OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De curind, o importanta fundatie din Germania – „Deutschland Stiftung“ – i-a decernat istoricului Ernst Nolte premiul „Konrad Adenauer“. Stirea a declansat, mai bine zis, a redeclansat o veche controversa. Mai multi istorici au protestat impotriva acordarii premiului lui Nolte, iar paginile culturale ale ziarelor germane s-au oprit, pe larg, asupra tezelor istorice ale lui Nolte, care in 1986 au provocat asa-numita „cearta a istoricilor“. Aceasta cearta s-a soldat cu izolarea politica a lui Nolte, care a continuat sa lanseze variatiuni tot mai bizare privind o teza indragita de revizionisti si negationisti. Teza de baza a lui Nolte se poate rezuma la urmatoarea formula criptica: nazismul este o reactie la bolsevismul sovietic. Cu alte cuvinte, Hitler nu ar fi fost nimic altceva decit un soi de anti-Lenin. Pornind de la aceasta teza nedovedita pe baza unor documente istorice, Ernst Nolte a sugerat ca lagarele de concentrare naziste sint o copie a lagarelor staliniste. Adeptii neoconservatori ai istoricului au tras din aceasta teza o concluzie simplificata, punind semnul egalitatii intre Holocaust si Gulag. Rationamentul acestei ecuatii are o baza strict politica. Ea furnizeaza unor cercuri nationaliste si neofasciste elementele esentiale pentru un anti-comunism virulent si antibolsevism nediferentiat. Totodata, pe baza acestei teze s-au creat si alte ecuatii similare folosite ca argumente in lupta politica. „Noua Dreapta“ sustine, asemenea gruparilor de extrema dreapta, ca bolsevismul este opera evreilor. In consecinta, distrugerea evreilor de catre nazisti ar fi fost motivata, deoarece evreii au fost dusmanii idei nationale.

Ernst Nolte argumenteaza nu atit de primitiv ca si adeptii sai, ci isi imbraca tezele in cuvinte elegant ticluite. Astfel, Nolte sustine ca nazismul are la baza un „nucleu rational“, deoarece a fost o contrareactie la teroarea leninist-stalinista. Nolte merge si mai departe, afirmind ca Hitler ar fi trebuit sa actioneze impotriva evreilor ca si impotriva unor prizonieri de razboi. Astfel Nolte nu numai ca relativizeaza logica rasist-distructiva a ideologiei fasciste, ci bagatelizeaza si dimensiunea reala a holocaustului. El sustine, de asemenea, ca nazistii germani s-au comportat in lagarele de exterminare, fata de evrei, ca niste fiinte neutre pe care i-a comparat cu persoane care executa pur si simplu o operatiune de igienizare. Cu alte cuvinte, pentru Nolte ororile comise, cit si singularitatea masinariei de exterminare industriala a unei etnii nu ar fi fost altceva decit un gest firesc de auto-aparare. Reactiile vehemente ale istoricicilor germani au creat in anii ’80 in jurul lui Nolte un vid. In pofida acestui fapt, istoricul calificat acum drept „un filozof al istoriei“ de catre cei care i-au acordat premiul „Konrad Adenauer“ a dezvoltat alte teze prin care a combatut vehement consensul antitotalitar liberal al lumii occidentale. Pina si François Furet, care s-a apropiat cu o oarecare ingaduinta de asertiunile istoricului german, a remarcat ca motorul intrinsec al cartilor lui Nolte este „nationalismul german jignit“.

In epistolarul Nolte-Furet, publicat in Franta si Germania, se vorbeste, pe larg, despre cele doua sisteme totalitare ale secolului 20, fascismul si comunismul. Daca Furet admite comparatia celor doua sisteme, cu scopul de a elucida dimensiunea antiumana a totalitarismului, Nolte exagereaza comunismul, minimalizind, in acelasi timp, fascismul. Tocmai aceasta pirueta, in ultima instanta, partizana, este transformata in munitie ideologica de „Noua Dreapta“ internationala, care nu-si ascunde adversitatea fata de valorile democratiilor occidentale. In societatile moderne occidentale s-a impus un consens antitotalitar liberal, indreptat impotriva tuturor formelor si a structurilor ideologice totalitare. Ernst Nolte suspecteaza tocmai societatea occidentala moderna ca ar fi in esenta totalitara, pentru ca urmareste sa impuna o „civilizatie universala“. Acest universalism s-a transformat, potrivit lui Nolte, intr-un soi de contra-religie bazata pe combaterea pseudo-religiei hitleriste. Scepticismul istoric al lui Nolte nu este nou. De la Oswald Spengler incoace s-a tot vorbit despre „declinul Occidentului“ si despre necesitatea impunerii unor noi structuri sociale, in centrul carora se afla individul providential, opus colectivismului si uniformizarii egalitariste. Pentru Ernst Nolte, principiile universal valabile ale drepturilor omului sint o expresie a „liberismului“.

Termenul peiorativ derivat din cuvintul „liberalism“ este o creatie lingvistica a lui Nolte. In opinia istoricului, „liberismul“ duce la dizolvarea statului, a ierarhiilor traditionale si a tuturor formelor de transcendenta. Disparitia valorilor traditionale ar fi rezultatul impunerii ideologiei egalitariste liberal-moderne si occidentale, care anuleaza diferentele intre rase, popoare, clase si natiuni. Ca opozant al acestei nivelari mondialiste, fostul elev al lui Martin Heidegger a devenit un guru ideologic al „Noii Drepte“, caruia ii place sa fie stilizat intr-un martir al unor actiuni concertate de forte oculte. Respingerea tezelor lui Ernst Nolte de catre marea majoritate a istoricilor, scriitorilor, politologilor si ziaristilor din Germania si din lumea occidentala a fost numita – de catre directorul Institutului de istorie contemporana din München, Horst Möller, cel care a tinut cuvintarea omagiala cu prilejul decernarii premiului „Konrad Adenauer“ – cenzura oficiala si informala pusa la cale de cei care incearca sa ingradeasca libertatea stiintei si exprimarea libera a unor opinii. Faptul ca Ernst Nolte isi poate exprima parerile – chiar daca ele nu se bucura de aprecierea unanima – este o dovada, in plus, ca „totalitarismul de centru“ despre care ii place atit de mult sa vorbeasca, atunci cind se refera la societatea pluralist-democratica occidentala, nu suprima libertatea de expresie.

Cuvintarea omagiala a lui Horst Möller rostita la inceputul lunii iunie cu prilejul decernarii premiului „Konrad Adenauer“ istoricului controversat Ernst Nolte arunca si o lumina extrem de nefavorabila asupra „Institutului de Istorie contemporana“ din München care in Germania postbelica a facilitat aparitia unor lucrari stiintifice de referinta privind perioada national-socialismului.
Decernarea premiului a stirnit un adevarat scandal international, iar directorul Institutului, Möller este confruntat acum cu un val de critici.
Ernst Nolte lansase in deceniul trecut tezele controversate prin care a incercat sa relativizeze ideologic si politic holocaustul, apropiindu-se astfel de pozitiile negationistilor si revizionistilor. Intr-o scrisoare deschisa a unui grup de istorici, publicata in ziarul Süddeutsche Zeitung, oamenii de stiinta se distanteaza de directorul Möller, pentru ca ar fi adus daune imaginii Institutului. Intr-o alta scrisoare publicata in saptaminalul Die Zeit istoricul Heinrich August Winkler din Berlin i-a cerut lui Möller sa demisioneze. In replica sa adresata hebdomadarului german, directorul Möller se considera victima unei „campanii de denigrare“, insa fara a raspunde la acuzatiile care i-au fost aduse de istoricii germani.

Institutul de istorie contemporana din München a fost infiintat in urma cu 50 de ani. Activitatea principala a Institutului consta in cercetarea trecutului nazist. De-a lungul anilor echipa de istorici de la acest Institut renumit a dat publicitatii nenumarate studii, a conservat documente inedite privind totalitarismul nazist si a consemnat marturiile unor persoane. Sub egida Institutului au fost elaborate nenumarate expertize, care au fost folosite si in cadrul proceselor intentate unor nazisti, acuzati de comiterea de crime de razboi sau crime contra umanitatii. Sub titlul Anatomia statului national-socialist cercetatorii Institutului au realizat in anul 1965 o expertiza pentru procesul criminalilor de la Auschwitz care a fost judecat la Frankfurt pe Main. Printre cei judecati atunci s-a aflat si farmacistul etnic german din Sighisoara, Victor Capesius, acuzat de crima si complicitate la crima. Imediat dupa terminarea razboiului, Capesius fusese condamnat in contumacie de un tribunal din Cluj. In procesul intentat criminalilor de la Auschwitz din 1965, Capesius a fost condamnat la 9 ani inchisoare. Intr-un amplu interviu aparut in revista Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Nr.1/1993) fostul ofiter SS din Romania, Capesius, incearca, asemenea altor criminali de razboi, sa-si motiveze actiunile prin invocarea obligativitatii executarii ordinelor militare.
Institutul de istorie contemporana din München a documentat, intre altele, nu numai implicarea in crimele de la Ausschwitz a farmacistului de la Sighisoara, ci si colaborarea altor persoane originare din Romania cu structurile statului totalitar nazist.

Fostii directori ai Institutlui de la München au fost oameni de stiinta deosebiti, care au initiat fondarea unei arhive, au infiintat o biblioteca de specialitate si au facilitat aparitia unor reviste si studii de o valoare exceptionala. Cel mai renumit director al Institutului a fost Martin Broszat, calificat de un confrate drept un „maestru al istoriei contemporane germane“. Broszat a condus Institutul de la München intre anii 1972 si 1989. Cea mai importanta lucrare a lui Broszat este: Statul lui Hitler, aparut in 1969. Studiul este o analiza structurala exhaustiva a puterii national-socialiste. Sub directia lui Broszat, Institutul a elaborat si cele trei volume ale dictionarului biografic privind emigratia germana in timpul lui Hitler. Tot Broszat a fost initiatiorul unei Istorii a celui de-al III-lea Reich si a celor 6 volume privind rolul Bavariei in perioada hitlerista. Ultima lucrare este si o incercare de a contracara prezentarea exagerata a rezistentei antihitleriste conservatoare. Broszat s-a opus tendintei de minimalizare a contributiei stingii (social-democrate si comuniste) la rezistenta impotriva fascismului.
Noul director al Institutului a devenit, dupa moartea lui Broszat, Ludolf Herbst, iar in anul 1992 conducerea i-a fost incredintata lui Horst Möller. Saptaminalul Die Zeit sustine ca numirea lui Möller ca director se datoreaza interventiei fostului cancelar Helmut Kohl. Sub directia lui Möller, calificat de presa germana drept un neo-conservator, au fost publicate citeva lucrari importante, ca, de pilda, jurnalul lui Geobbels sau sursele documentare privind istoria lagarului de concentrare de la Auschwitz. In acelasi timp, insa, Möller a facilitat intrarea in colegiul Institutului a unor istorici conservatori.

Semnificativ pentru schimbarea liniei critice a acestui Institut renumit este volumul cu texte privind dezbaterea in jurul Cartii negre a comunismului. Volumul editat de Horst Möller a aparut in anul 1999 sub titlul Holocaustul rosu si germanii. Möller urmeaza in acest volum linia lui Ernst Nolte, accentuind comparatiile intre sistemul comunist si cel nazist. Lui Möller i s-a reprosat folosirea termenului de „holocaust rosu“. Utilizarea necritica a acestui termen sugereaza tendinta evidenta de politizare a istoriei prin punerea pe aceeasi treapta a comunismului si nazismului. Egalizarea celor doua sisteme totalitare are o evidenta dimensiune ideologica, fiind instrumentalizata de catre tabara negationistilor, revizionistilor si radicalilor de dreapta. Desigur, directorul Möller se distanteaza de toate interpretarile politice. In pofida unor astfel de distantari, partizanii egalizarii celor doua totalitarisme au devenit exponentii unor curente radicale, nationaliste si anti-occidentale. Laureatul premiului „Konrad Adenauer“, istoricul Ernst Nolte, omagiat de directorul Institutului de istorie contemporana, Horst Möller, a fost, in Germania, un deschizator de drumuri al revizionismului academic. Afinitatile elective existente intre Nolte si Möller sint evidente.

(Berlin)