Autor: 
Categoria: 
Pe 28 iunie, la Ceainăria de la Cărturești Verona, Călin Andrei Mihăilescu, Florin Poenaru și Ovidiu Țichindeleanu s-au întîlnit, împreună cu autorul, ca să vorbească despre două cărți ale lui Bogdan Ghiu,Contracriza, apărută la Cartea Românească, și Dadasein, publicată de Editura Tracus Arte, ambele volume de eseuri punînd în discuție formele politicului în meandrele crizei și arta ca atitudine politică. În continuare, cîteva reflecții ale participanților asupra propunerilor lui Bogdan Ghiu în aria teoriei critice.
Ovidiu ȚICHINDELEANU: Dadasein reunește eseuri scrise în relație cu arta contemporană, un fel de exerciții de fluență în probleme de teorie critică socială. Biopolitica, pragmatismul, democrația, toate sînt reluate în capitole separate și supuse exercițiului critic. Cartea se încheie cu „DDT“, o propunere de revoluționare a democrației, a dada-democrației. O propunere serioasă de regîndire a democrației, a crizei și a crizei democrației ca fenomen arbitrar. Imaginea ermetică pe care o lasă textul, nu doar ca proiect politic sau ca gest de a gîndi, de a scrie intelectual politica, e una a asocierii dintre democrație și arbitrariu.
Călin Andrei MIHĂILESCU: Probabil, Bogdan Ghiu e
caragialian, dacă vă amintiți sfîrșitul de la Două loturi, cînd omul păcălit
strigă: „Toți zeii au murit, doar norocul trăiește!“.
Nu știu dacă ideea de arbitrariu e atît de importantă în
ceea ce spune Bogdan Ghiu, ideea de a înlocui sistemele electorale cu unele
loteristice e într-adevăr dadaistă, deși acest concept al loteriei apare mai
degrabă în textele totalitare, acolo unde a fi vinovat sau a nu fi nu contează.
Mi se pare, în schimb, că utopia aceasta a alegerilor prin tragere la sorți e
un tip de mediere nondialectică între democrație și capitalism. Fără să apeleze,
de pe plan stîngist sau de dreapta, la soluții serioase, aș spune că loteria
este al treilea element care lipsește, ca șansă, nu ca probabilitate, în
definirea relațiilor dintre democrație și capitalism.
Pe de altă parte, nu e oare principiul loteriei o identitate
iluzorie între individul care zice „mîine cîștig milionul“ și sutele de mii de
oameni care joacă avînd același sentiment, fiecare fiind perfect individualizat
și, prin această invidualitate, parte a unei mase perfect manipulabile? De
aceea prefer să vorbesc despre loterie la Borges, loterie în Babilon, nu
loterie la Cotroceni.
Florin POENARU: Mie mi se pare că discuția despre
democrația dada urmează celei despre ce înseamnă criza capitalismului. Eu am
citit Contracriza dintr-o perspectivă sociologică, poate și dintr-o deformație
profesională, ca o reflecție foarte serioasă, de tip Bourdieu, în care sînt
aduse în prim-plan și problematizate elementele prin care vorbim despre criză
și care, în general, sînt eludate – cum ar fi însuși binomul criză-anticriză.
Bogdan Ghiu nu vine cu soluții radicale, nu susține nici
o poziție, ceea ce încearcă este o ieșire din logica actuală, cea sugerată de
relațiile în care ne aflăm. Am văzut cu toții cum s-a instalat criza și cum
logica anticriză a venit să instituționalizeze tocmai această criză, să-i dea
amploare, deși era imaginată ca un răspuns la ea. Asta e ceea ce face criza
posibilă, starea permanentă de excepție. Important e că această carte pune
întrebări despre care mai poate fi reacția noastră de cetățeni, de oameni care
participă la democrație sau și-o doresc. Despre posibilitatea politicului,
despre cum mai putem acționa efectiv. Sînt întrebări importante, pentru că
toate mișcările care se opun crizei și urmărilor ei au un caracter conservator,
au trăsături care intră în logica jocului. Logica actuală a neoliberalismului
cere tăieri și reducerea la minimum a rolului statului. Opoziția la această
viziune spune: nu, păstrăm ceea ce există, nu acceptăm tăierile. Nu avem alte
pretenții din partea sistemului în care trăim. Un exemplu pentru mine, evident,
sînt mișcările din Grecia – care sînt, cu tot respectul pentru ele,
conservatoare, în favoarea păstrării privilegiilor. Un alt exemplu ar fi mediul
universitar, unde tendința este, de asemenea, de conservare a condițiilor
prezente, fără dorința de a propune proiecte mai largi.
O.Ț.: Mi se pare foarte interesant că preocuparea aceasta
față de modul în care capitalismul reușește să-și aproprieze propriile limite,
ingurgitînd discurs critic, care constituie substanța întregului volumContracriza, se asociază în Dadasein nu numai cu reflecția asupra unor teme
legate de efortul critic al construirii unei alternative la capitalism, ci și
cu tematici legate tocmai de precaritate etc. În final, acest „DDT“ este un
manifest, un gest rar astăzi, un gest de curaj ce vine ca un fel de răspuns la
survolajul conceptual asupra logicii interne a capitalismului.
