent ar fi fost sa iei masuri radicale imediat dupa tentativa de lovitura de stat esuata – a Partidului Romania Mare – la inceputul anului 1999. In 1997, Ordonanta de urgenta privind administratia publica locala a fost declarata neconstitutionala de Curtea abilitata, pe motivul absentei „urgentei“. „Urgenta“ astazi a fost cel mai probabil presiunea americana, pentru eliminarea infectiei extremismului, proba a compatibilitatii noastre cu principiile comunitatii Nord-Atlantice. Numai ca lucrurile arata ca si in cazul Legii informatiilor clasificate. Una este sa promovezi principiul, alta este sa iei masuri altfel inimaginabile in tara al carei sfat il invoci.
A doua observatie priveste o formulare cu totul improprie legii. Referindu-se la persoanele juridice cu caracter extremist de dreapta, a caror organizare este pedepsita cu ani grei, actul normativ introduce urmatoarea formulare: „Pot fi dizolvate prin hotarire judecatoreasca persoanele juridice care...“ etc. Ce inseamna „pot fi dizolvate“? In limbajul standard, formularea ar fi: „Se dizolva prin hotarire judecatoreasca persoanele juridice care...“. Asta, intrucit daca sint verificate activitatile ilegale grave (asa cum sugereaza marimea sanctiunilor), daca instanta le stabileste ca reale in urma unui proces echitabil, atunci instanta trebuie sa le dizolve, nu doar sa le poata dizolva. Se cere o formulare imperativa. Legiuitorul utilizeaza expresiile „se poate“, „pot fi“ doar atunci cind cere instantelor masuri de oportunitate – ca in expresia „instanta poate dispune [...] incredintarea supravegherii minorului unei persoane sau institutii“ (art. 110, C.p.)

Rezulta atunci ca ordonanta de urgenta inzestreaza instantele cu dreptul subiectiv de a dizolva sau nu organizatiile fasciste. Nu de a stabili doar caracterul fascist al acestor organizatii, ci de a hotarisi asupra oportunitatii dizolvarii lor. Or, asta inseamna sa introduci un grav arbitrariu tocmai acolo unde el este cel mai putin acceptabil: in domeniul drepturilor si libertatilor. O adevarata invitatie sa zdrobesti cite o mina de supravietuitori ai Gulagului; cite un grup de neputinciosi, parasiti, care se aduna sa povesteasca cum bravul conducator le verifica luciul cizmelor. In timp ce tigrii de tipul lui Corneliu Vadim Tudor ori Gheorghe Funar pot zburda liberi, desi incitarea, atitarea si provocarea de catre ei a violentei rasiste si xenofobe, sistematic si la scara mare, cu efecte interne, regionale si internationale se face la lumina zilei.

Observatiile procedurale nu au atins substanta criticilor la acest act normativ.
Ordonanta adoptata pe 21 martie de catre Guvernul Romaniei are ca scop eliminarea oricarei activitati de extrema dreapta. Constituirea unei organizatii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi. In aceasta categorie intra orice grup „care isi desfasoara activitatea temporar sau permanent, in scopul promovarii ideilor, conceptiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura si violenta pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase si inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenta pentru schimbarea ordinii constitutionale sau a institutiilor democratice, nationalismul extremist“.
Raspindirea, vinzarea sau confectionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe se pedepseste de la 6 luni la 5 ani si prin interzicerea unor drepturi. Aceeasi este si sanctiunea pentru persoanele care promoveaza cultul personalitatii. Amenzile aplicabile persoanelor juridice care raspindesc, vind sau confectioneaza pentru raspindire simboluri fasciste, rasiste si xenofobe incep de la 25 de milioane si ajung la 250 de milioane.

Or, definirea infractiunilor de extrema dreapta este prea larga. Or fi manifestarile invocate de ordonanta reprobabile, dar actul normativ aduna intr-o aceeasi categorie lucruri substantial diferite. Trebuie sa facem o distinctie neta intre „recurgerea la violenta pentru schimbarea ordinii constitutionale“ sau „incitarea la xenofobie“ si diferitele manifestari cu caracter sovin, rasist, xenofob etc. Daca le amestecam, libertatea de constiinta, de expresie si dreptul de asociere sint mutilate inacceptabil. Orice asociere care ar fi sediul manifestarii unor opinii negative fata de un popor, rasa, confesiune, grup identificabil; care ar fi casa nostalgiilor pentru istoria extremei drepte; care ar produce imagini, obiecte, amintiri cu acest caracter vor fi pulverizate, conform ordonantei, prin pedepse doar cu putin sub cele care se dau pentru omucidere. Lipsa de cunoastere a istoriei, de care sufera multi – si firesc, daca avem in vedere contextul –, se transforma intr-un adevarat risc. Dar chiar si o atitudine privind, sa zicem, abordarea radicala a fundamentalismului islamic – ori a oricarui alt fel de fundamentalism – ar putea fi citita in cheia ordonantei ca un delict. O abordare insuportabila, orice parere am avea despre extremismele de dreapta – asa cum am avea despre extremismele de stinga, care, dupa cum se vede, nu apar in actul normativ.
Ca sa intelegem mai bine distinctiile, as invoca o alta initiativa legislativa, cea indreptata impotriva fenomenului discriminarii.

Trecuta prin Guvern si apoi prin Parlament dupa o echilibristica demna de un roman politist, aceasta norma a transformat in contraventii actele care, in logica unei ideologii de extrema dreapta, impiedicau participarea unor oameni la piata muncii, acordarea drepturilor sociale, accesul la serviciile publice, administrative si juridice, accesul la sanatate, la educatie, libertatea de circulatie, libera alegere a domiciliului. In ce priveste discriminarea fata de demnitatea persoanei, erau indicate acte de instigare la ura rasiala ori nationala ori crearea unei atmosfere intimidante, ostile, impotriva unei persoane sau a unui grup. Pedepsele pentru astfel de contraventii ating sume de la 1 milion la 10 milioane, in cazul persoanelor fizice, si dublu, pentru persoane juridice.
Or, in viziunea legii menite sa combata discriminarea, este important sa ai victime sau sa identifici actiuni cu efect practic premeditat, cu statut de incitari. Legislatia europeana in materia antidiscriminarii este, de altfel, suficient de bogata. Tari precum Olanda, Suedia, Germania, Franta, Elvetia, Italia, Spania, Finlanda, Polonia si Ungaria, ca si Uniunea Europeana la nivelul acquis-ului comunitar, legifereaza aceasta zona sensibila. Sensibila, intrucit ea este foarte aproape de punerea in discutie a libertatii de expresie, uneori incalcind-o, dupa opiniile militantilor pentru aceasta valoare. (Cum ar fi organizatia britanica Articolul 19 sau faimoasa publicatie Index on Censorship. As repeta ca unele restringeri sint inimaginabile in America.)

Daca am lua in serios litera acestei ordonante, ar trebui sa dispara PRM, revista Romania Mare, PUNR, ASCOR, Noua Dreapta, Fundatia Anastasia –, dar si Academia Catavencu (cu mistoul ei antitiganesc), BOR (cu fundamentalismele ei contondente si exclusivismul ei confesionsal), chiar Serviciul Roman de Informatii (ale carui incitari antimaghiare au iesit de mult din sfera secretului de stat) si Inspectoratul Scolar Judetean Bacau (sistematic impotriva ceangailor maghiari), orice entitate la care se poate identifica o anumita consecventa in atitudini sovine si xenofobe. Cum eliminarea tuturor acestor actori ai vietii noastre publice nu se poate practic intimpla, ordonanta va fi folosita arbitrar, in functie de tacticile papusarilor politici. Cel mai probabil este ca tavalugul acestui act normativ sa rateze tocmai tintele, manifestindu-se plenar prin victime colaterale.
Las la o parte, in acest moment, tema negationismului. Ordonanta de urgenta face din Romania una din cele citeva tari din lume care il pedepseste. Negationismul merita o abordare in care argumentele sa fie mai elaborate si mai contextualizate, in conditiile in care Curtea de la Strasbourg nu are o practica convingatoare. (Ar fi de notat ultimul articol al lui Michael Shafir din East European Perspectives, vol. 4, nr. 6: Holocaust Denial, The Legacy of Communism, and „Transition“, care a aparut la 20 martie, cu o zi inaintea adoptarii Ordonantei.)

Cred si eu ca adevaratele pericole in Romania vin din partea extremismului de dreapta, si nu ale celui de stinga (raminind sa ne intrebam daca ceva substantial le separa). Or, instrumentele legislative actuale impotriva extremismului sint relativ bogate. Constitutia Romaniei interzice indemnul la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa si incitarea la discriminare sau la violenta publica. Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic sint declarate neconstitutionale. Legea partidelor politice preia acest principiu, pentru a exclude formatiunile care, „prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activitati“ incalca cerintele constitutionale. Codul penal sanctioneaza propaganda nationalist-sovina si atitarea urii de rasa sau nationale si faptele discriminatorii ale functionarilor publici.

Despre noile prevederi referitoare la combaterea discriminarii am amintit. Se adauga o legislatie antisovina privind reclamele si o alta in domeniul audio-vizualului. Romania a ratificat Conventia ILO Nr. 111/1958, Conventia ONU privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala, Cele doua Pacte internationale ONU, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale, a semnat alte Declaratii relevante.
Ceea ce ramine deci de facut este sa fie completat sistemul existent, eventual, acesta sa fie sintetizat sub forma unei adevarate „constitutii antiextremiste“ coerente. Sint citeva prevederi ale actualei ordonante privind manifestarile fasciste, sovine si xenofobe care acopera locuri goale, cum ar fi ridicarea sau mentinerea in locuri publice a unor statui, grupuri statuare, referitoare la persoane vinovate de savirsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. La fel, acordarea numelor acestor persoane unor strazi, scuaruri etc. Este normal sa reglementezi spatiul public. Dar sa interzici unui grup sa se numeasca „Liga Maresalului Antonescu“, aceasta depaseste, dupa opinia mea, ceea ce este acceptabil intr-o lume care respecta si iubeste libertatea1.

Este normal pentru autoritatile unui stat civilizat sa duca politici antiextremiste, cum ar fi decizia, tirzie dar in sfirsit asumata, de a introduce cursuri despre Holocaust la Colegiul National de Aparare. Masurii ar trebui sa i se adauge grabnic un curs de deconstructie a intregii strategii de propaganda antimaghiare, care formeaza baza educatiei patriotice in institutiile noastre militarizate. Mai ales, autoritatile ar trebui sa aplice cu consecventa legile. Ceea ce inseamna si a le respecta, si a le valorifica. Aici este cea mai mare hiba a noastra. Nu avem nevoie de nici un nou act normativ ca sa scoatem PRM in afara legii. Partidul lui Corneliu Vadim Tudor incalca de mult regulile constitutionale si ale legii partidelor politice. Implicarea sa in tentativa loviturii de stat din 1999 a fost doar ultima proba: mai mult decit atit nici ca se poate.
Pina unde pot fi pedepsite ideile si conceptiile, simbolurile si emblemele? Secolul XX ne-a aratat ca anumite atitudini si doctrine sint periculoase. Cele petrecute in Romania ultimilor 12 ani mai demonstreaza ca amenintarea vine astazi din partea extremei drepte, nu a celei stingi2. Dar respectul pentru astfel de concluzii nu are de ce sa diminueze relevanta pe care o au pentru noi libertatea de constiinta si libertatea de expresie. Fara ele nu ne putem bucura de demnitate personala, nici nu putem functiona social. Restrictiile, daca sint necesare, se adreseaza actiunilor si sint motivate de echilibrul drepturilor. Conceptiile nu trebuie criminalizate. Competitia intre ele nu are de ce sa fie arbitrata penal. L-as invoca in acest sens pe Ronald Dworkin, cu unul dintre enunturile sale simple: „Nu trebuie restrinsa libertatea pe motiv ca ideile cuiva despre cum arata binele [...] sint mai nobile ori superioare ideilor altuia“.
______
1. In acest sens, ar fi relevant cazul celebru judecat de Curtea de Justitie de la Strasbourg in 1998, cind Franta a fost condamnata din cauza masurilor adoptate impotriva liderilor a doua asociatii: „Association pour défence du mémoire de maréchal Pétain“ si „Association nationale Pétain-Verdun“, in numele carora fusese dat un anunt comemorativ in Le Monde (L’Affaire Léhideux et Isorni c. France: www.echr.coe.int). Pétain este, evident, omologul maresalului Antonescu.
2. De fapt, din forme extremiste specificate mai curind prin variante populiste.