C.A.M.: Aș vrea să fac o distincție între așa-numitele
măsuri de austeritate, răspunsuri tradiționale la criză, și măsurile de
dexteritate. Acestea din urmă, cel puțin în România, sînt mult mai importante
decît cele de austeritate. Îmi amintesc că, în 2008, am venit în România și am
scris mult despre „criza care vine“ și nimeni nu credea. Un an mai tîrziu, s-a
dat liber de la stăpînire să se spună că e criză și mentalitatea, să zicem, de
turmă a făcut ca toată lumea să fie foarte tristă. E un tip de ofertă socială
care va accepta, la un moment dat, austeritatea și o va trata cu dexteritate.
România nu este deloc postmodernă, capitalismul ei e unul incipient, dintre
cele criticabile în vremea lui Marx.
Pe de altă parte, se poate vedea un continuum întreContracriza și Dadasein, de la un punct încolo poți juca lego, reasamblînd
texte dintr-o parte într-alta. Conceptul de contracriză mi se pare foarte
interesant, deși metafizic poate că are probleme tehnice în prezentare. Dar
ideea că o contracriză este primitivă, spre deosebire de criză și anticriză,
este, poate, esența gîndirii antidialectice a lui Bogdan Ghiu.
Fracturismul fundamental al lui Bogdan Ghiu face ca
posibilitățile combinatorice ale diferitelor eseuri să dea un tip de mobilitate
cîteodată scrîșnită. Dar cînd intri în jocul lui, totul devine fluid – iar
primul care a intrat în acest joc este el însuși.
O.Ț.: Eu, dimpotrivă, cred că scriitura lui Bogdan Ghiu
combină fluența gîndirii critice cu o atitudine față de actul de a scrie, așa
cum îl primim în Das Allgemeine Brouillon. În acest fel apar și conceptele, ca
un fel de etică față de actul de receptare, mai degrabă decît fracturism.
C.A.M.: Eu îl numesc fracturist pentru că îl văd pe Bogdan Ghiu ca pe un gînditor antireprezentaționist, atît la nivelul reprezentării filozofice, cît și la cel al reprezentării politice. Toată povestea cu loteria este antireprezentațională politic, ceea ce o face total neserioasă și foarte serioasă.
F.P.: Mă întorc la Contracriză, mai precis, la
răspunsurile posibile la binomul criză-anticriză. Ceea ce mi s-a părut foarte
interesant în carte e această încercare de regăsire a unei formule politice, a
unei sensibilități poetice. În tot acest mecanism al crizei și al răspunsurilor
sistemice la criză, nu facem decît să ne contaminăm cu același tip de logică,
una statistică, a cifrelor, a lui 50% și 5%. O gîndire, într-un fel, de public
policy. Toți sîntem forțați, în răspunsurile noastre, să ne adaptăm, mai mult
sau mai puțin, la acest model de gîndire. Bogdan Ghiu evadează din acest joc,
din acest șantaj, și ca limbaj, și conceptual, într-o zonă complicată, a
reinventării poeticului. Sînt multe argumente aici pentru regăsirea pasiunii,
pentru redescoperirea dorinței, a unor trăiri care par nebunii în contextul
nostru. Sigur că și aici există multă ambiguitate, și poezia e prinsă în
mecanismul alegerii sistem versus alternativă. Am tot spus, pînă acum, că sînt
soluții pe care Bogdan Ghiu le sugerează, de reimaginare a politicului, dar
sînt însoțite de propria ambivalență. În schimb, Dadasein este un foarte
puternic argument în favoarea artei, pe care pariază, pe care mizează.
Bogdan GHIU: Atît cît e, reflecția mea politică s-a
născut în relație cu arta. În ce privește meditația asupra politicului, arta e
popasul, stația principală. În societatea contemporană, sensibilitatea politică
e mult mai acută în domeniul artei, cu toate ambiguitățile ei și tocmai din
cauza ambiguităților ei. Prin terenul artei, al sensibilității artei, trece
această fractură foarte fină între relansarea, continua reinventare a
sistemului și reinventarea autentică a altor sisteme, alternative.
Pe de altă parte, mă bucur că Ovidiu Țichindeleanu l-a
citat, la un moment dat, pe Novalis, cu Das Allgemeine Brouillon, în al cărui
spirit, al primului romantism, reintru. Într-adevăr, e vorba despre refacerea
rolului poetului prin repunerea în bruion a lumii. Expertiza experienței ar trebui
s-o completeze pe cea a experților. Poetul trebuie să se intereseze de tot, nu
neapărat să pună totul în rimă, pentru că nimic nu rimează cu nimic, ci în
bruion, mai mult decît în proiect. Lucrurile pe care vreau să le dezvolt, mai
ales din Dadasein, sînt legate de o „teorie“ a șantajului și a pariului. Dacă
tot sîntem antimimetici, adevărul nu există, iar ontologia este esențial
politică.
Eu continui să-mi extind domeniul luptei ca poet tocmai
pentru că astfel de jocuri de limbaj, de imaginație și reschițare a lumii
trebuie făcute și e menirea poeziei să le facă.
A consemnat Iulia POPOVICI
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters